O sănătate bună este un factor determinant al fericirii şi al bunăstării. În plus, este evident că o sănătate bună contribuie la progresul economic - populaţiile mai sănătoase trăiesc mai mult, sunt mai productive şi economisesc mai mult. Justifică însă acest lucru intervenţia statului prin instrumente de corecţie a comportamentelor nesănătoase, chiar cu riscul restrângerii libertăţii individului?

Un total de 1,3 trilioane de dolari anual (aproximativ 9% din PIB) este pierderea economică a SUA cauzată de cei peste 50% dintre americani care suferă de cel puţin una dintre cele mai răspândite şapte boli cronice (cancer, diabet, hipertensiune, atac cerebral, boli cardiovasculare, boli pulmonare şi boli mintale).

Un studiu1 publicat în 2007 de către Institutul Milken în Statele Unite estima că această cifră se poate multiplica de şase ori până la mijlocul secolului, dacă tendinţele actuale se menţin. Estimarea ia în considerare atât costul tratamentului bolilor cronice (277 miliarde de dolari pentru pacienţii neinstituţionalizaţi), cât şi impactul acestora asupra pieţei muncii (reducerea ofertei de muncă şi a productivităţii acesteia) şi, implicit, asupra PIB-ului. Nu în ultimul rând, sunt luate în calcul efectele negative pe care bolile cronice le au asupra potenţialului de creştere economică pe termen lung.

Implicaţiile relaţiei dintre sănătate şi creştere economică sunt importante şi în ţările în curs de dezvoltare. Într-un studiu publicat în 2008, Lorentzen et al. demonstrează că efectele estimate ale mortalităţii adulte asupra investiţiilor şi a creşterii economice sunt suficient de importante pentru a explica stagnarea continentului african din ultima jumătate de secol. Economia ţărilor subsahariene a crescut cu 1,65% mai puţin faţă de restul lumii între 1960 şi 2000, decalajul dintre Africa şi restul lumii civilizate dublându-se în această perioadă de 40 de ani.2

Cum afectează sănătatea creşterea economică?

Principalii factori care fac o economie să crească sunt acumularea de capital fizic şi uman, precum şi progresul tehnologic. Sănătatea, alături de educaţie, determină calitatea şi cantitatea capitalului uman. Sănătatea poate fi privită însă şi ca o condiţie care favorizează progresul tehnologic.3

Efectele economice directe ale stării sănătăţii sunt relativ uşor de intuit şi sunt confirmate de rezultatele cercetărilor: indivizii care se bucură de o stare bună de sănătate creează costuri mai reduse serviciilor medicale şi, în acelaşi timp, sunt mai productivi, învaţă mai uşor, sunt mai creativi şi mai capabili să se adapteze rapid schimbărilor caracteristice unui mediu economic competitiv.4

Există însă şi o serie de efecte indirecte, care, deşi mai puţin vizibile, sunt totuşi extrem de importante. În primul rând, o stare bună de sănătate favorizează economisirea. Indivizii cu o speranţă de viaţă mai mare economisesc mai mult, economiile lor stimulează acumularea de capital şi, implicit, creşterea economică.5 În al doilea rând, o sănătate bună justifică o investiţie sporită în educaţie.

Creşterea speranţei de viaţă, precum şi ameliorarea calităţii vieţii fac să fie mai rentabilă investiţia în educaţie, deoarece aceasta se amortizează pe o perioadă mai lungă de activitate6. Un al treilea efect asupra creşterii economice este obţinut prin reducerea nivelului fertilităţii. Creşterea şanselor de supravieţuire şi a duratei de viaţă determină o rată a fertilităţii mai redusă, ceea ce se traduce implicit printr-o creştere a PIB-ului pe cap de locuitor. Nu în ultimul rând, o sănătate precară asociată cu o rată a mortalităţii ridicate influenţează negativ atitudinea faţă de risc a oamenilor. În studiul menţionat anterior, Lorentzen et al. arată că există o corelaţie între rata ridicată a mortalităţii adulte şi decizia de a fuma sau de a se angaja în activităţi care favorizează transmiterea SIDA. Astfel de comportamente riscante cresc şi mai mult rata mortalităţii, de aceea societăţile în care foarte puţini ajung să aibă o vârstă ridicată devin captive ale unui cerc vicios7.

Beneficiile măsurilor de prevenţie

Chiar şi fără a lua în considerare suferinţa umană asociată acestor boli, amploarea beneficiilor economice justifică adoptarea unor măsuri preventive suplimentare. Studiul realizat de Institutul Milken a estimat costurile economice care ar putea fi evitate prin prevenţie şi tratamente mai eficientă a bolilor cronice. Măsurile avute în vedere includ un mai bun control al greutăţii corporale, o alimentaţie mai adecvată, exerciţiu fizic, o incidenţă mai redusă a fumatului, o sporire a detectării timpurii a bolilor, o adoptare ceva mai rapidă a terapiilor îmbunătăţite şi a unor tratamente mai puţin invazive. Acest pachet de măsuri ar urma să conducă în perioada 2008-2023 la economisirea a 1,6 trilioane de dolari, reprezentând costurile directe de tratament asociate bolilor cronice. Beneficiile indirecte pentru aceeaşi perioadă au fost estimate la 6,9 trilioane de dolari.

Potenţial important, alegere individuală

În vreme de criză, dezvăluirea unui asemenea potenţial de economisire ar fi o veste excelentă pentru orice buget de stat: măsuri relativ simple cu un impact considerabil. De ce astfel de măsuri nu apar însă în pachetele de redresare a finanţelor publice? Pentru că, dincolo de politicile de sănătate la nivel naţional sau chiar mondial, alegerea este una ce ţine în principal de individ, necesitând modificarea comportamentului său.

Şi aici ajungem la miezul problemei. În ciuda tuturor evidenţelor, oamenii continuă să se angajeze în comportamente precum fumat, consum de alcool sau obezitate, comportamente care le reduc calitatea vieţii şi sunt, în plus, extrem de costisitoare pe termen lung.

Ce influenţează alegerea individuală?

Determinante sunt atitudinea faţă de risc (oamenii percep diferit riscurile asociate obiceiurilor lor) şi preferinţa temporală (evaluează diferit manifestarea în timp a consecinţelor acestora). Ceea ce este caracteristic riscurilor legate de sănătate este timpul relativ lung între comportamentul efectiv, cum ar fi fumatul, şi consecinţele sale nedorite, cum ar fi cancerul de plămâni. Galizzi şi Miraldo au realizat în 2010 un proiect experimental în care au analizat relaţia dintre percepţiile individuale cu privire la risc şi la timp, pe de o parte, şi obiceiurile legate de sănătate, pe de altă parte. În mod surprinzător, fumătorii nu s-au dovedit a fi neapărat mai iubitori de risc. Totuşi, fumătorii, precum şi cei cu obiceiuri alimentare nesănătoase s-au dovedit a fi mai nerăbdători: pentru ei, recompensele imediate erau mai importante decât costurile viitoare.

Taxă pe alimentele nesănătoase?

În cazul unui consumator care are o preferinţă ridicată pentru risc şi o atitudine indiferentă faţă de efectele pe termen lung ale stilului său de viaţă, există vreun mijloc prin care statul ar putea interveni? Dacă o viaţă sănătoasă generează creştere economică, atunci nu ar fi oare benefic să fie introduse instrumente de „corecţie” ale comportamentelor individuale?Inclusiv în România, introducerea unei taxe pe alimentele nesănătoase, bogate în grăsimi, zahăr şi sare, a constituit un subiect recent de dezbatere.8 Există însă argumente solide pentru a susţine această măsură?

Una dintre justificările pentru a taxa anumite produse este aceea potrivit căreia consumarea respectivelor produse are consecinţe negative asupra terţelor persoane (externalităţi). Taxele de mediu ilustrează acest principiu. De exemplu, plătim taxe pe carburanţi pentru că folosirea unui autovehicul produce poluare, aglomerează traficul şi creează riscul de accidente. Alte tipuri de taxe urmăresc acelaşi tipar: taxele pe ţigări sunt justificate de pericolul fumatului pasiv, iar taxele pe alcool sunt justificate de violenţele asociate deseori cu abuzul de alcool.

Această logică este însă discutabilă atunci când e aplicată altor categorii de produse. În cazul alimentelor nesănătoase, consumarea lor produce efecte negative asupra consumatorului şi nu implică un cost social ridicat. Este adevărat, consumarea acestora cauzează îmbolnăviri mai dese, ceea ce are ca efect creşterea costurilor îngrijirilor medicale, pe care le plăteşte întreaga societate, prin taxe mai mari. Pe de altă parte, persoanele cu un stil de viaţă nesănătos trăiesc mai puţin, beneficiind pentru un timp mai scurt de pensie din partea statului. În final, efectul net este greu de determinat, argumentul externalităţilor neputând fi fundamentat.În această situaţie, introducerea unei taxe pe alimentele nesănătoase echivalează cu o ingerinţă a statului în alegerile personale ale indivizilor. Deşi scopul este unul nobil, rămâne însă întrebarea în ce măsură este statul abilitat să ne protejeze de noi înşine? În definitiv, nimeni nu poate să ne absolve de responsabilitatea personală.

1 Ross DeVol and Armen Bedroussian, An Unhealthy America: The Economic Burden of Chronic Disease, Milken Institute, 2007, www.milkeninstitute.org
2 Peter Lorentzen & John McMillan & Romain Wacziarg, 2008. „Death and development," Journal of Economic Growth, vol. 13(2), iunie 2008, p. 81-124
3 P. Aghion, P et al. „The Relationship Between Health and Growth: When Lucas Meets Nelson-Phelps", www.economics.harvard.edu, 2009
4 P. Howitt, P., „Health, Human Capital, and Economic Growth: A Schumpeterian Perspective", în Health and Economic Growth: Findings and Policy Implications, editată de G. López-Casasnovas, B. Rivera și L. Currais, Cambridge, MA: MIT Press, 2005, 19-40, www.econ.brown.edu
5 Jie Zhang, Zhang Junsen și Lee Ronald, „Rising longevity, education, savings, and growth", Journal of Development Economics, 70, pp. 83-101, www.ceda.berkeley.edu
6 Seema Jayachandran și Adriana Lleras-Muney, „Life Expectancy and Human Capital Investments: Evidence from Maternal Mortality Declines", The Quarterly Journal of Economics, MIT Press, vol. 124(1), 2009, p. 349-397
7 Peter Lorentzen, John McMillan și Romain Wacziarg, „Death and development", Journal of Economic Growth, vol. 13(2), iunie 2008, p. 81-124
8 David Charter, „Romanian Health Minister Attila Cseke to introduce 'fat tax' in battle against obesity", www.timesonline.co.uk, 16 ianuarie 2010