Esenţiale azi, 20 decembrie

149

Bursa de Valori București a picat

Ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat principalele 11 modificări din Ordonanţa de Urgenţă fiscală, printre acestea numărându-se taxa pe lăcomie, plafonarea preţului la gaze și Pilonul II de pensii, taxarea jocurilor de noroc, dar și măsurile în privinţa orelor suplimentare ale bugetarilor. În urma anunţului ministrului, Bursa de Valori București a deschis ședinţa de miercuri cu o scădere de peste 7%, pierzând practic tot avansul înregistrat anul acesta. Banca Transilvania a înregistrat un minus de peste 13% la Bursa de Valori Bucureşti, BRD a scăzut cu peste 12 procente, iar Oltchim, cu aproape 15%.

Tren metropolitan la Cluj

În vederea introducerii trenului metropolitan, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat în ședinţa de miercuri asocierea cu șapte comune limitrofe municipiului pentru realizarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și de impact de mediu. Primarul Emil Boc a declarat că proiectul va fi finanţat din fonduri europene, iar trenul metropolitan va fi integrat cu viitorul metrou din municipiu.

Un sfert dintre români se împrumută de Crăciun

Potrivit unui recent raport derulat în 24 de ţări din Europa, în România 42% dintre respondenţi au declarat că în preajma sărbătorilor cheltuie mai mult decât își propun, iar 25% au declarat că își măresc limita cardului de credit ori se împrumută la rude sau la prieteni.

Un procent de 33% dintre respondenţi au declarat că nu sunt siguri dacă își vor putea permite să cumpere cadouri de Crăciun, iar 40% au declarat că luna ianuarie este cea mai dificilă din punct de vedere financiar.

Ucraina trimite iar nave în Marea Azov

Un oficial din domeniul securităţii a declarat că Ucraina va trimite din nou nave militare în porturile sale din Marea Azov, în ciuda incidentului de luna trecută, când Rusia a capturat două nave mici și un remorcher, împreună cu echipajele lor, în aceeași zonă. La bordul navelor se vor afla însă și reprezentanţi ai NATO și OSCE. Atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite au cerut eliberarea imediată a echipajului, iar președintele american a anulat în semn de protest o întâlnire programată cu președintele rus.

George Soros a fost desemnat personalitatea anului

Financial Times l-a desemnat pe George Soros Personalitatea Anului 2018, alegerea fiind o raportare la „valorile pe care le reprezintă”, a informat publicaţia. Aceasta îl prezintă pe Soros drept un filantrop în „combaterea autoritarismului, rasismului şi intoleranţei”. Soros este descris ca fiind „părintele industriei fondurilor speculative“, dar şi „portdrapelul democraţiei liberale şi al unei societăţi deschise“.

Trump retrage trupele americane din Siria

Donald Trump a declarat că și-a atins obiectivul de a învinge gruparea teroristă Stat Islamic (SI) din Siria și a ordonat retragerea trupelor americane. Potrivit unui oficial american, „este o retragere totală, care va avea loc cât mai curând posibil”. Cu toate acestea, Pentagonul a precizat că „nu s-a terminat campania împotriva SI”. Și senatorii americani au reacţionat la anunţul președintelui, cerându-i acestuia să revină asupra deciziei, întrucât în acest moment ar constitui o „greșeală prematură și costisitoare” ce ar putea să încurajeze „dictatura brutală a lui Bashar al-Assad”, preşedintele Siriei, şi să întărească poziţia adversarilor, Iran şi Rusia.

Trump apără minorităţile religioase din Irak și Siria

Președintele american a semnat o lege prin care obligă Statele Unite să vină în apărarea creștinilor persecutaţi în lume. Legea va contribui la intensificarea luptei împotriva fundamentaliștilor, spun oficialii, și îi va sprijini în același timp pe creștini și pe alte minorităţi religioase care sunt victime ale grupării teroriste Stat Islamic în Irak și în Siria. Președintele american a declarat că este „o mare onoare” pentru el semnarea acestei legi.

Un jurnalist faimos a inventat articole ani la rând

Reprezentanţii revistei germane de știri Der Spiegel au dezvăluit că unul dintre reporterii săi a falsificat relatări pe parcursul a câtorva ani de zile, clasificând gestul drept „fraudă la scară mare”. Jurnalistul Claas Relotius, în vârstă de 33 de ani, „a inventat relatări și protagoniști” în cel puţin 14 din cele 60 de articole apărute în ediţiile sale tipărite și online. Falsificarea a ieșit la lumină după ce un coleg care a lucrat cu el la un articol despre o întâmplare ce avusese loc de-a lungul frontierei dintre Statele Unite și Mexic a avut suspiciuni cu privire la unele detalii din consemnările lui Relotius. În urma dezvăluirii, jurnalistul a demisionat. La începutul acestei luni, jurnalistul câștigase Premiul Reporterul Anului din Germania.

Grecia: Primul buget de la ieșirea de sub tutela Uniunii Europene

Parlamentul grec a adoptat primul buget de la ieșirea de sub tutela UE și a FMI. „Este unul de expansiune bugetară după opt ani de austeritate”, a declarat premierul Alexis Tsipras. Parlamentul grec mizează pe o creștere de 2,5% în 2019, faţă de 2,1% în 2018. Tot în 2019, în Grecia vor avea loc alegeri.

Fondatorii Seminarului Baptist de Sud, acuzaţi de rasism și deţinere de sclavi

Seminarul Baptist de Sud din Statele Unite a lansat un raport de 71 de pagini, în care arată că cei patru fondatori deţineau peste 50 de sclavi, insistând că sclavia este o „instituţie rânduită de Dumnezeu”. Pentru cea mai mare parte a secolului XX, liderii seminariști au apărat segregarea rasială și au susţinut secesiunea din Statele Unite, privind-o drept singura lor speranţă de a-și păstra dreptul de a deţine sclavi. Președintele actual al Seminarului a recunoscut că istoria Seminarului nu ar fi completă fără acest episod de rasism profund.

Facebook, trimis în judecată în SUA

Procurorul general al Districtului Columbia a decis trimiterea în judecată a Facebook pentru că a permis unor terţi să acceseze datele a milioane de utilizatori prin intermediul companiei Cambridge Analytica. Este prima acţiune legală majoră împotriva reţelei sociale formulată de procurorii americani. În urma acestui anunţ, acţiunile Facebook au scăzut cu 7%.

Chiar și după scandalul Cambridge Analytica, problemele companiei au continuat. Săptămâna trecută, Facebook a recunoscut că este posibil ca aproximativ 6,8 milioane de fotografii ale utilizatorilor să fi fost accesate necorespunzător de aplicaţii terţe. Iar marţi au apărut noi detalii despre aranjamentele ample de partajare a datelor Facebook cu partenerii corporativi, inclusiv Amazon și Spotify.