România este o ţară care pare sortită eșecului, din multe puncte de vedere, chiar și după atâţia ani de democraţie. Cu 70% dintre români câștigând anul trecut sub salariul mediu pe economie, problema inechităţii este cea mai gravă din Europa și cel mai urgent de rezolvat, mai ales în condiţiile în care nu suntem deloc pregătiţi pentru avansul tehnologic, care nu doar că ne va înlocui la locul de muncă, dar va înlocui procese economice cu totul.

Protestele împotriva companiilor Uber și Airbnb sunt „semnele cutremurului social care ne așteaptă”, scrie România Curată. Faţă de aceste companii, care aduc câștiguri în economie prin folosirea tehnologiei și a comunicaţiilor pentru a eficientiza raportul cost-preţ și a pune în valoare timpul clientului, afacerile tradiţionale au o problemă fundamentală pe care nu o pot rezolva – prea mulţi bani irosiţi cu întreţinerea afacerii și medierea tranzacţiilor. Și atunci noile companii se fac vinovate de „concurenţă neloială” și ar trebui să dispară din peisaj la fel de repede cum au intrat – ori prin interzicerea lor, ori printr-o reglementare atât de drastică, încât s-ar retrage singure de pe piaţă.

Dacă e să privim retrospectiv doar la ultimii ani, avansul tehnologic a însemnat că serviciile de e-mail online au distrus serviciile poștale, la fel cum telefonia mobilă a distrus-o pe cea fixă sau cum televiziunea analogică a fost înlocuită de cea digitală și mai nou este abandonată cu totul în favoarea serviciilor pe internet de tip Netflix și Amazon. În schimb, firmele de curierat au început să meargă ca pe val, iar oamenii de rând sunt bucuroși să facă un ban în plus tocmai prin servicii precum Uber și Airbnb sau prin producere și vânzare de bunuri în magazine online pe care și le pot face singuri. Dar ce se va întâmpla cu Uber și cu toţi șoferii profesioniști când mașinile se vor conduce singure? Aceste companii sunt doar primele ciuperci apărute din economia de tip sharing și probabil vor fi și primele victime ale transformării economice și sociale prin care vom trece. Orice avans tehnologic are perdanţi și câștigători la fiecare moment de dezvoltare, iar împărţirea lor depinde în mare măsură de capacitatea statului de gestionare a situaţiei. Iar la acest capitol România stă extrem de prost.

România de la coada vacii

Dacă ar fi să dăm crezare previziunilor economiștilor, generaţia actuală de elevi va crește într-o piaţă a muncii schimbată radical faţă de ceea ce este astăzi, din cauza tehnologiei. Dr. Carl Benedikt Frey și profesorul Michael Osborne, ingineri care conduc un program al Universităţii Oxford dedicat tehnologiei și impactului asupra șomajului, spun că în următorii 20 de ani aproape jumătate din locurile de muncă din SUA vor fi în pericol de automatizare, la fel – două treime din India și trei sferturi din China. Un studiu realizat de banca ING arată că, în România, mai bine de 60% din locurile de muncă sunt în pericol de dispariţie, aceasta fiind cea mai mare pondere din Europa, fapt care ridică mari semne de întrebare în ce privește economia viitorului la noi în ţară.

Șase joburi din zece sunt în pericolul de a dispărea din cauza avansului tehnologic, arată datele compilate de ING. Este cea mai mare pondere din Europa, iar riscurile vin după ani şi ani de subfinanţare a educaţiei.

La o primă impresie, ne-am putea bucura, gândindu-ne că, la fel ca toate tendinţele culturale occidentale care ajung la noi cu ani de zile întârziere, nu trebuie să ne facem prea multe griji cu privire la automatizare, care probabil va fi întârziată și lentă. Problema este că lipsa automatizării din România ne menţine la coada vacii europene, iar situaţia doar se va înrăutăţi pe măsură ce toţi investitorii vor opta pentru ţările unde pot produce mult și repede. În România, lipsa automatizării înseamnă că se produce primitiv, iar asta înseamnă că se produce puţin. Consecinţa directă este faptul că valoarea adăugată creată de angajatul român într-o oră de muncă este la un sfert din media europeană, conform datelor ING, citate de Digi24. În sectorul auto, unde lipsa automatizării se simte cel mai acut, muncitorul român reușește să creeze într-o oră muncită doar 16% din valoarea adăugată produsă de muncitorul european, mult mai prost și decât în celelalte ţări foste comuniste. De ce ar alege cineva să investească în România, unde nivelul de automatizare în acest domeniu este sub 20%, când uzinele din Vest sunt automatizate în proporţie de 90%?

Aici ne lovim de un paradox. Fără schimbări radicale, vom fi și mai în urmă decât suntem, iar dacă avantajul muncii umane ieftine va deveni irelevant, niciun investitor nu va veni să facă muncă de caritate în România. Pe de altă parte, aceste schimbări radicale presupun pierderea locurilor de muncă, lucru pentru care nici societatea și nici economia nu sunt pregătite. Aceasta este dilema de la fabrica Dacia. „Fabrica va rămâne mult în urma rivalilor chiar şi după ce încheie investiţiile în automatizare, însă Dacia nu poate să se grăbească, fiindcă presiunile din partea celor care şi-ar pierde locul de muncă sunt prea mari. Şi aici e marea dilemă a economiei româneşti în general. Șase joburi din zece sunt în pericol de a dispărea din cauza avansului tehnologic, arată datele compilate de ING. Este cea mai mare pondere din Europa, iar riscurile vin după ani şi ani de subfinanţare a educaţiei”, aflăm din analiza Digi24. 

Astfel, mergând pe firul roșu ajungem și la motivul principal pentru care ne găsim în situaţia de faţă: „Banii au fost şi puţini, şi prost cheltuiţi, iar acum toate hibele învăţământului sunt moştenite de angajatori. Pe piaţa muncii este o diferenţă uriaşă între ce se cere şi ce se oferă. Mai toate locurile de muncă nou create sunt pentru cei cu studii superioare, doar că aceştia sunt mult prea puţini, numai 15% din totalul forţei de muncă. Iar problema e dublă. Pe de-o parte, angajatorii care au nevoie de specialişti nu au de unde să-i ia, iar cei care nu au studii riscă să devină pe viitor neangajabili. Asta fiindcă aproape jumătate dintre românii activi pe piaţa muncii nu au terminat cele zece clase obligatorii. Iar fără liceul terminat, riscul să fie înlocuiţi de un robot e garantat.” Domeniile în care s-au angajat cei mai mulţi români în ultimele luni, de la instalarea noului guvern, sunt: construcţii, transporturi și pază, adică acele domenii unde se concentrează munca necalificată și care sunt deopotrivă susceptibile automatizării.

În momentul de faţă, doar 25,6% dintre românii cu vârsta între 30 şi 34 de ani au studii superioare, fapt care plasează România pe ultimul loc din Uniunea Europeană. În momentul de faţă, doar 0,7% dintre adolescenţii de 15 ani din România mai ating nivelurile cele mai mari de performanţă la testele Programului Internaţional de Evaluare a Elevilor (PISA). În rest, România ocupă primul loc în clasamentul analfabetismului funcţional în Uniunea Europeană, în timp ce, prin raportare la întreg continentul european, ţara noastră este devansată doar de Albania. Pe deasupra, mai suntem și o ţară cu cifre record la analfabetismul digital. Ministrul Comunicaţiilor transmite că România stă excelent la capitolul potenţial uman și viteză de internet, dar nivelul abilităţilor IT la nivel naţional este cu mult sub media europeană și că procesul de alfabetizare digitală trebuie să-i vizeze și pe părinţi și profesori. În consecinţă, această situaţie „va genera în următorii 20 de ani o criză a forţei de muncă pregătite să răspundă nevoilor economice actuale. Nu vom mai putea ţine pasul cu tehnologia şi cu progresul ştiinţific din simplul motiv că vor exista tot mai puţini oameni care să înţeleagă aceste procese”, susţin reprezentanţii Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale (CEAE).

Ce mai învăţăm la școală?

Lumea se va schimba radical. Nu va mai fi nevoie de șoferi, iar mașinile personale probabil se vor folosi în program de sharing, contabilii vor fi înlocuiţi de sisteme care generează rapoarte automat, asistenţii avocaţilor sunt deja înlocuiţi, profesorii tradiţionali se tem că vor fi înlocuiţi de prelegeri video, băncile ar putea să dispară dacă blockchain va deveni funcţional (tehnologie care face posibilă executarea condiţionată a tranzacţiilor), paza este deja asigurată de sisteme de supraveghere video, urmează și curăţenia, dar și alte domenii precum marketingul, pe măsură ce algoritmii au tot mai multe informaţii despre preferinţele individuale, și chiar și o bună parte din programatori vor avea probleme să ţină pasul, după ce aplicaţiile vor putea să facă aplicaţii singure. Dintre citit, scris și matematică – domeniile de bază pe care le învăţăm în școală –, doar la scris „roboţii”, adică sisteme de inteligenţă artificială, sunt încă în urma noastră, scrie Financial Times. La asemenea tranziţii, zbaterile sunt de înţeles. Trebuie găsite soluţii.

Ultima dată când s-a întâmplat asta (deși se preconizează că schimbările care vor veni vor fi fără precedent prin forţa disruptivă), la începutul secolului XX, legiuitorii au decis că soluţia de cursă lungă este educaţia. Dacă mașinăriile industriale aveau să înlocuiască mușchii, atunci efectul natural ar fi că mai multă lume trebuie să își folosească mintea la locul de muncă. SUA a investit masiv în educaţie, cu rezultate bune, adică joburi mai bune și salarii mai mari, scrie FT. Economiștii Andrew McAfee și Erik Brynjolfsson spun că revoluţia industrială a dat startul unei întreceri între tehnologie și educaţie, iar până acum oamenii au câștigat. Însă la etapa la care am ajuns în prezent, tehnologia va putea să înlocuiască și mușchi, și creiere. Iar unii experţi spun că trebuie să răspundem cu o regândire fundamentală a educaţiei. Andy Haldane, economist-șef la Bank of England, spune că deja software-urile întrec abilitatea umană la citit și făcut calcule și avansează rapid și la scris, ceea ce înseamnă că trebuie să ne gândim ce alte avantaje competitive mai au oamenii și să le cultivăm. Deci, ce ar trebui să ne învăţăm copiii pentru a le apăra carierele? Cum să fie creativi și cum să fie empatici.

Dacă, până acum, tot ce conta în educaţie era dezvoltarea IQ-ului, acum se pledează pentru stimularea EQ-ului.

Inteligenţa artificială poate rezolva probleme mult mai repede ca omul, dar o face metodic, pe când omul poate face salturi logice folosindu-și imaginaţia. Are intuiţie, este creativ și persuasiv, iar cel mai bine ar lucra în combinaţie cu rapiditatea sau dexteritatea unui robot. Pe de altă parte, probabil că unii roboţi vor învăţa să mimeze sentimentele umane, dar se poate presupune că tot oamenii vor avea o abilitate superioară de a fi empatici cu alţi oameni. Iar empatia ţine de Inteligenţa Emoţională (EQ). Dacă, până acum, tot ce conta în educaţie era dezvoltarea IQ-ului, acum se pledează pentru stimularea EQ-ului. „Joburile bine plătite ale viitorului s-ar putea să ceară abilităţi măsurate mai degrabă prin EQ decât prin IQ, pe măsură ce joburile vor crea deopotrivă valoare socială, nu doar financiară”, crede Haldane. Unele organizaţii deja încearcă teoria. Banca ING a făcut recent un experiment, trecând 350 de angajaţi printr-un program de training al inteligenţei emoţionale și, deși oamenii s-au opus la început, la final s-au declarat mai motivaţi, colaborarea s-a îmbunătăţit între departamente, iar productivitatea a crescut cu 10%.

Ceea ce nu înseamnă că acum putem sta liniștiţi că tinerii noștri ajung să fie analfabeţi, dat fiind faptul că va conta doar inteligenţa emoţională. Nimic mai greșit. Cercetătoarea expertă în educaţie Daisy Christodoulou spune că, dacă nu avem aceste domenii fundamentale bine puse la punct, nu vom avea nici cadrul mental pentru a rezolva probleme superioare în mod creativ. „Chiar dacă ajungem la un punct în care cea mai mare parte a muncii noastre e făcută de calculatoare, abilităţile cognitive tot contează, nu pentru economie, dar pentru funcţionarea corectă a unei societăţi democratice”, citează FT. România este însă la nivelul de a îmbunătăţi încă fundaţia, cu efecte reale în economie. Conform unui calcul realizat de profesorul american de la Universitatea Stanford Eric A. Hanushek, abia după 15 ani de când România va fi egalat performanţele sistemului de educaţie din Slovacia la testele PISA (n.r. – aflată cu 3 locuri înaintea României) va fi posibil ca România să susţină o creștere salarială constantă, de 15% în fiecare an. Un astfel de prognostic economic s-ar putea să ne impulsioneze mai mult decât frica de automatizare să facem ceva în această privinţă. Doar că diferenţa dintre Slovenia sau Letonia și România este că aceste ţări investesc în educaţie un procent mult mai mare din PIB, în timp ce România este pe ultimul loc din UE la acest capitol. Românii încă privesc educaţia ca pe o „cheltuială”, explică, la RFI, Marian Staș, expert în educaţie.

Creativitatea nu e o slăbiciune

În Parlament există deja o lege în analiză care are în vedere tocmai noile modele economice create de evoluţia tehnologică – lege iniţiată de deputatul Varujan Pambuccian, la origine matematician și informatician și fost șef (actual membru) al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei și Comunicaţii din cadrul Camerei Deputaţilor. În aceste noi modele economice nu mai vorbim despre transferuri de proprietate, ci despre platforme de acces. „Dacă privim poza mare, o să vedem că este prima dată când apare o schismă economică majoră între două moduri, cel în care producem bunurile și serviciile și cel în care accesăm bunurile și serviciile. Trebuie să regândim societatea. În primul rând, trebuie să regândim școala, dar și legislaţia”, spune deputatul. În România, legislaţia se adresează unor modele economice sau sociale tradiţionale și operează „modelul de învăţământ de sorginte comunistă, bazat pe ideea că informaţia vine dintr-o singură sursă, profesorul”, spune Marian Staș. Problema este că vremurile ne-au prins din urmă, iar în viaţa de zi cu zi vedem deja efectele. Legislaţia este confruntată de companii cu noi modele economice, precum Uber și Airbnb, iar educaţia în care profesorul este singurul depozitar al informaţiei este confruntată de accesul nelinear și descentralizat pe care copiii îl au deja la informaţie, iar presiunile sociale vor fi din ce în ce mai accelerate, în special din cauza problemelor forţei de muncă.

Marian Staș face o pledoarie „pentru o descentralizare inteligentă” a educaţiei și pentru ceea ce înseamnă un efort de a aduce educaţia în era tehnologiei, a informaticii, în „cheia secolului XXI”, în timp ce profesorul Hanushek vorbește despre importanţa creșterii calităţii profesorilor, prin evaluarea lor, prin eliminarea celor care fac mai mult rău, pentru că sunt politizaţi, și prin recompensarea profesorilor pe baza performanţelor elevilor, citează Hotnews. Dar, mai întâi de toate acestea, societatea românească trebuie să își schimbe mentalitatea. Nu doar profesorii, ci și părinţii trebuie să înţeleagă că, dacă își împing copiii să „facă o meserie”, în care să se nișeze pe un domeniu ușor de automatizat, s-ar putea să îi faulteze la o vârstă la care reconversia profesională nu mai e posibilă în practică. Faţă de știinţele exacte, creativitatea are un renume prost peste tot în lume când vine vorba de educaţie și mai ales de alegerea unei universităţi și a unei profesii. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de sfaturile experţilor în tehnologie. Și trebuie ţinut cont și de faptul că a activa într-un domeniu creativ poate fi cea mai sigură cale spre succes, din moment ce afacerile care se deschid în industriile culturale și creative se bucură de cea mai rapidă creștere din lume.

Dacă privim poza mare, o să vedem că este prima dată când apare o schismă economică majoră între două moduri, cel în care producem bunurile și serviciile și cel în care accesăm bunurile și serviciile. Trebuie să regândim societatea. În primul rând, trebuie să regândim școala, dar și legislaţia.

În Marea Britanie, industriile culturale și creative le-au depășit pe cele ale producătorilor auto, conform unei analize profit.ro pe baza datelor publicate în Cartea Albă pentru Activarea Potenţialului Economic al Sectoarelor Culturale și Creative, realizată de Institutul Naţional pentru Cercetare și Formare Culturală. Faţă de cifra de afaceri pe 2011, în România, domeniul a crescut cu peste 40%, ajungând la aproape 10 miliarde de euro, peste media altor industrii. Astăzi, „românii transformă în bani ideile creative cu o viteză de peste un milion de euro pe oră”, aproximându-se că, până în 2020, contribuţia acestui sector la PIB-ul României va fi de 10%, „o pondere de trei ori mai mare decât media actuală la nivelul întregii Uniuni Europene (3,3%), care ar face economia românească să fie una dintre cele mai puternic bazate pe idei creative din UE”, scrie profit.ro. Mare parte din acest boom economic creativ s-a realizat prin explozia de IT-iști, în special în București și în Cluj, care a înlesnit accesul pe piaţa antreprenoriatului și a dat oricui oportunitatea să facă o afacere dintr-o simplă pasiune. Însă și aici avem de rezolvat aceeași problemă a inechităţii. Fiindcă cele mai multe regiuni ale ţării sunt menţinute în sărăcie prin lipsa de investiţii în infrastructură, Bucureștiul concentrează singur 62,5% din cifra de afaceri pe sectoarele culturale și creative, urmat de Cluj, la o diferenţă considerabilă. Difererenţe între regiuni și între urban și rural se observă aproape în orice domeniu care ţine de traiul de zi cu zi, de la politică și administraţie locală, la educaţie, spitale, locuri de muncă, bugetul familiei ș.a.m.d. Ceea ce înseamnă că România are deja ideile creative și ambiţia să facă pasul corect în viitor, însă accesul este limitat la cei care sunt educaţi să folosească resursele tehnologice necesare să ajungă acolo. Dezvoltarea tehnologică, care nu stă după nimeni, oricât de periculoasă se anunţă a fi, s-ar putea să fie singura șansă a României de a ajunge în secolul XXI cu totul, nu pe bucăţi.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.