Asiaticii sunt de nouă ori mai expuși la poluarea aerului decât americanii sau europenii

497

Circa 88% dintre decesele premature înregistrate în ţările cu venituri mici și mijlocii din Asia sunt un rezultat tragic al poluării aerului, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Doar în Delhi (India), numărul de autovehicule aflate în trafic a crescut de la 1,5 milioane în anul 2000 la 5 milioane în 2014, iar estimările pentru 2030 vorbesc de o creștere până la 25,6 milioane de autovehicule.

Un om care merge pe jos pe lângă o șosea circulată dintr-un oraș asiatic este expus la o cantitate de particule fine poluante de 1,6 ori mai mare decât un pieton european sau american. Șoferii asiatici, în schimb, sunt expuși la o cantitate de poluare de până la 9 ori mai mare decât cea la care sunt expuși europenii sau americanii. Nivelurile de carbon negru sunt de 7 ori mai mari pentru pietonii asiatici decât pentru cei americani. Aceste concluzii au fost publicate într-un articol apărut în jurnalul Atmospheric Environment, pentru care organizaţia Global Centre for Clean Reasearch (GCARE) a evaluat mai multe studii deja existente privind expunerea la poluare și nivelurile de concentrare a poluării în mediile de microtransport (mers, condus, ciclism, mers cu motocicleta sau autobuzul) din Asia.

Printre observaţiile cercetătorilor se numără și aceea potrivit căreia nivelurile de particule fine din Hong Kong erau de 4 ori mai ridicate decât în alte mari orașe din Europa. Iar în New Delhi, concentraţia medie de carbon negru în mașini era de 5 ori mai mare comparativ cu cea înregistrată în Europa sau în America de Nord.

„O diferenţă notabilă există și în studiile care vizează populaţia asiatică din mediul rural, semirural sau din orașele mici, acolo unde expunerea la poluare poate fi la fel de mare ca în zonele urbane, ca urmare a neglijării câtorva surse”, a declarat prof. Prashant Kumar, coordonatorul studiului amintit. Kumar spune că cercetările indică de obicei niveluri mai mici de poluare la ţară fiindcă nu au luat în calcul și expunerea cicliștilor și a motocicliștilor, deși aceste căi de transport sunt mult mai frecvente în mediul rural din Asia. „E important”, spunea profesorul, „să reţinem că aceste diferenţe s-ar estompa dacă am avea o imagine completă a expunerii la poluare a populaţiei asiatice”.

Aproximativ 3,5 milioane de oameni mor anual din cauza aerului poluat din spaţiile interioare, iar alte 3,3 milioane sunt victime ale poluării aerului de afară, arată o cercetare efectuată acum câţiva ani de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și citată de Mother Nature Network.

În același an, experţii OMS constatau că există suficiente dovezi pentru a face legătură între nivelul crescut de poluare şi cancerul pulmonar. Ei au notat, de asemenea, o asociere pozitivă cu un risc ridicat de cancer al vezicii urinare.

Niciun articol afișat