Crăciunul este o cheltuială financiară și, în același timp, o cheltuială sufletească. Şi în vremuri de criză chiar, sezonul cheltuielilor durează mai mult decât sărbătoarea propriu-zisă.

Aproximativ 20% dintre vânzările retailerilor din Statele Unite sunt înregistrate de Crăciun. Poate că economic cel puţin, știrea aceasta ar fi pozitivă, dacă nu s-ar preciza și că la final de an 14% dintre americani au rate neachitate de la Crăciunul trecut. Capcana cheltuielilor îi prinde și pe alţii, nu doar pe americani. Grupul de consultanţă Capgemini estima în toamna acestui an că englezii vor cheltui doar online 6,4 miliarde de lire[1] pentru cumpărăturile de sărbători. Volumul vânzărilor prin Internet va crește Crăciunul acesta cu 16% faţă de anul trecut.

Industria online confirmă creșterea și semnalează un nou curent: devansarea perioadei de cumpărături. Potrivit unui comunicat de presă emis de GiftsGuideUK.com[2], 1 din 4 clienţi ai magazinului au început cumpărăturile de Crăciun încă din luna noiembrie. Peste 75% dintre aceștia au explicat decizia de a cumpăra devreme motivând că au vrut să prindă reducerile de început de sezon (early-bird).

Crăciunul rămâne perioada celor mai febrile vânzări, deși economiștii recunosc efectul recesiunii asupra vânzărilor de sărbători. O analiză Deloitte[3] relevă că, începând cu anul 2008, cheltuielile generale de Crăciun au intrat pe o pantă descendentă, ajungând la un nivel cu până la 30% mai scăzut faţă de anul de referinţă. Conform estimărilor Deloitte, în 2010 oamenii vor cheltui cu 10% mai puţin decât în 2009.

Sărbători de lux

Ofertele extravagante de Crăciun nu vor lipsi totuși nici anul acesta. Pentru cei care respectă tradiţia Adventului[4], Porsche a pregătit un calendar special. Construit din aluminiu mat și măsurând aproape 2 metri înălţime, calendarul de lux ascunde în spatele datelor surprize precum un yacht, un set de mobilă pentru bucătărie, un ceas din aur roșu și o pereche de ochelari cu rame de aur de 18 carate, un set de geamantane și o pereche de pantofi sport Bounce, toate purtând semnătura Porsche Design. Preţul total al acestor surprize este de un milion de dolari.

Pentru cei străini de sărbătoarea Adventului, cadourile de lux vin sub alte forme și chiar mai scumpe. Clive Christian a creat o ediţie limitată a parfumului Imperial Majesty, al cărui flacon este realizat din cristal de Baccarat și este decorat cu un diamant de 5 carate, fixat pe un inel din aur de 18 carate. Și-l pot permite doar cei care pot plăti pentru el 215.000 de dolari. Nu-i nimic dacă pentru unii ar putea părea un cadou ieftin. Designerul Peter Aloisson a creat iPhone-ul Kings Button, încrustat cu 138 de diamante, care costă 1.790.000 de dolari.

Nesfintele tradiţii ale excesului

Ofertele de lux sunt, pentru „cei puţini”, într-adevăr departe de sărbătoarea omului obișnuit. Excesul însă nu. Bilanţul românilor care au necesitat spitalizare după îmbuibarea cu bucate tradiţionale este nelipsit din presă de sărbători. La fel stau lucrurile și cu tradiţionala contabilizare a victimelor lui Bahus sau a trecătorilor răniţi de vreo bombă artizanală pentru Revelion. În mare, acestea sunt elementele care, completate cu beculeţe multicolore, alcătuiesc peisajul românesc de sărbători.

Nemulţumiţi de starea de fapt, liderii religioși s-au plâns că sărbătoarea Crăciunului și-a pierdut profunzimea de altădată și că dimensiunea ei economică a devenit predominantă. Patriarhul Daniel, de pildă, spunea anul trecut de Crăciun că, deși „în această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist.”

Papa Benedict al XVI-lea condamna, într-un discurs similar ţinut în 2007, „mentalitatea materialistă” a „modului în care este trăit și perceput azi Crăciunul”. Și protestanţii au considerat că e nevoie de o schimbare a modului în care ţin Crăciunul. În anul 2005, câteva megabiserici protestante din Statele Unite au fost închise de sărbători, pentru a permite personalului bisericesc să petreacă sărbătorile alături de familie. Decizia lor a stârnit însă critici, în parte fiindcă anul acela Crăciunul era într-o zi de duminică – ceea ce a însemnat anularea a două slujbe.

Crăciunul interzis

Discuţiile despre consumerism și secularizarea Crăciunului au însă o istorie mai lungă. Pe parcursul tradiţiei Crăciunului, au existat mai multe perioade și culturi în care oamenii s-au plâns că sărbătoarea a devenit un monument de extravaganţă seculară, opus scopului iniţial.

În secolul al XVII-lea, preotul puritan Cotton Mather a ţinut un discurs faimos împotriva sărbătorii devenite o ocazie de „distracţie nebună”, „mese lungi” și „băut mult”, potrivite închinării la „Saturn sau Bahus”. Nimic nou sub soare, exceptând faptul că discursul preotului s-a reflectat în legislaţia care a interzis sărbătorirea Crăciunului. Interdicţia a fost în vigoare în statul american Boston între 1659 și 1681. Nici după renunţarea la interdicţie problema nu a luat sfârșit. După numeroase apeluri în instanţă, în 1789, Congresul a convenit ca sărbătoarea să fie ţinută din nou. Totuși, Crăciunul a fost declarat sărbătoare federală abia în 1870.

În același secol, al XVII-lea, Oliver Cromwell și parlamentul englez au interzis sărbătorirea Crăciunului în Anglia, tot din pricina secularizării sărbătorii creștine. Acestui motiv i se adăuga și sorgintea numelui „Christmas” („mesa lui Christos” – n.r.), care le amintea protestanţilor englezi de un trecut catolic pe care l-ar fi dorit uitat. Între 1642 și 1660, în Anglia a fost ilegală sărbătorirea Crăciunului cu slujbe sau evenimente seculare.

Vizibil în istorie este faptul că, în ciuda încercărilor de a înăbuși tradiţia Crăciunului, aceasta a supravieţuit, cu tot cu bunele și relele adunate de-a lungul timpului. Secularizarea nu a reușit să înghită cu totul sărbătoarea, însă a micșorat nivelul impactului ei spiritual.

Diverse încercări contemporane de a reface spiritul autentic al Crăciunului mizează pe reconstituirea relevanţei lui pentru prezent. O modalitate a fost, anul acesta, adaptarea la limbajul Internetului a istoriei nașterii Mântuitorului. Așa se face că, începând cu 1 decembrie, istoria nașterii a fost reconstruită din mesaje de 140 de litere, postate zilnic pe Twitter. Share Creative, o companie de design publicitar din Marea Britanie, a colaborat cu Alianţa Evanghelică pentru a produce o campanie social media având în centru evenimentul din spatele Crăciunului.

Iosif, Maria, păstorii, magii de la Răsărit şi regele Irod au fost personajele biblice care au postat update-uri zilnice pe Twitter. Huw Tyler de la Share Creative a explicat că organizatorii campaniei au dorit să spună „povestea Crăciunului într-un fel nu doar accesibil, ci şi distractiv şi relevant pentru generaţia Internet.” Este adevărat. Prin originalitate și curaj, campania reușește să împrospăteze istoria nașterii lui Iisus. Nu poate însă suplini lipsa acelui Crăciun cald și plin de sens a cărui amintire sau măcar intuiţie o au cei mai mulţi creștini.

Unde e Crăciunul de altădată?

Interesant este că fiecare generaţie la rândul ei a resimţit cumva pierderea adevăratului Crăciun. Crăciunul românesc se stinge de dorul mirosului de cozonac cald și scorţișoară, al colacilor care îmbelșugau masa, al căldurii toropitoare din vreo casă bătrânească în care nu există timp. Câţi nu-și răscolesc amintirile pentru a găsi măcar un strop din speranţa care impregna sărbătoarea copilăriei? Și parcă n-o mai găsesc…

Gândind însă la rece, pierderea adevăratului Crăciun a afectat mai toate culturile creștine, dar fenomenul este și un refren atemporal, pentru care pare să nu existe soluţie. Mulţi vor fi de acord că impunerea exterioară a unui comportament de Crăciun nu va da rezultate, oricât de bine intenţionaţi ar fi cei care ar orchestra o astfel de reformă. Privind fie și numai la experienţa legii emise pe vremea puritanilor, este evident că secularizarea nu se înlătură prin edicte. Alţii vor privi la soluţii de tipul celei propuse de Share Creative și vor considera că ele riscă să bagatelizeze grandoarea naşterii Salvatorului lumii. Impasul persistă. Prin urmare, încă se vorbește despre aceeași problemă a desacralizării unei sărbători sfinte.

Minunea sensului

Pe lângă adevăratele semnificaţii și origini, Crăciunul comercial pierde și bucuria simplă a timpului petrecut împreună cu cei dragi. Filmele cu tematică de Crăciun, în ciuda scenariului suav, accentuează insatisfacţia multora legată de modul în care își petrec Crăciunul. Explicaţia stă în faptul că filmele sunt adesea o oglindă îngustă, în reflexia căreia nu se regăsește aproape nimeni, dar pe care toţi și-o doresc și o acceptă ca standard. Problema e că familia perfectă care zâmbește la fiecare final fericit al unui film de Crăciun, înconjurată de cadouri și de o aură de fericire, este la fel de falsă ca barba Moșilor din magazine. În schimb, pe mulţi, ideea de a petrece Crăciunul în familie îi face la fel de fericiţi ca un sejur de iarnă într-o carceră. Câteva elemente pot face ca sărbătorirea împreună cu ceilalţi să nu fie o datorie neplăcută, ci să capete sens și să ofere împlinire sufletească.

Identificarea dezamăgirilor trăite de obicei de sărbători. Uneori oamenii asociază Crăciunul cu o „suferinţă tradiţională”. Prin urmare, detestă sărbătoarea fiindcă știu că în această perioadă suferă. În multe cazuri, oamenii nu pot identifica precis motivul durerii lor și, în consecinţă, le este greu să găsească un remediu pentru ea. Ei permanentizează astfel starea negativă.

Înţelegerea faptului că oamenii pot dezamăgi, dar că acesta nu este în mod necesar un final de drum pentru relaţie. Cel mai adesea, dezamăgirile de Crăciun au ca nucleu relaţiile. Pentru unii, Crăciunul este un moment în care sunt nevoiţi să se confrunte cu dezamăgirea că persoanele apropiate nu îi înţeleg, nu îi respectă, nu îi iubesc așa cum și-ar dori. Prin suma circumstanţelor specifice, Crăciunul pune sub reflector problemele deja existente în relaţii. Iar răspunsul la acestea nu vine strict în perioada Crăciunului, deși sărbătorile pot fi un pretext pentru o investiţie de durată în relaţiile cu cei din jur.

Renunţarea la așteptările prea ridicate este un alt ingredient al sărbătorilor reușite. Așteptări nerealiste în privinţa cadourilor, dorinţe artificiale inspirate din filme, sloganuri de sărbători care proclamă schimbări pozitive instant, toate pot provoca frustrare dacă sunt asimilate ca fragmente ale realităţii.

Cel mai adesea schimbarea cere timp și efort, nu se întâmplă peste noapte, fie ea și noaptea de Ajun. Deși amintirea valorii spirituale a Crăciunului de altădată poate să fie de folos, este nevoie de mai mult. Pentru ca reforma să dureze și să nu fie afectată de circumstanţe, ea trebuie să capete un sens. Dacă imaginea Fiului lui Dumnezeu vulnerabil, așezat într-o iesle, ar captiva minţile creștinilor mai mult decât listele interminabile de cadouri și dacă preocuparea de a înţelege și a trăi exemplul Lui s-ar permanentiza, atunci schimbarea ar avea șanse reale să se facă simţită cu adevărat.

Christos-copil, în mâinile unei fecioare, este o imagine puternică. Venirea lui Christos pe Pământ, sub chip de om, vorbește despre valoarea inestimabilă pe care Cerul o socotește în dreptul oamenilor. Oamenii uită. De aceea este nevoie ca întruparea lui Christos și istoria salvării omenirii să fie reamintite constant. Fără discursuri pompoase, pentru că nașterea Domnului trebuie să rămână o sărbătoare care transformă din interior.