De când eram foarte mică, părinţii mei mi-au repetat în mod constant două făgăduinţe biblice: Isaia 41:10 și Psalmul 124.
Cei care citesc Biblia sunt familiarizaţi cu ambele texte biblice. Cu promisiunea pe care ne-o face Dumnezeu prin profetul Isaia: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10). Dar și cu psalmul 124, care începe cu aceste cuvinte: „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră…” și se încheie cu declaraţia încrezătoare: „Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile și pământul”.
Aceste versete au devenit o sursă de putere și de încurajare pentru mine, mai ales în momentele dificile. Cu toate acestea, acum câţiva ani am trecut printr-o perioadă de provocare, în care a fost nevoie de mult timp pentru a-mi aminti de cele două făgăduinţe și de faptul că Dumnezeu rămâne Cel care mă poate ajuta în orice situaţie.
Un mediu nou, provocări familiare
În 201, am fost admisă la un program de masterat la o universitate federală de prestigiu din Nigeria. Am ajuns astfel într-un mediu necunoscut, deoarece am frecventat instituţii adventiste de la grădiniţă până la facultate – un mediu care m-a protejat de situaţii care mi-ar fi testat convingerile religioase. Recunosc că îmi făceam griji cu privire la succesul academic, gândindu-mă la avantajul pe care l-ar fi putut avea colegii mei neadventiști, care aveau o zi în plus, sabatul, pentru a studia. În timp, am respins aceste gânduri, recunoscând că respectarea Sabatului reprezenta o sursă veritabilă de bucurie. Am fost motivată să studiez mai intens în timpul săptămânii, dar, prin harul lui Dumnezeu, am absolvit cu note maxime.
Atunci când m-am înscris la programul de masterat, nu știam la ce trebuie să mă aștept. Îmi amintesc că m-am rugat lui Dumnezeu, exprimându-mi recunoștinţa pentru faptul că fusesem admisă la master și cerându-I să mă călăuzească pe tot parcursul acestei călătorii. Începutul a fost liniștitor: am fost ușurată să aflu că nu aveam ore programate în ziua de sabat. Era un program de studiu de un an, dar chiar înainte de examenul final, personalul a intrat în grevă. M-am rugat ca greva să se încheie, pentru a-mi putea continua studiile, și rugăciunea mi-a fost ascultată. Cu toate acestea, atunci când a fost publicat calendarul examenelor, am descoperit că examenul de biostatistică era programat sâmbăta.
Deoarece la acest curs participau studenţi de la diferite facultăţi, mă așteptam să fie dificil să o conving pe profesoară să schimbe data examenului sau să îmi dea voie să susţin examenul separat. Inima mi s-a înmuiat, în timp ce murmuram: „Doamne, de ce acum?”.
Credinţa, faţă în faţă cu frustrarea
M-am întâlnit cu profesoara mea de biostatistică pentru a-i explica faptul că eram adventistă de ziua a șaptea și respectam ziua de sabat. Am rugat-o să îmi permită susţinerea examenului intr-o altă zi. Deși m-a tratat cu multă amabilitate, m-a informat că modificarea datei ar ridica probleme, deoarece era vorba un examen pe calculator, organizat la nivel de facultate. Cu toate acestea, m-a asigurat că va face tot posibilul pentru a găsi o soluţie. După câteva zile, m-a informat că nu se putea face nicio modificare în program.
Fără să mă descurajez, m-am întâlnit cu coordonatorul programului și i-am explicat situaţia mea. Mi-a respins cererea, argumentând că el însuși era nevoit adesea să ignore anumite convingeri religioase, din cauza angajamentelor profesionale și academice. Iritat de problema mea, m-a sfătuit să mă prezint la examen, subliniind că ar trebui să fiu recunoscătoare că acesta era singurul examen programat sâmbătă. Am părăsit biroul lui pe punctul de a izbucni în lacrimi. Îmi amintesc că m-am rugat: „Doamne, m-ai călăuzit pe tot parcursul acestui an. Acum, că am ajuns la final, de ce permiţi să se întâmple asta? Nu voi putea absolvi fără acest examen. Doamne, ajută-mă!”.
Am decis să rămân optimistă. M-am prezentat la șeful catedrei și i-am explicat situaţia. Răspunsul lui a fost chiar mai nefavorabil. A considerat cerinţa mea de neacceptat și mi-a sfătuit să merg la examen, pentru binele meu. I-am trimis o cerere scrisă, dar a refuzat să o accepte. M-am adresat și decanului facultăţii și am primit un răspuns similar.
„Doamne, m-ai călăuzit pe tot parcursul acestui an. Acum, că am ajuns la final, de ce permiţi să se întâmple asta?”
Până la sfârșitul săptămânii, susţinusem toate examenele necesare pentru obţinerea diplomei, cu excepţia celui de biostatistică. Unii colegi de clasă m-au întrebat îngrijoraţi: „Joyce, chiar nu te vei prezenta la examen?”. În ciuda încercărilor lor de a mă convinge, mi-am menţinut decizia.
În timp ce examenul de biostatistică era în desfășurare, eu mă rugam în biserică: „Doamne, știu că Tu poţi croi o cale, dacă asta este voia Ta. Iar dacă nu este planul Tău să trec acest examen, atunci facă-se voia Ta”. M-am rugat ca examenul să se termine târziu (după apusul soarelui) în acea zi. Dar nu s-a întâmplat așa. Îmi simţeam inima frânta și chiar am izbucnit în lacrimi.
Luni, am făcut o ultimă încercare de a obţine reprogramarea examenului, trimiţând o cerere șefului de departament Dar el a scris pe cereea mea: „Joyce este o studentă iresponsabilă și nu ar trebui să i se permită să susţină examenul”. Am părăsit biroul său și i-am sunat pe părinţii, care m-au mângâiat și s-au rugat împreună cu mine, ceea ce m-a făcut să mă simt mai bine.
Credinţa care rescrie deznodământul
În timp ce așteptam rezultatele examenelor la care participasem, m-am pregătit pentru susţinerea dizertaţiei mele. Rezultatele examenelor au fost afișate, iar eu am aflat că primisem note foarte bune.
În acel moment, părinţii mei au fost chemaţi în Filipine. Mi-au cerut să îi însoţesc, pentru ca să primim vizele în același timp. Planul era să mă întorc în Nigeria pentru a-mi susţine teza și, eventual, examenul de biostatistică, dacă aș fi primit permisiunea.
La sosirea în Filipine, am fost informată de conducerea facultăţii ca nu îmi voi putea susţine dizertaţia, din cauza absenţei la examenul de biostatistică. Am simţit teamă, dar și frustrare. Am încercat cu disperare să găsesc o soluţie, dar fără rezultat. Eram atât de frustrată încât am început să-mi învinovăţesc părinţii – credeam că, dacă nu aș fi plecat din Nigeria, aș fi avut o șansă să îmi susţin dizertaţia. Din decembrie 2017 până în martie 2018 am continuat să contactez conducerea facultăţii, încercând să primesc acceptul lor pentru a da examenul biostatistică.
Cu câteva zile înainte de plecare, am primit un mesaj care m-a devastat: mi s-a comunicat că era nevoie să mă înscriu din nou la facultate.
După luni de corespondenţă, cererea a fost acceptată și a fost stabilită o dată, în aprilie 2018. Eram nespus de fericită și de recunoscătoare lui Dumnezeu. „În sfârșit, Dumnezeu a găsit o soluţie”, mi-am spus. Cu sprijinul părinţilor mi-am programat călătoria de întoarcere în Nigeria. Cu câteva zile înainte de plecare, am primit un mesaj care m-a devastat: mi s-a comunicat că cererea mea nu putea fi aprobată și că era nevoie să mă înscriu din nou la facultate. Ceea ce însemna să mă alătur următoarei promoţii de studenţi, să repet cursurile și apoi să susţin examenul de biostatistică și lucrarea de dizertaţie. Se părea că nu aveam de ales. Am solicitat o foaie matricolă, dar au refuzat să mi-o elibereze.
Toate aceste probleme și-au lăsat amprenta asupra sănătăţii mele, așa că am decis să o vizitez pe sora mea mai mare, care urma un doctorat la Universitatea Loma Linda din Californi. M-am bucurat să o revăd și să mă reîntâlnesc cu prieteni din copilărie. Ziua petreceam timpul cu prietenii, iar noaptea plângeam până adormeam.
Am continuat să-L rog pe Dumnezeu să mă ajute. În această perioadă, am depus dosare la mai multe universităţi și am fost acceptată în Filipine și Statele Unite. În ciuda îndoielilor iniţiale, în 2018, după multă rugăciune, am ales să urmez un doctorat în biologie moleculară și biotehnologie la o universitate prestigioasa, Universitatea Filipine din Diliman, care permitea studenţilor înscrierea la doctorat fără a absolvi mai întâi un masterat.
Deși am întâmpinat dificultăţi în adaptarea la o nouă cultură și la standardele educaţionale, m-am bazat pe călăuzirea lui Dumnezeu pentru a le depăși. Chiar și când a izbucnit pandemia de COVID-19, care mi-a întârziat cercetarea, am avut încredere în planul Lui. Deși sunt înscrisă la o universitate publică, Dumnezeu mi-a oferit oportunitatea de a respecta Sabatul, îndeplinind în același timp cerinţele academice. Examenele și cursurile care erau iniţial programate pentru sâmbătă au fost reprogramate pentru zilele lucrătoare; am avut chiar ocazia să susţin un examen mai devreme, într-o vineri după-amiază.
Să îţi aperi convingerile nu este întotdeauna ușor, și nici plăcut, chiar dacă știi că faci ceea ce trebuie.
Deși nu am putut să-mi finalizez studiile de masterat în Nigeria, pentru că am refuzat să susţin un examen în ziua de Sabat, Dumnezeu mi-a oferit o altă ocazie de a-mi continua studiile.
Această experienţă m-a învăţat că este esenţial să mă bazez pe Dumnezeu și să am încredere în înţelepciunea Lui. A devenit limpede că Domnul a fost întotdeauna de partea mea, oferindu-mi putere pe tot parcursul acestei experienţei. Acum, când ajung într-o situaţie dificilă, îmi amintesc modul în care Dumnezeu m-a ajutat în trecut. Și nu încetez să îmi împărtășesc experienţa, ori de câte ori mi se oferă ocazia, pentru că ea m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.
Să îţi aperi convingerile nu este întotdeauna ușor, și nici plăcut, chiar dacă știi că faci ceea ce trebuie. Dar trebuie să ne întărim credinţa și să ne amintim că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Dumnezeu poate închide o ușă pentru a deschide una mai bună, așa cum a făcut pentru mine.
Joyce Aja (licenţiată în microbiologie, Universitatea Babcock, Nigeria) este în prezent doctorandă la Institutul Naţional de Biologie Moleculară și Biotehnologie, Universitatea Filipine din Diliman, Quezon City, Filipine. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
