După ce am auzit o vară întreagă seria de reclame „cântate” la depozitele ING, care te făceau să îţi închipui că salariul tău este special, deci și tu ești special și trebuie să investești în lucruri speciale, adică în depozitele ING, am auzit prima reclamă care să spună adevărul așa cum este – „Banii sunt toţi la fel”.

Cei care au făcut publicitatea pentru Garanti Bank au avut inspiraţia, genială aș spune, să distragă atenţia de la jingle-urile superlucrate și extraenervante ale campaniei ING cu niște jingle-uri pe care le-aș fi putut și eu înregistra pe telefon, repetând un adevăr simplu – nu vă faceţi iluzii, banii sunt toţi la fel, salariile sunt toate la fel, ce faceţi cu banii face diferenţa, investiţi inteligent. Cel puţin eu asta am extrapolat din versul „Banii sunt toţi la fel”, care mi-a rămas bine întipărit în cap. Și am rămas cu „gura căscată” în sine mea când am realizat că o bancă are curajul să îmi reamintească un adevăr simplu pe care îl uitasem. Și pe care periodic am tendinţa să îl uit.

„E ceva cu banii. Ceva care ne desparte de Dumnezeu”, spunea omul de afaceri Julian Archer într-un interviu acordat Semnele timpului. Aș merge mai departe și aș spune că e ceva la bani care ne desparte de noi înșine, ceva care ne dezbracă pe straturi, de principiile noastre, de adevăruri fundamentale demult știute, de obiceiuri bune, poate chiar de trăsături de caracter care ne-au definit ani de zile. Când toate straturile au căzut, rămânem goi și gata de exploatat. Poate că ce spun este puţin anapoda de imaginat, pentru că banii sunt doar niște hârtii de care oamenii abuzează, nu invers. În practică însă, oare nu banii ne guvernează viaţa, ţara și lumea toată? „Banii vorbesc”, cânta Holograf la doar câţiva ani de la ieșirea din comunism. Astăzi, în epoca Facebook, Instagram, Snapchat, YouTube, banii vorbesc mai tare ca niciodată și ne încântă cu povești de succes care îi fac pe unii oameni să își piardă minţile.

De aceea, nu m-am mirat foarte tare când am citit despre situaţia în care a ajuns un tânăr cuplu din New Jersey, SUA. În 2017, un cerșetor (veteran de război) și-a folosit ultimii bani, 20 de dolari, pentru a ajuta o tănâră care rămăsese blocată noaptea pe autostradă, fără benzină și fără bani. Impresionată peste măsură de gestul cerșetorului, tânăra s-a întors acasă la soţul ei și împreună au hotărât să facă o campanie de strângere de fonduri, cu ţinta de 10.000 de dolari, pentru a-l ajuta pe Bobbit. Un caz clasic până aici.

Astăzi, cele două părţi se judecă la tribunal și se bălăcăresc prin presă. Motivul? Banii. Cei 400.000 de dolari care au fost donaţi de 14.000 de oameni pentru a fi folosiţi cu scopul refacerii vieţii lui Bobbit și care între timp au dispărut. Avocaţii lui Bobbit susţin că acesta nu a primit decât 75.000 de dolari de-a lungul timpului și că restul au fost cheltuiţi de cei doi tineri pentru a întreţine un stil de viaţă pe care nu și-l permit, incluzând vacanţe, renovări prin casă și un BMW nou în curte. Cuplul susţine, pe de altă parte, că a cheltuit jumătate din bani pe întreţinerea lui Bobbit, căruia i-ar fi cumpărat la un moment dat și o rulotă, pe care i-ar fi permis să o parcheze la ei în curte, după care mai târziu l-au dat afară, și că nu i-au mai dat restul de bani pentru că Bobbit are o problemă bine cunoscută cu drogurile. Avocatul cuplului i-a părăsit după ce și-a dat seama că, cel mai probabil, aceștia vor pierde procesul fiindcă nu vor să arate curţii pe ce au cheltuit banii și nici măcar nu s-au prezentat la proces. Mașina BMW, bijuterii, bani cash și alte lucruri au fost deja sechestrate de procurori. Este de așteptat ca cel puţin unul dintre cei doi tineri să fie acuzat de fraudă și cel mai probabil și celălalt își va pierde locul de muncă.

Drumul cuplului de la ajutorarea unui nevoiaș la tâlhărirea lui și a tuturor oamenilor care au făcut donaţii în numele lui a fost pavat cu intenţii bune. Mă gândesc că, dacă oamenii ar fi donat doar 10.000 de dolari, cât a fost ţinta iniţială, drumul ar fi avut un happy-end, în loc să deraieze brusc într-un hău al minţii și sufletului. Dar să te trezești brusc cu 400.000 de dolari pe mână este o cale sigură de a ruina viaţa oricui. Doar excepţional oamenii care dau deodată peste sume mari de bani pentru care nu au muncit își pot menţine integritatea.

Îmi și închipui cum trebuie să le fi ars palmele „scrollând” pe Instagram. Cum trebuie să li se fi aprins luminiţile când și-au dat seama câte visuri deodată ar putea deveni realitate. Cum trebuie să fi stat noaptea la discuţii convingându-se unul pe altul că nu greșesc dacă își reţin niște „taxe administrative” pentru efortul depus și cum o cumpărătură mică, ce a ciupit insesizabil din cont, a dus în doi timpi și trei mișcări la un ditamai BMW-ul în fundul curţii. Îmi închipui cum trebuie să li se fi învârtit rotiţele în cap încercând să găsească explicaţii viabile la niște cheltuieli care deja nu mai puteau fi trecute cu vederea nici de la o poștă.

Pentru mine este foarte ușor să îmi închipui aceste lucruri, pentru că, atunci când uit că banii sunt toţi la fel și cad iarăși în capcana „nevoilor speciale”, pe care doar niște bani magici le-ar putea rezolva, sunt exact pe urmele lor, justificând cheltuieli nenecesare și creând frustrări suplimentare în mod gratuit.

Nu trebuie să furi un bou ca să ai mentalitatea unui hoţ. Ajunge să te furi pe tine. Ce dai cu o mână, să iei cu alta. Ce muncești o lună de zile, să spargi pe lucruri mici sau mari cărora le atribui o putere mistică de a-ţi schimba viaţa pe moment. „Doar asta să mai am și gata”, este un refren cunoscut fiecăruia dintre noi, la un nivel sau altul. Nici măcar să investești bani în experienţe nu îţi aduce niciun beneficiu cât timp mintea ta este blocată în tiparul de gândire care încearcă să scoată un câștig din orice, cât de mic, cu orice preţ. „Doar asta să mai am și gata”, se aplică la fel de bine și vacanţelor, experienţelor culinare sau de orice alt fel. Românii, de exemplu, sunt experţi în a merge în concediu doar ca să știe vecinii și colegii că au fost, dar merg cu nervi și se întorc cu și mai mulţi nervi.

Personal, am la centură mai multe experimente eșuate de a ieși din acest tipar de gândire. Ultimul a avut cea mai ambiţioasă ţintă – un an de zile în care să nu cumpăr nimic care nu se clasifică drept cumpărătură urgentă și din cale-afară de necesară. M-am dezabonat de la toate newsletterele, mi-am schimbat setările în conturile sociale astfel încât să evit reclamele și în primele patru luni ale anului au mers strună. Mă simţeam de parcă am cucerit Everestul. Și cum eram eu sus pe Everest, mă oxigenam cu aer pur și priveam în zare la alţi neputincioși, m-am împiedicat de prima pietricică și m-am dus în cap la vale. O cumpărătură urgentă a atras potopul de reclame care mă urmăresc pe toate site-urile clipocind a reduceri și aia a fost. Experienţa de la finalul zilei este una de dezamăgire, faţă de perechea de pantofi care după câteva purtări este la fel de ordinară ca cea de dinainte, mă poartă pe aceleași drumuri și în faţa acelorași uși închise, și faţă de mine, că iarăși am atribuit banilor puterea de a mă împlini sufletește. Pentru că, până la urmă, asta căutăm de cele mai multe ori când cheltuim bani, validare socială, nevoia de a fi mulţumit cu cine ești în faţa altora.

Dar am învăţat totuși o lecţie importantă. Că nu poţi să trăiești pe Everest. Și dacă l-ai urcat, tot trebuie să îl cobori fără să îţi rupi gâtul și să trăiești iar în poluare. Poluare cu gaze toxice și poluare cu reclame. Oriunde există internet, există reclame, iar, la modul în care se mișcă Amazon, și dacă te duci să trăiești în peșteră tot îţi va aduce pachetele în două zile cu drona.

E nevoie de o altă strategie. Care altă strategie? Fiecare trebuie să decidă în dreptul său, după o introspecţie serioasă, și trebuie să își ajusteze soluţiile pe parcurs, la fel cum am face imunoterapie dacă am avea cancer. O să spuneţi că este o comparaţie forţată și probabil că pentru cei dintre voi care aveţi o relaţie sănătoasă tun cu banii este, dar pentru ceilalţi, pentru cei al căror timp și ale căror gânduri sunt majoritar acaparate cu a găsi noi și noi lucruri pe care să dea bani, îmi rezerv dreptul de a avea îndoieli. În ce mă privește, experimentele continuă.