De ce religioșii nu sunt mai morali decât ateii

1508

Este legitimă așteptarea ca oamenii religioși să fie mai buni și mai morali decât cei care nu se orientează după valori spirituale? Un studiu recent oferă un răspuns negativ, surprinzând prin rezultatele sale. Religioșii nu par să fie mai buni decât cei care nu cred în nimic.

Conform unui nou studiu, persoanele religioase nu sunt mai morale şi nu fac mai multe fapte bune comparativ cu persoanele care nu sunt credincioase. Din punct de vedere al comportamentului etic, nu există diferenţe semnificative între cele două categorii, spun experţii citaţi de Live Science.

Cercetătorii de la Universitatea Illinois, din Chicago, Universitatea Cologne, din Germania, şi Universitatea Tilburg, din Olanda, au intervievat 1.252 de adulţi din Statele Unite şi Canada, cu diferite religii şi orientări politice. Obiectivul studiului a fost foarte precis, intenţia fiind monitorizarea  faptelor bune şi rele comise de aceştia, dar şi pe cele la care au fost martori sau despre care au auzit în decursul unei zile.

Dan Wisneski, coordonator al studiului în calitatea de profesor de psihologie la Universitatea Saint Peter din New Jersey, afirmă că intenţia cercetătorilor a fost explorarea rolului pe care etica îl joacă în viaţa de zi cu zi a diferitelor persoane.

Care sunt rezultatele?

Potrivit  studiului, cei religioşi şi cei necredincioşi au comis un număr similar de fapte bune. Cu alte cuvinte, credinţa nu ajută în mod fundamental pentru înregistrarea unui progres din punct de vedere moral care să se traducă în plan fizic, decât al persoanelor necredincioase.

Cum au ajuns cercetătorii la această concluzie? Participanţii la studiu au fost rugaţi să noteze de cinci ori pe zi, timp de trei zile, faptele bune pe care le-au făcut. În medie, aceştia au menţionat o faptă bună pe zi. Toţi au vorbit mai mult despre faptele bune comise decât de cele rele, în timp ce în cazul faptelor despre care au auzit predomină cele imorale faţă de cele morale.

Există totuși o diferenţă între persoanele credincioase şi cele care se declară necredincioase, și anume că au o percepţie diferită asupra faptelor imorale. Diferenţele sunt la nivel de intensitate a emoţiei. Astfel, persoanele religioase percep mai intens sentimentele de vină, dezgust şi jenă atunci când au făcut o faptă imorală. În acelaşi timp, aceste persoane sunt mai încântate şi mai mulţumite de faptele lor atunci când fac ceva moral comparativ cu persoanele care nu sunt religioase.

Care este cheia de descifrare a studiului?

Jurnaliștii de la Live Science apreciază că rezultatele studiului ar putea constitui o surpriză pentru cei care consideră că afilierea religioasă are un rol determinant în evaluarea corectă a binelui și a răului. Este un aspect care nu poate fi negat. În 22 din 44 de ţări chestionate de către Pew, majoritatea subiecţilor au răspuns că este necesară credinţa în Dumnezeu pentru a fi persoane morale şi a avea valori bune. Studiul de faţă infirmă însă această ipoteză.

Și atunci pentru ce ar mai fi utilă religia? În încercarea de explicare a acestei situaţii, este legitim să ne întrebăm dacă concluziile studiului pot fi generalizate. Aceeași întrebare o ridică chiar și cercetătorii. Ei consideră că metoda lor ar putea fi aplicată în continuare la o scară mai mare pentru a studia moralitatea în diferite părţi ale lumii, cum ar fi Asia și Orientul Mijlociu, unde convingerile religioase pot avea diferite influenţe, diferite decât la persoanele din America de Nord.  Secularizarea este în trend ascendent în Canada și SUA, fapt care face ca studiile comparative de ordin religios să nu fie foarte concludente și nici reprezentative.

Apoi, trebuie luată în considerare și agenda care se află uneori în spatele unor studii de acest gen. Nu ar fi prima iniţiativă în urma căreia religia este pusă cu spatele la zid. Și totuși, atâta timp cât nu există probe de viciere ale cercetării, orice suspiciune cu privire la motivaţia cercetătorilor nu poate fi susţinută. În aceste condiţii, rezultatele studiului ar trebui să genereze întrebări și o atitudine de reflecţie în spaţiul religios.

De altfel, nu este pentru prima oară când se ajunge la concluzii similare studiului de faţă. De pildă, un doctor de la Universitatea Harvard care a contribuit la efectuarea unui studiu prin care urmărea descoperirea rădăcinilor religiei și ale moralei a ajuns la concluzia că „pentru unii nu există morală fără religie, în timp ce alţii văd religia ca un mod de exprimare a intuiţiei morale. Studiul sugerează că judecăţile intuitive cu privire la bine și rău acţionează independent de angajamentele religioase”. Comentând pe marginea studiului Harvard, The Telegraph a constatat că ateii sunt la fel de morali ca și cei care frecventează biserica.

Ceea ce le-a scăpat cercetătorilor, dar și persoanelor religioase

Enigma ar putea fi dezlegată dacă se iau în considerare câteva aspecte esenţiale. În primul rând, premisa că religia face pe cineva mai bun este greșită. Din punct de vedere teologic, moralitatea este un bun universal și nu este apanajul celor credincioși. Un ateu poate fi la fel de moral precum un creștin fără ca aceasta să schimbe cu nimic datele problemei.

În realitate, scopul credinţei nu este dezvoltarea moralităţii. De multe ori, acest scop poate fi chiar în adversitate cu Dumnezeu. Mulţi reduc însă convertirea la acest aspect și scapă din vedere chiar esenţa spiritualităţii. În limbaj teologic ea se numește metanoia și constă mai mult decât în suma faptelor bune. Reprezintă o schimbare radicală a mentalităţii, a schemelor de gândire, a intenţiilor. Practic, omul convertit nu devine doar mai religios decât alţii, nici nu se mulţumește cu îmbunătăţirea unei vieţi trecute, ci are o altă percepţie asupra realităţilor lumii. Este exact ceea ce studiul de faţă nu a reușit să evalueze, iar creștinii eșuează să experimenteze.