Lideri ai celor trei religii avraamice – mozaism, creștinism, islamism – s-au reunit la sfârșitul lunii octombrie la Vatican pentru a semna o declaraţie comună împotriva suicidului asistat și a eutanasiei.

Potrivit declaraţiei comune, eutanasia și suicidul asistat sunt „în sine, moral și religios greșite și interzise fără excepţie”. Semnatarii au fost de acord să respingă „orice presiune pusă asupra unui pacient pe moarte pentru ca acesta să își încheie viaţa prin acţiuni directe și premeditate”.

Reprezentanţii celor trei religii au declarat de asemenea că niciun cadru medical nu ar trebui forţat, nici direct, nici indirect, să contribuie la moartea premeditată și intenţionată a unui pacient prin suicid asistat sau orice altă formă de eutanasie, în special atunci când aceasta contravine credinţelor religioase ale cadrului medical.

Documentul cuprinde și afirmaţii pozitive care vizează „încurajarea și sprijinirea accesului la îngrijiri paleative validate și profesioniste pentru oricine, oriunde”. „Sprijinim legile și politicile care protejează drepturile și demnitatea pacientului muribund, pentru a se evita eutanasia și a promova îngrijirea paleativă”, se mai arată în document.

Aprecierile pe care le fac semnatarii cu privire la societate reflectă o poziţie opusă eutanasiei, dar care integrează aspecte dureroase ale dezbaterii privind această măsură: „Ca societate, avem nevoie să ne asigurăm că dorinţa pacienţilor de a nu fi o povară nu le inspiră simţământul că sunt inutili și nici nu le răpește conștientizarea valorii și a demnităţii propriei vieţi, care merită îngrijire și sprijin până la finalul ei natural.”

Textul a fost făcut public de Vatican și poate fi consultat integral pe site-ul academyforlife.va. Printre cei 30 de semnatari ai documentului se numără: rabinul David Rosen (directorul pentru chestiuni religioase a Comitetului Evreiesc American), monseniorul Vincenzo Paglia (preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă) și Samsul Anwar (preşedintele comitetului central al Muhammadiyah – asociaţie socio-culturală musulmană – din Indonezia).

A cui a fost ideea

Potrivit AFP, iniţiativa elaborării unei declaraţii comune i-a aparţinut rabinului Avraham Steinberg, copreşedinte al Consiliului Naţional israelian pentru Bioetică. Acesta i-a înaintat propunerea papei Francisc. Steinberg este, alături de rabinul Fernando Szlajen (Argentina), unul dintre cei doi rabini care au fost invitaţi, în premieră istorică, să facă parte din Academia Pontificală pentru Viaţă, în anul 2017. Activitatea lui Steinberg în domeniul eticii medicale i-a adus în 1999 un premiu naţional în Israel și o parte consistentă a acesteia este publicată sub forma a șapte volume din Enciclopedia Eticii Medicale Iudaice.

Un alt semnatar notabil al documentului este rabinul David Rosen, care s-a exprimat pe larg pe teme ecumenice în ultimii 19 ani și care a arătat deseori o apreciere călduroasă la adresa papei Francisc. Cu ocazia unei întâlniri din anul 2015, de pildă, Rosen afirma că „nu a existat niciodată un papă care să cultive o asemenea intimitate, o asemenea prietenie și un asemenea angajament faţă de comunitatea mozaică, asemenea papei Francisc.” Rabinul Rosen, care activează în Statele Unite, spunea chiar că, în opinia sa, „Biserica Catolică este văzută drept prietenul cel mai apropiat al comunităţii evreiești”.

De ce la Vatican

Papa Francisc și-a arătat în nenumărate ocazii preocuparea pentru cultivarea relaţiei cu reprezentanţii celorlalte culte sau religii avraamice. Pe vremea când era cardinal în Argentina a fondat Institutul de Dialog Interreligios din Argentina, o structură în cadrul căreia colaborează evrei, musulmani și creștini pentru realizarea de proiecte sociale. În Despre cer și pământ, o colecţie de dialoguri cu cardinalul Bergoglio, publicată iniţial în 1995 și reeditată de atunci de cel puţin 10 ori numai în limba engleză, cardinalul povestește cum, după ce a participat prima dată la o adunare carismatică ţinută pe un stadion din Buenos Aires, presa locală l-a acuzat de apostazie pentru că a îngenuncheat atunci când gazdele sale i-au propus să se roage pentru el. „Fiecare se poate ruga potrivit tradiţiei lui. Care este problema?” întreba retoric cardinalul Bergoglio (p. 221)

Elisabetta Pique este o singură voce între numeroșii analiști care au remarcat consecvenţa papei Francisc în privinţa relaţiilor cu membrii altor religii, evidenţiind că, după numirea sa ca papă, fostul cardinal a continuat pe direcţia dialogului, devenind „primul papă al cărui anturaj a avut o componentă interreligioasă” într-o vizită la Betleem, spune autoarea, referindu-se la rabinul Abraham Skorka și la liderul islamic Omar Abboud.

Papa Francisc este, probabil, liderul religios a cărui opoziţie faţă de eutanasie este cea mai vizibilă la nivel mondial. „Practica eutanasiei, devenită deja legală în diverse state, propune doar în aparenţă încurajarea libertăţii personale, în condiţiile în care ea se bazează în realitate pe o viziune utilitaristă asupra persoanei”, declara pontiful luna trecută, în timpul unei audienţe la care au participat mai mulţi medici oncologi italieni. „Tehnologia nu este un serviciu pentru om atunci când se reduce la un singur lucru, când face distincţia între cine merită să fie încă îngrijit medical şi cine nu merită, pentru că acea persoană este considerată doar o povară”, a subliniat suveranul pontif, care a insistat şi asupra importanţei pe care o au „însoţirea pacientului” şi „îngrijirile paliative”. Liderul de la Vatican sublinia atunci că, „dacă alegem moartea, problemele sunt rezolvate într-un anumit sens, dar câtă amărăciune se află în spatele acestui raţionament şi câtă respingere a speranţei se află în alegerea de a renunţa la tot şi de a rupe toate legăturile”!

Dacă, în urmă cu o lună, papa Francisc denunţa legalizarea eutanasiei drept o practică tributară unei „viziuni utilitariste asupra vieţii”, afirmaţia sa nu făcea decât să continue o luare de poziţie pe care Biserica Catolică și-a asumat-o, în scris chiar, cu zeci de ani în urmă. Declaraţia privind Eutanasia, emisă de Vatican în anul 1980, reitera practic concluziile anti-eutanasie de după al Doilea Conciliu Ecumenic de la Vatican, început în 1962 și încheiat în 1965.

Comparat cu Vatican II, evenimentul ecumenic recent are anvergura unui exerciţiu de consolidare a imaginii. Iar cei care privesc la înclinaţia ecumenică a actualului papă pentru a observa impactul pe care acesta îl are în modelarea creștinismului nu privesc în cel mai potrivit loc. Documentul semnat de reprezentanţii celor trei religii avraamice are o valoare simbolică și nu schimbă nimic la modul în care bisericile din care vin semnatarii, și mai ales Biserica Catolică, se raportează la practica eutanasiei. Însă ceea ce are capacitatea cu adevărat să producă o schimbare de viziune în Biserica Catolică este ceea ce se întâmplă nu în afara ei, la evenimentele cu presa, ci în interiorul ei, schimbări care nu le-au scăpat din vedere analiștilor.

Ecumenism după chipul lui Francisc

Într-o ceremonie desfășurată la Bazilica „Sfântul Petru”, la începutul lunii octombrie, papa Francisc a numit 13 cardinali noi, clerici care, așa cum notează The New York Times, îi reflectă stilul pastoral și priorităţile de valori într-o gamă foarte variată de chestiuni – de la migraţie și schimbări climatice la mutarea centrului de forţă al Bisericii Catolice de la Roma și dialogul interreligios.

Aceste numiri, remarcă analiștii, sunt „o piatră de hotar pentru papa Francisc, care atinge un vârf al capacităţii sale de a modela viitorul bisericii după chipul și asemănarea sa”. Practic, prin numirea celor 13, papa a desemnat mai mult de jumătate dintre membrii Colegiului de Cardinali, din rândul cărora e nevoie de o majoritate de două treimi care să îi aleagă succesorul.

În contextul în care papa Francisc se apropie de împlinirea a 83 de ani și având în vedere numeroasele referiri pe care le-a făcut, de-a lungul pontificatului său de șase ani, la propria mortalitate, analiștii văd o anume urgenţă în măsurile luate de papă în interiorul bisericii sale. Concluzia lor, demnă de a fi luată în considerare, este aceea că, deși în era populismului vocea papei Francisc nu pare să ajungă prea departe în lume, cel puţin nu atât de departe cât ajungea vocea unui papă în trecut, efectul lui asupra Bisericii Catolice ar putea fi unul de lungă durată.

Analiștii discută chiar despre posibilitatea de a anticipa coloratura politică a următorului papă, având în vedere orientarea teologică a cardinalilor numiţi de papă. Cei cu mai multă experienţă recunosc însă că aceste lucruri sunt totuși greu de prevăzut. Cum remarca Sandro Magister, expert în problemele Vaticanului, papa Francisc a fost totuși ales de cardinali numiţi de doi papi conservatori: Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea.