În timp ce creștinismul este în derivă în multe părţi ale lumii, bisericile creștine din China înregistrează o creștere semnificativă în ciuda restricţiilor guvernamentale. Analiștii sunt de părere că până în 2030 China va deveni ţara cu cei mai mulţi creștini, dacă ritmul de creștere se va menţine. Turiștii vestici, obișnuiţi să vadă mai mereu bisericile goale, pot fi impresionaţi de ceea ce se întâmplă în China.

„În unele duminici, biserica este plină. De asemenea, avem 1.600 de voluntari”, a declarat Zhou Lianmei, soţia pastorului bisericii Chongyi, una dintre cele mai mari megabiserici din ţară. Există spaţiu pentru 5.000 de credincioși. Solicitarea este atât de mare, încât se desfășoară mai multe servicii religioase în fiecare duminică. Este doar un exemplu din multele cazuri care sugerează explozia creștinismului pe tărâm chinez. De exemplu, orașul Wenzhou este socotit un fel de „Ierusalim al Chinei”, dacă se au în vedere cei peste 1 milion de protestanţi la o populaţie de aproximativ 9 milioane.

Anul trecut, o jumătate de milion de chinezi au fost botezaţi, conform spuselor ministrului cultelor. Universitatea Baylor și Universitatea din Beijing au efectuat împreună un studiu care atestă că aproximativ 70 de milioane de creștini cu vârste de peste 16 ani locuiesc în China. Prin comparaţie, membrii Partidului Comunist sunt aproximativ 83 de milioane.

Cifrele exacte sunt greu de estimat, în condiţiile în care există și un fel de creștinism underground (cel neoficial), pe lângă cel recunoscut de către stat. Fenggang Yang, director la Center on Religion and Chinese Society, de la Universitatea Purdue, din Indiana, apreciază numărul creștinilor chinezi la peste 80 de milioane. Astfel, dacă ritmul de creștere se menţine, China ar putea avea 245 de milioane de creștini până în 2030, devenind astfel cea mai mare naţiune protestantă din lume.

Cum se explică avântul creștinismului?

Timp de mulţi ani, creștinismul chinez a fost perceput ca o religie pentru femeile vârstnice de la ţară, spune Bussines Insider. Însă situaţia actuală contrazice această supoziţie. Mulţi dintre chinezii care aleg convertirea la creștinism prin botez sunt tineri, au o educaţie și beneficiază de resurse financiare consistente.

În aceste condiţii, identificarea unor explicaţii este o provocare. Care este substratul acestei tendinţe? Problema este mult prea complexă pentru a fi limitată la o înţelegere simplistă. Trebuie ţinut cont și de structura societăţii chineze, una infuzată de gândirea comunistă. De aceea o primă explicaţie rezidă în dorinţa sinceră de evadare din filosofia marxistă. „Am venit pentru că am găsit un alt fel de dragoste. Este ca un râu care nu se îndepărtează”, a declarat o femeie de afaceri din Hangzhou, orașul în care se află biserica Chongyi.

Însă nu doar componenta socială este determinantă în această privinţă. S-ar putea crede că chinezii adoptă creștinismul doar pentru a-și umple un vid interior generat de ateismul comunist. Acest element poate fi luat în considerare, însă nu este și singurul. Intervine, evident, și elementul fundamental al convingerii personale. Chinezii, recunoscuţi pentru caracterul lor practic, nu adoptă religia creștină fără să fie convinși de aceasta. De aici provine și obiceiul de a studia intens Biblia înainte de decizia convertirii. „Creștinii chinezi cunosc Biblia mai bine decât creștinii din centura biblică (sudul Statelor Unite – n.r.). Acesta nu e un lucru lipsit de semnificaţie”, a afirmat Philip Wickeri, un lider creștin în Hong Kong.

După cum se poate observa în zecile de interviuri luate creștinilor chinezi, cuvântul pe care îl folosesc cel mai mult pentru a-şi motiva convertirea este „iubire”. „Chinezii au o inimă arzătoare, acesta este cu adevărat motivul acestei explozii”, e de părere o femeie din zona creștinismului neoficial din Beijing. Este un element definitoriu al religiei creștine, pe care chinezii o tratează cu toată seriozitatea.

Pentru conturarea unui tablou mai larg, se impune și o analiză a eticii chinezului convertit. Comportamentul acestuia este provocator pentru o societate în care corupţia este la cote înalte. Unii creștini încearcă să îmbunătăţească această situaţie prin standardele etice pe care le solicită. De exemplu, cei care activează în mediul de afaceri impun un cod de bună purtare care să evite mituirea, evaziunea fiscală sau exploatarea angajaţilor. Și de aici ar putea proveni atracţia puternică faţă de o religie care corespunde și unor necesităţi cotidiene. Zhao Xiao, un cercetător de la Universitatea de Știinţă și Tehnologie din Beijing, menţionează un caz de acest gen. Un creștin din Harbin a pierdut 8 milioane de dolari în primul său an de aplicare a acestui cod, drept rezultat al deciziei de a nu mai oferi și primi mită. Acum însă este lider în domeniul său de activitate.

Paradoxul creștinismului chinez

„Nu există absolut niciun avantaj social pentru a fi creștin în China”, spune Bob Fu, un pastor care a scăpat de represiune prin anii 90 și care acum trăiește în Texas. Declaraţia sa exprimă un paradox. În timp ce creștinismul suferă un recul în Europa (în condiţii de maximă libertate), în China el progresează (în contextul unei persecuţii intense).

Demolările de biserici sau profanările simbolurilor sunt ceva obișnuit în peisajul religios chinez. Membrii unei biserici s-au oferit să plătească o serie de amenzi, având convingerea că șicanele la care erau supuși vizau strângerea unor sume de bani. „Ne-am păcălit”, a spus un pastor local. „Atunci am descoperit că nu le păsa de amenzi.” Scopul autorităţilor era acela de a descuraja frecventarea bisericii.

Pe acest fond, devine cu atât mai de neînţeles opţiunea chinezilor. Însă poate că tocmai în acest context tulbure rezidă marele secret al creștinismului din China.

James Dobson, în cartea Când Dumnezeu este de neînţeles, aduce în discuţie o ipoteză care ar putea fi valabilă și în cazul chinezilor. A fi creștin înseamnă să plătești un preţ mare, susţine teologul american. Observând decadenţa religioasă din Occident, Dobson concluzionează că cel mai bun mijloc de a distruge sau de a vlăgui biserica este să-i îndepărtezi toate provocările ce atentează la existenţa ei. Adică să generezi exact ceea ce diferenţiază Europa de China. Comoditatea și pretenţiile care au venit ca anexă la capitalismul de tip occidental au creionat un stil de viaţă pe care un scriitor român îl definea ca un „totalitarism al orizontalei”.

Nu ar fi pentru prima oară în istoria creștinismului când vremurile de prosperitate au fost fatale vieţii spirituale. Reciproca este la fel de valabilă. Au trecut două milenii de când Tertullian spunea că „sângele martirilor este sămânţa creştinismului“. Să fie aceasta soluţia unui reviriment al creștinismului și pe alte meleaguri? Cert este că Europa alunecă tot mai insistent spre secularism, iar chinezii încearcă să fugă de el.