Pentru cartea „Scrisori incredibile despre Ian Hus“ îţi trebuie rezistenţă emoţională ca să ajungi la capătul lecturii, pentru că relatarea de tip reportaj te poate afecta.
Este una dintre cele mai bune cărţi citite în prima jumătate a vieţii. Recitită recent, își păstrează poziţia în topul personal al celor mai bune cinci titluri. Lecturezi cele 116 pagini într-o după amiază, dar nu vei uita repede impresia pe care ţi-au produs-o.
Cartea este ca o mâncare simplă, crud-vegană: conţine exclusiv scrisorile unui judecător apropiat de Ian de Hussinecz (Hus) – preotul ars pe rug în anul 1415 de către Biserica Romano-Catolică. Autorul i-a înmânat lui Hus citaţia la procesul unde cel din urmă avea să-și susţină învăţăturile și îl urmărește pas cu pas în ultimele 15 luni de viaţă, în călătorii și celule, la tribunal și în procesiunea din ziua morţii.
Îţi trebuie rezistenţă emoţională ca să ajungi la capăt, pentru că relatarea de tip reportaj te poate afecta.
Efectul cărţii este potenţat de modul în care aduce în atenţie nuanţe din epocă. De exemplu, descrierea stivei de lemne pe care a fost ars reformatorul, decorată de unele femei cu lenjerie și haine, pentru a le fi iertate păcatele; bufonul cu coadă și veșminte roșii – animator al maselor în ziua execuţiei. Faci cunoștinţă cu barbarul Ev Mediu – persecutorii au distrus o fântână în oraș doar pentru că Hus și-a potolit setea acolo după o audiere lungă.
Cărticica te poartă în prezenţa celui condamnat abuziv într-o ţară străină. Din confesor al reginei din Boemia, preotul ajunge întemniţat într-un turn umed, unde părul îi albește, dinţii îi cad și hainele îi putrezesc. Vrea o Biblie, dar cererea îi este refuzată. Victima replică usturător că oricum o știe pe de rost, cu excepţia Cronicilor.
La foc mic, autorul documentează fiecare vot în parte: 45 de părinţi ai bisericii spun „nu” sau „da” pentru viaţa lui Hus. I se pregătește o evadare, dar o refuză onorabil. În procesul din biserică, un judecător moare, dar este lăsat pe scaun până la încheierea dezbaterilor, când judecătorii se ceartă și se bat între ei, în timp ce Hus dispare. Căutat cu disperare, e găsit în celulă, în rugăciune. Din respect, nu i se mai încuie ușa.
În scrisoarea de rămas bun, publicată la sfârșitul cărţii, Hus dezvăluie motivul jertfei sale, din perspectiva torţionarilor lui: „Oamenilor obișnuiţi le merge bine și nu e necesar să știe mai multe în ale credinţei.” El a condamnat curajos desfrânările preoţiei, luxul Vaticanului și escrocheriile bisericii, dar epic, în ultimele rânduri a lăsat scris: „Să nu vă răzbunaţi! Le ofer iertare tuturor.”
Citește și: Reforma protestantă | Fluviul care străbate tot pământul
