Cum (și de ce) să îţi încurajezi pastorul

După 25 de ani de slujire, în care nu s-a gândit nici măcar o dată să renunţe, pastorul Tim Kuperus mărturisește că ultimii trei ani au fost îndeajuns de dificili pentru el încât să se gândească la posibilitatea de a alege un alt drum.

S-au întâmplat multe într-o fereastră îngustă de timp – de la provocările unice ale pandemiei la climatul politic toxic –, spune Kuperus, care povestește că modul în care acești factori au influenţat membrii bisericii i-a afectat bucuria de a sluji. A fost nevoit, de pildă, să asiste la modul în care „cearta pe o bucată de pânză” a reușit să dezbine biserica, iar aceste tensiuni au născut frământări cu care nu se mai confruntase, deși traversase, într-un sfert de secol de pastoraţie, suficient de multe situaţii critice.

Kuperus nu este singurul care s-a luptat cu gândul de a renunţa la slujba sa. Cifrele raportate în cadrul unor sondaje Barna sunt de-a dreptul surprinzătoare, dar până să ajungem la ele, să aruncăm o privire asupra mărturiilor altor pastori care s-au confruntat cu epuizarea și cu dorinţa de a renunţa la slujba lor.

Pastorul și „tripla lovitură” a ultimilor ani

Pandemia a fost momentul în care pastorul Ronnie Martin s-a simţit tentat să renunţe – discuţiile nesfârșite pe teme controversate, cum era cea legată de purtarea măștii, și faptul că 60 de membri au plecat din biserică în urma neînţelegerilor l-au purtat prin momente întunecate. S-a întrebat dacă era omul potrivit la locul potrivit și dacă nu ar fi fost mai folositor altundeva, dar perioada aceasta de îndoieli și frământări nu a ţinut prea mult. A decis că va rămâne la datorie și va aștepta să vadă cum îl poate modela Dumnezeu în acele condiţii.

Jeremy Writebol și-a văzut biserica scindată atunci când a abordat în rugăciunea lui subiectul violenţelor care au cuprins ţara după uciderea afro-americanului George Floyd. Jumătate din cei 350 de membri au crezut că pastorul lor face parte din mișcarea „woke”; niciun argument nu i-a putut convinge că nu era așa, iar rezultatul a fost că au plecat din biserica locală. Copleșit de ceea ce se întâmpla, Writebol a început să se întrebe unde greșise și dacă mai era misiunea lui aceea de a păstori o biserică înjumătăţită.

Atunci când protestele organizate de mișcarea Black Lives Matter au cuprins și cartierul său, pastorul Michael Keller a constatat că subiectul dreptătii devenise un măr al discordiei – unii dintre enoriașii săi erau indignaţi că nu vorbește destul despre acest lucru, în timp ce alţii considerau că subiectul nu ar trebui pomenit deloc.

Pandemia, răfuielile rasiale și alegerile prezidenţiale din 2020 au reprezentat „o triplă lovitură” – orice ar fi spus pastorii legat de aceste subiecte scandalizau și o tabără, și pe cealaltă, ceea a fost „cu adevărat demoralizant”, a conchis Keller, observând că, mai mult decât diferenţele teologice, divergenţele pe teme sociale și politice reușesc să șubrezească unitatea credincioșilor.

De ce renunţă pastorii?

În opinia lui Peter Drucker, cunoscut consultant de management, cele mai dificile locuri de muncă în America de astăzi sunt cele ocupate de președintele ţării, de președintele unei universităţi, de administratorul unui spital și de pastorul unei biserici. Deși s-ar putea să fie parţial de acord cu evaluarea lui Drucker, mulţi ar considera o glumă includerea pastorilor în acest clasament.

Din exterior, slujba de pastor le pare multora (prea) ușoară, dar studiile arată complexitatea provocărilor cu care se confruntă pastorii și motivele cele mai frecvente pentru care își abandonează misiunea sau, deși n-o abandonează, iau uneori în calcul această posibilitate.

În martie 2022, 42% dintre pastorii din Statele Unite au afirmat că în cursul ultimului an se gândiseră să renunţe la slujire, potrivit unui sondaj Barna. Sondajul arăta o creștere bruscă a numărului de pastori care luau în considerare demisia, de la 29% în ianuarie 2021.

În martie 2022, 42% dintre pastorii din Statele Unite au afirmat că în cursul ultimului an luaseră în calcul să renunţe la slujire.

Primele trei motive invocate au fost nivelul ridicat de stres (56%), sentimentul de singurătate și izolare (43%) și dezacordurile provocate de politică (38%). Alte motive amintite au fost declinul constant al bisericii (12%), efectele slujirii asupra propriei familii (10%), lipsa de optimism cu privire la viitorul bisericii (9%), faptul că viziunea despre biserică contrasta cu direcţia în care se îndrepta biserica (8%) sau conștientizarea absenţei calităţilor care ar fi oferit succes în misiune (4%).

Surprinzător a fost faptul că liderii care nu luaseră în calcul să demisioneze au declarat că principalele provocări cu care se confruntă sunt cele amintite de cei care au evaluat varianta demisiei: un nivel ridicat de stres (34%), divizarea produsă de opţiunile politice (32%) și singurătatea și izolarea (18%).

Trei sferturi dintre cei care nu se gândiseră să renunţe aveau convingerea că trebuie să-și ducă până la capăt chemarea de a sluji, 67% au menţionat că se bucură de sprijinul familiei, iar 59% aveau suportul comunităţii lor.

Alte studii și sondaje au relevat o serie de provocări și stresori. Astfel, 90% dintre pastori au declarat că lucrează între 55 și 75 de ore pe săptămână, 84% au menţionat că sunt „de gardă” 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, iar 80% au fost de părere că slujirea pastorală le-a afectat negativ familia (78% dintre pastori spun că timpul personal și vacanţele cu familia sunt întrerupte de îndatoriri și probleme legate de bisericile pe care le păstoresc și 35% declară că cerinţele slujbei lor îi împiedică să petreacă timp cu familia).

„Nu am mai întâlnit un loc de muncă cu un ritm atât de rapid și cu responsabilităţi atât de variate și care să aibă au un impact atât de mare.”

Atunci când a analizat munca pastorului, profesorul de psihologie organizaţională Rick DeShon a constatat că aceasta presupune activităţi solicitante, neîntrerupte și care trebuie efectuate într-un ritm rapid. „Amploarea sarcinilor îndeplinite de pastorii bisericilor locale și trecerea rapidă de la un grup de sarcini la altul și de la un rol la altul (…) sunt unice. Nu am mai întâlnit un loc de muncă cu un ritm atât de rapid și cu responsabilităţi atât de variate și care să aibă un impact atât de mare”, a explicat DeShon.

Această comutare de la o sarcină la alta, fiecare necesitând abilităţi și cunoștinţe diferite, „este costisitoare din punctul de vedere al efortului cognitiv, al controlului comportamental și al reglării emoţiilor”, notează Matt Bloom, profesor la Universitatea Notre Dame.

Un studiu de acum două decenii, în cadrul căruia au fost intervievaţi sute de pastori care demisionaseră, a identificat alte dificultăţi și provocări cu care se confruntă pastorii și familiile lor. Mulţi pastori au sentimentul că eforturile lor nu sunt apreciate, în timp ce se confruntă cu cereri nerezonabile, conflicte în biserică (în special legate de motive financiare și spirituale), probleme generate de oameni care nu își doresc schimbarea sau nu au o viziune și un scop. Uneori, pastorii înșiși sunt prea rigizi, nu au capacitatea de a negocia și adoptă o atitudine distantă, îngreunându-și astfel misiunea.

Un sondaj a arătat că 70% dintre pastori nu au un prieten apropiat sau un confident.

Mulţi dintre participanţii la studiu au recunoscut că s-au luptat cu cerinţele și presiunile nerealiste ale enoriașilor, care se așteptau adesea ca pastorul și familia lui să aibă standarde spirituale mai înalte decât ei. Aceste așteptări i-au determinat pe unii lideri să se distanţeze de credincioși, pentru că simţeau că nu pot fi ei înșiși decât cu riscul de a provoca dezamăgire.

Studiul a arătat că problema cea mai stringentă a liderilor a fost legată de izolarea și singurătatea pe care o resimţeau. Chiar dacă sunt înconjuraţi de mulţi oameni, pastorii au raportat că se simt adesea izolaţi și că nu au relaţiile strânse de părtășie pe care le observă între credincioși sau pe care le-au avut ei înșiși înainte de a intra în pastoraţie. Un sondaj a arătat, de altfel, că 70% dintre pastori nu au un prieten apropiat sau un confident. Apropierea de credincioși are, de obicei, motivaţia de a-i sprijini, încurajându-i sau consiliindu-i în probleme spirituale, de cuplu, financiare sau de altă natură.

Majoritatea pastorilor spun că nu își pot împărtăși problemele și îngrijorările – enoriașii ar fi intrigaţi de ideea că un lider spiritual poate fi copleșit de descurajare sau epuizat de îndatoririle sale sau ar putea crede că trebuie să fie ceva greșit cu un pastor care admite că are nevoie de ajutor și de încurajare.

Cum să ne sprijinim pastorul?

După ce a slujit șase ani ca pastor, profesorul Shawn Wilhite cunoaște destul de bine nevoile unui lider și tipul de suport de care acesta are nevoie.

În primul rând, pastorul are nevoie de rugăciunea credincioșilor – pentru creșterea lor spirituală, pentru slujirea lor și pentru a depăși provocările și ispitele cu care se luptă. Wilhite punctează și importanţa rugăciunii împreună cu pastorul, pentru ca el să fie încurajat de faptul că nu poartă singur poverile bisericii.

Pastorii sunt încurajaţi să își audă membrii împărtășind experienţele cu Dumnezeu și modul în care cresc din punct de vedere spiritual.

De asemenea, să vorbești cu pastorul tău despre predica lui (pentru pregătirea căruia cheltuie între 10 și 20 de ore), să pui întrebări sau să îţi exprimi mulţumirea pentru învăţăturile care s-au pliat pe nevoile tale înseamnă să oferi nu doar un feedback pozitiv, ci și să alimentezi motivaţia de a pregăti predici care să aibă impact. De asemenea, pastorii sunt încurajaţi să își audă membrii împărtășind experienţele cu Dumnezeu și modul în care cresc din punct de vedere spiritual.

Autorul creștin David McLemore împărtășește într-un articol câteva căi simple de a ne încuraja pastorul. Un simplu „mulţumesc” poate fi de ajutor, dat fiind că pastorii nu aud prea des acest cuvânt. Un e-mail sau o scrisoare scrisă de mână ar putea fi alegeri foarte bune, pentru că destinatarul lor poate reveni la ele după zile lungi și aparent aride de slujire.

Să nu creezi probleme în mod inutil reprezintă una dintre cele mai bune moduri de a-ţi susţine pastorul, scrie McLemore, amintind că acesta este nevoit adesea să se confrunte cu părţile grele ale slujirii, preluând poverile celor din jur și intervenind în momente de criză.

Să nu creezi probleme în mod inutil reprezintă una dintre cele mai bune moduri de a-ţi susţine pastorul.

O altă recomandare a autorului creștin este de a vorbi de bine pastorul și de a opri bârfele care circulă pe seama lui. Chiar dacă nu predică într-un mod memorabil sau are trăsături care nu ne plac în mod deosebit, dacă prezintă Evanghelia și este devotat în umblarea lui cu Dumnezeu, nu ar trebui să-l pedepsim doar pentru că nu a fost înzestrat cu acele calităţi la care ne-am fi așteptat noi.

Prezenţa noastră la biserică și implicarea în viaţa bisericii, potrivit cu darurile pe care le avem, reprezintă modalităţi practice de a ne încuraja pastorul. În același timp, trebuie să fim conștienţi că noi nu-i slujim pastorului, ci lui Dumnezeu, prin urmare, nu putem face niciodată prea mult pentru El, conchide McLemore.

Una dintre căile cele mai sigure de a avea grijă de pastorul tău este să te raportezi înţelept la copiii lui, scrie pastorul Gavin Ortlund, care amintește trei moduri de a face acest lucru: respectându-le intimitatea (ceea ce înseamnă că, deși ne vom arăta interesul pentru ei, nu vom intra neinvitaţi în viaţa lor și nu vom face presiuni pentru a se implica în biserică în maniera în care ne dorim noi), rugându-ne pentru ei și evitând să stabilim standarde diferite pentru ei, doar pentru că sunt copii de pastori.

Cei care își doresc să fie un sprijin pentru pastorul lor, nu vor rămâne pasivi, tăcuţi, atunci când acesta trebuie să lupte pentru o cauză dreaptă, lăsând toată presiunea să se răsfrângă asupra lui.

Subliniind pericolele „culturii celebrităţii”, Ortlund punctează importanţa aprecierii evlaviei pastorului mai mult decât a abilităţilor și talentelor sale. Chiar și atunci când e vorba de feedback-ul la o predică, aprecierea noastră trebuie să fie direcţionată spre modul în care am fost binecuvântaţi prin mesaj, în loc să se concentreze pe talentul vorbitorului. Ceea ce intenţionăm, de fapt, este să încurajăm și să zidim, nu să lingușim și să facem apel la mândrie.

Comentând un studiu care arată că mai puţin de 1% din pastori demisionează în fiecare an (chiar dacă 54% consideră că rolul de pastor este adesea copleșitor, 48% se simt depășiţi frecvent de cerinţele slujbei și 21% spun că biserica are așteptări nerealiste), Scott McConnell, vicepreședintele LifeWay Research, a subliniat că nu există un fenomen de abandonare a pastoraţiei. În același timp, bisericile ar trebui să fie conștiente de greutăţile acestei slujbei și să-și sprijine liderul așa cum pot mai bine, a declarat McConnell.

Citește și: Predici (ne)plictisitoare și arta uitată a ascultării Cuvântului

Rezumând nevoile cele mai profunde ale pastorului, reverendul Glenn Packiam scrie: „Avem nevoie de oameni înţelepţi ca să ne sfătuiască (…) de colegi care să ne aducă aminte că nu suntem singuri, de vindecători spirituali care să ne panseze rănile și de tovarăși care să ne poarte pe braţe atunci când nu mai putem merge mai departe.”

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.