Uneori, mărturiile celor răniţi în căsnicie sunt atât de dureroase, povestește consilierul Gary Chapman, încât e tentant să-i sfătuiești să procedeze așa cum ar face-o cu un pachet prost de acţiuni – să scape de el înainte ca valoarea lui să scadă și mai mult. Totuși, oricât de distrusă ar fi o căsnicie, există aproape întotdeauna o șansă a refacerii ei.
În primii ani de căsătorie, cuvântul „divorţ” a apărut foarte des în disputele cu partenerul de viaţă, povestește Lori Freeland, editor la revista The Christian Pulse. De fapt, ideea că s-a căsătorit cu persoana greșită a urmărit-o încă din perioada lunii de miere și nu a dispărut nici la nașterea primului copil și nici măcar după ce unul din cei trei copii ai cuplului a fost diagnosticat cu leucemie. Dimpotrivă, criza a adus la suprafaţă toate problemele nerezolvate de-a lungul timpului, care au început să clocotească ameninţător, ca o oală sub presiune pe care o uiţi la foc iute.
Erau creștini, iar gândul că Dumnezeu nu iubește divorţul a oprit-o să pună în aplicare ameninţarea că va divorţa, pe care o flutura adesea în faţa soţului ei, Pat. Pe deasupra, părinţii ei divorţaseră și știa din experienţă cât de devastatoare poate fi această experienţă pentru copii.
N-a fost vorba niciodată de infidelitate, violenţă sau vreun fel de abuz, dar relaţia a fost, pentru lungă vreme, locul în care „nimeni nu era mulţumit. Nimeni nu avea pace. Niciunul nu se simţea iubit, preţuit sau dorit.”
În cele din urmă, la 3 ani după ce fiul lor fusese diagnosticat cu cancer, Pat a primit o ofertă de muncă la 1.000 de kilometri distanţă de casă, pe care a acceptat-o. Urma ca familia să i se alăture după câteva luni, după ce casa ar fi fost vândută și toate detaliile mutării puse la punct.
În secret, Lori a cochetat cu ideea de a lăsa ca această separare să devină definitivă, mai ales că spera ca Pat să nu lupte cu ea pentru custodia copiilor. Totuși, unele lucruri au început să se schimbe în cele 6 luni în care au fost separaţi. A început să simtă golul lăsat de Pat și să observe cât de mult o sprijinise atunci când erau împreună, fie că era vorba de dusul gunoiului, de luatul copiilor de la școală, de pregătirea micului dejun sau de împărtășirea durerii legate de tratamentele agresive pe care trebuia să le suporte fiul lor.
Freeland spune că acele luni de singurătate au fost ocazia în care Dumnezeu i-a putut capta, în sfârșit, atenţia pentru a-i deschide ochii asupra așteptărilor ei, uneori nerealiste, dar și asupra fricilor ei vechi că soţul ei își va abandona familia, așa cum o făcuse cândva tatăl ei. Atunci când a realizat că își ignorase soţul, pentru că, la rândul ei, se simţise ignorată și nu făcuse niciodată o prioritate din nevoile lui, câtă vreme nici nevoile ei nu erau împlinite, a hotărât că vrea să facă mai mult decât să reflecte, ca o oglindă, tot ce nu agrea la soţul ei. „Nu îl puteam controla pe Pat, dar m-aș fi putut controla pe mine însămi. Nu reușisem să-l fac să mă iubească așa cum voiam, dar aș fi putut învăţa să-l iubesc așa cum dorea el”, notează ea.
Atunci când a împachetat toate lucrurile, pentru a se alătura soţului ei într-un alt stat, era deja animată de speranţa că își va putea reconstrui căsnicia, deși nu-și imagina că procesul ar putea fi simplu sau nedureros. În următorii 13 ani și jumătate de căsnicie, nimeni nu a mai pronunţat cuvântul „divorţ” în familia Freeland, iar Lori este convinsă acum că Dumnezeu poate salva chiar și căsniciile eșuate. A făcut deja acest lucru cu relaţia lor, pentru că este singurul capabil „să schimbe inimile și vieţile (…) să scoată binele din ceea ce merge rău”.
Speranţa de la capătul speranţei
Deși divorţul a atins rate îngrijorătoare, majoritatea căsniciilor ar putea fi salvate, susţine pastorul Bill Elliff. Mulţi dintre cei pe care i-a consiliat erau siguri că făcuseră din start o alegere greșită. Chiar dacă o căsnicie a început cu stângul sau dacă partenerii cred că nu sunt compatibili, un început nepotrivit nu justifică un alt pas greșit, spune Elliff, argumentând că Dumnezeu poate face, în cele din urmă, ca toate lucrurile să funcţioneze spre binele celor care Îl iubesc. Pe de altă parte, pastorul subliniază că nu știe multe cupluri care să fi fost cu adevărat compatibile în momentul în care au ajuns la altar. De fapt, Dumnezeu unește oameni cu slăbiciuni și imperfecţiuni, iar atunci când răspundem într-un mod adecvat greșelilor partenerului nostru, avem ocazia să învăţăm iertarea, smerenia, harul și iubirea necondiţionată. „Punctele slabe ale partenerului/partenerei mele (…) sunt ușa spre creștere spirituală”, explică Elliff, susţinând că acest adevăr este unul eliberator.
De fapt, cei care cred că nu mai există speranţă pentru căsnicia lor sunt victima unei minciuni devastatoare, care îi împiedică să vadă că există încă soluţii.
Mai întâi, la Dumnezeu nu există imposibilitate, amintește Elliff, subliniind că în cei 40 de ani în care a consiliat cupluri, a văzut de nenumărate ori relaţii care au renăscut din cenușă, atunci când cei doi parteneri au decis să o ia de la capăt, de data aceasta cu sprijinul Celui care a conceput căsătoria.
Speranţa este elementul vital de care au nevoie cuplurile care participă la ateliere de weekend pentru a-și salva relaţia, spune Joe Beam, fondatorul Beam Research Institute. Aceste cupluri au nevoie de înţelegere, de instrumente cu care să lucreze pentru a-și salva căsnicia, dar mai ales de speranţa că lucrurile pot intra pe un făgaș mai bun, punctează Bean. Din acest motiv, el sfătuiește creștinii să nu încurajeze niciodată un cuplu să se despartă, cu excepţia situaţiei în care unul dintre parteneri sau copii se află în pericol fizic, emoţional sau spiritual.
O căsnicie merită salvată indiferent dacă se confruntă cu probleme obișnuite, cu dificultăţi serioase sau adevărate crize, inclusiv pentru că divorţul vine la pachet cu un cost pe care majoritatea cuplurilor nu-l anticipează corect, afirmă Mitch Temple, pastor și consilier specializat pe probleme de familie. Persoanele imperfecte se vor trata uneori defectuos una pe cealaltă, dar o relaţie nu este condamnată la disoluţie doar pentru că soţii au dificultăţi de comunicare, conflicte și modalităţi inadecvate de gestionare a acestora, punctează Mitch, remarcând că, de la Adam și Eva încoace, cuplurile și-au rezolvat singure aceste probleme, pe măsură ce au dobândit mai multă experienţă și maturitate. Există totuși semne că un cuplu nu reușește să se descurce fără ajutor, iar acestea ar trebui cunoscute și detectate la timp de către partener sau de către persoanele apropiate cuplului.
Nevoia de consiliere
Atunci când există abuz verbal, fizic, emoţional, sexual sau spiritual, simptome ale unei boli psihice grave, dependenţe ori ameninţări la adresa siguranţei partenerului, este nevoie de ajutor specializat, pentru că problemele sunt prea grave pentru a spera că se vor rezolva citind o carte sau confesându-te unui prieten, spune Mitch.
Există și probleme recurente, dificil de gestionat, în cazul cărora cuplurile ar trebui să caute un consilier creștin, susţine pastorul, creionând câteva indicii că o căsnicie are nevoie de ajutor din exterior. Astfel, dacă prietenii și familiile celor doi soţi își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care decurge relaţia sau copiii dezvoltă comportamente nepotrivite ca reacţie la stresul provocat de reacţia părinţilor, cuplul ar trebui să caute ajutor specializat.
Ajutorul din exterior este necesar și atunci când relaţia s-a deteriorat de-a lungul timpului până acolo că a devenit de nerecunoscut, dacă există probleme sexuale persistente, probleme emoţionale serioase (furie incontrolabilă, depresie, anxietate, stres anormal etc.) ori infidelitate conjugală. Înstrăinarea emoţională și fizică a partenerilor și repetarea acelorași modele distructive de relaţionare sunt alte indicii ale nevoii de consiliere, concluzionează Mitch.
Aproape orice relaţie problematică poate fi salvată dacă ambii parteneri sunt deschiși spre consiliere, chiar dacă nu există soluţii ușoare, iar refacerea mariajului este un proces care durează, explică psihoterapeuta April Eldemire.
În cabinetul unui consilier, partenerii pot beneficia de experienţa unui specialist care s-a confruntat cu un evantai foarte larg de probleme maritale și știe să rămână imparţial și, de asemenea, pot primi sfaturi și instrumente mai bune pentru a aborda zonele problematice ale relaţiei, fiind siguri că problemele lor sunt ascultate și evaluate cu imparţialitate, remarcă Eldemire.
„Majoritatea cuplurilor cu care lucrez spun că ar fi trebuit să înceapă terapia cu ani mai devreme”, declară consiliera pentru sănătate mintală Kristie Overstreet, explicând că problemele mici ale unui cuplu se acumulează și pot deveni un bulgăre uriaș atunci când nu sunt rezolvate.
Chiar dacă unul dintre parteneri refuză să meargă la consiliere sau terapie, există motive pentru ca celălalt să caute un specialist de unul singur. Dacă în urma acestor ședinţe se vor observa schimbări pozitive, partenerul reticent poate decide să participe și el, mai ales dacă este convins că scopul acestor întâlniri nu este de a vâna vinovaţi, spune psihoterapeuta Constance DelGiudice.
Deconstruind miturile care ne ţin prizonieri
Multe dintre cuplurile care divorţează ar fi putut rămâne împreună dacă ar fi găsit ajutorul potrivit, susţine consilierul Gary Chapman. Chiar dacă ai irosit ani fără a găsi o rezolvare la problemele tale maritale, chiar dacă cei din jur ţi-au spus că relaţia nu mai are nicio șansă, trebuie să crezi că întotdeauna există încă speranţă, scrie Chapman în cartea sa Cum să-ţi iubești partenerul când vrei să-l părăsești. Consilierul susţine că relaţii dintre cele mai conflictuale, în care un partener are o dependenţă, încearcă să-l controleze pe celălalt, este iresponsabil sau căsătorit cu serviciul, se manifestă abuziv și refuză comunicarea, pot ajunge, în cele din urmă, la vindecare. Pentru cele mai multe dintre aceste cupluri salvarea nu vine doar ca rod al eforturilor proprii, ci și cu sprijinul specialiștilor și al comunităţii religioase, subliniază Chapman, detaliind în cartea sa probleme grave de cuplu, dar conturând și soluţii generale pentru cei care simt că atmosfera din mariajul lor a devenit irespirabilă.
În orice situaţie, chiar și atunci când crezi că ești o victimă în căsnicie, sunt lucruri pe care încă le poţi controla, și din acest punct poate începe și schimbarea relaţiei de cuplu, susţine Chapman. Pentru a conștientiza că întotdeauna avem șansa de a face o alegere, este nevoie să demolăm miturile care încurajează mentalitatea de victimă.
Suntem victimele mediului în care trăim, este un prim mit analizat de Chapman. Tindem să credem că vom avea căsnicii disfuncţionale dacă am crescut într-un mediu disfuncţional sau că starea noastră de fericire depinde de acţiunile partenerului, dar această perspectivă ne face să ne simţim neputincioși.
În realitate, mediul ne influenţează, dar nu ne dictează alegerile, așa că suntem responsabili pentru atitudinea pe care o adoptăm în diferite circumstanţe. Ne putem controla atitudinea faţă de mediul în care ne aflăm, iar acest lucru va influenţa modul în care reacţionăm la provocările mediului. Nu ne putem forţa partenerii să se schimbe, dar îi putem influenţa pozitiv sau negativ, explică Chapman. Este adevărat că frustările și suferinţa acumulate într-o căsnicie disfuncţională ne pot eroda dispoziţia proprie de a adopta o atitudine pozitivă, dar ceea ce trebuie să învăţăm este să nu lăsăm emoţiile să ne controleze comportamentul. În fiecare zi facem o mulţime de lucruri, deși nu ne bucurăm neapărat că le facem (de exemplu, ne trezim devreme pentru a nu întârzia la serviciu) – în căsnicie, unde miza este chiar mai mare, avem aceeași putere de a ne sustrage controlului emoţiilor negative și de a alege mai degrabă „acţiunile care au potenţialul unei schimbări pozitive”.
Oamenii nu se schimbă niciodată. Cei care cred în acest mit simt că e inutil să mai lupte pentru relaţia lor, convinși fiind că partenerul se va cantona în aceleași greșeli și în viitor.
Adevărul este însă că oamenii se pot schimba, iar uneori aceste schimbări pot fi uluitoare, și adevărul este că ambii parteneri greșesc, chiar dacă nu în aceeași măsură. De-a lungul anilor de căsnicie, între soţi se poate ridica un zid înalt, format din ocaziile în care unul dintre ei l-a dezamăgit pe celălalt. Pentru a dărâma această barieră, este nevoie ca unul dintre soţi să preia iniţiativa și să își recunoască defectele. A-ţi recunoaște onest greșelile nu este același lucru cu a prelua responsabilitatea pentru tot ce nu funcţionează în relaţie, dar cel care face acest pas începe să dărâme zidul de partea lui.
Într-o căsnicie nefericită, există doar două variante: divorţez sau voi fi nefericit toată viaţa. Partenerii care dau credit acestui mit nu fac altceva decât să se limiteze la două opţiuni la fel de nefericite și să devină victime ale unei situaţii care ar putea fi schimbată, notează Chapman. Iubirea este cea mai puternică armă de care dispunem pentru a ne schimba căsnicia, chiar și atunci când soţii afirmă că rezervorul de afecţiune pentru celălalt e complet secat, susţine consilierul. Uneori, iubirea poate fi dură (de exemplu, atunci când o soţie condiţionează împăcarea cu un soţ abuzator de rezolvarea acestei probleme prin terapie), dar de fiecare dată ea este mai mult decât emoţie: ea este atitudine, decizia de a împlini nevoile partenerului și de a crea un mediu propice rezolvării conflictelor.
Divorţul nu este soluţia
„Majoritatea căsătoriilor au momentele lor nefericite, dar, în afară de cazurile (din fericire) extrem de rare în care relaţia implică abuz, majoritatea cuplurilor pot trece peste dificultăţi pentru ca partenerii să fie fericiţi mai târziu”, declară Harry Benson, director de cercetare al Marriage Foundation. Declaraţia sa vine în contextul unui studiu efectuat de organizaţia pe care o conduce, care a analizat datele a 10.000 de părinţi cu copii nou-născuţi, constatând că 68% dintre cupluri erau mai fericite după ce lucraseră în ultimii 10 ani la îmbunătăţirea relaţiei lor, în timp ce 27% dintre soţii nefericiţi care au ales să rămână împreună se declarau „extrem de fericiţi”.
Studiul a arătat că, exceptând relaţiile afectate de violenţă, divorţul nu a adus beneficiile psihologice așteptate. La cinci ani de la divorţ, cei care fuseseră nefericiţi în mariaj nu erau, în medie, nici mai fericiţi, nici mai puţin deprimaţi, nici cu o stimă de sine mai ridicată și consumau mai mult alcool decât cei care se hotărâseră să rămână căsătoriţi, deși nu aveau o relaţie fericită. În schimb, trei sferturi dintre cei nemulţumiţi de căsnicia lor, dar care nu divorţaseră declarau că în prezent mariajul lor este unul fericit.
„Căsătoria nu este un panaceu, dar nici divorţul nu este”, concluzionau, de altfel, în 2002 cercetătorii care au încercat să răspundă la o întrebare provocatoare: „Ne face divorţul mai fericiţi decât continuarea unei căsnicii nefericite?”
Deși suntem lihniţi după un reţetar al mariajului fericit, în realitate nu există formule standard și nici un tipar al căsniciei de succes – deși au o frumuseţe unică, relaţiile fericite sunt foarte diferite, scrie Bryan Craig, terapeut certificat în domeniul familiei. Ce ar trebui să știe orice cuplu însă este că menţinerea iubirii și dezvoltarea relaţiei nu se întâmplă niciodată de la sine. Este întotdeauna vorba despre faptul de a face alegerile cele mai bune și de a trudi la îmbunătăţirea fiecărui aspect care contează. După cum a descoperit cunoscutul profesor și psiholog John Gottman, partenerii cărora nu li se pot imputa greșeli semnificative în relaţie, dar care nu depun niciun efort pentru dezvoltarea ei realizează în final că mariajul lor se deteriorează în timp.
Probabil doar puţini dintre cei care ajung în faţa altarului înţeleg de la început că ideile lor despre iubire și romantism au nevoie să fie șlefuite în efortul reciproc de armonizare a unor persoane (ce pot fi) foarte diferite sau că relaţia este un organism viu a cărui respiraţie se întreţine cu efort, angajament, investiţie și sacrificiu. De partea aceasta a Edenului nicio relaţie de succes nu se autogenerează însă, dar avem promisiunea Celui care a oficiat prima căsătorie că „funia împletită în trei” rezistă mai ușor intemperiilor. Poate că de aici ar trebui să începem, chiar înainte ca relaţia să dea primele semne de fragilitate: de la verificarea onestă a numărului de fire și a calităţii împletiturii noastre.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
