Europa, cândva sursa celor mai mulţi misionari creștini, a ajuns în postura de a fi evanghelizată de misionari sosiţi din ţări considerate cândva „zone albe” ale creștinismului.

Dispariţia creștinismului practicat în Europa a fost anunţată încă din anul 2015, când think tank-ul Pew Religion previziona că, în 2050, numărul creștinilor europeni se va reduce cu nu mai puţin de 100 de milioane. Însă o tendinţă care nu a fost anticipată atunci începe să își arate astăzi contururile: odată cu inversarea polilor creștinismului în lume, activitatea misionară de propagare a creștinismului alunecă din mâinile ţărilor bogate și cu tradiţie creștină, din emisfera nordică, în mâinile tot mai dispuse la muncă ale credincioșilor din ţările sărace, nou-convertite, din emisfera sudică.

„Misionarii din Sudul global încearcă să mântuiască Vestul cel fără niciun Dumnezeu”, titra publicaţiaThe Economist, a cărei analiză despre schimbarea vectorilor în misionarismul creștin este susţinută de statistici de altfel greu de colectat. Potrivit acesteia, circa 400.000 de misionari ar fi fost activi în anul 2015. Datele, provenite de la Seminarul Teologic Gordon Conwell, din Massachusetts, sunt cele mai recente informaţii disponibile pe acest subiect. Iar Todd Johnson, responsabil de curarea acestei baze de date, recunoaște chiar el că informaţiile sunt totuși imprecise.

Numărarea misionarilor este o știinţă imperfectă, spunea Johnson, pentru că, de exemplu, astfel de statistici nu iau în calcul decât misiunile pe termen mai lung de doi ani. Există însă numeroși misionari „pe termen scurt”, mai ales americani, care participă la activităţi misionare cu durata chiar și de zece zile. Apoi, sunt nenumăraţi misionarii „sub acoperire”, care lucrează în state în care credincioșii creștini sunt persecutaţi pentru credinţa lor, cum ar fi China sau Coreea de Nord.

Numărul celor care își pun casele la dispoziţie pentru studii biblice nu poate fi decât vag estimat, scrie The Economist. Dr. Johnson amintește că există și misionari independenţi care, în ciuda faptului că nu au o educaţie teologică, pornesc în activitatea de prozelitism sprijiniţi financiar fie de bisericile lor, fie de diverse site-uri de crowd-funding. Johnson estimează că numărul acestora ar putea fi undeva pe la 40.000.

Datele existente, așa incomplete cum sunt, lasă totuși să se întrevadă o tendinţă nouă: creșterea cea mai spectaculoasă a numărului de misionari nu are loc în ţările occidentale și industrializate, ci în cele aflate în curs de dezvoltare, din afara Occidentului. Statele Unite rămân totuși principala sursă globală de misionari. Din cei 121.000 pe care îi trimite în lume, circa jumătate sunt mormoni. Însă numărul lor scade constant, la fel cum pe trend descendent este și numărul misionarilor europeni.

În schimb, în Asia și în America Latină, numărul misionarilor trimiși să evanghelizeze alte ţări este într-o creștere continuă. În anul 2015, circa 27.400 de misionari itineranţi proveneau de pe continentul african, ceea ce constituie o creștere cu 32% faţă de numărul din anul 2010. În cele două Corei, activau aproximativ 30.000 de misionari, ceea ce constituie o creștere cu peste 50% faţă de primul deceniu al anilor 2000.

La capătul celălalt al discuţiei sunt ţările care primesc misionari. Între acestea, SUA, Brazilia și Rusia sunt cele mai mari gazde. Nicio altă ţară nu primește atâţia misionari câţi primesc aceste trei ţări.

Un secol de regrupare a confesiunilor

Schimbarea polilor misionarismului urmărește fidel schimbarea centrelor de activitate creștină în lume, în general. Cei mai devotaţi creștini din lume se găsesc astăzi în Africa și în cele două Americi, în condiţiile în care, în 1910, două treimi dintre creștinii din întreaga lume se găseau în Europa și mai mult de un sfert dintre ei se aflau în cele două Americi. După doar un secol, 37% dintre creștini se aflau în Americi și 24% în Africa Subsahariană.

Secolul XX a venit cu transformări radicale ale peisajului religios. Multe confesiuni creștine au trăit deja mutarea centrului lor de greutate din ţara în care au luat naștere într-o ţară cu o cu totul altă economie și altă cultură. Biserica lui Isus Hristos și a Sfinţilor Ultimelor Zile (sau Biserica Mormonă, așa cum nu mai dorește să fie numită) a luat naștere în SUA anilor 1830. Astăzi însă, cei mai mulţi mormoni trăiesc în afara Statelor Unite, mai exact în Brazilia și în Mexic. Și cazul mormonilor nu este singular. De fapt, observatorii acestui fenomen se așteaptă ca, până în anul 2060, cei mai mulţi creștini să se găsească în Africa Subahariană.

Ramura creștină cu cea mai spectaculoasă creștere raportată la anul de referinţă 1900 este însă penticostalismul. Mișcarea, care cuprinde și Biserica Charismatică, a ajuns de la 981.000 de credincioși, în debutul secolului al XX-lea, la peste 640 de milioane astăzi și la 1 miliard estimat pentru 2050. De fapt, apreciază George Weigel, cercetător la Centrul pentru Politici Publice și Etică, din Washington, D.C. , această creștere reprezintă cel mai rapid fenomen de acumulare religioasă din istoria religiilor.

Dacă, în 1900, creștinismul număra circa 1.600 de confesiuni, astăzi numără 45.000 și se estimează că în anul 2050 se va ajunge la 70.000.

Urbanizarea creștinismului este o altă transformare prin care a trecut creştinismul în ultimul secol și jumătate. În 1900, doar 29% dintre creștinii din întreaga lume locuiau la oraș. Astăzi, în schimb, procentul a crescut la 65%, deși este de așteptat să scadă la 59% până în 2050.

Noile gazde ale misiunii

Departe de a fi o tendinţă-surpriză, schimbarea epicentrelor misionare din lume reflectă schimbări treptate și vizibile atât în interiorul creștinismului, ci și în exteriorul lui.

Studiile sociologice abundă în informaţii reci despre schimbările de religiozitate vizibile la nivel generaţional. Tinerii sunt mult mai puţin religioși decât vârstnicii, dar nu doar atât. Milenialii ar putea fi prima generaţie care nu va deveni mai religioasă odată cu înaintarea în vârstă. Și numeroase ţări din Europa Occidentală, aceea care „s-a născut creștină”, găzduiesc majorităţi nu doar necreștine, ci chiar nereligioase. O întreagă generaţie de oameni se naște pe acest fond cultural, însă noua generaţie, supranumită „Generaţia Z”, cea care succede generaţia milenialilor, manifestă mai multă toleranţă faţă de credinţa și manifestarea cultică creștină decât generaţiile anterioare.

Mai mult de jumătate dintre membrii Generaţiei Z din Marea Britanie au declarat în cadrul unui sondaj citat de The Guardian că au avut o experienţă pozitivă în relaţia cu creștinii, chiar dacă două treimi dintre ei spun că nu au mers niciodată la biserică. Două treimi dintre tinerii de 18-24 de ani spun că nu au mers niciodată la biserică, iar între cei din treimea rămasă 20% spun că merg de două ori pe an la biserică, iar 2% că merg de mai multe ori pe săptămână. Jumătate dintre respondenţii de 18-24 de ani s-au arătat în dezacord cu afirmaţia că creștinii sunt o forţă negativă în societate, însă 12% dintre ei au fost de acord. Procentul celor care împărtășesc această convingere este mai ridicat între mileniali, între care 14% sunt de acord cu afirmaţia.

O misiune mult mai dificilă

Lumea în care se face astăzi misiune creștină arată complet diferit de lumea de acum un secol. Aparent, conţinutul misionar e același, fiindcă, dincolo de activitatea de predicare, misionarii își ramifică și astăzi – la fel ca în istorie – munca, în funcţie de nevoile celor cărora le servesc. Foarte mulţi sunt simultan voluntari în folosul celor nevoiași sau sunt implicaţi în activităţi caritabile foarte relevante astăzi, cum ar fi lucrul cu refugiaţii. Apoi, mulţi misionari, chiar dacă nu lucrează în ţările lor, lucrează totuși în culturi similare. Stephen Msele, un preot originar din Tanzania, s-a educat în Irlanda și Kenya, dar a ajuns să lucreze în Uganda, vecina ţării sale de baștină. Acolo lucrează de două decenii. Msele relata pentru The Economist că mulţi alţi misionari africani lucrează pentru evanghelizarea propriului lor continent, cu mari eforturi. „Este încă foarte multă corupţie, chiar mai multă decât în Europa, deși spunem că suntem toţi creștini”, deplânge Msele situaţia de pe continentul său. Preotul lucrează în prezent la o iniţiativă de consolidare a păcii în regiune, la un centru care oferă ore de engleză refugiaţilor din Etiopia și din Eritrea. Avantajul de a fi născut în regiune este unul pe care misionarii americani nu îl pot egala. Lui Msele îi este mai ușor să relaţioneze cu oamenii. Cu siguranţă mult mai ușor decât le este misionarilor africani care merg în Vest și care sunt priviţi cu condescendenţă de cei pe care încearcă să îi salveze.

În sensul acesta, misiunea noilor convertiţi de astăzi este mult mai dificilă decât cea a misionarilor de acum un secol, nu doar pentru că mediul s-a schimbat, ci și pentru că oamenii s-au schimbat. Dacă, în trecut, misionarii occidentali aduceau aerul unei civilizaţii bogate și dezvoltate odată cu Evanghelia, invitându-i inconștient pe cei serviţi să fie ca ei, misionarii de astăzi nu pot veni cu astfel de artificii, ci au de lucrat chiar cu esenţa religioasă. Altfel spus, trebuie să își esenţializeze misiunea la invitaţia de a fi ca Hristos, nu ca misionarul. În acest scop nobil, lipsa resurselor materiale este cel mai bun lucru care li se putea întâmpla noilor misionari.