Patriarhia, nemulţumită de Legea parteneriatului stat-culte

Patriarhia Română atrage atenţia că Legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale nu a fost elaborată la solicitarea sa, ci este iniţiativa unui grup de parlamentari. Patriarhia susţine însă că asimilarea tuturor cultelor sub denumirea de Biserică „este forţată şi incorectă".

2,4 milioane $ pe capul pastorului fără membri

Rămas fără membri în biserica sa, pastorul Terry Jones nu regretă arderea Coranului, deși a primit peste 300 de ameninţări cu moartea, iar recompensa pusă pe capul său e de 2.4 milioane de dolari.

Controversă în Franţa seculară cu privire la practicile islamice

Cu o săptămână înainte de intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea vălului musulman integral în public, Franţa a dezbătut public schimbările generate de practicarea islamismului în ţară.

Alianţa Evanghelică condamnă violenţele din Afganistan

Alianţa Evanghelică Internaţională (AEI) a condamnat uciderea unor angajaţi ONU în timpul protestelor din Afganistan, precum şi arderea Coranului de către un pastor american.

Arizona interzice avorturile rasiale

Arizona a devenit primul stat american care a interzis avorturile efectuate din cauza rasei. Conform Institutului Guttmacher din New York, în statele Illinois, Oklahoma și Pennsylvania exista deja o o lege care interzicea avortul pe motive ce ţin de sexul copilului, însă Arizona este primul stat care interzice avortul pe motiv...

Galerie foto: fotbaliștii care au devenit preoţi

Ziarul Libertatea a publicat duminică o galerie foto a unor fotbaliști din România și din străinătate atrași de preoţie.

Ateii apreciază Biblia King James

Ateul Christopher Hitchens şi-a exprimat aprecierea faţă de Biblia King James, cu prilejul apropiatei aniversări a 400 de ani de la publicarea primei ediţii.

Clerici islamici hotărăsc soarta unui „dans creștin”

Cel mai înalt corp clerical islamic din Malaysia va decide, în cursul acestei luni, soarta unui dans popular care a fost interzis în urma acuzaţiilor că ar conţine „elemente ritualice creștine”.

Biserica Ortodoxă nu recunoaște exorcismul

Cu toate că Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște exorcismul și condamnă practicarea slujbelor de exorcizare, realitatea din unele sate românești pare să nu ţină cont de recomandările Patriarhiei.

Vietnam: Creştinii, persecutaţi şi obligaţi să renunţe la credinţă

Autorităţile vietnameze şi-au intensificat în ultimele luni persecuţiile împotriva minorităţii creştine. Creştinii montagnarzi au fost bătuţi, arestaţi, încarceraţi şi obligaţi să renunţe la religia creştină. S-au raportat şi cazuri de tortură.

Protestele împotriva arderii Coranului cuprind Afganistanul

Afganistanul a fost cuprins de proteste violente în ultimele trei zile. Totul a pornit de la arderea Coranului și de la discursul președintelui afgan, care a cerut arestarea celor implicaţi în acest act insultător la adresa religiei musulmane.

Coranul a fost ars – Afganistanul răspunde violent

Deși promisese că nu va mai arde Coranul, pastorul Terry Jones a făcut-o la finalul lunii martie. Efectul a fost unul sângeros în Afganistan, unde în acest weekend, ca răzbunare a musulmanilor, au murit oameni nevinovaţi.

Documentar despre Biblia King James

Lionsgate lansează filmul documentar „KJB: The Book That Changed the World" pentru a marca aniversarea a 400 de ani de la publicarea Bibliei King James.

BOR: TVR1 tensionează relaţia biserică-stat

Patriarhia Română a declarat că TV România 1 tensionează artificial relaţiile dintre stat şi biserică. Comunicatul din partea BOR a venit după ce televiziunea publică a difuzat emisiunea „Cu ochii'n 4", având ca temă „Averea Bisericii".

Internetul face satanismul mai accesibil

Internetul a făcut mult mai uşor accesul la informaţii despre închinarea la Diavol şi domeniul ocult, susţin experţii Vaticanului. Oricine poate să contacteze prin doar câteva click-uri grupări sataniste.

Reclamă de Paşte, interzisă în cinematografe

Un clip publicitar a fost interzis în cinematografele din SUA, pentru că menţiona numele lui Iisus.

Franţa: Dezbaterea despre islam produce îngrijorare

Liderii religioşi francezi se opun planurilor Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) de a iniţia o dezbatere despre rolul religiei islamice în Franţa. Ei se tem că această dezbatere va duce la o stigmatizare a musulmanilor şi la înrăutăţirea tensiunilor sociale.

Manuscrisele din Iordania pot fi cele mai vechi ale creştinismului

O colecţie de cca. 70 de manuscrise descoperite în Iordania ar putea să includă cele mai vechi documente creştine descoperite vreodată, descoperirea lor fiind mai importantă decât aceea a manuscriselor de la Marea Moartă.

Ateul Hitchens e tratat de creştinul Collins

Christopher Hitchens, unul dintre cei mai renumiţi atei contemporani, primeşte un nou tratament pentru cancer de la unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă creştini, dr. Francis Collins.

Religia nu este împotriva donării de organe

Atunci când sunt puși în faţa deciziei de a dona organe, foarte mulţi oameni își justifică poziţia apelând la religie. Cei implicaţi - medici, teologi, experţi - resping mitul conform căruia religia îţi interzice donarea de organe.

Emil Boc: noul mitropolit va fructifica ecumenismul

Prezent la ceremonia de întronizare a noului mitropolit al Clujului, premierul Emil Boc a declarat că  IPS Andrei va avea capacitatea de a pune la aceeași masă religia, mediul de afaceri, mediul universitar și administraţia locală, fructificând totodată ecumenismul zonei Clujului.