Viaţa pe care o trăim azi lucrează împotriva noastră. Ritmul mult mai alert, jobul mult mai stresant, copiii mult mai energici și neascultători, guvernul tot mai corupt și iresponsabil, sănătatea tot mai ameninţată, informaţiile tot mai multe și mai incorecte sau incomplete – toate acestea și încă multe altele ne faultează la fiecare pas.

Nu știu cum e news feed-ul de pe Facebook la voi, dar la mine, din pricina meseriei, s-a transformat într-un breaking news constant. Și, fiindcă întotdeauna veștile proaste circulă mai repede, cred că am ocazia să văd cel puţin o dată pe zi o știre, o declaraţie sau o analiză care vorbește despre sfârșitul lumii, dintr-un anume punct de vedere. Și spun intenţionat „sfârșitul lumii” în timp ce mă mir că nu mai e un tabu să vorbim sau să scriem despre asta, de când cu vremea asta, cu inteligenţa artificială și cu Trump. Asta pe lângă alte zeci de știri despre dezastre naturale, crime de război, atentate teroriste, scheme financiare frauduloase, refugiaţi înecaţi, studii peste studii despre ce s-a mai descoperit că e rău să mâncăm și multe altele. Zilnic scriu cu un nor negru deasupra capului. Și norul acesta inevitabil vine cu mine acasă. E acolo când merg la cumpărături și simt că nu pot să am încredere în ce mănânc să fie sănătos sau autentic, e acolo când spăl hainele și aștept în colţul minţii să se strice mașina de spălat ca să mai aibă și marile companii o pâine de mâncat, e acolo când discut cu alte persoane, e acolo când vreau să mă culc, dar mai întâi trebuie să fac un rezumat al zilei care s-a încheiat, un trailer pentru ziua care urmează și să verific cum mai merg planurile pe termen lung.

Norul ăsta tună și fulgeră la mine în cap, unde mereu este un zgomot de fond de nedescris. De multe ori mi-e greu să mă apuc de un lucru sau să iau o decizie din cauza multitudinii de rămășiţe de informaţii care fac judo pe neuronii mei. Mi se pare (și o spun cât se poate de serios) că bătălia să ieșim din hăţișul de informaţii care ne asaltează zilnic e una pe care majoritatea o pierdem zilnic și care ne faultează grav pe plan personal. Când, la finalul zilei, nu reușesc să fac asta, mă simt de parcă sunt într-un film horror prost în care sunt nevoită să dorm peste noapte în lanul de porumb din care nu am fost în stare să ies la timp. Cineva e pe urmele mele. Acel cineva se cheamă „decizia proastă nr. 2 de pe data de 5.09.2017” și are o moacă extrem de enervantă. De fiecare dată când o văd, cu un rânjet superior întins pe toată faţa, îmi vine să îmi dau palme. Ce fac? Cum scap? Cum mă resetez să iau decizii bune, când simt că nici măcar nu mai e timp pentru a lua decizii bune? Păi, la primul pas mă ajută logica. E ca atunci când te uiţi la filmul prost și ai face orice să intri puţin în ecranul televizorului, să o iei exasperată pe domnișoară de mână și să o scoţi din porumb. Logica mea se desparte exasperată de sentimente și realizez că a spune că nu este timp pentru a lua decizii bune este tot o decizie. Cine a decis că nu e timp? Eu. Am vrut să mă scutesc de decizii luând o decizie, și una proastă.

Deci, în prim pas, realizez că, din nefericire, cât timp trăim – și se întâmplă să trăim chiar dacă în altă ţară e război, chiar dacă am pierdut pe cineva drag, chiar dacă avem cancer, chiar dacă suntem absolut singuri pe acest pământ – constant trebuie să luăm decizii de care suntem responsabili. Și mai mereu le vom lua în tensiune. În tensiunea dintre sigur și posibil, dintre ce știm și ce abia bâjbâim, dintre prezent și un viitor care ne este ascuns. La al doilea pas, tot logica mă ajută să ies din hăţișul de informaţii. Dacă sunt înconjurată de porumbi mai înalţi ca mine, o să am impresia că toată planeta e un porumb din care nu o să ies niciodată. Din fericire, creierul meu îmi comunică cum că am mai văzut filmul ăsta și lanul de porumb e de 5X5 metri, trebuie doar să merg în faţă. Câte știri și informaţii se tot repetă ca firele de porumb? Câte știri sunt exagerate? Câte știri contează și pentru ce? Știrile care contează nu sunt știri, ele devin trenduri și, pentru a lua decizii bune, este foarte important să le cunoaștem. Încearcă să îţi aduci aminte ceva ce ai citit luna trecută, gândește-te cum te-a făcut să te simţi atunci și ce relevanţă mai are în presă azi. Știrile sunt propriul etalon la ce contează și ce nu, pentru că ciclul de viaţă e tot mai scurt. Învaţă deci să identifici informaţiile care contează.

Ai identificat informaţiile, dar zgomotul de fond din cap te împiedică să îţi auzi clar vocea interioară, să te auzi te tine, să identifici clar ce și cum vrei. Nu ajungi niciodată la esenţă pentru că mintea ta deja e prea ocupată să facă planurile pentru drum, iar drumul ăsta extrem de complicat pe care îl alege o să îţi mănânce zilele și sufletul. Câteodată îmi vine să iau o decizie pripită doar ca să liniștesc puţin norul care tună și fulgeră la mine în cap, de parcă ar fi un mic omuleţ care locuiește acolo și se hrănește cu deciziile mele proaste. Oricare ar fi factorul care te presează, nu lua decizii pe loc. Prea puţine decizii în viaţă sunt atât de urgente încât să nu îţi permită să te gândești câteva zile la ele, cel puţin. Și, dacă ești cu adevărat sub presiunea timpului (și chiar dacă nu), te va ajuta mult să treci pe foaie planurile de bătaie pe care ţi le imaginezi în cap. Este deja arhicunoscut faptul că trecerea gândurilor pe hârtie și vizualizarea lor ordonează gândurile, le dă claritate și chiar o șansă mai mare de reușită. Când trasezi tu singur drumul pe care te va purta o anumită decizie de la A la B pe o foaie de hârtie, din ceva ce e doar în capul tău devine ceva pentru care înţelegi că devi responsabil. Deodată nu te vei mai simţi așa grăbit să iei decizia.

O minte ocupată, care mereu rulează în gol, nu doar că acoperă propria ta voce interioară, dar este destul de puternică cât să acopere și vocea lui Dumnezeu, pe care atâţia creștini o așteaptă înfriguraţi în procesul lor decizional. De câte ori nu am auzit oameni plângându-se că s-au rugat lui Dumnezeu degeaba, că El nu le-a răspuns și, după un anumit timp, au luat decizia singuri și nu știu dacă e bună sau nu? De câte ori nu ni se întâmplă nouă asta? Asta, pentru că noi așteptăm de fapt semne, lucruri exterioare, evenimente despre care să nu putem spune că au fost coincidenţe. Adevărul este că probabil Dumnezeu nici nu ar avea loc în mintea noastră, cât timp noi ne preocupăm 24 de ore pe zi cu toate lucrurile pământești, nu avem exerciţiul de a ne deconecta de la cotidian și pe acela de a ne reconecta la perspectiva lui Dumnezeu asupra lucrurilor – prin studiu și rugăciune. Rugăciunea este singurul lucru care deschide un canal de comunicare cu Dumnezeu și care ne poate pregăti ca, într-un final, o altă voce să își facă apariţia la noi în cap, una care nu poate fi confundată. Studiul este modul în care aflăm perspectiva lui Dumnezeu asupra lucrurilor lumești fără să cerem semne. Mulţi se plâng că au cerut un răspuns anume și nu l-au primit, așa că au făcut ce au crezut, pe când un răspuns general aplicabil situaţiei lor se găsește deja în Biblie, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Când luăm decizii, ele nu vin de niciunde, ci ne reprezintă pe fiecare. Ele sunt câte un martor pentru noi și vorbesc despre de ce gândim ceea ce gândim, de ce credem ceea ce credem, de ce facem ceea ce facem. Mulţi promovează astăzi deconectarea și liniștea completă ca metodă de resetare la adevăratele noastre valori și scopuri, însă creștinii, când vorbesc despre deconectare, nu stau în gol, ci se referă de fapt la o reconectare implicită cu Dumnezeu, la o realimentare cu gânduri din perspectiva Lui asupra lumii, fiindcă doar acea perspectivă poate arunca o lumină adevărată asupra sistemului nostru de valori, a priorităţilor, asupra situaţiei în care ne aflăm și asupra direcţiei în care ar fi de dorit să ne îndreptăm. Doar dacă am cunoaște personalitatea și istoria lui Iisus, așa cum este prezentat în Biblie, am putea lua exemplul Său, care înţelegea perfect situaţia politică și socială din vremea sa, care nu a stat departe de probleme și controverse și, cu toate acestea, a fost perfect echilibrat în toate. Mulţi oameni spun despre creștini că au adoptat această credinţă într-o zeitate pentru că sunt prea slabi, viaţa e prea grea și Dumnezeu e folosit atât pe post de cârjă, cât și de vinovat când lucrurile nu merg bine. Situaţia pentru un creștin adevărat este exact invers. Credinciosul adevărat nu e un om care nu știe nimic din ce e în jur, pe care nu îl interesează nimic, care e pierdut pentru ceilalţi, ci unul care tocmai va căuta să se raporteze la toate prin înţelepciunea dată de perspectiva lui Dumnezeu și de echilibrul lui Iisus în abordarea problemelor și care, în final, le va înţelege pe toate mai bine și le va acorda importanţa cuvenită. Tot timpul suntem îndemnaţi să învăţăm din greșelile altora și să privim în istorie dacă vrem să înţelegem ce se întâmplă și ce trebuie să facem. Istoria biblică nu ar trebui să fie doar o notă de subsol în biografia noastră.