Un număr important de creștini din diverse confesiuni, tradiţionale și protestante, urmăresc cu îngrijorare materialele online care anunţă înfiinţarea unei noi religii unice mondiale – crislamul. Iar veștile sunt că acesta este doar un prim pas, căruia îi vor urma o monedă unică globală și un guvern mondial de la care nu se poate aștepta nimic bun.
Ce este Crislamul? O căutare pe google.ro a termenului „crislam” sau a sintagmei „noua religie mondială” oferă o listă de rezultate din care fac parte mai multe bloguri și site-uri marginale și diverse canale de YouTube. Câteva articole cu un caracter mai degrabă tabloid apar și pe ziare.com sau national.ro. În general, sursele definesc crislamul ca o nouă religie sincretică globală, pe care o leagă de ceea ce ar urma să fie sediul ei central: Casa Familiei Avraamice, un complex interreligios din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), ale cărui principale puncte de atracţie vor fi o sinagogă, o biserică și o moschee, după un concept al arhitectului Sir David Adjaye. Lucrările de construcţie sunt în desfășurare și ar urma să fie încheiate în 2022.
În presa mare din România, subiectul complexului din Abu Dhabi nu apare[1]. Iar în presa internaţională de largă circulaţie, atunci când apare (CNN, The Guardian, Euronews, Deutsche Welle, Fox News), proiectul e prezentat fără nicio conexiune cu noţiunea de crislam (nici măcar tabloidul englez Daily Mail nu face această legătură). Proiectul Casei Familiei Avraamice este prezentat în presa mare ca un răspuns al Emiratelor Arabe Unite (EAU) inspirat de vizita papei în EAU în 2019, când Francisc a semnat împreună cu marele imam Ahmed el-Tayeb un document pentru fraternitate umană, împotriva extremismului și în favoarea convieţuirii în pace a credincioșilor diferitelor religii.
Ideea unei religii unice sincretice, numită crislam, și ideea că în Abu Dhabi se ridică sediul central al acestei noi religii globale reprezintă interpretări speculative prezentate ca realităţi faptice prezente – adică fake news.
În Abu Dhabi se construiește un complex cultural și interreligios care arată atașamentul EAU faţă de valorile din documentul semnat (pace, egalitate în drepturi și demnitate pentru toţi oamenii de orice credinţă sau necredincioși) – afirmă biroul de presă al guvernului din Abu Dhabi[2] (Deutsche Welle notează că iniţiativa vine în condiţiile în care Emiratele Arabe nu sunt tocmai tolerante cu opiniile interne diferite de cele ale regimului). Iar reprezentanţii musulmani și catolici care fac parte din Înaltul Comitet pentru Fraternitate Umană (declaraţiile lor pot fi consultate aici și aici) răspund eventualelor întrebări sau temeri ale propriilor coreligionari subliniind că iniţiativa nu are în vedere sincretismul (amestecarea) sau relativismul (echivalarea valorilor sau dogmelor), ci încurajarea unui spirit de înţelegere între credincioșii unor credinţe care își păstrează caracterul diferit.
Prin urmare, ideea unei religii unice sincretice, numită crislam, și ideea că în Abu Dhabi se ridică sediul central al acestei noi religii globale reprezintă interpretări speculative prezentate ca realităţi faptice prezente – adică fake news.
Crislamul – există un sâmbure de adevăr?
În cartea Hanul zburător[3], publicată în Anglia anului 1914, G.K. Chesterton imagina o viitoare societate engleză contra-utopică, cucerită de ideologia islamică. În imaginaţia lui Chesterton, islamizarea progresivă a Angliei, iniţiată prin câţiva lideri englezi atașaţi de valorile islamice, conduce la dominaţia unei forme de islam, amestecată cu reminiscenţe creștine. Englezii ajung să creadă că iniţial Anglia a fost musulmană, visează la unirea deplină a creștinismului cu islamul (înlocuiesc crucea de pe biserici cu o emblemă care cuprinde și crucea, și semiluna), renunţă la alcool și se pregătesc pentru practicarea poligamiei. În această creaţie literară publicată cu mai bine de un secol în urmă apare pentru prima dată termenul „crislam”, care, în cuvintele unuia dintre personajele cărţii, Patrick Dalroy, descrie sincretismul creștino-islamic englez.
Arthur C. Clarke, în 1993, publica un alt roman de literatură fantastică, Mânia lui Dumnezeu[4], care descrie criza provocată de o iminentă coliziune a planetei Pământ cu un asteroid. În carte, termenul „crislam” este folosit pentru a desemna o nouă religie mondială sincretică, al cărei profet, fiica unui rabin, amestecă elemente din islam, creștinism, hinduism și budism.
Aceste două apariţii ale crislamului pe tărâmul beletristicii se vor dovedi un ferment mult mai puternic pentru imaginaţia creștinilor preocupaţi de apocaliptică decât singura situaţie reală, istorică, în care o comunitate de credincioși și-a asumat termenul „crislam”. După cum detaliază profesorul de antropologie Corey L. Williams[5], de la Universitatea din Leiden, Olanda, utilizarea denumirii „crislam” este legată de Africa, unde, începând cu anii 1950, s-a format un prim grup cu o filosofie crislamică, din iniţiativa regelui Akenzua al II-lea al Beninului. Primul grup care a utilizat efectiv numele crislam apare în Lagos (Nigeria) în 1976, organizat de Sfânta Alteţă Regală Tela Tella. Alte grupări crislamice, care îmbrăţișează sincretismul religios (un amestec de islam, creștinism și religii indigene africane), au apărut ulterior în Lagos sau în Ogbomoso, Nigeria. Fenomenul istoric al crislamului nu a părăsit însă acest areal restrâns de pe continentul african.
Înapoi în tărâmul imaginarului
Foarte puţine sunt legăturile dintre crislamul proclamat în prezent de diverse site-uri sau canale de YouTube, mai degrabă obscure, și crislamul nigerian.
Crislamul care suscită și potenţează interesul unor creștini interesaţi de scenarii apocaliptice are o cu totul altă sursă de inspiraţie. O identifică și o descrie sumar teologul baptist Eugen Matei (unul dintre contributorii volumului recent Omul evanghelic), într-un articol sugestiv intitulat: „Crislam, minciuna care refuză să moară, și talmeș-balmeșul românesc”. Crislamul este practic o entitate imaginară, popularizată de o mișcare a „ghicitorilor profetici”[6] contemporani, care, la rândul ei, își revendică tiparul de interpretare a profeţiilor apocaliptice de la credincioșii din Marea Britanie a secolului XIX, adunaţi în jurul lui John Nelson Darby.[7] Pentru cititorul avizat, acest nume reprezintă o trimitere la curentul teologic al dispensaţionalismului.[8]
Crislamul este practic o entitate imaginară, popularizată de o mișcare a „ghicitorilor profetici” contemporani, care, la rândul ei, își revendică tiparul de interpretare a profeţiilor apocaliptice de la credincioșii din Marea Britanie a secolului XIX, adunaţi în jurul lui John Nelson Darby.
Dispensaţionalismul presupune o interpretare literală a profeţiilor apocaliptice, iar în cadrul acestei abordări hermeneutice unii evanghelici contemporani au dezvoltat o preocupare specială pentru realizarea hărţilor profetice și identificarea împlinirii profeţiilor biblice în evenimente geopolitice precum formarea statului Israel sau cea a Uniunii Europene.[9] Astfel de interpreţi dispensaţionaliști prezic și formarea unei religii mondiale unice, sincretice – care pe site-urile amintite anterior este numită crislam –, sau pregătirea unui guvern mondial condus de antihrist.[10] Folosită în asociere cu scenariul unui guvern mondial și al unei monede unice globale, sintagma „noua ordine mondială” se referă în context dispensaţionalist la așteptarea ca o elită cu agendă globalistă să conspire pentru instaurarea unui regim totalitar global. (Nu există un sens unic al sintagmei „noua ordine mondială”. De fapt, în ultimele decenii a fost folosită de diverse personaje din lumea politică, economică, religioasă, pentru a desemna diverse viziuni sau proiecte globale considerate fie de dorit, fie inevitabile.)
Citește și articolul lui Florin Lăiu: „Ce spune Apocalipsa despre o nouă ordine mondială și despre sfârșitul lumii”.
Sugerează Biblia că va exista un guvern global și o monedă unică globală?
Site-ul popular printre evanghelici GotQuestions.org reflectă o înţelegere dispensaţionalistă a Bibliei atunci când susţine că, deși expresiile „guvern mondial” și „monedă unică globală” nu există în Biblie, totuși ambele vor fi realităţi ale perioadei în care sfinţii vor fi fost răpiţi de pe pământ, iar antihristul va conduce lumea în fruntea unui guvern global.[11] Dar interpretarea dispensaţionalistă trebuie să răspundă mai multor critici, iar unul dintre efectele ei – culegerea și bricolarea informaţiilor din actualitate în încercarea de a le găsi corespondent profetic în Biblie – este o practică hermeneutică riscantă, indiferent de confesiunea creștină în care se manifestă această tendinţă.
„Pentru cineva mai puţin familiarizat cu profeţia biblică (clasică sau apocaliptică)”, comentează pentru Semnele timpului Laurenţiu Moţ, profesor de Noul Testament la Universitatea Adventus, „asocieri de tipul «cutare eveniment este o împlinire a profeţiei biblice» pot fi foarte tentante, ba chiar convingătoare. Generalizările sunt un instrument foarte eficient pentru manipularea celor creduli. De exemplu, a afirma că profeţia biblică prevede un guvern mondial și o monedă unică este de-a dreptul fantezie, nu doar în sens geopolitic, ci și biblic. Apocalipsa menţionează că cei răi, care vor fi judecaţi și condamnaţi în momentele finale ale istoriei, rămân împărţiţi pe categorii de provenienţă și în conformitate cu diversele lor adeziuni. Sunt menţionate în Apocalipsa categorii precum: împăraţii pământului, mai-marii, căpitanii oștilor, cei bogaţi și cei puternici, toţi robii și toţi oamenii liberi (vezi Apocalipsa 6:15; cf. 19:18). Sau balaurul, fiara și prorocul mincinos (vezi Apocalipsa 16:13) ori fiara, prorocul mincinos și împăraţii pământului (vezi Apocalipsa 19:19-20). Toate aceste distincţii sociale și religioase arată că, deși profeţia apocaliptică anunţă o unire, o alianţă, aceasta nu va fi sub forma unui guvern mondial sau a unei biserici mondiale, ci mai degrabă în jurul unei cauze comune – revolta lumii faţă de Dumnezeu (Apocalipsa 17:14; 19:19). În ce privește moneda unică, Apocalipsa nu cunoaște acest scenariu. Ba chiar, în singurul pasaj în care apare ideea unui comerţ internaţional (Apocalipsa 18:11-13), din prezentarea listei de mărfuri a Babilonului se deduce că nu cum sau cu ce monedă se cumpără e cel mai important lucru, ci ce anume se cumpără. Apocalipsa nici nu implică, nici nu sugerează existenţa unei monede unice.”
Crislamul – modestia profeţilor și a interpreţilor
Modestia autorilor biblici ne îndeamnă implicit să practicăm modestia interpretativă, observă Elijah Mvundura.[12] „Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârșit, acest «în parte» se va sfârși. […] Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin” (1 Corinteni 13:9-12). „Perspectiva noastră asupra realităţii este parţială, condiţionată de diverși factori, și subiectivă. Pentru o cunoaștere desăvârșită, pentru o înţelegere completă a lucrurilor, trebuie să așteptăm a doua venire.”[13]
Creștinii pot și trebuie să studieze atent și onest profeţiile apocaliptice și să urmărească modul în care acestea au fost validate în istorie până în prezent.
Conștienţi de aceste limite, creștinii pot și trebuie să studieze atent și onest profeţiile apocaliptice și să urmărească modul în care acestea au fost validate în istorie până în prezent. În istorie se vede cel mai bine valoarea unei profeţii. În speculaţiile punctuale legate de evenimente prezente sau viitoare există riscul de a ajunge la concluzii hazardate și eronate. Tocmai de aceea este benefic pentru un creștin conștient și convins de conţinutul și deznodământul profeţiilor apocaliptice să păstreze în minte scenariul profetic în tușele mai groase în care este el conturat în Biblie. O astfel de imagine de ansamblu biblică a profeţiei este pe deplin capabilă să-l orienteze pentru a naviga în siguranţă prin timpurile pe care le trăiește. Iar pe măsură ce timpul transformă în istorie evenimentele punctuale ale prezentului, retrospectiva va limpezi și mai mult modul în care profeţia biblică se împlinește.
Prin contrast, specificul gândirii conspiraţioniste stă în tentaţia de a explica în detaliu și de a armoniza dogmatic toate piesele unui puzzle care este de fapt inaccesibil. De aceea căutarea permanentă de a intui ce este în spatele cortinei, în presupuse culise oculte, efortul constant de a identifica actori, agende și strategii din umbră sunt practici prin care unii creștinii nu doar că ajung să desconsidere cuvintele apostolului Pavel despre cunoașterea umană incompletă, dar se și predispun la emiterea unor teorii fanteziste, care în timp își vor dovedi eroarea și efectele negative. Deznodământul tragic este că, în loc să ajute la popularizarea învăţăturilor profetice ale Bibliei, astfel de abordări interpretative aprind focuri care ard și se sting repede sau trezesc interesul doar pentru a-i dezamăgi și îndepărta de Biblie pe cei mai mulţi dintre cei care intră în contact cu ele.
Norel Iacob este redactor-șef al revistei Semnele timpului și al platformei europene st.network.
