Să predici din Apocalipsa înseamnă mai mult decât titluri de senzaţie sau povești despre balauri și fiare. Înseamnă să vorbești despre Iisus Hristos și despre binecuvântarea promisă de El, pe care niciun predicator nu își poate permite să o piardă.
Mulţi creștini au o atitudine negativă faţă de cartea Apocalipsei. Este dovedit că acest lucru este, în principal, o consecinţă a ceea ce a fost prezentat de la amvon și consemnat în cărţi care s-au bucurat de popularitate. Profeţiile Apocalipsei au făcut obiectul unor interpretări speculative și senzaţionaliste inspirate de știrile de pe prima pagină a ziarelor și de evenimentele actuale, și care au fost menite să suscite interesul publicului.
Prologul Apocalipsei promite mari binecuvântări membrilor bisericii care contribuie la accesibilizarea mesajului său pentru congregaţie (Apoc. 1:3). Textul vorbește despre o persoană (la singular) care citește cu voce tare mesajele Apocalipsei către o adunare (plural). Când publicul care recepţionează mesajul înţelege cuvintele profeţiei și reacţionează ţinând seama de ele, urmează promisiunea unor mari binecuvântări (Apoc. 1:3; 22:7).
Predicatorii precauţi vor fi conștienţi de faptul că expunerea pe care o fac pe marginea Apocalipsei are efecte pe termen lung asupra ascultătorilor, fie spre binecuvântare, fie spre pierderea veșnică. Prin urmare, este de o importanţă primordială ca predicatorii să se familiarizeze cu principiile interpretării profetice, astfel încât să poată fi siguri că expunerea pe marginea textului Apocalipsei se potrivește cu intenţia autorului inspirat de Duhul Sfânt, care a consemnat și a sistematizat teologic ceea ce i s-a arătat în viziune.
Acest articol oferă câteva recomandări practice pentru predicarea într-o modalitate responsabilă și plină de sens a mesajului Apocalipsei. Este rezultatul propriului meu parcurs și al multor ani de experienţă personală.[1] Accentul va fi pus mai degrabă pe pregătirea predicii decât pe expunerea ei ca atare.
Cultivaţi o abordare sănătoasă a profeţiilor din Apocalipsa
Profeţiile Apocalipsei au fost adesea puse în umbră de abordări părtinitoare și subiective în demersul lor interpretativ. În timp ce mulţi predicatori încearcă să coreleze fiecare detaliu al textului profetic cu evenimentele istorice (fie trecute, fie viitoare), alţii neagă cu totul caracterul profetic al cărţii și limitează profeţiile ei la experienţa creștinilor care au trăit în primul secol în Asia Mică. Ambele abordări sunt la fel de dăunătoare caracterului profetic al cărţii.
A predica responsabil Apocalipsa exclude orice abordare părtinitoare. Evită capcana preterismului, care, împreună cu idealismul, păgubesc Apocalipsa de caracterul său profetic și limitează relevanţa mesajelor sale exclusiv cu referire la creștinii care au trăit în epoca lui Ioan, în Imperiul Roman. În mod similar, această abordare evită futurismul, care reduce profeţiile Apocalipsei exclusiv la ultima generaţie de creștini. Aceste metode par să fie deficitare deoarece pleacă de la supoziţia că Apocalipsa nu are nimic de oferit generaţiilor dintre epoca lui Ioan și perioada sfârșitului.
Apocalipsa se pretinde a fi o carte profetică (Apocalipsa 1:3; 22:7), scopul ei declarat fiind să ne arate ce se va întâmpla în viitor (Apocalipsa 1:1; 22:6). Orice metodă de interpretare care neagă natura predictivă a profeţiilor Apocalipsei nedreptăţește intenţia implicită a cărţii. Istoricismul devine, astfel, abordarea adecvată pentru interpretarea profetică.
Ca metodă de interpretare, istoricismul recunoaște că Apocalipsa conţine profeţii predictive, care descriu întâmplările și evenimentele din istoria creștină din secolul I până la sfârșitul timpului. Această metodă recunoaște, de asemenea, relevanţa spirituală a cărţii pentru toţi creștinii, indiferent de timp sau loc. Folosind această metodă, predicatorul va prezenta audienţei întregul spectru semantic al profeţiilor Apocalipsei, potrivit intenţiei Autorului său divin.
În acest punct ar trebui lansat un avertisment. Istoricismul a fost adesea folosit greșit în numeroase tentative de a cupla fiecare detaliu al textului cu împlinirea lui istorică. O mare parte din abordarea profeţiilor Apocalipsei de către interpreţii istoriciști s-a bazat pe interpretarea alegorică a simbolurilor, ceea ce a făcut titlul știrilor și articolelor din ziare. O expunere responsabilă a profeţiei Apocalipsei trebuie să rămână fidelă textului, mai degrabă decât intenţiei predicatorului de a depista corelarea cu evenimentele curente.
Apocalipsa însăși lansează un avertisment împotriva oricărei tentative de a adăuga cuvinte în carte sau de a elimina din cele deja prezente (Apoc. 22:18, 19). Modificarea profeţiilor Apocalipsei are consecinţe de amploare. Pe de o parte, celor care adaugă ceva la cuvintele profetice, Dumnezeu le va adăuga nenorocirile descrise în carte.
Acest avertisment nu vizează atât modificarea cuvintelor consemnate ale Apocalipsei, ci mai degrabă distorsionarea și interpretarea greșită a profeţiilor Apocalipsei pentru a se potrivi cu propriile scopuri. Are de-a face și cu punerea în aplicare a ideilor și punctelor de vedere speculative promovate de predicatorii Apocalipsei care se bucură de priză la public.
Trebuie să rămânem strict la ceea ce este spus în clar în text și să evităm interpretările speculative. Pe de altă parte, eliminarea a ceva din profeţiile apocaliptice se poate face prin subminarea în mod deliberat a originii lor divine și a caracterului profetic, deoarece ar putea părea nepopular sau inacceptabil pe scară largă. O astfel de persoană ar fi la fel de vinovată de falsificarea profeţiilor cărţii ca și aceea care adaugă ceva la ea.
Faceţi propria cercetare asupra Apocalipsei
Majoritatea predicilor de astăzi pe marginea Apocalipsei nu sunt nimic altceva decât o reluare plictisitoare a interpretărilor senzaţionaliste bine-cunoscute ale profeţiilor, bazate pe titluri de articole și știri din mass-media și pe evenimentele curente. Acest lucru se întâmplă în special prin preluarea și reluarea ideilor și opiniilor altcuiva. Există cel puţin două motive posibile pentru acest gen de predicare: în primul rând, lipsa unei pregătiri adecvate în exegeza biblică și în utilizarea instrumentelor biblice și, în al doilea rând, lenea intelectuală, care duce la neglijarea implicării asumate, de tipul interacţiunii personale cu textul.
În mod evident, o astfel de metodă de predicare nu vine cu nicio noutate privind sensul mesajelor Apocalipsei. În cele mai multe cazuri, cei din public nu se așteaptă să audă ceva nou, care să corespundă situaţiei și nevoilor lor actuale. Se așteaptă să audă ceva ce au auzit de multe alte ori înainte, doar că articulat cu o retorică diferită. Și, de fapt, ce ar putea primi mai mult?
În primul rând, nu este nimic greșit în a consulta interpretarea și analizele textuale ale altora, în special ale celor care au mai multă experienţă și sunt mai bine calificaţi în studiul cărţii Apocalipsei. Cu toate acestea, un „păcat” ar fi neglijarea studiului pe cont propriu. A ţine o predică este atât știinţă, cât și artă. Apocalipsa trebuie studiată cu toată acribia savantă posibilă, folosind instrumentele hermeneutice disponibile astăzi. La fel ca restul Bibliei, Apocalipsa trebuie studiată cu umilinţă, în rugăciune și cu disponibilitatea de a lăsa cartea să îţi vorbească. O predică astfel concepută va fi atât educativă, cât și revelatorie și va avea ca rezultat o reacţie entuziastă a congregaţiei de tipul: „Amin! Vino, Doamne Isuse.” Aceasta, la rândul său, îi va face pe oameni să-și dorească să ajungă cu Evanghelia la cei care nu Îl cunosc încă pe Hristos.
Confruntarea cu textul
Expunerea profeţiilor Apocalipsei parcurge trei etape: (a) expunerea textului ca atare; (b) interpretarea textului profetic; și (c) aplicarea profeţiei.
a) Expunerea textului. Pregătirea unei predici din Apocalipsa trebuie să înceapă cu o expunere a textului, în scopul stabilirii sensului acestuia. Aceasta înseamnă să evidenţiezi din text ceea ce există deja acolo. Nu deţinem controlul asupra textului, ci, mai degrabă, textul și contextul definesc sensul. Predicarea expozitivă ne va proteja de impunerea unei interpretări care nu este susţinută de text.
Primul pas presupune o analiză exegetică a textului. Necesită înţelegerea sensului etimologic și sintactic al cuvintelor și sintagmelor cheie. Ca și întregul Nou Testament de altfel, Apocalipsa a fost și ea scrisă iniţial în greacă. O expunere eficientă a textului Apocalipsei presupune să cunoști greaca veche, cel puţin la un nivel de bază. Într-adevăr, ascultătorii din public vor considera că Biblia citită în propria lor limbă este suficientă pentru nevoile lor spirituale de ordin practic. Cu toate acestea, cei care sunt chemaţi să le explice altora mesajele Apocalipsei – în special de la amvon – au datoria să consulte textul în limba originară. (Cei care nu au pregătire în limba greacă ar trebui să consulte mai multe traduceri diferite, pentru a vedea care sunt diferenţele și similitudinile versiunilor de traducere.)
Înţelegerea cuvintelor implică atât sensul lexical, cât și pe cel gramatical, precum și relaţiile care se stabilesc între cuvinte. Odată stabilit sensul cuvintelor și al sintagmelor cheie, este necesar să luăm în considerare contextul imediat și cadrul mai larg al textului. Nu în ultimul rând, trebuie stabilit modul în care înţelegerea textului se încadrează în structura generală a cărţii, precum și în cea a Bibliei, în ansamblu.
Expunerea pe marginea textului are nevoie de câteva instrumente de bază. Niciun predicator nu poate fi atât de informat și nu poate spera să expună Biblia atât de eficient încât să își permită să ignore ajutorul oferit de exegeza biblică existentă. Cărţile de comentarii sunt pentru predicator ceea ce sunt uneltele pentru orice meșteșugar. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că exegeza este doar un instrument menit să deblocheze întregul spectru al sensului unui text biblic, și nu un substitut al expunerii textului în sine. De asemenea, cărţile de comentarii nu trebuie să ia locul rugăciunii și implicării personale în studiul Bibliei.
b) Interpretarea textului profetic. Odată stabilit sensul textului, trecem la interpretarea lui. Predicatorul trebuie să aibă grijă să nu impună o interpretare asupra textului doar pentru că aceasta pare interesantă. Interpretarea textului profetic nu trebuie să fie controlată de viziunea populară, de știrile și titlurile de pe prima pagină a ziarelor sau de evenimentele trecute și actuale – o practică comună pentru mulţi predicatori. O astfel de abordare este promovată de obicei pentru a capta atenţia publicului prin afirmaţii apocaliptice populare, cum ar fi „Armagedonul e la ușă” sau „Cartea Apocalipsei și sfârșitul lumii”.
Acest stil de predicare pune laolaltă și corelează în mod captivant datele istorice și textele Apocalipsei pentru a susţine idei preconcepute, derivate din evenimentele actuale. Astfel de interpretări sunt speculative și cu greu pot fi susţinute de dovezi textuale. Ele se bazează de obicei pe interpretări alegorice și sunt promovate în detrimentul textului. Orice interpretare care are scopul de a stârni entuziasmul popular este speculativă și fictivă. Acest demers nu duce niciodată la întărirea credinţei în profeţie; de fapt, acesta slăbește încrederea în profeţia biblică.
Când ne ocupăm de profeţiile Apocalipsei, trebuie să ne rezumăm la ceea ce spune clar textul și să lăsăm Biblia să se interpreteze pe sine. Autoarea Ellen White îi avertiza pe predicatorii adventiști: „Nu vrem să stârnim pasiunile oamenilor, să ne adresăm emoţiilor și să ne eliberăm de sub controlul principiilor. Consider că trebuie să fim vigilenţi în toate direcţiile, pentru că Satana încearcă să facă tot posibilul să își impună stratagemele și instrumentele răului. Orice lucru care va face furori, care se adresează emoţiilor pe o bază greșită este de evitat, pentru că reacţia respectivă cu siguranţă că nu se va lăsa așteptată.”[2]
c) Aplicarea profeţiei. Nu în ultimul rând, predicatorul va dori să evidenţieze modul în care textul profetic are aplicabilitate istorică. Atunci când ne ocupăm de profeţiile care deja s-au împlinit, putem încerca să situăm împlinirea lor în anumite perioade istorice. Cu toate acestea, în abordarea profeţiilor care urmează să se împlinească este obligatorie prudenţa. În cazul acestor profeţii, Dumnezeu ne dezvăluie ce se va întâmpla în lume la vremea sfârșitului, ca să nu fim luaţi prin surprindere.
Cu toate acestea, asemenea profeţii nu ne spun exact când și cum vor avea loc evenimentele din perioada sfârșitului. Pentru unii predicatori aceste profeţii sunt o permanentă ispită de a specula cu privire la împlinirea lor. S-au scris cărţi și s-au creat pagini web care prezic exact când și cum se vor împlini aceste profeţii. Însă cele mai multe dintre ideile exprimate sunt fanteziste și înșelătoare, pentru că sunt extrase din sfera imaginaţiei bazate pe interpretări alegorice sau pe știri senzaţionaliste din presă, mai degrabă decât pe Biblie.
Predicatorul trebuie să ţină cont de faptul că momentul și modul de desfășurare a evenimentelor finale sunt taine pe care doar Dumnezeu le cunoaște (Matei 24:36; Fapte 1:7). Înţelegerea deplină a profeţiilor din perioada sfârșitului va fi posibilă doar în momentul împlinirii lor, nicidecum înainte. Trebuie să avem grijă, așadar, să nu speculăm pe marginea a ce înseamnă o profeţie sau cum și când se va împlini. Scopul profeţiilor Apocalipsei nu este acela de a ne satisface curiozitatea ca atare faţă de viitor, ci de a ne determina să fim pregătiţi, pe măsură ce istoria acestei lumi se apropie de sfârșit.
Studiaţi structura cărţii
De o importanţă covârșitoare pentru interpretarea profeţiilor din Apocalipsa este înţelegerea structurii de bază a cărţii. În afară de prolog (Apoc. 1:1–8) și epilog (Apoc. 22:6–21), corpul principal al cărţii pare să fie împărţit în două secţiuni distincte. În Apocalipsa 1:19, Ioan afirmă că ceea ce a consemnat în carte constă în (a) „lucrurile care sunt” (referitoare la mesajele către cele șapte biserici care sunt descrise în capitolele 2 și 3) și (b) „cele care au să fie după ele” (care se referă la evenimentele descrise în capitolele de la 4 până la 22, care vor avea loc după evenimentele referitoare la cele șapte biserici; cf. Apoc. 4:1). Aceste diviziuni trebuie corelate cu cele trei perioade ale istoriei, din perspectiva cărţii Apocalipsei:
a) „Lucrurile care sunt” (1:9–3:22). Cele șapte mesaje au fost trimise iniţial ca o scrisoare adresată tuturor congregaţiilor creștine situate în șapte orașe din provincia romană Asia, la sfârșitul secolului I (Apoc. 1:11). Faptul că doar șapte biserici au fost alese sugerează semnificaţia lor simbolică – șapte fiind numărul plenitudinii. Cele șapte mesaje trimise acestora sunt aplicabile pe trei niveluri:
- Aplicabilitate în plan istoric. În interpretarea acestor mesaje este de o importanţă primordială să descoperim cum se aplicau ele în contextul istoric specific celor șapte biserici din Asia pe vremea lui Ioan.
- Aplicabilitate în plan universal. Deși cele șapte mesaje au fost scrise iniţial pentru creștinii din vremea lui Ioan, ele nu au fost concepute exclusiv pentru aceștia; conţin și mesaje atemporale adresate generaţiilor ulterioare de creștini, indiferent de timp sau loc.
- Aplicabilitate în plan profetic. Faptul că Apocalipsa este o carte profetică (Apocalipsa 1:3; 22:10) subliniază, de asemenea, semnificaţia profetică a acelor mesaje. Condiţiile spirituale specifice celor șapte biserici corespund condiţiilor spirituale ale creștinismului în diferite perioade istorice. Cele șapte mesaje au fost astfel menite să ofere, din perspectiva cerului, o viziune panoramică asupra creștinismului din secolul I până la vremea sfârșitului.
Într-un plan sistematic de predicare, se poate concepe o serie de predici despre mesajele către cele șapte biserici. Cărţile bune de referinţă oferă multe informaţii despre orașele în care se aflau acele biserici, precum și despre provocările cu care se confruntau creștinii care trăiau în acel mediu păgân. Predicatorul va putea arunca o privire mai atentă asupra fiecărui mesaj pentru a descoperi lecţiile valoroase care le-au fost oferite creștinilor din zilele lui Ioan. Nu în ultimul rând, este necesar să subliniem cum se aplică fiecare mesaj în cazul creștinilor din ziua de astăzi.
b) „(…) cele care au să fie după ele” (Apoc. 4:1-22:5). Apocalipsa 4:1 deschide secţiunea profetică a cărţii. În acest moment, scena se mută de pe pământ în cer și de la vremea lui Ioan în viitor. O analiză atentă arată că toate capitolele de la 4 la 11 descriu evenimentele din istoria creștină și luptele spirituale ale bisericii într-o lume ostilă care se întinde din secolul I până la vremea sfârșitului. Capitolele 12–22 pun accentul pe timpul sfârșitului și pe evenimentele care anunţă revenirea lui Hristos. Cartea se încheie cu triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului și cu stabilirea împărăţiei Sale veșnice.
Odată cu Apocalipsa 4:1 se produce și o schimbare la nivelul limbajului. Spre deosebire de primele trei capitole, care folosesc un limbaj simplu, dar și simboluri și imagini în general deloc greu de înţeles, capitolele 4–22 folosesc un limbaj simbolic complex, care amintește de literatura apocaliptică evreiască, care nu este la fel de ușor de interpretat.
Interpretarea simbolismului Apocalipsei
Cartea Apocalipsei aparţine genului literar apocaliptic, caracterizat de un limbaj simbolic complex. Introducerea Apocalipsei ne spune că viziunile cărţii i-au fost făcute „cunoscute” lui Ioan (Apocalipsa 1:1). Cuvântul grecesc semainō înseamnă „a arăta prin însemne simbolice”. Folosind acest cuvânt, apostolul Ioan ne spune că scenele și evenimentele care urmau să aibă loc în lume i-au fost arătate printr-o viziune, în reprezentări simbolice. Ca mijloc de siguranţă interpretativă, lucrurile despre care Ioan spune i-au fost arătate prin viziune presupun înţelegerea lor simbolică. Evenimentele prezise sunt reale; ele sunt totuși înfăţișate în simboluri. El a consemnat cu fidelitate în carte ceea ce i s-a arătat în viziune (versetul 2).
Profeţiile biblice au fost adesea comunicate într-un limbaj tipic timpului și locului în care trăia autorul inspirat. S-ar putea observa, de exemplu, în cartea lui Daniel cum, dezvăluind viitorul regelui Nebucadneţar și pe cel al babilonienilor (capitolele 2 și 7), Dumnezeu a folosit limba aramaică (un fel de lingua franca a imperiului babilonian) și simboluri pe care le puteau înţelege ascultătorii (de exemplu, un idol din capitolul 2 și fiarele sălbatice din capitolul 7 erau simboluri familiare babilonienilor). Pe de altă parte, în dezvăluirea viitorului evreilor (capitolul 8), au fost folosite ca simboluri animalele de sacrificiu din ritualurile ebraice ale templului.
În mod similar, profeţiile Apocalipsei i-au fost dezvăluite lui Ioan în simboluri pe înţelesul lui și al cititorilor contemporani cu el. În interpretarea de astăzi a acestor simboluri, predicatorii trebuie să se ferească să impună textului sensul actual al simbolului sau un sens derivat prin interpretare alegorică. Înţelegerea noastră asupra simbolurilor Apocalipsei trebuie să fie ghidată de intenţia autorului inspirat și de semnificaţia pe care aceste simboluri o aveau pentru cititorii Apocalipsei în epoca în care a trăit Ioan. Prin urmare, este important să știm de unde au fost preluate acele simboluri.
Pentru a interpreta în mod adecvat simbolurile Apocalipsei, un predicator trebuie să înţeleagă de unde provin acele simboluri. Numeroase studii au subliniat faptul că cea mai mare parte a limbajului simbolic al Apocalipsei a fost derivat din istoria și experienţa poporului lui Dumnezeu din perioada Vechiului Testament. Ultima carte a Bibliei este plină de imagini și scene din Vechiul Testament. În descrierea evenimentelor care vor avea loc în viitor, Apocalipsa folosește limbajul din trecut. Este aproape imposibil să înţelegem limbajul simbolic al Apocalipsei fără să cunoaștem Vechiului Testament.
Pe lângă Vechiul Testament, limbajul Apocalipsei reflectă și limbajul tipic literaturii apocaliptice iudaice, precum și lumea Asiei Mici din secolul I și numeroase afirmaţii ale lui Iisus și ale apostolilor, așa cum sunt consemnate în Noul Testament. Pentru a decoda semnificaţia acelor simboluri, predicatorul ar trebui așadar să se echipeze cu diverse instrumente de referinţă.
Predicarea eficientă a Apocalipsei este Hristocentrică
Cuvintele introductive ale Apocalipsei sunt: „Descoperirea lui Iisus Hristos” (Apocalipsa 1:1). Deși această expresie indică faptul că Apocalipsa provine de la Iisus Hristos (vezi folosirea genitivului subiectiv), ea semnalează, de asemenea, și că toată cartea este despre Iisus Hristos, Cel revelat (vezi folosirea genitivului obiectiv).
Pe de o parte, Hristos este Cel care i-a revelat lui Ioan mesajul cărţii, pe de altă parte, cartea se concentrează pe revelaţia Sa despre Sine și pe lucrarea Sa în cer după Calvar și după Înălţare. El este punctul central al întregii cărţi. Cartea începe și se sfârșește cu El.
Așa cum arată și numele cărţii, Iisus Hristos este punctul central al Apocalipsei. El este cheia care descătușează adevăratul sens al conţinutului întregii cărţi. Orice expunere a profeţiilor Apocalipsei care se concentrează pe evenimente sau pe oameni (fie din trecut, fie din viitor) în detrimentul lui Hristos și a relaţiei Lui cu poporul Său ratează cu desăvârșire punctul central al cărţii.
Pe de altă parte, următoarea afirmaţie a Apocalipsei subliniază faptul că scopul cărţii este acela de a-i arăta slujitorului lui Dumnezeu ceea ce se va întâmpla în viitor (versetul 1b). În acest moment, apare o întrebare: cum se poate scrie o carte intitulată „Descoperirea lui Iisus Hristos” cu scopul de a dezvălui evenimente care vor avea loc în viitor? În primul rând, deși evenimentele viitoare ocupă o mare parte a cărţii, acestea nu sunt aparent principalul obiectiv al cărţii.
Apocalipsa nu s-a vrut a fi o colecţie de profeţii consemnate în scris pentru a ne satisface curiozitatea obsesivă cu privire la viitor. Scopul principal al evenimentelor profetice care au fost consemnate – fie că acestea s-au împlinit deja sau urmează să se întâmple – este să ne asigure de prezenţa permanentă a lui Iisus alături de poporul Său de-a lungul istoriei și pe parcursul evenimentelor finale.
Predicarea eficientă pe marginea cărţii Apocalipsei trebuie să se concentreze asupra lui Hristos, nu asupra evenimentelor. Ellen White afirmă: „Lăsaţi-l pe Daniel să vorbească, lăsaţi Apocalipsa să vorbească și să spună care este adevărul. Dar, indiferent de etapa prezentată, puneţi-L pe Iisus în centrul oricărei speranţe.”[3]
În concluzie, a predica pe marginea cărţii Apocalipsei este un demers complex, dar împlinitor și plin de satisfacţii. Când sunt înţelese corect, profeţiile Apocalipsei au scopuri practice. Studierea lor ne va duce, mai întâi, la căutarea adevărului și ne va ajuta să înţelegem cum ar trebui să trăim astăzi în așteptarea împlinirii speranţei viitoare. Apoi, ne va motiva să ne luăm în serios destinul etern și să ne găsim locul în această lume pe măsură ce ajungem cu mesajul Evangheliei la oamenii din jurul nostru. Acesta ar trebui să fie obiectivul principal al predicării ultimei cărţi a Bibliei.
Dr. Ranko Stefanovic este profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea, Universitatea Andrews, Berrien Springs, Michigan, Statele Unite.
Acest articol a fost publicat iniţial în revista Ministry din luna septembrie a anului 2017.
