„Iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:12) – este o promisiune a cărei împlinire a fost așteptată de generaţii de credincioși, care și-au legat toate speranţele de revenirea lui Iisus în slavă. Dar ce înseamnă „curând”? Și ce ar trebui să facem pentru a nu fi confiscaţi de preocuparea pentru semne, neglijând alte aspecte esenţiale ale pregătirii noastre?
S-a spus, și pe bună dreptate, că așteptarea revenirii lui Iisus nu durează niciodată mai mult decât o viaţă de om, având în vedere că între ultima bătaie de inimă a cuiva și învierea lui nu trece, din perspectiva celui care merge la odihnă, decât o clipă. Pentru creștini, această explicaţie are sens, dar este greu să ne imaginăm că entuziasmul și zelul misionar al creștinilor din toate timpurile ar fi rămas neștirbite dacă ar fi știut că revenirea lui Iisus nu va avea loc în generaţia lor și nici măcar în cea a nepoţilor și strănepoţilor.
După cum notează autorul creștin Marvin Moore, pionierii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, biserică clădită pe mesajul revenirii lui Iisus, ar fi fost șocaţi să știe că lumea va mai dura mult peste un secol și jumătate, deși au predicat și au crezut cu toată inima că „timpul este scurt”[1].
De fapt, chiar și ucenicii lui Iisus au așteptat în timpul vieţii lor revenirea Celui pe care Îl iubeau, iar această speranţă i-a susţinut în timp ce răspândeau Evanghelia și înfruntau persecuţia și vremurile ostile. „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. ”
Poate că sentimentul zămislit de această așteptare prelungită dincolo de orice închipuire a fost redat cel mai bine de titlul unui editorial semnat de pastorul Loren Seibold: „Este prea târziu pentru a fi curând”.
Cum înţelegem semnele care arată spre revenirea lui Iisus?
Provocarea legată de înţelegerea semnelor este aceea că istoria a oferit multe momente în care aceste semne păreau că s-au împlinit sub ochii așteptătorilor, iar acest lucru este cu atât mai evident astăzi, scrie profesorul Clarence Haynes.
Credincioșii din fiecare generaţie au fost convinși că trăiesc ultimele zile ale pământului, așadar nu e de mirare că diferite evenimente (de o anvergură mai mare sau mai mică) au fost interpretate ca semne sigure ale revenirii lui Iisus. „Semnele care i-au animat pe înaintașii noștri par a fi relicve într-un muzeu de antichităţi”, observă un autor creștin într-un articol scris în 1990, care inventariază noi semne care sugerează că istoria se grăbește.
Ca adventist de ziua a șaptea, ai putea suferi de o anumită oboseală a „semnelor timpului”, scrie pastorul Shawn Brace, după ce a ascultat, dar și a predicat de nenumărate ori acest subiect – Iisus revine curând. De fapt, a devenit ceva obișnuit ca fiecare criză majoră să fie interpretată ca un semn al sfârșitului (cele două războaie mondiale, Marea Depresiune, aterizarea pe Lună, atentatele din 11 septembrie 2001 etc.), iar criticii nu au ratat prilejul de a ridiculiza această frenezie a avertizării. Brace subliniază tensiunea dintre conștientizarea perioadei de frământări fără precedent pe care o trăim și așteptările neîmplinite ale celor care au fost convinși că trăiesc semnele sfârșitului.
„Semnele care i-au animat pe înaintașii noștri par a fi relicve într-un muzeu de antichităţi.”
La rândul său, pastorul John Nixon reliefează contradicţia dintre două principii escatologice, susţinând că misiunea credincioșilor nu este de a explica întârzierea împlinirii profeţiei biblice, ci de a trăi, prin credinţă, în așteptarea ei. Primul principiu escatologic este cel al certitudinii că a doua venire a lui Iisus va avea loc (și va fi precedată de semne prevestitoare, anunţate de Iisus Însuși în capitolul 24 al Evangheliei după Matei): „De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:32-33). La fel de sigur cum știm că vara bate la ușă după schimbările care au loc la smochin, înţelegem că a doua venire a lui Iisus este aproape atunci când vedem derulându-se semnele enunţate de Iisus.
Al doilea principiu escatologic este cel al incertitudinii – „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Creștinul este chemat să trăiască în acest arc de tensiune între siguranţa evenimentului așteptat, a cărui împlinire este garantată de Cel care nu poate să mintă, și incertitudinea cu privire la momentul în care va avea loc, conchide Nixon: „Și, după cum certitudinea se împotrivește îndoielilor noastre, tot așa, incertitudinea rezistă investigaţiilor pe care le facem.”
Într-un articol vechi de aproape patru decenii, pastorul Neal Wilson dă glas îngrijorării sale cu privire la două extreme în care alunecau unii dintre predicatorii timpului său. Pe de o parte, unii deveneau foarte tăcuţi cu privire la subiectul revenirii lui Iisus. Pe de altă parte, alţii căpătau o adevărată obsesie pentru semnele sfârșitului, ţinându-și la curent ascultătorii nu doar cu schimbările pe care le considerau relevante, ci și cu speculaţiile pe seama acestora. Acest exerciţiu neîntrerupt de alarmare (dacă nu de îngrozire) a celorlalţi face un deserviciu Evangheliei, declară Nixon, pentru că nu împlinirea semnelor, ci întâlnirea cu Iisus, pentru a fi totdeauna cu El, reprezintă esenţa mesajului biblic despre a doua venire.
Pentru că putem fi siguri că Iisus revine, dar nu putem determina timpul exact al revenirii, a trăi în așteptare este singura modalitate de a rezolva contradicţiile inerente legate de acest eveniment cosmic. Iisus Însuși a încercat să orienteze atenţia ucenicilor de la semnele venirii Lui la pregătirea pentru întâlnirea cu El: „De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei 24:44).
Pregătirea pentru revenirea lui Iisus trece prin grija faţă de celălalt
N-ar trebui să vorbim vreodată despre semnele venirii lui Iisus, zugrăvite în Matei 24, fără să ne concentrăm și pe mesajul din Matei 25, despre pregătirea pentru acest eveniment, subliniază pastorul Willie Hucks. Analizând parabolele pe care Iisus le prezintă în conextul pregătirii pentru venirea Mirelui (parabola celor zece fecioare, care atrage atenţia asupra rolului Duhului Sfânt în pregătirea creștinilor; parabola talanţilor, subliniind importanţa folosirii darurilor primite, și parabola oilor și caprelor, care accentuează responsabilitatea faţă de semenii noștri), Hucks concluzionează: „Cu alte cuvinte, Iisus Se întoarce pentru cei care umblă cu El, dar și cu ceilalţi, inclusiv cu «acești foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei» (Matei 25:13).”
Un sondaj realizat de Pew Research Center în 2022 a arătat că un număr mare de americani cred că revenirea lui Iisus va avea loc, fie mai devreme, fie mai târziu. Astfel, aproape 4 din 10 respondenţi au declarat că trăim timpul sfârșitului, în timp ce 55% au fost convinși că Iisus va reveni, 10% opinând că evenimentul va avea loc în timpul vieţii lor. În mod surprinzător, 29% dintre persoanele aparţinând unor religii necreștine și 23% dintre cei fără afiliere religioasă au de asemenea convingerea că timpurile pe care le trăiesc sunt cele ale sfârșitului.
Iisus își încheie prezentarea despre semnele sfârșitului declarând că cei care vor moșteni viaţa veșnică vor fi aceia care i-au tratat cu dragoste pe cei mai ignoraţi fraţi ai Săi.
Nu știm ce rol au jucat evenimentele turbulentului an 2022 în formarea unor opinii despre iminenţa sfârșitului lumii, dar, dincolo de observarea semnelor vizibile ale deteriorării echilibrului politic, economic sau ecologic al planetei, „a fi oamenii celei de-a doua veniri” înseamnă a face din urmărirea misiunii de vindecare trasate de Iisus un modus vivendi. După cum punctează pastorul Shawn Brace, este captivant faptul că Iisus Își încheie prezentarea despre semnele sfârșitului declarând că cei care vor moșteni viaţa veșnică vor fi aceia care i-au tratat cu dragoste pe cei mai ignoraţi fraţi ai Săi – străinul, întemniţatul, flămândul. De fapt, scrie Brace, aceasta a fost ultima învăţătură dată de Iisus înainte ca El să meargă la cruce.
În timp ce căile Lui pot fi misterioase, caracterul Său nu mai reprezintă o enigmă pentru cei ce-L cunosc.
Există vreo modalitate de a nu fi surprinși în mod neplăcut de revenirea Lui, descoperind că am ratat ocazia de a merge Acasă, acolo unde ni s-au pregătit deja un loc și o sărbătoare? Dacă vrem să știm ce face Dumnezeu, dacă dorim să fim pe frecvenţa planurilor Sale, singura soluţie este să umblăm în fiecare zi cu El, subliniază pastorul Nixon, remarcând că, în timp ce căile Lui pot fi misterioase, caracterul Său nu mai reprezintă o enigmă pentru cei ce-L cunosc.
Până la urmă, revenirea lui Iisus seamănă mai puţin cu o ecuaţie dificilă care trebuie rezolvată și mai mult cu o regăsire tulburătoare a cuiva drag, de care am fost despărţiţi pentru o vreme lungă. Tocmai de aceea, cea mai mare pierdere suferită de cei prinși nepregătiţi de acest eveniment (sau cea mai mare dintre pedepse, în cuvintele apostolului Pavel) va fi „o pierzare veșnică de la faţa Domnului” (2 Tesaloniceni 1:9). Pentru că nicio pierdere nu se poate compara cu separarea de Cel care ne-a iubit cum nimeni nu o va face vreodată, să dăm voie misiunii primite de la El să ne modeleze așteptările[2] și lentilele prin care privim semnele timpului!
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
