Au apărut îngrijorări şi speculaţii cu privire la sensul articolului din „Adventist Review”, în care doamna Frieda Souhuwat-Tomasoa Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că obiceiul ei de a nu călători sâmbăta cu avionul a ferit-o de tragedia zborului MH17.
Articolul ar veni la un moment nepotrivit, teologia din spatele lui ar fi moftul unei religii de modă veche şi cu caracter îngust, o idee greşită despre providenţă – care are un plan special cu unii, ca şi cum nu ar avea planuri şi cu alţii –, o explicaţie care nu ţine seama de faptul că alţii au murit tocmai pentru că se aflau la închinare, sâmbăta.
Obiecţiile în parte pot fi corecte, deşi cel mai sănătos este să spunem că interpretarea unor asemenea lucruri ne depăşeşte pe toţi. Pendulăm în mod natural între realismul tragic al existenţei şi taina credinţei care dă sens vieţii, astfel încât este tolerabil faptul că unul nu vede aici nicio urmă a providenţei, în timp ce un supravieţuitor vede un sens subiectiv. Suspectez că fiecare dintre noi, în locul doamnei, am fi fost la fel de ispitiţi să tragem aceleaşi concluzii. Care pot fi corecte, chiar dacă sunt subiective şi dacă povestea nu ne este complet relatată. Cine ştie până la urmă adevărul? Mai avem de aşteptat până la descoperirea finală a adevărului – care nu se va afla în cutiile negre, şi aceasta nu din cauză că l-au şterpelit ruşii.
Aşadar, dacă respectăm Sabatul nu călătorim sâmbăta cu avionul. Dar cu maşina? Dar cu vaporul? Dar cu pasul?
Înainte de toate, ar trebui să spunem că există călătorii şi călătorii, motivaţii şi motivaţii. Sâmbăta nu este o zi de înţepenire. Mai ales sedentarii ar trebui să ia aminte la asta.
În vremurile biblice, Dumnezeu a interzis ieşirea din tabără pentru a procura mâncare sâmbăta, deoarece le poruncise să rezolve chestiunea aceasta în ziua precedentă (Exodul/2 Moisi 16). Călătoriile de afaceri, de distracţii sau pentru varii interese particulare au fost interzise (Neemia 13:15; Isaia 58:13). Dar o călătorie chiar la mare distanţă, cu măgarul, care era în armonie cu scopul Sabatului (e.g. vizitarea unui profet, pentru a-i cere sfatul), pare să fi fost obişnuită (2 Împăraţi/4 Regi 4:22-23).
Ziua de repaus este în contrast cu munca zilnică, profană, nu în contrast cu mişcarea.
Și atunci ca și acum, unele călătorii sunt în interes de afaceri, altele sunt de recreaţie sau plăcere, dar altele sunt în interesul unei misiuni nobile, pe care Iisus nu a întrerupt-o în Sabat. Dacă Dumnezeu chiar a avut un plan cu totul special pentru doamna Frieda, şi dacă la capătul călătoriei exista urgenţa de a îndeplini o misiune nobilă, din acelea care trebuie îndeplinite în fiecare zi şi în special în ziua Domnului, atunci poate ar fi fost mai bine să zboare aşa cum programase iniţial, începând cu MH17. Iar Dumnezeu, dacă voia să o salveze, ar fi fost „silit” să-i protejeze, de dragul ei, pe toţi pasagerii, din toate zborurile în care s-ar fi aflat ea. Singurul dezavantaj ar fi fost că nimeni nu ar fi descoperit minunea providenţei înainte de ziua marilor socoteli.
Modul în care cineva evaluează o anumită activitate ca fiind corectă sau greşită, recomandabilă sau nerecomandabilă pentru ziua Sabatului, depinde de dezvoltarea propriei conştiinţe moral-religioase. Necazuri vin peste toţi, atât peste cei care au aparent prea multe scrupule, cât şi peste cei care au prea puţine sau le numesc prejudecăţi. Dar, referindu-ne strict la subiectul deschis de cazul doamnei Frieda, este evident în mod clar că în anumite cazuri nu se poate evita sau n-ar trebui evitată călătoria în Sabat. Înainte de apariţia avionului, se călătorea cu vaporul, iar călătoria era atât de lungă, încât era imposibil să se evite călătoria în Sabat. Câte săptămâni a făcut Pavel pe corabia romană din Cezareea până la Roma? Dar misionarii adventişti din secolul al-XIX-lea? Dacă ar fi evitat călătoria în Sabat, adventismul nu ar fi ajuns în Olanda.
Se înţelege că o călătorie poate implica griji şi contexte nedorite pentru ziua Sabatului. Uneori însă, într-o asemenea călătorie, nu ai de ales decât să îţi creezi tu însuţi cadrul de Sabat de care ai nevoie, petrecând timpul cu Cartea sfântă, cu rugăciunea şi cu conversaţii care să aducă speranţă şi mântuire celor din jurul nostru.
Nu ştiu exact cum a gândit doamna Frieda, dar Dumnezeu este onorat şi de oamenii mai temători sau chiar mai superstiţioşi, nu doar de cei foarte lucizi, realişti şi mai puţin păsători. Cred că putem analiza asemenea subiecte pe toate părţile şi putem lua pentru noi deciziile pe care suntem pregătiţi să le luăm în mod matur şi responsabil, fără să blamăm, nici pe doamna Freida, nici pe cei care au scris despre ea, atrăgând atenţia asupra unui caz interesant. Şi hai să nu-i blamăm nici pe cei care au dubii că este bine-venit subiectul acesta, când lumea este încă năucită şi îndoliată. Dumnezeu va judeca pe fiecare la timpul potrivit, nu doar faptele, ci mult mai important, intenţiile şi motivaţiile. Să avem deci puţină răbdare.
