În Marea Britanie, unde eutanasia este un subiect prioritar pe agenda politică, coaliţia „Dying Matters” a organizat un festival cu totul neobișnuit, aflat deja la a cincea ediţie anuală.
Festivalul s-a desfășurat, timp de o săptămână, în mai mult de 100 de locaţii de pe teritoriul Regatului Unit și a cuprins expoziţii în mall-uri, ateliere de discuţii în cafenele, precum și zile ale porţilor deschise la mai multe hospice-uri și companii de pompe funebre (inclusiv la cea care se ocupă de cei decedaţi în familia regală). Coaliţia care a organizat evenimentul, „Daying Matters” se prezintă drept o asociaţie pentru educaţie în chestiuni ce ţin de asumarea morţii ca parte a vieţii.
Mai multă conştientizare
„Vrem să creștem nivelul de conștientizare cu privire la moarte și doliu și să îi ajutăm pe oameni să găsească metode de a le face faţă,” a declarat pentru Huffington Post Joe Levenson, reprezentant al coaliţiei. „Cea mai mare parte a publicului britanic încă nu vrea să vorbească despre moarte,” a adăugat el.
Aceeași opinie o împărtășește și britanicul Jon Underwood care, în 2011, a iniţiat întâlnirile Death Café, un fel de ateliere informale în spaţii de relaxare, în cadrul cărora oameni obișnuiţi pot discuta liber despre moarte.
Mișcarea de „conștientizare cu privire la moarte” a crescut vizibil în ultimii ani, în Marea Britanie, dar și în alte ţări, cum ar fi, de pildă, Statele Unite. Însă cazul Marii Britanii suscită mai mult interes fiindcă popularitatea discuţiilor libere cu privire la moarte a crescut în timp ce participarea la activităţi cu încărcătură spirituală, organizate de instituţiile bisericești a scăzut. E hazardat ca între cele două să fie postulată o legătură cauzală, însă paralelismul dă de gândit.
Tendinţe în tandem
Sufletul englez trece printr-o transformare aparte, în care religia instituţionalizată pare să aibă un rol tot mai periferic. Nu că britanicii nu ar mai crede în Dumnezeu (deși numărul ateilor este și el în creștere). Ci pentru că tot mai mulţi englezi se orientează spre manifestări cât mai private ale trăirilor lor sufleteși, incluzând aici și religia.
Pe unii, modelul corectitudinii politice percepute ca un apanaj al celor educaţi i-a făcut mai temători să discute despre subiecte cu potenţialul de genera controverse – iar moartea este unul dintre aceste subiecte. Pe alţii, teama de a nu leza sensibilităţile celuilalt i-a făcut să evite să abordeze tema decesului. Și, probabil ce au ambele categorii în comun, este teama faţă de propria moarte, care îi face pe oameni reticenţi la conversaţii pe această temă.
Frica
„Cea mai mare problema de pe Planetă este astăzi frica. Ne este frică să trăim, pentru că ne este frică de moarte, afirmă Neale Donald Walsh, autorul cartii Conversaţii cu Dumnezeu. În opinia sa, toate spaimele sunt, în final, frica de moarte. „Dacă nu îţi este frică de moarte, atunci nu te temi nici să trăiești. Dar cum poate să nu îţi fie frică de moarte? Poţi să nu ai teama de moarte dacă înţelegi moartea, și ca rezultat al acestei înţelegeri, înţelegi și ce este viaţa”, conchide celebrul scriitor american.
Discutată deschis sau nu, moartea rămâne un subiect care fascinează. Iar tipul de acoperire mediatică acordată ultimelor cuvinte rostite înainte de vreo tragedie demonstrează din plin acest lucru.
Pentru creștini, diferenţa ar trebui să o facă credinţa în viaţa de dincolo de moarte. Celebrului reproș „nu s-a întors nimeni de acolo, ca să ne spună”, creștinul îi răspunde cu „Christos a înviat!”. Însă în condiţiile exilării creștinismului, s-ar putea ca reperele care se cer reconstruite, să fie mai numeroase decât forţa de acoperire a superficialităţii care le-a dărâmat în primul rând.
