Agenţia Reuters cita Casa Albă, într-o analiză sumară a summitului G20 din septembrie 2009: „Grupul celor 20 va deveni organismul principal de coordonare pe probleme economice globale, reflectând o nouă ordine economică mondială".

Agenţia Reuters cita Casa Albă, într-o analiză sumară a summitului G20 din septembrie 2009: „Grupul celor20 va deveni organismul principal de coordonare pe probleme economice globale, reflectând o nouă ordine economică mondială”.

G20 este grupul miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din 19 state şi UE. Reprezentativitatea este evidentă, G20 însumând 90% din produsul intern brut calculat la nivel mondial, 80% din comerţul global (incluzând UE) şi două treimi din populaţia lumii (de pe toate continentele).

Seria G (G6 – G90)

Constituit iniţial ca un G6, grupul celor mai industrializate state ale lumii a intrat în arena politică şi economică în anul 1975, reunind Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Un an mai târziu, Canada se alătura grupului şi, abia 21 de ani mai târziu, Rusia (1997). G8 a devenit cel mai cunoscut grup mondial de discuţii şi planificare în domenii diverse – economie, social, mediu, justiţie, terorism etc. Forţa şi influenţa G8 sunt incontestabile, întrucât vorbim despre statele cele mai dotate militar şi influente politic. Discuţiile în cadrul G8 au loc la nivel de şefi de stat şi de guvern.

G8 este reprezentat geografic exclusiv în emisfera nordică, pe mai multe continente. La nivelul jucătorilor din economia mondială s-au petrecut schimbări profunde în cei 21 de ani care au trecut până la accederea Rusiei în grup, iar acceptarea Rusiei a reprezentat doar vârful icebergului. În scurt timp s-a impus reevaluarea reprezentativităţii demografice şi geografice în cadrul grupului, în contextul în care mai multe state emergente căpătaseră importanţă în balanţa economiei mondiale. Cel mai cunoscut exemplu este China. În consecinţă, într-un singur an de la aderarea Rusiei, grupul devenea G22, prin adăugarea a 14 noi state, şi apoi, în 1999, a devenit G33. Pentru contracararea monopolului marilor puteri, s-a ajuns până la crearea G90, un grup format din statele sărace şi în curs de dezvoltare. Formula actuală elitei economice este G20.

G20, mai mult decât miniştri de finanţe

Iniţiat ca un efort de a întâmpina criza economică asiatică de la sfârşitul secolului al XX-lea, grupul G20 a ocupat întotdeauna un loc secundar faţă de G8. Deşi au loc anual, summiturile G20 nu au atras atenţia presei ca în ultimul an, în special prin transformarea uimitoare a statutului acestui grup. Schimbarea a fost determinată de acutizarea crizei economice mondiale, dar şi de decizia fostului preşedinte american, George W. Bush, care propunea, pentru prima dată, în 2008, o întâlnire a grupului la nivel de şefi de stat şi de guvern. Pe agendă era subiectul crizei financiare mondiale care se prefigura.

Summitul propus de Bush a avut loc la Washington, în 14-15 noiembrie 2008. Dacă după cel de-al Doilea Război Mondial lua naştere, pe baza sistemului de management propus la Bretton Woods, arhicunoscutul Fond Monetar Internaţional, s-a aşteptat ca summitul G20 din 2008 să creeze o nouă formă de administrare financiară globală, predictibil numită Bretton Woods II. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, preciza că „trebuie să regândim sistemul financiar de la zero, ca la Bretton Woods”. În acelaşi ton, premierul britanic, Gordon Brown, anunţa imperativ: „Trebuie să avem un nou Bretton Woods, construind o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii care vor veni”. Şi aşteptările cancelarului german, Angela Merkel, cuprindeau o perspectivă „Bretton Woods”, care să aducă „o reformă adevărată, cuprinzătoare a sistemului financiar internaţional”. În timpul summitului de laWashington au fost identificate rădăcinile crizei, s-au revăzut acţiunile întreprinse de părţi pentru contracararea crizei, s-au stabilit principii de reformare a pieţelor financiare şi o metodologie de implementare a acestora. Cuvintele-cheie au fost nou, regândire, reformă, noua arhitectură. În ciuda optimismului afişat înainte şi după eveniment, deciziile şi iniţiativele au fost puse curând la îndoială de către economişti.

În căutarea consensului

Cu ocazia celui de-al doilea summit G20, organizat la nivel de şefi de stat şi de guvern, desfăşurat la Londra, în aprilie a.c., interesele Statelor Unite, manifestate explicit în contextul influenţei crescânde pe plan economic a Chinei, au făcut ca summitul să fie poreclit ironic G2 (aluzie la relaţia între China şi StateleUnite). SUA şi Marea Britanie au cerut pomparea unor mari sume de bani în economie şi stimularea consumului, în timp ce Europa continentală a propus o mai strictă administrare financiară. Dezbaterile cele mai aprinse au avut loc în legătură cu reglementarea financiară în ceea ce priveşte paradisurile fiscale, fondurile de risc şi bonusurile bancherilor, adică exact acele zone în care se pot accesa banii. Cuvintele-cheie ale celui de-al doilea summit G20 au fost: nou, a naşte, oportunitate, eră progresivă.

Premierul britanic, Gordon Brown, anunţa în acea ocazie apariţia unei Noi Ordini Mondiale: „Cred că o Nouă Ordine Mondială se naşte odată cu întemeierea unei noi ere progresive a cooperării internaţionale.” Totuşi, lipsa de consens între participanţii la summitul de la Londra a fost evidentă atunci când Franţa şi Germania au organizat o conferinţă de presă separată. Sarkozy afirma cu temere că „avem oportunitatea istorică de a construi o lume nouă”, motiv pentru care „nu ne putem permite ca situaţia să rămână vagă”. La rândul ei, Angela Merkel sublinia că „nu ne putem permite să avem un al treilea summit pentru că nu am reuşit să decidem nimic la summitul de acum.” Cu toate acestea, în septembrie 2009 a avut loc al treilea summit G20.

Concluziile summitului G20 de la Pittsburgh

În documentul dat publicităţii cu ocazia summitului de la Pittsburgh, din 24-25 septembrie a.c., se afirmă că „întâlnirea noastră are loc în mijlocul unei tranziţii critice de la criză la refacere, pentru a întoarce o pagină peste era iresponsabilităţii şi a adopta un set de politici, regulamente şi reforme care să întâmpine nevoile unei economii globale a secolului al XXI-lea.” Sintagmele vehiculate, precum tranziţia critică, era responsabilităţii, reforme, nevoile economiei globale, au dovedit opinii conform cărora mecanismele care au funcţionat până acum au atins un maxim, dincolo de care se întrevede un regres periculos.

Evaluând situaţia globală prezentă, forumul G20 a recunoscut că „peste patru miliarde de oameni rămân cu un nivel redus de educaţie, un nivel redus de echipare cu capital şi tehnologie şi insuficient integraţi în economia globală”. Două miliarde dintre aceşti oameni fac parte, însă, chiar din statele membre ale grupului G20. Plecând de la o asemenea realitate, principalele măsuri discutate la Pittsburgh au vizat crearea unui cadru pentru o creştere economică puternică, susţinută şi echilibrată; reglementarea sistemului financiar; modernizarea instituţiilor financiare globale pentru a reflecta economia curentă; soluţionarea problemelor de mediu şi energie; politici sociale; o economie globală. Detaliul remarcat în presa din întreaga lume a fost ideea finală a unui for nou care va conduce lumea: „Am desemnat G20 ca forumul primar pentru cooperarea noastră economică internaţională”.

Este sau nu o Nouă Ordine Mondială?

Presa scrisă şi audio-vizuală a folosit, în septembrie, titluri incitante care, în esenţă, erau variaţiuni pe aceeaşi temă: o Nouă Ordine Mondială. Înainte de începerea sesiunilor de lucru ale summitului din septembrie, Reuters avansase ideea că „Statele Unite presează pentru o Nouă Ordine Mondială economică la G20″. În timpul desfăşurării evenimentului, Radio Europa Liberă anunţa că „o Nouă Ordine Mondială se naşte din summitul G20″. La încheierea forumului, The Guardian titra: „Liderii G20 trasează o nouă ordine economică la summitul de la Pittsburgh”. Nici în România, presa cu profil economic nu s-a lăsat mai prejos: „Summitul G20 modelează o nouă ordine economică mondială” (Capital), „La G20 se stabileşte o Nouă Ordine Mondială” (Financiarul), „Cum va arăta lumea după summitul G20 – noul for care va conduce lumea vrea să-i supravegheze pe bancheri la sânge” (Ziarul Financiar).

Titlurile asemănătoare din presă se datorează unei situaţii relativ atipice. Liderii politici nu par a avea soluţii imediate, dar îşi dau seama că este nevoie de un nou început. Sintagma cea mai aşteptată, nu doar de la Obama încoace, trebuie să includă ideea de schimbare, de nou, de prospeţime. În acest context, presa adulmecă orice expresie cu iz de „revoluţie”, provocând publicul cititor cu titluri incitante. Astfel, afirmaţia liderului britanic referitoare la ocazia instaurării unei noi ordini economice mondiale a fost suficientă pentru a atrage atenţia. Merită observat că, după fiecare dintre aceste reuniuni la nivel înalt, au apărut în presă titluri din aceeaşi serie: după Washington – „O Nouă Ordine Mondială şi atacul asupra paradisurilor fiscale” (The Wall Street Journal), după Londra – „Ambiţia grupului G20 de a institui o nouă ordine economică va fi rapid pusă la încercare” (NewsIn).

Ideea unei Noi Ordini Mondiale nu este deloc nouă, fiind regăsită în discursurile istorice începând de la Wilson şi Churchill, până la Gorbaciov şi Bush. Cea mai cunoscută sintagmă, în ultimii ani, este aceea a lui George H. W. Bush, din discursul ţinut pe 11 septembrie (da!) 1990: „Acum vedem apărând o nouă lume. O lume în care se poate prevedea o Nouă Ordine Mondială”. Anii au trecut. Au trecut şi cele două mandate prezidenţiale ale fiului său, G. W. Bush (Bush jr.), dar ordine nu este. Iar acum, discutându-se despre o nouă ordine mondială la nivel economic, sintagma este înţeleasă, voluntar sau nu, ca referindu-se la o nouă ordine politică. O Nouă Ordine Mondială înseamnă o nouă structură de conducere şi o anumită politică după care va fi guvernată lumea. Dar cine pe cine va conduce? În cadrul primului său discurs la tribuna ONU, în 23 septembrie, preşedintele americanBarack Obama sublinia rolul ţării sale, cerând lumii să nu mai învinovăţească SUA pentru criza mondială şi, totodată, să nu aştepte rezolvarea doar de la naţiunea americană. Mai mult, Obama preconiza că „nicio ordine mondială care va înălţa o naţiune sau un grup de oameni nu va avea succes”.

Incertitudini şi perspective

Noua Ordine Mondială este, deocamdată, o mare dezordine mondială. Dacă va veni sau nu noua ordine despre care s-au grăbit să scrie marile publicaţii, rămâne de văzut. Dacă noua ordine economică pe care o propune G20 va avea succes, rămâne de probat. Dincolo de teoriile conspiraţioniste rămâne însă o întrebare: în ce măsură va afecta această nouă ordine viaţa fiecărui individ? Care vor fi mecanismele prin care va fi impusă noua ordine şi în ce fel va influenţa drepturile şi libertăţile omului? Cert este că lumea trece prin schimbări profunde. Criza economico-financiară a dezgolit de pretenţii marile state şi a reliefat dependenţa statelor mici. Practic, criza a relevat adevărata imagine a tuturor, probabil nu cea mai dorită siguranţă, nu cea trâmbiţată.

“Criza economică actuală este una mondială, nicidecum globală. Schimbarea climatică este globală şi nu poate avea răspunsuri naţionale. Dar criza economică este una mondială şi are răspunsuri naţionale, iar acestea conţin un naţionalism economic.”

Lordul Ralf Dahrendorf, sociolog

Rolurile, riscurile şi viitoarele profituri sunt redefinite, reîmpărţite şi asumate de marii jucători. În contextual globalismului trebuie să se ţină seama şi de jucătorii mai mici. Criza economică are nevoie de un răspuns politic pentru a putea fi depăşită. „În cele din urmă, sistemele economic şi politic pot fi armonizate printr-unul dintre cele două moduri: prin crearea unui sistem regulator politic internaţional, având aceeaşi anvergură ca sistemul economic, sau prin reducerea unităţilor economice la dimensiuni care să le facă uşor de manageriat de către structurile politice existente, ceea ce va conduce, în mod probabil, la un nou mercantilism, pe unităţi regionale” (4). Nu există însă nicio garanţie că marii jucători politici nu vor încerca să profite în această perioadă, în care marea tablă de şah a lumii este redesenată, pentru a-şi asigura poziţii de decizie şi influenţă în viitorul postrecesionist. Oricum, cineva trebuie să piardă. Este regula nescrisă a oricărei competiţii. Dar cine? Cuvântul-cheie din agenda G20 este cooperarea. Dar în interesul cui?


[1] Bretton Woods, statul New Hampshire (SUA) este locaţia unde, în iulie 1944, se semna Acordul Bretton Woods cu privire la înfiinţarea Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, astăzi parte a Băncii Mondiale. Acolo au participat delegaţi din 44 de state, iar instituţiile respective au devenit funcţionale în 1945, după încetarea războiului.
[2] Leaders Statement: The Pittsburgh Summit
[3] „Obama's Speech to the United Nations General Assembly", The New York Times, 23 septembrie 2009
[4] Henry A. Kissinger, „The Chance for a New World Order", The New York Times, 12 ianuarie 2009