Principala cerinţă pe piaţa muncii este experienţa în domeniu. Tinerii cred că diploma de studii contează mai puţin şi că şcoala românească nu corespunde nevoilor pieţei muncii. În schimb, şcolile au devenit afaceri din care ies mulţi bani.

Sunt concluziile unui studiu făcut de Societatea Civilă pentru Reformă Morală, în perioada 14 iunie-13 iulie 2009.

Potrivit aceluiaşi studiu, 76% dintre tinerii bucureşteni cred că şcoala românească nu corespunde nevoilor pieţei muncii.

Liderii politici semnau în 2008, alături de reprezentanţii sindicatelor, organizaţiilor neguvernamentale şi ai societăţii civile, Pactul Naţional pentru Educaţie, prin care erau recomandate câteva direcţii pentru reformarea învăţământului românesc. Modernizarea instituţiilor şcolare, descentralizarea sistemului, acordarea a 6% din PIB pentru educaţie şi reducerea diferenţelor dintre şcoala rurală şi învăţământul urban – erau câteva dintre obiectivele Pactului. Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, dar şi fost ministru al Educaţiei, atrăgea atenţia asupra faptului că „fac morală cei care o încalcă” şi „pretind reforme cei care li s-au opus”[1] . O parte dintre sindicatele din învăţământ denunţau pactul ca fiind pur „declarativ”, în timp ce Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, a semnat documentul, atrăgând atenţia asupra lipsurilor pe care acesta le are.
O afacere profitabilă
Şcolile româneşti sunt afaceri din care ies mulţi bani. O confirmă scandalul de la sfârşitul lunii iulie 2009 de la Grupul Şcolar „Nicolae Iorga” din Negreşti. Poliţia vasluiană a descoperit că 1.500 de elevi sunt înscrişi la cursurile cu frecvenţă redusă. Directorul interimar Vladimira Terinte a recunoscut că numărul elevilor admişi în clasele cu frecvenţă redusă este mai mare decât trebuie, pentru că „de aici vin banii”[2]. Întrebată dacă elevii sunt legitimaţi atunci când se prezintă la examene, Terinte a mărturisit: „Nu le cerem buletinele când vin la clasă, însă, în general, după doi-trei ani în care de câteva ori tot ne întâlnim cu ei, ne obişnuim cu feţele lor”[3].

Anchetarea Universităţii „Spiru Haret” a agitat spiritele. „Fabrica de diplome”, cum a numit-o presa, deţine recordul naţional. Are 300.000 de studenţi în toată ţara şi o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro. Unul din trei studenţi români este înscris la cursurile acestei universităţi. Ion Hănganu este un caz celebru, cu nu mai puţin de zece diplome de licenţă obţinute la Spiru Haret. În 2005 era, simultan, student la şase facultăţi. Cazul său a trezit suspiciuni vizavi de exigenţele academice ale Universităţii. Ce valoare vor mai avea pentru potenţialii angajatori diplomele eliberate de această Universitate? „Ăsta e trafic cu viitoare vieţi de cetăţeni români”[4], scria Răzvan Ionescu în Adevărul.

Joaca de-a reforma

„Reforma învăţământului” este una dintre cele mai uzate sintagme din ultimele două decenii. Fiecare ministru al Educaţiei şi-a propus să realizeze această reformă. Fiecare a luat măsuri radicale, schimbând ceea ce se hotărâse în mandatul precedent. Prea puţine dintre măsurile luate au fost puse însă în practică. În 2008, preşedintele Traian Băsescu număra 28 de modificări ale legilor educaţiei în ultimul deceniu.[5] Fiecare modificare a purtat titlul de Reformă.

Mii de şcoli încep fiecare nou an şcolar fără a avea autorizaţie sanitară. În 2007, 40% dintre şcolile româneşti nu aveau această autorizaţie. Sute de clădiri necesită reparaţii urgente, dar lucrările stagnează din lipsă de fonduri. Numărul elevilor care abandonează şcoala s-a dublat în perioada 1996-2006. În zonele rurale sărace, fenomenul este în continuă creştere. Copiii rămân pe lângă gospodărie, lucrând împreună cu părinţii sau ca zilieri la sătenii bogaţi. „Abia ne descurcăm cu mâncarea”, povestea Gheorghiţă, un puşti de 10 ani, pentru România liberă. „Acum fac treburi prin gospodărie şi mai merg să mai lucrez pe la oameni, la muncile agricole. Facem şi noi ce putem şi nici nu ştiu la ce-mi ajută atâta carte”[6].

Într-o scrisoare deschisă[7] adresată lui Călin Popescu-Tăriceanu, Prim-Ministru la data aceea (2007), Asociaţia profesională pentru educaţie şi cercetare avertiza că sistemul educativ este încremenit în „tipare vechi, comuniste”, că niciuna dintre universităţile româneşti nu se află între primele 500 de universităţi din lume[8], că accesul la educaţie este nesatisfăcător şi că reforma în educaţie s-a soldat cu un eşec.

Religie sau evoluţionism?

Reajustarea curriculumului a mai creat o dezbatere – evoluţionismul şi religia în programa şcolară. Teoria evoluţionistă a fost scoasă din manuale, în 2007, printr-o decizie a Ministerului Educaţiei. Printr-o rezoluţie adoptată în acelaşi an, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei le recomanda statelor membre UE să promoveze în şcoli predarea evoluţionismului ca teorie ştiinţifică[9]. Recent, în contextul „anului Darwin”, Ministerul Educaţiei s-a răzgândit şi a hotărât că elevii claselor a VIII-a trebuie să studieze şi această perspectivă asupra apariţiei vieţii pe pământ.

Studierea religiei şi, implicit, a concepţiei creaţioniste agită spiritele. Consiliul Europei a recomandat statelor membre „să se opună cu fermitate predării creaţionismului ca disciplină ştiinţifică” . Noul pachet legislativ pentru educaţie propune ca religia să fie predată în şcoli, în clasele I-XII, cu consimţământul părinţilor şi al elevilor [10] . Asociaţia Umanistă a lansat, în 2008, o campanie prin care spune „STOP îndoctrinării religioase în şcoli”. Patriarhia Română iniţia la rândul său, în februarie 2008, o campanie aşezată sub sloganul „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”. I s-au alăturat organizaţii neguvernamentale, reprezentanţi ai cultelor, precum şi părinţi şi copii, care cred că studierea religiei este necesară pentru formarea unor competenţe sociale şi atitudini morale.

Copiii nu înţeleg de ce evoluţionismul ar fi bun şi religia rea sau viceversa. Nu înţeleg nici înverşunarea cu care adulţii militează pentru o poziţie sau alta. În schimb, au dreptul să fie informaţi. Evoluţionismul şi învăţăturile creştine trebuie prezentate ca opţiuni. România nu este stat religios, nici evoluţionist. Un studiu realizat de Liga Pro Europa a relevat că problema nu e reprezentată de expunerea unei anumite teorii, ci mai degrabă de ostilitatea vizibilă faţă de curentele de gândire diferite.

Şcoală cu valori morale

Se vorbeşte mult despre învăţământ, dar schimbările dorite se lasă aşteptate. Ar fi superficial să afirmăm că învăţământul este la pământ. Totuşi, punctele slabe ale sistemului sunt evidente şi nu trebuie trecute cu vederea. Şcoala este un barometru social. Criza prin care trece învăţământul reflectă criza societăţii în ansamblu. Aceasta este, înainte de toate, o criză morală.

„Trebuie să avem valori morale cu care elevii să plece din şcoală”, declara ministrul Ecaterina Andronescu, „să stabilim repere valorice de referinţă pentru toată viaţa” [11]. În mod cert, reperele valorice nu pot fi oferite doar de şcoală. Părinţii trebuie să îşi asume deopotrivă rolul formator, pentru că, potrivit declaraţiei episcopului Carlos Simon Vasquez, din deschiderea celui de-al V-lea Congres Mondial al Familiilor (august a.c.), familia „poate garanta o educaţie autentică în spiritul valorilor”[12]. De asemenea, mass-media are un rol formator şi trebuie să îl înţeleagă înainte de a şi-l asuma. Religia creştină oferă un set de valori şi norme care şi-au dovedit caracterul practic de-a lungul timpului. E limpede că acestea nu trebuie impuse prin mijloace coercitive, inchizitoriale. După cum afirma patriarhul Daniel, „întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, respectându-se dorinţa părinţilor şi a copiilor”[13]. În acelaşi timp, dezvoltarea conştiinţei morale a tinerelor generaţii nu trebuie şi nu poate fi încredinţată numai unei ore săptămânale de religie. Învăţământul reprezintă doar o parte din viaţa copilului. Şcoala este locul unde copilul se pregăteşte pentru a susţine un test. Testul este chiar viaţa.

Miniştrii şi reformele educaţiei (1997-2008)

Andrei Marga, 1997-2000

  • a iniţiat o reformă bazată pe un plan;
  • a introdus examenul de capacitate la sfârşitul clasei a VIII-a;
  • a introdus manualele alternative;
  • pentru clasele primare, a introdus calificative (de la „Insuficient” la „Foarte bine”) în locul notelor de la 1 la 10;
  • a structurat anul şcolar în semestre în loc de trimestre;
  • a mărit numărul disciplinelor de la examenul de bacalaureat (de la 4 la 7 discipline)

Ecaterina Andronescu, 2000-2003

  • a hotărât ca admiterea la liceu să fie computerizată, pe baza mediei dintre notele obţinute în anii de gimnaziu şi notele obţinute la examenul de capacitate;
  • examenul de capacitate a primit denumirea de „Teste naţionale”;
  • examenul de bacalaureat s-a dat sub formă de teste-grilă (la probele scrise);
  • la probele orale de bacalaureat s-a înlocuit notarea cu formulele „Admis” / „Respins”;
  • a propus înscrierea copiilor la şcoală începând cu vârsta de 6 ani;
  • a introdus programul „Cornul şi laptele” (pentru clasele I-IV);
  • s-a iniţiat programul de informatizare a liceelor la nivel naţional.

Alexandru Athanasiu, 2003-2004

  • a stabilit ca învăţământul obligatoriu să fie de 10 ani, în loc de 8 ani;
  • a decis ca să nu aibă loc o a doua sesiune de teste naţionale; elevii care nu promovau acest examen erau repartizaţi automat în colegii tehnice şi în şcoli de arte şi meserii.

Mircea Miclea, 2004-2005

  • începând cu anul şcolar 2005-2006, a implementat în învăţământul superior sistemul Bologna;
  • au fost introduse programele postdoctorale;
  • programa de studiu a fost redusă cu două ore pentru clasele a XI-a şi a XII-a;
  • a propus înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii Învăţământului.

Mihail Hărdău, 2005-2007

  • a înlocuit testele naţionale cu tezele cu subiect unic (la clasele a VII-a şi a VIII-a);
  • a hotărât ca subiectele de bacalaureat să fie publicate pe internet;
  • senatului fiecărei Universităţi i s-a acordat dreptul de a stabili în ce va consta examenul de licenţă.

Cristian Adomniţei, 2007-2008

  • învăţământul trebuia să fie obligatoriu de la vârsta de 3 ani;
  • liceul ar fi trebuit să înceapă în clasa a X-a;
  • pentru liceele ale căror locuri erau cele mai solicitate urma să se dea examen de admitere, urmând ca la celelalte licee repartizarea să fie computerizată.

Surse: România liberă, 10 august 2009, p. 6 , www.agendaclujeana.ro

Ctitorii şcolii româneşti şi dascălii din vechime rămân un model prin devotamentul lor. Au construit mult, deşi au avut puţin. Idealul lor înmănuşat în valorile religiei creştine a fost motorul şcolii româneşti timpurii. Poetul Mihai Eminescu, care a lucrat o perioadă ca revizor şcolar, le recomanda educatorilor să-i ajute pe copii „să nu înveţe nimic în mod mort şi mecanic, ci totdeauna să poată povesti cu cuvinte proprii ceea ce au citit”.[14]

Într-un editorial din ziarul Timpul, Eminescu a scris despre rolul religiei în învăţământ. În opinia sa, biografia „blândului Nazarinean” a influenţat educaţia omului mai mult decât orice alt sistem filosofic. Misiunea unei şcoli, scria mai departe poetul, nu este să îmbogăţească mintea în mod excesiv, ci să dezvolte caracterul. „Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor, au nevoie de religie”.[15]

Unul dintre învăţătorii-emblemă ai şcolii româneşti rămâne Domnu’ Trandafir, evocat cu nostalgie de Mihail Sadoveanu. Dascălul îi învăţa pe copii rugăciuni, le povestea despre oamenii vrednici care au trăit în vechime şi îi încuraja să aleagă în viaţă drumul destoiniciei. „Ca dânsul au fost mai mulţi”, scrie Sadoveanu. „Şi toţi, dragă prietine, când te gândeşti bine, au fost nişte apostoli care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele şi care totuşi au izbutit să-şi îndeplinească cu bine menirea…”.[16]


 [1] "Andrei Marga consideră că păcatul pentru învăţământ e lipsit de coerenţă", www.adevarul.ro
 [2] "Anchetă la liceul din Negreşti", www.ziaruldeiasi.ro, 4 august 2009
 [3] Ibidem.
 [4] "Spiru Haret, fabrica de adolescenţi stricaţi", www.adevarul.ro, 26 iulie 2009
 [5] România liberă, 10 august 2009, p. 1
 [6] "Abandonul şcolar a crescut de trei ori", www.presa-zilei.ro, 3 noiembrie 2006
 [7] Scrisoarea poate fi descărcată de la www.hotnews.ro
 [8] Topul a fost realizat, în 2007, de Institutul pentru Învăţământ Superior din Shanghai, în funcţie de nivelul calitativ al sistemului educaţional, de numărul premiilor obţinute de absolvenţii instituţiei de învăţământ şi de rezultatele obţinute în cercetare.
 [9] "Comunicat de presă: Falsa problemă a predării creaţionismului şi importanţa manualelor de Religie", www.ziarullumina.ro, 28 februarie 2008
 [10] "Religia, împinsă uşor afară din şcoli, www.cotidianul.ro, 31 iulie 2009
 [11] "Patriarhia Română pledează pentru menţinerea lui Dumnezeu la liceu", www.gandul.info, 11 martie 2009
 [12] "Doar familia poate garanta educarea în spiritul valorilor", www.catholica.ro, 11 august 2009
 [13] "PF Daniel lansează apelul Nu vrem liceu fără Dumnezeu", www.ziua.ro, 13 februarie
 [14] Mihai Eminescu, Scrieri pedagogice, ed. Junimea, 1977, p. 34
 [15] http://www.rasunetul.ro/eminescu-despre-invatamantul-primar
 [16] Mihail Sadoveanu, Domnu' Trandafir, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1972, p. 29