„Au existat întotdeauna sentimente antiimigraţioniste e în istorie. Dar nu a fost niciodată un fenomen global cum este astăzi. Acum, practic fiecare zonă a Pământului este semnificativ afectată", spunea Mark Miller, expert în imigraţii, autorul cărţii The Age of Migration.

„Au existat întotdeauna sentimente antiimigraţioniste e în istorie. Dar nu a fost niciodată un fenomen global cum este astăzi. Acum, practic fiecare zonă a Pământului este semnificativ afectată”1, spunea Mark Miller, expert în imigraţii, autorul cărţii The Age of Migration.

Frustrarea provocată de imigranţi cuprinde planeta pandemic, în ultima vreme. Francezii îi plătesc pe rromi să meargă acasă, germanii s-au săturat de musulmani, iar italienii dau vina pe români pentru aproape orice li se întâmplă. Ceva mai departe de noi, evreii expulzează copiii intraţi ilegal în ţară în ultimii 5 ani, americanii vor ca mexicanii să plece, iar mexicanii şi-au pierdut răbdarea cu guatemalezii şi hondurienii. Pe măsură ce problemele economice sau îngrijorarea referitoare la identitatea naţională se adâncesc în multe ţări ale lumii, resentimentele faţă de imigranţi se intensifică într-un ritm rar întâlnit în istorie. Să fie vorba de un fenomen trecător sau lumea şi-a atins potenţialul maximum în tolerarea „străinilor” care incomodează?

Departamentul ONU pentru Afaceri Economice şi Sociale, Divizia populaţie, estimează că, în momentul de faţă, există la nivel global 200 de milioane de imigranţi, un număr mai mare decât oricând în istorie. Dacă imigranţii s-ar constitui într-un stat, ar fi al cincilea cel mai populat din lume.

Atitudinea ostilă a populaţiilor locale faţă de imigranţi este de cele mai multe ori motivată de teama pierderii locurilor de muncă sau a sărăcirii bugetul de asigurări sociale. La acestea se adaugă şi teama pierderii identităţii naţionale, a creşterii infracţionalităţii sau teama de atacurile teroriste.

În Europa, neliniştea crescândă a populaţiei se reflectă în unele decizii electorale şi în gesturile politice ale unor importanţi lideri europeni. În Suedia, un partid antiimigraţionist, de dreapta, a intrat pentru prima dată în Parlament, în timp ce în Olanda, Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders, cu o politică antiislamică, a intrat în coaliţia de guvernare. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a iniţiat controversata expulzare a rromilor, iar Angela Merkel, cancelarul german, i-a înştiinţat pe imigranţii care nu îmbrăţişează valorile germane că pot să plece acasă. Noul guvern de coaliţie al Marii Britanii a limitat imigraţia neeuropenilor. Principalul partid din Danemarca a propus ca venitul minim pentru imigranţi să fie jumătate din cel al danezilor. Tot în 2010, extrema dreaptă a avut un rol în creştere şi în Austria şi Elveţia. Nuanţele din acest tablou sunt suficient de intense pentru a fi sesizate uşor.

S-a spus că, în contextul civilizării lumii, al accesului tot mai facil la educaţie şi al intensificării eforturilor pentru respectarea drepturilor omului, intoleranţa şi riscurile luării unor măsuri publice discriminatorii vor scădea. Românii au acces liber la educaţie şi sunt expuşi influenţei civilizaţiei occidentale. Totuşi, de ce 91% dintre români ar vota în favoarea reintroducerii pedepsei cu moartea, în timp ce rapoartele Amnesty International indică o tendinţă inversă la nivel global? Şi de ce 88% vor pedepsirea penală a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe?

Realitatea este că, într-o societate, echilibrul dintre toleranţă şi intoleranţă e foarte fragil şi circumstanţele activează, uneori, într-o manieră profund discriminatoare, spiritul de autoconservare al indivizilor. „Propunerea de teme ce contravin valorilor majorităţii – români, ortodocşi – stârneşte patimi justiţiare în rândul acestora şi predispune la luarea unor decizii ce pot încălca drepturi ale omului”, comenta, pe marginea procentelor de mai sus, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu.

Implicaţiile etice sunt tulburătoare, iar soluţia reală nu ţine de politici publice, ci de spiritualitatea autentică. Politicile publice ajută la prevenirea manifestării/inhibarea intoleranţei, dar nu o vindecă. Eliminarea reală a intoleranţei are loc la nivel individual, presupune să ştii ce înseamnă „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” şi înseamnă, în acelaşi timp, să contribui la integrarea celuilalt, pentru a nu mai fi o parte a problemei, ci o parte a soluţiei.


1 „Global-doors-slam-shut-on-immigrants", The Christian Science Monitor, 11 oct. 2010, www.csmonitor.com