În perioada ianuarie-februarie 2009, numărul accidentelor rutiere soldate cu morţi, a crescut cu 61,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, conform Biroului de Presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În perioada ianuarie-februarie 2009, numărul accidentelor rutiere soldate cu morţi, a crescut cu 61,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, conform Biroului de Presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Inconştienţa şi lipsa de responsabilitate a participanţilor la trafic sunt şocante. Mai mult de 60% dintre români nu ar anunţa poliţia în cazul unui accident soldat cu victime, iar 15% declară că ar fugi de la locul accidentului, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de Poliţia Rutieră în septembrie a.c.

Ştirile din presă despre accidentele rutiere cu urmări tragice au devenit o realitate comună. Adevărul neechivoc este că viteza excesivă, şofatul sub influenţa băuturilor alcoolice, neatenţia, oboseala şi teribilismul spulberă vieţi într-o clipă. Din păcate, reacţiile emoţionale ale publicului, de la părere de rău pentru vieţile pierdute până la revolta faţă de inconştienţa unor şoferi, se estompează parcă, pe măsură ce ştirile se înmulţesc. Deşi autorităţile încearcă, prin acţiunile[1] desfăşurate de Poliţia Rutieră, să reducă numărul accidentelor rutiere grave, statisticile demonstrează că aceste campanii, naţionale şi locale, nu au rezultatul scontat, iar numărul celor care mor în urma accidentelor de circulaţie este, în continuare, destul de mare.

Străzile din România – PERICOL!

România ocupă locul 123 în topul calităţii drumurilor, conform unui studiu realizat recent de Forumul Economic Mondial (FEM). Această poziţie ne situează cu mult sub vecinii noştri unguri (locul 64) şi bulgari (locul 105). Mai mult, îndepărtatul Kârgâstan reuşeşte să depăşească la acest capitol atât România, cât şi Bulgaria, clasându-se pe locul 104. Calitatea slabă a şoselelor din România este scuza multor şoferi, care argumentează că numărul mare de accidente rutiere are drept cauză infrastructura deficitară. Acesta este un aspect obiectiv, însă o analiză atentă a datelor existente relevă faptul că multe dintre cauzele producerii accidentelor depind mai degrabă de alegerea fiecărui şofer şi pieton în parte. Potrivit statisticilor[2] Poliţiei Române, 1.100 de români şi-au pierdut viaţa, 3.700 de români au fost răniţi şi 4.200 de accidente grave au fost înregistrate pe străzile din România în prima jumătate a acestui an.

Urmărind statisticile din perioada 2004-2008, se observă că, de la an la an, numărul accidentelor rutiere şi numărul morţilor şi răniţilor cu care se soldează astfel de incidente sunt în creştere. În 2008, se înregistrau 150 de morţi la fiecare milion de locuitori, acest număr reprezentând o înrăutăţire a situaţiei faţă de 2007. Potrivit raportului[3] publicat de Consiliul European pentru Securitatea Transporturilor (ETSC), România se situează pe locul doi în Uniunea Europeană în ce priveşte persoanele care îşi pierd viaţa în accidente de maşină.

Europa împotriva accidentelor

Uniunea Europeană şi-a stabilit ambiţiosul obiectiv de a reduce cu 50% numărul anual de decese, până în 2010, faţă de anul 2001. În acest sens, era semnată, în 2001, Cartea Albă a Transporturilor din Uniunea Europeană, un document strategic pe termen mediu şi lung. Se pare că atingerea scopului propus nu va fi posibilă, cel puţin nu în intervalul de timp stabilit. Deşi numărul deceselor a scăzut cu 15.400 în fiecare an, reprezentând o medie de 4,4%, în ritmul acesta ar fi nevoie de alţi şapte ani pentru ca obiectivul să poată fi îndeplinit.

Analiza evoluţiilor arătă că, în perioada 2001-2008, în unele state europene numărul accidentelor rutiere s-a redus cu peste 40%. Luxemburgul (-49%), Franţa (-48%), Portugalia (-47%), Spania şi Letonia (-43%) au cele mai bune rezultate în acest sens şi sunt pe cale de a atinge obiectivul înainte de 2010. Belgia (-38%) şi alte ţări europene au înregistrat, la rândul lor, progrese. În schimb, în România şi Bulgaria, numărul deceselor rutiere a fost mai mare în 2008 decât în 2001.

The Fast and the Furious

Prezentarea repetată a unor idei, principii sau opinii este o metodă eficientă de manipulare, folosită de mass-media cu un impact deosebit asupra formării (deformării) caracterului unui individ, iar în România, nouă din zece români preferă să-şi petreacă timpul liber în faţa televizorului[4]. Două dintre cele mai importante simţuri perceptive – văzul şi auzul – sunt provocate la maximum de profesioniştii media cu scopul creării dependenţei de producţiile TV. Dacă părinţii tinerilor vitezomani, care zac astăzi pe paturile de spital, au crescut transpunându-şi visurile în producţii cinematografice cu caracter preponderent comic sau romantic, generaţia tânără este produsul noului val – acţiune şi adrenalină la maximum. Tinerii sunt crescuţi sub îndrumarea amăgitoare a personajelor de film, a imposibilului pe care o maşină îl poate realiza în mâna unui tânăr precum şoferii din „Mad Max” sau „The Fast and the Furious”. Modelaţi de supereroii holywoodieni, adolescenţii şi tinerii cresc şi trăiesc cu iluzia indusă a invincibilităţii. În aceeaşi notă, clipurile publicitare pentru modelele auto, nu accentuează „banalul” sistem de siguranţă, ci capacitatea motoarelor şi performanţele în condiţii limită. Ideea responsabilităţii în trafic nu are semnificaţie comercială.

Escape? Fără scăpare!

Jocurile pe calculator ocupă anual sute de ore, din timpul a milioane de copii şi adolescenţi din întreaga lume. Părerile privind efectele jocurilor video asupra copiilor sunt împărţite. Subiectul este încă foarte controversat. O echipă de cercetători din Germania susţinea că şoferii, în special cei tineri, care conduc şi în medii virtuale, sunt mult mai dispuşi să îşi asume riscuri mari şi în viaţa reală. Din cauza jocurilor de racing, tinerii se simt invincibili, iar această cutezanţă, indusă de realitatea virtuală, conduce în cele din urmă la rezultate foarte grave.

Într-un joc, şoferul virtual are întotdeauna la îndemână tasta escape, prin care pune punct unei situaţii nefavorabile şi reia jocul. Exersează până când trece la următorul nivel. În viaţa reală, lucrurile se petrec cu totul altfel. Nimeni nu mai poate da timpul înapoi, nimeni nu are la dispoziţie o tastă cu care să ia totul de la început. În viaţa reală, nimeni nu se poate trezi doar pentru a constata că totul a fost un vis urât. Realitatea loveşte puternic şi, de multe ori, ireversibil.

Din „dragoste” pentru copii

Influenţei mass-media şi influenţei mediului virtual asupra tinerilor, li se adaugă dragostea ignorantă a unor părinţi, care achiziţionează pentru odraslele lor, „jucării” motorizate, la vârste la care aceştia nu sunt încă responsabili. Nu mai suprind ştirile despre copii de 13-14 ani, care circulă pe drumurile publice cu motoscutere, motorete sau ATV-uri şi, uneori, fără echipament de protecţie. Lipsa de experienţă şi teribilismul conduc adesea la accidente fatale. Tot „din dragoste”, părinţii le dăruiesc copiilor lor, la vârsta majoratului, maşini ai căror cai-putere devin criteriu important de stratificare socială în cercurile celor de 18-25 de ani. Gustul vitezei, dorinţa de a-şi demonstra măiestria sau de a-şi etala bolizii produc deja cunoscutele curse ale morţii.

Patima vitezei

Accidentele rutiere nu sunt o consecinţă directă a creşterii puterii motoarelor, ci a creşterii nivelului de dezechilibru în dezvoltarea normală şi în viaţa indivizilor. Fie că este vorba de viteza excesivă, de şofatul sub influenţa băuturilor alcoolice, de teribilism, fie că este vorba de neatenţie sau oboseală, cauzele principale ale accidentelor rutiere arată că avem de-a face fie cu alegeri comportamentale greşite şi devieri caracterologice, fie cu efectele extenuării cotidiene. Accidentele rutiere nu reprezintă atât de mult un preţ plătit dezvoltării tehnicii, ci, mai degrabă, doar o parte foarte mică a preţului plătit transformării omului în ţintă şi unealtă comercială. Prin contracţie, este şi un preţ plătit absenţei timpului petrecut de părinţi în compania copiilor lor, a căror educaţie rămâne produsul unor factori externi necontrolabili.

Avem deci nevoie să reducem drastic viteza, dar nu doar pe cea a autoturismului cu care circulăm, ci viteza cu care trăim, consumând prea mult şi prematur. E timpul ca familia şi viaţa personală (la nivel fizic, psihic şi spiritual) să nu mai fie staţii pe drum sau chiar factori stresori, ci să fie punctul de reper şi prioritatea.


[1] Campaniile „Stop accidentelor. Viaţa are prioritate!" şi „Respect reciproc - 2009", adresate conducătorilor de autoturisme, mopede şi motociclete
[2] www.igpr.ro, 10 octombrie 2009
[3] www.etsc.eu, 10 octombrie 2009
[4] Studiul a fost realizat de GfK România, pe un eşantion format din 1.098 persoane, cu vârste de peste 15 ani. www.gfk-ro.com, 12 octombrie 2009