Se zbate în convulsii pe patul unui spital din districtul Warangal, India. Medicii l-au mai salvat de la moarte de câteva ori, însă, de data aceasta, este prea târziu pentru tânărul care a dorit doar să îşi asigure traiul zilnic.

La sfârşitul anului 2001, moartea fermierului indian Enakunthala Ravi a stârnit un val de reacţii privind practicile de întreţinere a culturilor de bumbac din India. Cazul tânărului care a murit otrăvit de pesticidele pe care le-a inhalat, în timp ce trata cultura de bumbac contra dăunătoarelor, nu este singular. În perioada recoltei anului 2001, alţi 500 de fermieri au decedat ca urmare a ingestiei accidentale de pesticide.

Cine, ce plăteşte?

Astfel de cazuri stârnesc pentru moment indignarea opiniei publice, însă nu determină o schimbare majoră a strategiei agriculturii globale. Motivul este, evident, latura de business a industriei agricole. Pentru giganţii agrobusinessului, dacă recolta aduce un profit masiv, atunci statistici precum cea de mai sus nu evidenţiază decât pierderi minore. În realitate, aceste statistici spun că preţul real al recoltelor masive nu este plătit în primul rând de consumatorii finali, ci de fermierii din ţările sărace, subjugate de foame şi aparent salvate de setea de import a ţărilor bogate.

Conform unui studiu din arhiva digitală a Institutului Naţional de Sănătate din SUA[1], în decursul a şase ani[2], nu mai puţin de 8.000 de pacienţi au necesitat spitalizare în instituţia medicală din Warangal, din cauza otrăvirii cu pesticide. Peste 20% dintre aceştia au decedat.

Deşi 80% din pesticide sunt utilizate în ţările dezvoltate[3], mai mult de jumătate din decesele cauzate de otrăvirea cu pesticide nu survin în ţările dezvoltate, ci în cele sărace[4]. O posibilă explicaţie a acestei disproporţii ar fi că majoritatea cazurilor de otrăvire îi cuprinde fie pe fermierii care nu s-au protejat eficient, fie pe locuitorii din zonele adiacente ariilor unde sunt utilizate pesticide. Ambele situaţii reprezintă probleme tipice ţărilor în curs de dezvoltare.

Producţie fatală

În agricultură nu pare să existe loc pentru etică sau morală. Este însă loc pentru bani. Producătorii nu sunt preocupaţi de sănătatea fermierilor şi nu stau prea bine nici la capitolul grijă pentru sănătatea consumatorului, care este expus pericolului de îmbolnăvire din cauza persistenţei pesticidelor în alimente. Legumele şi fructele sunt, din nefericire, cea mai bogată sursă de pesticide din alimente, de pe piaţă. Spălate şi decojite, ele pot păstra totuşi o bună parte din substanţele nocive cu care au fost tratate. Deşi proporţia diferă, din nou în dezavantajul ţărilor în dezvoltare, chiar şi în ţările prospere se înregistrează niveluri de pesticide în alimente peste limita admisă.

În funcţie de modul în care acţionează, pesticidele pot fi sistemice sau de contact. Pesticidele sistemice sunt absorbite de plantă şi otrăvesc insectele atunci când acestea muşcă din ele. Pesticidele de contact, adesea pe bază de săpun, ucid insectele la simpla atingere a plantei.

Un meniu alcătuit numai din alimente care nu depăşesc nivelul legal admis de reziduuri pesticide poate acumula o cantitate finală de pesticide neaşteptat de nocivă. Expunerea pe termen lung la pesticide este asociată cu apariţia simptomelor bolii Parkinson, dar şi cu un risc crescut de cancer, tulburări ale glandelor endocrine şi sterilitate.

Cercetătorii spun că aceste alimente ar însuma un procent de 1-3% din totalul alimentelor. Nu pare mult, însă nivelul de toxicitate al pesticidelor este cumulativ. Astfel, un meniu alcătuit numai din alimente care nu depăşesc nivelul legal admis de reziduuri pesticide poate acumula o cantitate finală de pesticide neaşteptat de nocivă. O echipă de cercetători ai Şcolii de Sănătate Publică de la Harvard a descoperit că până şi în cazul persoanelor expuse la un nivel scăzut de pesticide, riscul dezvoltării bolii Parkinson ar putea creşte cu până la 70%.[5]

Păcatele agriculturii convenţionale

Deşi considerată de unii motor al economiei, agricultura nu economiseşte. Sectorul agricol este pe primul loc în ceea ce priveşte consumul de apă, una dintre resursele naturale cele mai ameninţate la ora actuală. Mai exact, un procent de 80% din consumul total de apă, la nivel mondial, revine agriculturii[6] . Acesta nu reprezintă necesarul de apă, ci dovada utilizării ineficiente a unei resurse deja periclitate. Tehnologia modernă în domeniul irigaţiilor ar permite reducerea consumului de apă cu 30% până la 70%, însă, până în prezent, la nivel mondial doar 17% din suprafaţa agricolă beneficiază de o infrastructură de irigaţie.[7] Apoi, din cauza utilizării iraţionale a ierbicidelor, insecticidelor şi fertilizatorilor chimici, agricultura convenţională alterează calitatea solurilor. În final, monoculturile încurajate din motive financiare produc dezechilibre ecosistemice.

Substanţele chimice folosite pentru eliminarea anumitor dăunători elimină şi insecte folositoare, distrugând astfel echilibrul ecologic. De asemenea, în timp, dăunătoarele dezvoltă rezistenţă la un anume tip de pesticid. Astfel, apare nevoia de a creşte constant doza de substanţe nocive, pentru ca pesticidul să îşi păstreze eficienţa.

În SUA, se găsesc aproximativ 1.100 de pesticide, în timp ce, în Europa, numărul acestora este de 350. Un număr de 22 de substanţe chimice, reprezentând aproximativ 15% din pesticidele permise în Europa, vor fi interzise ca urmare a unui acord aprobat de Parlamentul European.

Brian Hill, cercetător, membru al Reţelei de acţiune în domeniul pesticidelor (SUA)

Teama de BIO

Vocile care susţin metode alternative de cultivare sunt suficient de numeroase, cât să se poată vorbi de o contramişcare. Este vorba despre mişcarea organică, sau bio, care promovează alternativele cu o productivitate relativ mai scăzută decât în cazul agriculturii convenţionale, însă naturale, sănătoase şi prietenoase cu mediul.

Avocaţii agriculturii convenţionale argumentează că o scădere a productivităţii ar afecta siguranţa alimentară a miliarde de oameni. Totuşi, statisticile arată că producţia actuală este una excesivă, dacă este confruntată cu fenomenul risipei de hrană. Potrivit unui studiu comandat de guvernul britanic, englezii aruncă anual la gunoi aproximativ patru milioane de tone de hrană bună de consumat. SUA, în schimb, aruncă peste 25 milioane de tone de hrană, adică puţin peste un sfert din producţia anuală.[8] În plus, o cantitate colosală de hrană se pierde pur şi simplu din cauza procesării, transportării şi depozitării inadecvate a alimentelor.

Eco-perspective

Migrarea către o agricultură ecologică întâmpină mai degrabă obstacole la nivelul mentalităţii sau intereselor decât la nivel pur economic. Exemple ale unor ţări precum Suedia, Norvegia sau Danemarca[9] demonstrează viabilitatea economică a unei agriculturi ecologice. Problema se pune însă în termenii percepţiei, aşa că, deocamdată, producătorii de alimente bio preferă să mizeze pe o poziţionare premium a produselor ecologice, cumpărătorii fiind nevoiţi să plătească mai mult pentru a avea siguranţa că mănâncă un produs sănătos. Strategia pare să dea roade şi în România. În anul 2008, producţia românească de alimente bio a crescut cu 50% faţă de anul 2007, ajungând la 260.000 de tone. Prin această producţie, România a ocupat locul 30 într-un clasament mondial al celor 131 de producători de alimente ecologice. Clasamentul a fost elaborat de Federaţia Internaţională de Agricultură Organică şi Institutul de Cercetare privind Agricultura Organică. Pe primul loc în acelaşi top se află Australia, urmată de China şi Argentina. Clasificarea, făcută în funcţie de suprafaţa de teren agricol dedicată culturilor ecologice, arată că România este un teren fertil pentru afacerile în domeniul alimentelor eco.

Din perspectivă istorică, inovaţia este agricultura considerată astăzi convenţională. Promovată de visul productivităţii şi al profitului, tentată de inovaţiile tot mai îndrăzneţe ale ingineriei genetice, agricultura actuală pare mercenarul perfect care să apere interesele foamei planetare. În schimb, agricultura ecologică este, în mod evident, mai sănătoasă pentru om şi pentru planetă. În plus, agricultura ecologică a trecut de milenii testul sustenabilităţii pe termen lung. Sunt însă voci care afirmă tot mai răspicat că acelaşi test nu va fi trecut de agricultura convenţională.


[1] www.pubmedcentral.nih.gov
[2] Cercetătorii au studiat fişele medicale ale tuturor pacienţilor trataţi pentru otrăvire cu pesticide între anii 1997 - 2002.
[3] Conform unui raport al Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare, alcătuit în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru mediu şi Institutul mondial pentru resurse - WRI/UNEP/UNDP (1994) World Resources: 1994-1995. Oxford: Oxford University Press
[4] Conform unei cercetări academice publicate de profesorul Pimentel de la Universitatea Cornell (SUA)
[5] "Pesticide exposure and risk for Parkinson's disease", www.ncbi.nlm.nih.gov
[6] "The Denominator Problem; Misleading Use of Water Numbers", www.circleofblue.org
[7] "Water and Ethics. Water in Agriculture", http://unesdoc.unesco.org
[8] Conform datelor Departamentului de agricultură al Statelor Unite
[9] "Pesticide Use Reduction is Working", http://unesdoc.unesco.org
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.