Cea de-a doua lună a anului 2010 este, în opinia ST, „luna iniţiativelor”. Marile puteri America și Rusia, dar și Iranul, au lansat iniţiative în politica de stat cu profunde implicaţii atât pentru istoria ţării respective cât și a lumii.

Februarie 2010 – Luna iniţiativelor

Preşedintele american Barack Obama, intrat în al doilea an al mandatului său, a adus în faţa Congresului american două mari provocări. În prima zi a lunii, a prezentat un buget pe 2011 fără precedent, de 3,8 trilioane de dolari. Bugetul a cuprins şi un plan de ajustări fiscale pe 10 ani. Apoi, în data de 22 februarie, Obama a anunţat în detaliu reforma sănătăţii (Health Care Reform Bill), cerând susţinerea politicienilor pentru implementarea programului. La finalul anului proiectele lui Obama aveau să fie revizuite după pierderea legerilor din Camera Reprezentanţilor.

În data de 5 februarie, preşedintele rus Dmitri Medvedev a anunţat că a aprobat două documente: „Doctrina militară a Rusiei" şi „Principiile politicii de stat în domeniul descurajării nucleare până în 2020." Situaţia a fost tensionată, la început de an, întrucât fostul acord pentru dezarmare START 1, încheiat între Moscova şi Washington, expirase la sfârşitul anului 2009.

Programul nuclear al Iranului a primit un impuls nebănuit în 7 februarie, când preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad i-a ordonat public şefului programului nuclear al ţării producerea de uraniu îmbogăţit. Gestul a atras imediat atenţia comunităţii internaţionale, iar puterile occidentale au reiterat necesitatea sancţionării Iranului. În acelaşi timp, Iranul a acuzat instituţiile media Vocea Americii şi BBC că sunt organizaţii de spionaj ale americanilor şi englezilor.

Cutremurul din Chile, din data de 27 februarie, a surprins întreaga lume prin forţa sa. Magnitudinea de 8,8 ar fi fost devastatoare pentru Chile dacă ţara nu ar fi fost pregătită pentru mişcări seismice, în special prin rezistenţa construcţiilor din zona urbană. Au murit doar 750 de persoane, în condiţiile în care 1,5 milioane de oameni din zonele rurale au avut casele distruse. Între timp, cealaltă ţară devastată de cutremurul din ianuarie, Haiti, a cunoscut o profundă criză la nivel social. Organizaţia UNICEF a lansat, în februarie, o linie telefonică pentru semnalarea cazurilor de abandon al copiilor sau de copii care şi-au pierdut părinţii în timpul cutremurului. Au fost semnalate aproape o mie de cazuri, în condiţiile în care linia nu a fost pusă la dispoziţia publicului, ci doar a agenţiilor umanitare.

În teatrul de operaţiuni din Afganistan, acţiunile militare s-au intensificat. Şase mii de soldaţi americani, afgani şi britanici au lansat un atac puternic împotriva oraşului Marja, în data de 12 februarie. Acţiunea a fost considerată drept cea mai puternică ofensivă de la data invadării Afganistanului de către americani, în 2001.

Cifra lunii: 500.000 de persoane au fost vaccinate, în Mexico City, împotriva virusului A/H1N1.

Propunerea lunii: Dominique Strauss-Kahn, şeful FMI, a sugerat pentru prima dată varianta unei alte valute internaţionale, ca alternativă la dolarul american.

Retrospectiva lunii martie 2010 poate fi urmărită aici.