Una dintre cele mai fascinante constatări ale timpului nostru este că un om de rând dintr-o ţară dezvoltată trăiește astăzi mai mult și mult mai confortabil decât a trăit regele Ludovic al XIV-lea. Însă, chiar dacă ne flatează evoluţia, această remarcă a lui Alain de Botton nu surprinde totuși întreaga poveste, omiţând tocmai aspectele ei întunecate.

Primul rege al Europei a trăit 72 de ani. Un scor bun, având în vedere că, în perioada aceea, speranţa de viaţă la naștere era de doar 33-40 de ani. Datorită poziţiei sale sociale, care îi garanta accesul la facilităţi la care oamenii de rând nu puteau nici măcar spera, Regele-Soare a reușit să evite cauzele de deces care îi decimau supușii, cel mai frecvent în copilărie sau în adolescenţă. Odată evitate bolile specifice copilăriei și adolescenţei, care făceau ca mortalitatea la naștere să fie extrem de limitată în modernismul în care a trăit Ludovic al XIV-lea, speranţa de viaţă creștea considerabil. Ceea ce s-a întâmplat și în cazul regelui.

Speranţa de viaţă în lume

Creșterea speranţei de viaţă la naștere a crescut, de-a lungul istoriei, într-un ritm mult mai lent decât ne-am aștepta. Cel mai recent și mai spectaculos salt a avut loc în ultimul secol, când, de la 46 de ani, cât era speranţa de viaţă în 1950, am ajuns la peste 71 de ani, în 2015. Aceasta este însă o medie globală, care ia în calcul și statisticile din ţările sărace, decimate de boli, epidemii sau de evenimente tragice neașteptate, precum războaiele. Însă chiar și luându-le pe acestea în calcul, creșterea speranţei de viaţă la naștere în ultimele decenii este uluitoare.

Potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, cea mai ridicată speranţă de viaţă o au nord-americanii: 79,5 ani. Europenii vin imediat după, cu 77,7 ani. În ciuda reputaţiei longevităţii japoneze, continentul asiatic este abia pe locul al patrulea, cu 72,4 ani speranţă de viaţă la naștere, după America de Sud, care are 75,1 ani speranţă de viaţă. Africa Subsahariană are cea mai scăzută speranţă de viaţă: doar 59,3 ani. Cu mult sub Africa nordică, unde speranţa de viaţă este de 71,7 ani. De altfel, tot pe acolo este și media globală: 71,4 ani speranţa de viaţă la naștere.

Paradoxul este că, deși speranţa de viaţă a crescut atât de mult în ultimele decenii, totuși mulţi oameni încă mor prea tineri, din cauze care ar fi putut fi prevenite.

Cele mai frecvente cauze de deces, la nivel global

Când se gândesc la moarte, cei mai mulţi oameni se tem de diferite boli: poate de cancer, poate de Alzheimer sau de diferite incidente în afara controlului lor: de terorism, de accidente de avion. Realitatea statistică a deceselor în lume este însă mult diferită de harta temerilor oamenilor. Cele mai temute cauze de deces la nivel global – terorismul, războiul și dezastrele naturale – sunt, în realitate, responsabile de doar 0,5% din toate decesele înregistrate în lume.

Peste 70% din cei 56 de milioane de oameni care au murit în anul 2017 (cel mai recent an pentru care sunt disponibile statistici) au murit din cauza unor boli cronice – care nu sunt ereditare și progresează lent.

Principala cauză de deces în lume, cu o proporţie covârșitor mai mare decât cea a cancerelor, o constituie bolile cardiovasculare. Nu mai puţin de 32,3% din morţile înregistrate la nivel global au drept cauză o astfel de boală. Nivelul este aproape dublu faţă de cancere, care sunt responsabile pentru 16,3% din decesele la nivel global. Maladia Alzheimer este doar una dintre formele de demenţă, iar acestea sunt cauza doar a 4,4% dintre decesele înregistrate în lume. Mai mulţi oameni mor de boli respiratorii (6,5%), de diabet (5,8%) sau de infecţii ale tractului respirator inferior (4,4%) decât de Alzheimer.

Din nefericire, decesele neonatale și cele provocate de bolile diareice sunt prezente și astăzi pe lista celor mai frecvente cauze de deces la nivel global, cu o incidenţă de 3,2%, respectiv 3%. În 2017, circa 1,6 milioane de oameni au murit din cauza unor boli legate de diaree, în unele ţări aceasta fiind chiar prima cauză a mortalităţii. Iar tulburările survenite în primele 28 de zile ale vieţii au ucis nu mai puţin de 1,8 milioane de nou-născuţi.

Accidentele rutiere sunt pe penultimul loc în topul alcătuit de IMHE, Global Burden of Disease, din care am citat aceste date, cu 2,5 procente de incidenţă. În 2017, 1,2 milioane de oameni au murit în astfel de accidente. Chiar dacă în multe ţări dezvoltate rata accidentelor a scăzut, la nivel global morţile provocate de accidentele rutiere au rămas la același nivel. Puţin cunoscut este faptul că, tot la nivel global, de două ori mai mulţi oameni mor prin suicid sau crimă, prin comparaţie cu accidente rutiere. Revenind însă, pe ultimul loc al listei IMHE, sunt bolile ficatului, cu 2,3% rata de mortalitate.

Morţile noastre evitabile

Primul lucru care se remarcă la aceste statistici este faptul că majoritatea descriu boli profund influenţate de stilul de viaţă. Ceea ce înseamnă că foarte mulţi oameni încă mor din cauza unor boli evitabile.

Pe măsură ce ţările se dezvoltă, factorii care le ucid populaţiile se schimbă. Doar cu câteva decenii în urmă, bolile infecţioase erau inamicul numărul unu în sănătatea publică. În anii ’90, 1 din 3 decese era provocat de o boală infecţioasă transmisibilă. În anul 2017, în schimb, doar 1 din 5 decese mai poate fi pus în seama bolilor infecţioase. Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă la infecţii. Odată cu răspândirea educaţiei cu privire la igienă, nutriţie și sănătate, cu înlesnirea accesului la apă curată și cu apariţia vaccinurilor, rata deceselor infantile s-a diminuat considerabil. Dacă, până în secolul XIX, la fiecare 3 copii născuţi 1 avea să moară înainte să împlinească 3 ani, astăzi mortalitatea infantilă este relativ rară în ţările bogate, iar în cele sărace este similară cu statistica înregistrată în prima jumătate a secolului XX în ţări precum Marea Britanie sau Suedia. Din nefericire, România este ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană, de 7,6 decese la 1.000 de născuţi vii, de peste 2 ori mai mare faţă de media UE, de 3,6 / 1.000 de născuţi vii, scria Eliza Vlădescu citând raportul „România în Uniunea Europeană”, realizat de Institutul Naţional de Statistică.

La nivel global, totuși, în ultimele decenii, numărul anual al deceselor în rândul copiilor s-a redus cu mai mult de jumătate, ceea ce BBC salută drept unul dintre cele mai mari succese ale serviciilor de sănătate din perioada noastră.

Reversul medaliei constă însă într-o creștere a ratei decesului provocat de boli necontagioase, în rândul vârstnicilor. Pe măsură ce longevitatea oamenilor crește, cresc și perioadele în care aceștia au nevoie de îngrijiri medicale pe termen lung, lucru care crește presiunea asupra sistemelor naţionale de sănătate și îi confruntă pe aparţinători cu necesitatea de a-i îngriji pe cei dragi mai mult timp decât predecesorii lor. Simulări macroeconomice au calculat costul asociat bolilor cronice netransmisibile la 47 de miliarde de dolari anual până în 2030. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a tras un semnal de alarmă la nivel global, avertizând guvernele că trebuie să-și asume acţiuni urgente pentru a reduce și preveni extinderea epidemică a afecţiunilor cronice.

Dezvoltarea de politici de sănătate în vederea reducerii consumului de tutun, a consumului de alcool, promovarea unei alimentaţii sănătoase, a activităţii fizice și promovarea îngrijirii medicale primare sunt principalele măsuri care pot fi adoptate ca obiective guvernamentale de orice ţară, așa cum scriam deja într-un reportaj privind Conferinţa Europeană de Sănătate, organizată de Diviziunea Intereuropeană a Bisericii Adventiste. Specialiștii internaţionali spun că implementarea acestor măsuri poate dovedi un raport cost-eficienţă exemplar. În anul 2011, OMS a elaborat chiar un plan global de prevenire şi control al bolilor cronice netransmisibile. Obiectivul principal al acestui demers, intitulat „25 by 25”, este reducerea cu 25% a ratei de mortalitate cauzată de bolile cronice netransmisibile şi a factorilor de risc în rândul persoanelor cu vârste între 30 și 70 de ani, până în 2025.

Progresul e vizibil, dar permanenţa lui nu este garantată

Nu avem însă nicio garanţie că aceasta va fi unica provocare a viitorului. Istoria a arătat deja că progresele medicale nu sunt garantate și că oricând poate apărea ceva neprevăzut, care să reseteze priorităţile. Așa a fost, de pildă, epidemia de HIV/SIDA din anii 1980, care, după ani buni de progres medical constant, a redus dramatic speranţa de viaţă în numeroase ţări, mai ales în Africa Subsahariană. E drept că, în ultimii 10 ani, odată cu apariţia tratamentelor cu antiretrovirale și cu accentuarea educaţiei pentru prevenirea infectării, rata deceselor asociate cu SIDA s-a înjumătăţit, de la 2 milioane de decese, global, anual, la 1 milion. Totodată, speranţa de viaţă a început să crească în ţările cel mai afectate, însă deocamdată aceasta a reușit să ajungă abia la nivelul de dinainte de criză.

Nici ţările bogate nu se bucură de garanţia progresului. În Statele Unite, de exemplu, speranţa de viaţă a scăzut în ultimii ani, foarte probabil, scrie BBC, din cauza crizei opioidelor. Criza de opioide, numită mai degrabă „epidemie”, descrie creșterea galopantă și constantă în ultimii ani atât a consumului de opioide, cât și a supradozelor cu astfel de substanţe, în Statele Unite. Fenomenul a fost calificat drept cea mai gravă criză privind drogurile din istoria Americii, bilanţul de morţi rivalizând strâns cu rata mortalităţii din pricina SIDA, în anii ’90. Potrivit unei analize statistice emise de CDC – Centers for Disease Control and Prevention –, din anii 2000 încoace, numărul deceselor provocate de supradoză de opioide a fost în continuă creștere, ajungând de la o medie anuală de circa 15.000 de decese, în anul 2000, la aproape 50.000, în anul 2014. Aceeași sursă indică faptul că, în fiecare zi, 91 de americani mor din pricina unei supradoze de opioide sau de heroină, achiziţionate fie pe baza unei reţete medicale, fie la negru. Faţă de anul 1999, numărul de reţete care prescriu opioide a crescut, în Statele Unite, de 4 ori.

Idei de luat la pachet

Reţinem din această imagine de ansamblu cel puţin două lucruri cu un impact practic semnificativ pentru vieţile noastre.

Primul ar fi acela că lucrurile de care ne temem că ne vor aduce moartea nu sunt neapărat demne de a le învesti cu atenţia noastră obsesivă. Reciproca fiind că unele lucruri pe care le ignorăm, cum ar fi obiceiurile noastre de stil de viaţă pe care le cultivăm „libere, la sol” în funcţie de ce e la modă azi sau mâine, tocmai acelea au capacitatea de a ne influenţa decisiv sănătatea și, în cele din urmă, viaţa.

Al doilea lucru cu impact practic este că imaginea globală a deceselor este împovărătoare atunci când uităm că ea este alcătuită de miliarde de piese mici – indivizii – și că ea nu reprezintă un destin implacabil, nici într-o direcţie pozitivă, nici într-una negativă. Incidenţa crescută a unui tip de boală nu înseamnă că, cel mai probabil, ne este predestinată. În definitiv, fiecare dintre noi este suma alegerilor pe care le face. Cu puţină motivaţie și cu dublă perseverenţă, putem face alegeri care să ne traseze o sănătate optimă, atât cât putem noi controla. Pentru ce nu putem controla nu ar ajuta oricum să ne îngrijorăm.