Ebola a ajuns în SUA. Ce urmează?

1481

Când vine vorba despre noua epidemie de Ebola, părerile specialiștilor, redate prin filtrul mass-media, trec de la alarmism la degajare totală și sunt mereu în schimbare, ghidate de evoluţia epidemiei. O întrebare rămâne însă valabilă: va trece Ebola de graniţele continentului african?

Câteva lucruri sunt sigure despre epidemia actuală. Virusul a provocat cea mai periculoasă epidemie din ultimii 23 de ani, de la descoperirea sa în 1976. Până în prezent, 728 de persoane au murit în Guineea, Liberia și Sierra Leone.

Ce mai știm este că, faţă de alte dăţi, în care au existat focare de Ebola, de data aceasta, epidemia din Africa de Vest se răspândește mai repede decât reușesc eforturile medicale să o controleze, conform declaraţiilor șefei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan. Cazurile apar în zonele rurale, mai greu de accesat, dar și în orașele dens populate.

Primul vaccin împotriva acestui virus este programat să fie testat abia în septembrie 2015, însă până atunci boala rămâne în proporţie de 90% fatală, cea mai bună armă împotriva ei fiind în continuare prevenirea infectării.

Ce e diferit faţă de alte dăţi?

De când a fost identificat pentru prima dată, virusul a ieșit de mai multe ori la suprafaţă, cauzând focare de infecţie, dar toate au fost bine controlate și boala nu s-a răspândit. Asta până acum, când situaţia s-a schimbat, din mai multe puncte de vedere.

În trecut, virusul apărea în sate uitate de lume, unde nu ajungea nimeni. Erau mai puţine drumuri și căi de acces care să facă legătura cu alte comunităţi, iar virusul se stingea înainte de a se răspândi dincolo de primul focar. Astăzi oamenii sunt mai mobili. Există drumuri care fac legătura între sate și care facilitează accesul rapid în marile centre urbane.

Mai mult decât atât, aceasta este prima dată când Africa de Vest se confruntă cu această boală, motiv pentru care nu există în memoria colectivă nicio informaţie despre cum să oprească răspândirea ei. Oamenii de rând nu au informaţiile necesare și nu au încrederea necesară în experţii trimiși să îi vindece.

Motivul principal pentru lipsa de încredere este dat de lipsa unui tratament eficient. Oamenii știu că nu există un vaccin sau un medicament minune și refuză să anunţe cazurile din familie, crezând că îi pot trata pe bolnavi la fel de bine singuri acasă, la fel cum o fac medicii și îngrijitorii străini în staţiile de izolare. Iar dacă pacienţii mor, se preferă să fie îngropaţi conform datinii decât conform normelor de prevenire a răspândirii virusului, explică doctorul Sanjay Gupta.

Va trece Ebola de continentul african?

De fapt, Ebola a trecut deja de continentul african. Un medic american care a contractat virusul în Liberia tocmai a ajuns înapoi în Statele Unite pentru tratament. Dr. Kent Brantly a fost transportat cu un avion special amenajat pentru carantină și a aterizat la o bază militară din Georgia. Încă un cetăţean american cu Ebola va fi repatriat zilele următoare.

Mai departe, președintele Barack Obama a anunţat că toţi delegaţii din ţările afectate care vor participa la o conferinţă în Washington săptămâna viitoare vor fi suspuși mai multor analize preliminare. Este greu de înţeles la ce vor folosi aceste analize din moment ce o persoană infectată poate călători timp de 21 de zile înainte de a afișa primele simptome ale bolii.

Din acest motiv, dr. Gupta este convins că pentru prima dată vom vedea cazuri de Ebola și în alte părţi ale lumii. Tot din acest motiv, Universitatea Duksung, din Seul, Coreea de Sud, a anulat invitaţiile pentru trei nigerieni care trebuiau să vină în ţară pentru o conferinţă, iar o altă grupă de voluntari a renunţat să mai meargă în Africa de Vest în această perioadă.

Ce se întâmplă când Ebola ajunge în ţările civilizate?

Ministerele de Sănătate din toate ţările dezvoltate, inclusiv din România, au primit înștiinţările necesare despre ce înseamnă această boală, cum se tratează și, mai important, cum se previne răspândirea ei.

Din moment ce SUA riscă introducerea unor pacienţi contaminaţi în ţară este evident faptul că nu se teme că ar putea genera un focar de infecţie. Și asta pentru că metodele aplicate în epidemiile din trecut sunt cunoscute și nu ţin decât de atenţie și organizare în ceea ce privește igiena, ceea ce nu ar trebui să fie o problemă pentru spitalele moderne din ţările dezvoltate, spune Peter Walsh, profesor la Universitatea Cambridge și expert în Ebola.

Metodele ce trebuie aplicate nu diferă faţă de măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea oricărui alt tip de virus extrem de infecţios. Medicii sunt optimiști că vor putea controla boala și vor putea găsi și o soluţie.

„Virusul ăsta e mai rău ca antraxul, dar și pentru antrax am găsit vaccin și tratamente”, a mai spus Walsh. Părerea sa este împărtășită și de dr. Gupta, care nu crede că se vor declanșa focare de infecţie în ţările moderne.

În Africa, în schimb, nu există nici tehnicile de bază pentru stăpânirea virusului, tehnici care ţin de politici simple de sănătate publică: găsirea persoanelor infectate, asigurarea tratamentului, găsirea persoanelor care au intrat în contact cu pacienţii, tratarea lor dacă este cazul, educarea populaţiei cu privire la boală și o igienă riguroasă în spitale.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.