Bătălia pentru sufletul irakian

738

Irakienilor nu trebuie să le povestească nimeni despre cruzimea grupului militant Statul Islamic (autointitulat, până nu demult, SIIL). Au cunoscut-o îndeaproape și profund din iunie, când gruparea a pornit un asediu de o violenţă cum nu a mai fost întâlnită în Irak de la căderea lui Saddam Hussein. Scopul anunţat de SI este nici mai mult nici mai puţin decât acela de a instaura un califat islamic.

Un scop de care gruparea s-a apropiat ca niciodată până acum, duminică, odată cu ocuparea celui mai mare baraj irakian, la Mosul, după o ofensivă de 24 de ore. Această cucerire se alătură celei care a vizat un câmp petrolifer și trei orașe din Irak, lucru care conferă grupării posibilitatea de a inunda orașele irakiene mari, crescând astfel șansele de reușită ale grupării.

Statul Islamic se află într-un război religios, unul condus după reguli obscure, pe care nici măcar teroriștii din al-Qaida nu le recunosc. O singură imagine, și aceea alb-negru, a liderului lor se află în posesia guvernului irakian, care a transmis-o și presei. Nu se știe câţi membri are SI, însă se presupune că sunt cu miile, dintre care mulţi sunt militanţi străini, gata să își verse sângele în numele Jihadului.

Până să îl verse pe al lor însă, fac prăpăd pe oriunde ajung. Zilele trecute, Siria a fost în șoc după ce, în urma unei ambuscade la Raqqa, în nordul ţării, Statul Islamic a decapitat circa 50 de soldaţi, le-a înfipt capetele în pari de lemn și le-a expus prin oraș, spre groaza privitorilor. Astfel de orori sunt emblematice pentru ideologia grupării teroriste. E suficient să își arboreze steagul într-un oraș ocupat și oamenii știu ce urmează.

Nu-i de mirare așadar că Organizaţia Naţiunilor Unite a calificat drept „tragedie” operaţiunea de asediere condusă de SI în Irak, unde aproape 200.000 de oameni au fost evacuaţi forţat, după ce militanţii le-au ocupat orașele. Mulţi dintre cei care au fugit se află, potrivit ONU, în zone expuse din munţii situaţi în apropierea orașelor.

Membrii Statului Islamic îi consideră pe irakienii de altă religie decât cea islamică dușmani, iar pe irakienii musulmani șiiţi drept apostaţi, SI fiind sunniţi. Această ideologie care urmărește să impună autoritatea religioasă a mișcării în toată lumea musulmană s-a tradus în acţiuni de teroare îndreptate împotriva creștinilor din Irak. Un rezultat colateral a fost însă o solidaritate emoţionantă între creștini și musulmani.

„Exterminarea sau exproprierea!”

În Mosul, de pildă, SI a marcat casele creștinilor cu litera „N” (de la „nazarinean”), confruntând proprietarii cu un ultimatum: fie se convertesc la islam, fie plătesc o taxă de supunere, fie „vor fi trecuţi prin sabie”, relatează Sojourners.

În răspuns, musulmani de pe tot teritoriul Irakului s-au unit în protest, rugăciune și… fotografii virale, marcându-se pe ei înşişi cu litera arabă „N”, pentru a transmite că înţeleg pericolul pe care îl prezintă SI pentru ţara lor: „dacă un grup este marcat, toţi suntem marcaţi”.

Foto: universalfreepress.com

În ciuda genocidului (așa cum îl numea arhiepiscopul Suriel, al Bisericii Ortodoxe Copte) îndreptat împotriva lor, încă mulţi creștini decid să rămână în Irak, și aceasta nu din inerţie, ci datorită simţământului unei misiuni divine, pe care unii și-l întăresc prin experienţa unor viziuni supranaturale.

Se vehiculează că circa 80% dintre convertirile la creștinism care au loc în lumea islamică se petrec după ce un credincios musulman fără cunoștinţe despre creștinism sau poate fără să fi văzut în viaţa lui o Biblie are o epifanie.

Învăţat de Bărbatul în alb

Așa i s-a întâmplat lui Faruqi, devenit mai târziu un mare reformator creștin în mediul musulman. În tinereţe, acesta a visat în repetate rânduri că un bărbat îmbrăcat în alb îi cere să se întâlnească în alt oraș, departe de ţinutul tribal în care locuia.

Așa că Faruqi a plecat la oraș, unde a fost însă dezamăgit de faptul că în primele trei zile nu a găsit niciun bărbat care să se potrivească acelui chip pe care îl visase. Însă în ziua când și-a epuizat resursele, Faruqi s-a trezit abordat de un bărbat care i-a spus să se ducă acasă și să aștepte să fie vizitat.

Ulterior, Bărbatul în alb a venit în orașul lui Faruqi și, timp de trei luni, l-a învăţat pe el și pe alţii lucruri care ţin de religie. Au trecut ani de la acel episod, iar între timp Faruqi a devenit un reputat reformator, care le predica musulmanilor invitându-i să Îl primească pe Masih (Iisus, Mesia) care revine și să îi respecte pe creștini.

A fost bătut și persecutat pentru că le spunea musulmanilor că zakatul (zeciuiala islamică) nu ar trebui folosit pentru altceva decât ajutorarea săracilor și pentru că invita musulmanii să ţină Sabatul. Și toate acestea, înainte să fi apucat să ţină o Biblie în mână.

Povestea lui a relatat-o pentru Adventist Review soţia unui misionar care activează în lumea islamică și care, din motive de securitate, nu și-a dezvăluit adevăratul nume. Aceasta povesteşte că, înainte să moară, Faruqi a lăsat o scrisoare familiei lui, în care îi sfătuia pe cei dragi să nu își părăsească ţara în căutarea unui trai mai bun, ci să îl predice pe Christos celor din jur, care nu cunosc nimic despre El.

Misiunea pe care le-a încredinţat-o este una nu dificilă, ci aproape imposibilă omenește, în contextul pe care l-am descris mai sus. Însă, ca și alţi creștini din mediul islamic (vezi, de exemplu, povestea tinerei Ladan), unii sunt dispuși să și-o asume. Pentru ei, dar și pentru cei nevoiţi să lase în urmă totul, se roagă oameni din întreaga lume, conștienţi că bătălia cruntă care se dă acum pentru sufletele din Irak va avea nevoie de ceva mai mult decât arme și armată pentru a putea fi câștigată.