CE înăspreşte legislaţia privind aditivii alimentarii

11

Comisia Europeană a publicat luni două acte legislative care fac utilizarea aditivilor în alimente mai sigură și mai transparentă. Este vorba despre două liste în care sunt trecuţi toţi aditivii, îndulcitorii şi coloraţii permişi într-un produs alimentar, scrie Gândul.

Prima listă se referă la aditivii din produsele alimentare și va intra în vigoare în iunie 2013. Până atunci autorităţile speră că industria alimentară va reuși să îşi adapteze producţia la noile reguli ale UE. A doua listă se referă la aditivii din ingredientele alimentare: enzimele, aromele și substanţele nutritive și se va aplica după 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.

La unele categorii de alimente, adăugarea de aditivi este complet interzisă, sau numărul aditivilor permişi este foarte mic. Așa se întâmplă, de exemplu, în cazul iaurtului nearomatizat, al untului, al compotului, al pastelor făinoase, al pâinii simple, al mierii, al apei și al sucului de fructe. În alte categorii, de regulă cele privind produse alimentare cu grad înalt de prelucrare precum dulciurile, snackurile, sosurile și băuturile aromatizate se autorizează un număr mare de aditivi.

Comisia a publicat o bază de date online prin care consumatorii, companiile şi autorităţile de control pot verifica dacă aditivii folosiţi într-un anumit produs alimentar sunt autorizaţi și dacă sunt în cantitatea potrivită. Baza poate fi consultată aici.