Atunci când nu terminăm lucrurile începute, fie ele sarcini și proiecte la muncă, un film sau o carte, ne simţim  presaţi pentru că nu le-am finalizat. Această senzaţie neplăcută poate fi explicată prin tendinţa noastră de a ne aminti mai degrabă lucrurile neterminate decât de cele finalizate, fenomen denumit „efectul Zeigarnik".

Atunci când nu terminăm lucrurile începute, fie ele sarcini și proiecte la muncă, un film sau o carte, ne simţim presaţi pentru că nu le-am finalizat. Această senzaţie neplăcută poate fi explicată prin tendinţa noastră de a ne aminti mai degrabă lucrurile neterminate decât de cele finalizate, fenomen denumit „efectul Zeigarnik”.

Psihologul rus Bluma Zeigarnik, cel care a dat numele efectului, a observat fenomenul în urma unui experiment efectuat în 1927. Participanţii la studiu au fost rugaţi să efectueze anumite sarcini, însă nu au fost lăsaţi să le termine pe unele dintre acestea. La final, experţii au observat că voluntarii aveau mai degrabă tendinţa de a-și aminti de sarcinile nefinalizate decât de cele terminate, scrie dr. Stephanie Sarkis într-un articol pentru Psychology Today.

Concluzia a fost întărită și de alte studii. De exemplu, un grup de voluntari a fost rugat să rezolve un puzzle într-un interval de timp mai mic decât ar fi fost necesar pentru a-l termina. Când cercetătorii le-au spus să se oprească din rezolvarea task-ului, peste 90% dintre participanţi au continuat sarcina pentru a o termina, scrie Gregory Ciotti, autorul portalului Sparring Mind.

„Creierul are o nevoie puternică de a termina ceea ce a început. Atunci când nu poate termina ceva, rămâne blocat. În capul nostru ar putea apărea gânduri intruzive despre ceea ce nu am putut termina, ca o modalitate de a aminti sistemului cognitiv că este nevoie ca ceva să fie finalizat”, explică dr. Sarkis.

Mai mult, acest efect ar mai putea avea o altă consecinţă importantă. „Efectul Zeigarnik ar putea explica și de ce regretăm mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut decât pe cele pe care le-am realizat”, adaugă experta.

În contextul în care creierul nostru este programat să aibă nevoie să termine sarcinile începute, pare că procrastinarea nu poate împiedica finalizarea unei sarcini. Însă această amânare poate apărea atunci când avem de-a face cu „o sarcină amplă pe care încercăm să evităm”, pentru că nu știm de unde și cum să pornim, explică Jeremy Dean într-un articol pe PsyBlog. De asemenea, sarcinile ample conduc la procrastinare și pentru că avem tendinţa de a „vizualiza cele mai groaznice părţi ale sale și astfel ajungem să amânăm începerea lor”, adaugă Ciotti.

De aceea, pentru a folosi în mod eficient efectul Zeigarnik pentru a-ţi crește productivitatea, este esenţial să începi un proiect cu pași mici și sarcini ușoare. Totodată însă, trebuie luată în considerare o excepţie întâlnită în cazul efectului Zeigarnik: „Nu funcţionează atât de bine când nu suntem motivaţi să ne atingem obiectivul sau nu ne așteptăm să ne descurcăm”, punctează Dean.

Foto: stockvault.net