„Înregistrează un video cu tine înainte ca toate aceste lucruri să ţi se întâmple. Citește o poveste pentru copii. Cântă un cântecel de legăn. Aș vrea ca eu să fi făcut aceste lucruri, pentru că singura voce pe care nepotul meu o știe este cea pe care o am acum.”

Povestea lui Terrie Hall, femeia diagnosticată cu cancer de 11 ori, poartă în ea un mesaj mai percutant decât sfaturile și avertismentele pe care fumătorii le primesc din partea medicilor sau a apropiaţilor și pe care le ignoră frecvent, ca și cum ar fi doar o prelungire a zgomotului ambiant.

În 2014, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a început o campanie antifumat cu un impact emoţional neobișnuit de puternic. Mesajele de avertizare ale specialiștilor, la care iubitorii de tutun tind să devină refractari, au fost înlocuite cu istoriile unor oameni obișnuiţi cărora fumatul le-a frânt sănătatea și viaţa în cele mai brutale moduri. Specialiștii CDC estimează că proiectul ar fi determinat aproximativ 100.000 de persoane să renunţe la acest viciu.

Numai povestea lui Terrie „se poate să fi salvat mai multe vieţi decât au reușit majoritatea medicilor”[1], crede dr. Tom Frieden, director al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. O înregistrare devenită virală concentrează în doar trei minute schimbările dramatice pe care tutunul le-a adus sănătăţii și frumuseţii lui Terrie. O zi obișnuită a acestei femei începe cu un ritual dureros de privit: așezarea perucii pe capul deja pleșuv, potrivirea protezei dentare, instalarea protezei traheoesofagiene, pe care Terrie o maschează, atât cât poate, cu o eșarfă.[2]

„Mi-aș fi dorit ca cineva să-mi fi spus ce s-ar putea întâmpla cu mine atunci când am început să cochetez cu ideea de a fuma, în timpul liceului”[3], povestește Terrie.

Frumuseţea ei s-a stins cu fiecare intervenţie chirurgicală, inclusiv cea care i-a înlăturat o bucată de maxilar, dar și cu fiecare kilogram topit în creuzetele bolii. Femeia din clip are doar 51 de ani, dar arată mult mai în vârstă.

A aprins prima ţigară la 13 ani, dar a devenit fumătoare la 17 ani, pe când era majoretă la liceul Forbush din East Bend, Carolina de Nord. Într-un timp scurt a ajuns să fumeze un pachet de ţigări pe zi, iar, mai târziu, două. La 25 de ani a început să resimtă efectele nocive ale fumatului, inclusiv o durere de gât de care n-a mai scăpat până la moarte.

La 40 de ani, Terrie era diagnosticată cu cancer oral și începea terapia cu radiaţii, fără să fie pregătită să renunţe și la fumat. După diagnosticul de cancer la gât, a urmat laringectomia. A fost momentul în care, înfricoșată de perspectiva pierderii vocii, Terrie era în sfârșit gata să-și renege obiceiul care o condusese pe acest drum fără întoarcere. Reabilitarea vocală, cu ajutorul unei proteze, i-a oferit posibilitatea să comunice, dar noua ei voce era cavernoasă, cu un timbru care nu mai păstra nimic uman în el.

În timp ce lupta pentru fiecare zi pe care ar fi putut-o obţine, ca s-o petreacă în compania fiicei și nepoţilor ei, Terrie a insistat să-și spună povestea, în speranţa că ar fi putut ajuta fumătorii să nu reitereze istoria ei tristă. Cu două zile înainte de a muri, la vârsta de 53 de ani, fosta fumătoare a cerut să fie filmată, așa încât imaginile dezolante să se constituie într-o ultimă mărturie despre ravagiile pe care le provoacă tutunul.

Devoratorii de fum, sub lupa studiilor

Tutunul reprezintă o cauză semnificativă a morţii, a bolilor și a sărăciei, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). În fiecare an, peste 8 milioane de oameni mor din cauza fumatului – peste 7 milioane de decese survin din cauza fumatului clasic, în timp ce aproximativ 1,2 milioane de decese sunt cauzate de fumatul pasiv. Aproximativ 80% din cei 1,1 miliarde de fumători din întreaga lume trăiesc în ţări cu venituri mici și medii.[4]

În 2017, 14% din populaţia Statelor Unite fuma în mod curent[5], iar 16 milioane de americani trăiau cu o boală asociată fumatului. Tutunul reprezintă principala cauză a bolilor și deceselor înregistrate în SUA, fiind responsabil de 1 din 5 decese (aproximativ 480.000 de decese anual).[6]

Vestea bună este că numărul americanilor care fumează în mod curent a cunoscut o scădere semnificativă, de la 20,9%, în 2005, la 14%, în 2017, cu un declin de 67% faţă de anul 1965. Vestea rea este că 34,3 milioane de americani fumează încă, zilnic sau la un interval de câteva zile.[7]

În Uniunea Europeană, procentul persoanelor care fumau zilnic varia, în 2014, de la 8,7%, în Suedia, la 27%, în Grecia, și 27,3%, în Bulgaria, în timp ce în România aproape 20% din populaţie era fumătoare. Bărbaţii aveau o probabilitate mai mare de a fi fumători în 26 din cele 27 de state membre UE, cu excepţia Suediei, unde numărul femeilor care fumau îl depășea cu două procente pe cel al bărbaţilor fumători. Cea mai mare diferenţă de gen a fost înregistrată în Lituania, urmată de România (unde 32,2% dintre bărbaţi fumau, în comparaţie cu 8,2% dintre femei).[8]

China este cel mai mare consumator mondial de ţigări, cu o medie de 4.124 de ţigări fumate de un adult anual, potrivit datelor OMS. Pe următoarele locuri ale clasamentului se plasează Belarusul, cu 3.831 de ţigări fumate de un adult pe an, și Libanul, cu 3.023 de ţigări. În timp ce Guineea este ţara unde se fumează cel mai puţin – 15 ţigări pe adult anual, România ocupă locul 20 în clasamentul realizat de OMS, un adult fumând, în medie, 1.619 ţigări pe an.[9]

Potrivit tot Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tutunul este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii publice pe care le-a întâmpinat vreodată lumea, din cauza numărului mare de decese și de afecţiuni medicale pe care le generează. Direcţia Generală pentru Sănătate și Securitate Alimentară a Comisiei Europene etichetează fumatul drept „cel mai mare risc pentru sănătate care poate fi evitat în Uniunea Europeană”. Descrierea nu este deloc exagerată, câtă vreme datele arată că jumătate dintre fumători mor prematur, privându-și familia de venituri și ridicând costurile îngrijirilor medicale.[10]

Fiecare ţigară se numără

Potrivit studiilor, fumatul light (ușor) și cel intermitent se află pe un trend ascendent. Fumătorii ocazionali nici măcar nu se percep ca atare și nu iau în calcul posibilitatea ca ţigările consumate la anumite intervale de timp să fie asociate unor riscuri serioase pentru sănătate.

Nu există un consens printre cercetători cu privire la modul în care trebuie definit fumatul ușor. În această categorie au fost incluși uneori cei care fumează mai puţin de un pachet de ţigări pe zi, alteori, cei care fumează mai puţin de 10 sau 15 ţigări pe zi.[11] Fumatul intermitent este și el un termen-umbrelă, care acoperă o gamă largă de interacţiuni cu ţigara, precum fumatul social, care limitează folosirea tutunului la anumite contexte sociale.

Aceste tipuri de consum de tutun, deși tind să devină tot mai răspândite, sunt totuși insuficient investigate, dar datele disponibile arată că fumatul ușor și cel intermitent au aproape același risc de producere a bolilor cardiovasculare ca și fumatul zilnic, relaţia dintre doză și răspuns fiind extrem de nelineară. De fapt, un nivel scăzut de expunere la tutun pare să își adjudece aproximativ 70% dintre efectele nocive ale fumatului zilnic.[12]

Studiile arată că riscul de cardiopatie ischemică la bărbaţii care fumează ușor și la femeile între 35 și 39 de ani care fumează între 1 și 4 ţigări pe zi este de aproape 3 ori mai mare decât cel al unei persoane nefumătoare. De asemenea, femeile care fumează 3-5 ţigări pe zi au un risc de 2,14 ori mai mare de a face infarct miocardic, faţă de un nefumător.[13] Consumul a 6-9 ţigări pe zi la bărbaţi crește riscul de infarct miocardic de 2,10 ori, faţă de nefumători, iar fumatul unei singure ţigări pe zi la bărbaţii între 47 și 55 de ani crește riscul unui eveniment cardiac major în următorii 12 ani de aproximativ 3 ori, comparativ cu nefumătorii.[14]

De altfel, conform studiilor, lista afecţiunilor care se asociază fumatului ușor și intermitent este mult mai lungă și poate include cancerul gastric, pancreatic, de esofag și de plămâni, infertilitate la femei, sarcină ectopică, infecţii de tract respirator inferior sau scăderea motilităţii spermatozoizilor, în cazul bărbaţilor. Expunerea ușoară la fumat are un impact semnificativ și asupra bunăstării și a șanselor de supravieţuire a persoanelor vârstnice, a arătat un studiu din 2006. Sănătatea persoanelor fumătoare de peste 65 de ani a fost evaluată cu ajutorul indicelui de fragilitate, un instrument creat pentru a evalua 40 de caracteristici ale sănătăţii, conform datelor reportate de subiecţi. Studiul a arătat că, în general, fumătorii light de peste 65 de ani aveau un indice de fragilitate plasat la jumătatea distanţei dintre fumătorii înrăiţi și cei care nu fumaseră niciodată.[15]

În plus însă, după cum arată studiile efectuate de-a lungul timpului, fumatul nu afectează doar persoana în cauză, iar părinţii fumători au motive robuste de a se gândi de două ori înainte de a decide să-și aprindă ţigara.

O alegere care nu te privește numai pe tine

Fumatul pasiv generează sau agravează o serie de afecţiuni medicale, atât la copii, cât și la adulţi, inclusiv infecţii respiratorii, astm și cancer pulmonar. Doar în Statele Unite, fumatul pasiv este responsabil de 7.330 de decese cauzate anual de cancerul pulmonar și de aproape 40.000 de decese provocate de boli cardiovasculare.[16]

Un raport din 2006 a arătat că fumul inspirat de fumătorii pasivi conţine un cocktail de sute de substanţe chimice toxice sau chiar cancerigene și că nu există niciun nivel de expunere sigur la fumul de ţigară, chiar și fumatul pasiv de scurtă durată conducând la creșterea riscului de atac de cord.[17]

Adulţii care au crescut cu părinţi fumători au un risc crescut de deces cauzat de afecţiuni pulmonare grave, a concluzionat un studiu al Societăţii Americane de Cancer, care a urmărit 70.900 de adulţi nefumători, cu vârste între 50 și 74 de ani, pe o perioadă de 22 de ani.

Cercetătorii au constatat că rata mortalităţii prin boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) la nefumători care au trăit în copilărie cu un fumător a fost cu 31% mai mare comparativ cu rata aferentă celor care au crescut într-o familie de nefumători. Expunerea la fumatul pasiv la vârstă adultă (10 ore pe săptămână sau mai mult) a crescut cu 9% riscul nefumătorilor de deces din toate motivele și cu 42% riscul de deces prin boli pulmonare obstructive, a mai arătat studiul.

„Acesta este primul studiu care a identificat o asociere între expunerea la fumatul pasiv în perioada copilăriei și moartea prin BPOC la vârsta de mijloc și mai târziu. În general, concluziile noastre furnizează dovezi suplimentare pentru a reduce expunerea la fumatul pasiv pe toată durata vieţii”[18], a afirmat dr. Ryan Diver, unul dintre autorii cercetării.

Riscurile la care sunt expuși nefumătorii sunt, în general, un subiect de care se vorbește cel mult în surdină, scrie jurnalista Raluca Ion, remarcând că abia cu prilejul dezbaterilor care au precedat promulgarea legii care interzice fumatul în spaţiile publice s-a făcut auzită vocea celor care nu fumează. Și care, din jenă și prea mult bun-simţ, tolerează destul de ușor un prieten, o cunoștinţă sau chiar un necunoscut care dorește să fumeze în preajma lor. Dezbaterea despre drepturile nefumătorilor a scos „fumătorii în afara bulei în care trăiau și i-au făcut să privească lucrurile din altă perspectivă”[19]. Sau cel puţin așa speră autoarea.

Drumul spre libertate

Pentru fumătorii cu state vechi (și nu numai), renunţarea la fumat se poate dovedi extrem de dificilă, așa încât programele și asociaţiile antifumat au un rol important, de sprijinire și de ghidare a persoanelor prin acest montagne-russe al adaptării la viaţa fără nicotină. Persoanele care apelează la serviciile specializate pentru renunţarea la fumat își triplează șansele de reușită, potrivit organizaţiei Cancer Research UK.[25]

„Pentru fiecare ţigară pe care am fumat-o din plăcere, au existat câteva sute pe care le-am fumat din dependenţă”[26], se confesează jurnalista Raluca Ion, creionând drumul aspru al debarasării de fumat.

Când ţigara devine o prelungire firească a degetelor tale, este dificil să nu revii la ea, chiar și după patru ani de abstinenţă, imediat ce te crezi suficient de stăpân pe tine încât să inhalezi un singur fum, povestește jurnalista.

Victoria nu a venit neapărat dintr-o încordare urieșească a voinţei, oricum tocite de greutatea eșecurilor, cât din conștientizarea că dependenţa eclipsează bucuria care vibrează la o infinitate de experienţe plăcute ale vieţii. „Faptul că nu puteam trăi în prezent și că nu mă puteam bucura de un moment frumos fără o ţigară m-a marcat mai mult decât spaima de moarte și de boală”, punctează jurnalista, explicând că, până la urmă, despărţirea de dușmanul deghizat în prieten a fost posibilă datorită unui dram de bunătate faţă de sine: și-a oferit timp și răbdare, așa cum ar fi procedat cu un om care are nevoie să se vindece. Privind în urmă, fosta fumătoare spune că partea cea mai grea a renunţării se leagă de detalii greu de înţeles de cei care n-au flirtat niciodată cu fumatul: „să te imaginezi în diferite situaţii de viaţă fără o ţigară în mână”.[27]

Pentru că oamenii fumează „într-un mod foarte stereotip”, factorii care declanșează nevoia de a fuma sunt familiari persoanei care fumează, așa încât schimbarea rutinei zilnice se poate dovedi foarte utilă în stadiile incipiente ale renunţării la fumat, explică Paul Aveyard, profesor de medicină comportamentală la Universitatea Oxford.

Aveyard crede că a renunţa treptat la fumat nu înseamnă decât să prelungești inutil agonia. „Fixarea unei zile și renunţarea la fumat exact la termenul stabilit este cheia succesului. Acest lucru se datorează modului în care creierul învaţă și dezvaţă tiparele de dependenţă.”[28]

Majoritatea celor care s-au lăsat de fumat au reușit această performanţă despărţindu-se brusc de ţigări, pentru că starea de sevraj apare oricum, chiar dacă se reduce doar numărul ţigărilor fumate, scrie jurnalista Loredana Voiculescu, rezumând într-un articol sfaturile primite într-o ședinţă de consiliere din cadrul Programului Naţional Stop Fumat, coordonat de Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”. Cei care vor să renunţe sunt consiliaţi pentru a identifica un motiv puternic pentru a renunţa la fumat, unul „care te va susţine psihic până când fumatul devine de domeniul trecutului”. Motivaţiile pur financiare nu sunt suficient de mobilizatoare și nici nu pot oferi combustibil într-o cursă lungă, de săptămâni și luni de zile, pentru că „nimeni nu s-a îmbogăţit după ce s-a lăsat de fumat”.[29]

E posibil ca nici degetele îngălbenite, acneea sau tenta ternă a pielii ori mirosul de fum pe care îl emană orice por și orice haină să nu se încadreze nici ele între motivele solide de a renunţa la fumat. Poate nici măcar o ipotetică boală letală, dintr-un viitor îndepărtat, nu s-ar dovedi suficient de convingătoare.

La nici 20 de ani, o colegă pentru care aprinderea ţigării era prima activitate din rutina oricărei dimineţi, mi-a spus că nu-și dorește, oricum, să trăiască mai mult de 40 de ani. Puţini și buni. Nu știu unde ar muta limita astăzi, după două decenii. Știu însă că, la 40 de ani, diagnosticată pentru prima oară cu cancer, Terrie descoperise că vrea cu disperare să trăiască și să-l conducă la altar pe cel de-al doilea nepot al ei, abia născut. E ușor să risipești zile atunci când crezi că ai snopi întregi înainte, cu etichetă nou-nouţă pe ele, dar începi să le drămuiești cu disperare când știi că au mai rămas atât de puţine dimineţi prin care să șiroiască soarele, atât de puţine seri în care să veghezi somnul celor dragi.

Sigur că, într-o lume atât de fragilă, nimeni nu-ţi poate garanta o bătrâneţe lungă și fericită, oricât de chibzuite ţi-ar fi alegerile. Dar a nu alerga cu ochii închiși în direcţia din care știi sigur că vine glonţul e, dincolo de o dovadă de maturitate, o dovadă că ne pasă de oamenii dragi suficient de mult încât să le fim aproape atâta timp cât acest lucru depinde de noi.