Studiu: Mâncatul pe fond nervos accentuează nervozitatea

112

Consumul de mâncare nesănătoasă, în principal fast food sau dulciuri, în perioadele de stres nu are nici pe departe efectul scontat, de diminuare a stresului, ci dimpotrivă. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea Pennsylvania.

Echipa de cercetători a monitorizat activitatea femeilor implicate în studiu şi a evaluat starea de spirit a acestora înainte şi după ce au mâncat mâncare nesănătoasă. Concluzia a fost că, în cazul femeilor care nu erau stresate, mâncarea nu a avut niciun efect şi starea lor nu a fost modificată.

În schimb, femeile care au mâncat din cauză că erau stresate sau deprimate au resimţit o înrăutăţire a stării de spirit. Spre exemplu, chipsurile sunt prăjite în acizi graşi omega 6, care împiedică procesarea de acizi graşi omega 3, eficienţi în combaterea depresiei, informează Inquisitr.

Un alt studiu din 2007 arăta că ciocolata poate îmbunătăţi starea de spirit, dar numai pentru trei minute.