Pericolele din ambalajele produselor alimentare

466

Pe lângă consultarea listei de ingrediente, cumpărătorii ar trebui să fie atenţi și la ambalajul în care sunt împachetate produsele pe care le cumpără. Acestea ar putea conţine substanţe chimice care pot contamina alimentele și, astfel, ar putea pune sănătatea consumatorului în pericol, arată un studiu publicat în Journal of Epidemiology & Community Health.

Pe lângă consultarea listei de ingrediente, cumpărătorii ar trebui să fie atenţi și la ambalajul în care sunt împachetate produsele pe care le cumpără. Acestea ar putea conţine substanţe chimice care pot contamina alimentele și, astfel, ar putea pune sănătatea consumatorului în pericol, arată un studiu publicat în Journal of Epidemiology & Community Health.

Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că „oamenii care consumă alimente procesate sau ambalate sunt expuși în mod cronic unui nivel scăzut de chimicale sintetice de-a lungul vieţii, inclusiv în cele mai sensibile perioade de dezvoltare”. Ei susţin că pentru producerea ambalajelor sunt folosite circa 4.000 de chimicale.

Printre substanţele care ar putea periclita sănătatea consumatorilor se numără formaldehidele, regăsite în sticlele de plastic în care sunt ambalate apa și băuturile răcoritoare. Această chimicală poate fi un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului. Acestora li se adaugă anumite tipuri de ftalaţi, bisphenol-A (BPA), despre care un studiu recent a arătat că poate fi periculos pentru sănătate, tributil, triclosan sau nonilfenol, substanţe care ar putea provoca tulburări endocrine.

Cu toate acestea, experţii punctează: „Consecinţele directe asupra sănătăţii, prin expunerea la substanţele neotoxice prin materialele care intră în contact cu alimentele sunt încă necunoscute.” Pentru că cel mai probabil întreaga populaţie a fost expusă chimicalelor din ambalaje, analiza situaţiei devine dificilă, în lipsa unui eșantion neexpus, pentru comparaţie.

Există însă experţi care au privit cu ochi critici studiul. Referindu-se la pericolul ingestiei de formaldehide, dr. Ian Musgrave, de la Universitatea din Adelaide, precizează că această substanţă se regăsește în mod natural în alimente. „Evident, preocuparea cu privire la formaldehidele din ambalajele produselor alimentare este în mod semnificativ supraevaluată, afară de cazul în care suntem dispuși să plasăm autocolante care avertizează cu privire la potenţiale pericole de cancer pe fructele și legumele proaspete”, a declarat expertul pentru BBC.

Dr. Oliver Jnes, de la Universitatea din Melbourne, nu neagă importanţa aprofundării problemei. Gradul de contaminare a măncârii cu chimicale din ambalaje este mai puţin important faţă de pericolul pe care îl presupune nivelul crescut de sare, zahăr și grăsimi din alimente, punctează expertul.

„Contaminarea alimentelor pe fondul ambalajului nu este o chestiune nouă și este deja un subiect pentru studiile europene și nu numai. Multe dintre chimicalele deja detectate sunt la un nivel atât de scăzut, încât sunt slabe șanse ca acestea să presupună un risc semnificativ pentru consumatori”, a declarat prof. Andy Smith, cercetător la Unitatea Toxiologică MRC din Leicester, citat de The Guardian.