Pericolele lipsei de apă din organism: Tu cât de bine te hidratezi?

7996

A fi sănătos înseamnă, printre altele, şi a fi corespunzător hidratat, lipsa unei cantităţi suficiente de apă în organism afectând digestia, controlul temperaturii, eliminarea substanţelor toxice şi nu numai.

Cum îţi poţi da seama că eşti deshidratat?

Cel mai evident indicator în acest sens este apariţia senzaţiei de sete, deşi aceasta reflectă, de fapt, doar un mic deficit de apă în organism, care poate fi rezolvat printr-un simplu consum de lichide.Pe de altă parte, ideea potrivit căreia urina clară este semnul incontestabil al unei hidratări suficiente pare a fi mai degrabă un mit, specialiştii considerând galbenul pal drept culoarea ce poate fi asociată cu un procent corespunzător de apă în organism, menţionează huffingtonpost.com.

Culoarea urinei poate fi însă influenţată şi de consumul anumitor alimente sau suplimente, de aceea este bine să fim atenţi la o serie de simptome care ar putea trăda o eventuală deshidratare: gura uscată, letargia, plânsul lipsit de lacrimi, muşchii slăbiţi, durerile de cap, ameţelile.În ceea ce priveşte stările severe de deshidratare, acestea pot fi recunoscute după: lipsa transpiraţiei, pielea uscată, hipotensiunea arterială, creşterea bătăilor inimii, febra, delirul, inconştienţa, potrivit medicalnewstoday.com.

Cum să eviţi deshidratarea?

Elementul principal care ne ajută să ne menţinem perfect hidrataţi este apa. Este recomandat, de asemenea, consumul anumitor fructe şi legume care pot asigura o cantitate substanţială de apă, deoarece şi ele o conţin într-un procent semnificativ: pepenele galben şi roşu, fructele de pădure, grapefruitul, bananele; broccoli, ţelina, castraveţii, ardeii, dovleceii, spanacul, salata verde, roşiile, varza, conopida. Bine de ştiu este faptul că bananele fac minuni când vine vorba de deshidratare, atât datorită conţinutului ridicat de apă, cât şi aportului important de potasiu pe care îl pot furniza, arată livestrong.com. La polul opus se află consumul de alcool, care duce la micşorarea celulelor, determinând nevoia de eliminare rapidă a surplusului de apă şi, implicit, instalarea deshidratării.

Câtă apă este bine să bei într-o zi?

Când vine vorba de necesarul zilnic de apă, părerile sunt împărţite. Dincolo de faptul că pentru stabilirea acestei „doze” intervin şi aspecte individuale, precum vârsta, sexul, istoricul medical ş.a., Institutul American de Medicină recomandă ca toţi bărbaţii să consume un total de 3 litri de lichide pe zi, iar femeile 2, 2 litri, indică huffingtonpost.com.

Există şi situaţia extremă, dar posibilă, a supra-consumului de lichide, cunoscută sub numele de hiponatremie. Aceasta duce la scăderea nivelului de sodiu din organism şi include simptome precum: greaţă, vărsături, dureri de cap, confuzie şi oboseală. De regulă, cu astfel de episoade se confruntă alergătorii de maraton, care beau foarte multă apă în absenţa senzaţiei de sete. Cu toate acestea, nu înseamnă că lichidele trebuie consumate doar atunci când experimentăm senzaţia de sete, pentru că aceasta poate fi „păcălită” de o serie de obiceiuri alimentare nocive pe care le cultivăm adesea. Ideal este să avem un consum corespunzător de lichide, în acord cu nevoile specifice corpului nostru.