Bunicii care se implică în creșterea nepoţilor culeg o serie de avantaje pentru sănătatea și bunăstarea personală, inclusiv o viaţă mai lungă și fericită, spun studiile.

„Niciun loc nu este ca acasă, cu excepţia casei bunicii”, spune o zicală al cărei autor este necunoscut, poate tocmai pentru că afirmaţia conţine exact ceea ce gândim toţi cei care ne-am scufundat copilăria în grija iubitoare a bunicilor.

Un fel de părinţi camuflaţi în trupuri mai vârstnice, bunicii ne marchează viaţa – sau cel puţin începuturile ei – suficient de puternic încât să ne însoţească, în amintiri mai vii sau mai ponosite, decenii după ce nu mai sunt printre noi. Sau, în cazul nepoţilor cu pană inspirată, cât să ajungă personaje celebre ale literaturii.

Cine nu-și amintește de bunicul alb de ani și de gânduri, la care doar ochii rămân aceiași, „blânzi și mângâietori”, evocat de Ștefănescu Delavrancea, ori de apriga bunică a lui Ionel Teodoreanu, cu ochi scrutători și mână urzicătoare, în casa căreia nepoţii se simt precum „zmeele descălecate de pe vânturi şi arestate în dulap”. Sau de bunicul lui Creangă, cel convins de înţelepciunea și alinarea pe care le aduce cu sine știinţa de carte, și de bunica cea „miloasă din cale-afară”, motiv pentru care nu se atingea de mâncarea de carne și bocea, fără deosebire, toţi morţii din cimitir.

Statutul de bunic nu îi asigură posesorului doar gravarea trainică în memoria nepoţilor, ci vine la pachet cu o serie de beneficii pentru sănătate de care, probabil, cei mai mulţi nici nu știu, dar pe care un șir de studii le-au explorat și evidenţiat. Aceste efecte pozitive sunt notate în cazul bunicilor implicaţi constant în viaţa nepoţilor, fără a fi preluat totuși întreaga responsabilitate pentru creșterea lor.

Vești bune pentru bunicii dedicaţi

Un studiu efectuat de cercetători spanioli în 2014 a arătat că bunicii care se implică în viaţa nepoţilor au scoruri mai mari la fluenţă verbală (pentru celelalte teste cognitive neînregistrând-se diferenţe statistice notabile). Concluzia studiului a fost că stimularea cognitivă se numără printre beneficiile transferului non-material dintre generaţii.

În 2015, Centrul German de Gerontologie din Berlin a efectuat un studiu care indica faptul că relaţiile cu nepoţii îmbunătăţesc starea subiectivă de bine a vârstnicilor, generând un nivel mai înalt al satisfacţiei în viaţă, emoţii pozitive mai puternice și diminuând senzaţia de singurătate.

Pe de altă parte, pierderea contactului cu nepoţii din cauza separării sau a divorţului părinţilor ori din alte cauze, cum ar fi mutarea la distanţă a acestora, poate afecta sănătatea emoţională a bunicilor, arată un alt studiu longitudinal, care a urmărit simptomele depresive ale bunicilor pe o perioadă de 15 ani. Comparativ cu cei care relaţionau în mod obișnuit cu nepoţii, bunicii care au fost despărţiţi de ei în mod neașteptat au înregistrat simptome depresive în creștere pe perioada primilor 3 ani de separare, revenind la un echilibru după acest interval.

Cercetătorii australieni au constatat că femeile aflate în postmenopauză care alocă timp îngrijirii nepoţilor au un risc mai scăzut de a dezvolta Alzheimer și alte tulburări cognitive, spre deosebire de femeile care nu întreţin aceste relaţii intergeneraţionale apropiate.

Chiar și numai îmbrăţișarea nepoţilor le poate întări bunicilor imunitatea, dar și celor mici, susţine medicul Kristine Arthur. „Când oamenii sunt expuși la mai multă atingere, adesea au o scădere a celulelor inflamatorii și o creștere a celulelor albe din sânge, a celulelor de luptă”, explică Arthur.

Nu doar nivelul leucocitelor crește atunci când bunicii își îmbrăţișează în mod constant nepoţii, ci și nivelul de oxitocină, care a mai primit și numele de „hormonul iubirii”, arată un studiu al Universităţii din Virginia.

Gerontologul Walter Nieri asociază contactul fizic bunic-nepot cu scăderea nivelului de stres, proces care la rândul său întârzie scurtarea teleomerilor (o regiune de ADN considerată reper pentru identificarea vârstei biologice) și, prin urmare, frânează îmbătrânirea.

Iar acestei cohorte de beneficii fizice și psihice care vine la pachet cu interacţiunea cu nepoţii li se mai adaugă unul deloc neglijabil – bunicii nu sunt doar mai sănătoși în preajma nepoţilor, dar se bucură și de o viaţă mai lungă alături de ei.

Întâlniri mai dese, viaţă mai lungă

Bunicii care se întâlnesc frecvent cu nepoţii lor se dovedesc mai longevivi, arată un studiu care a colectat date de la 500 de seniori cu vârste peste 70 de ani, pe o perioadă de 20 de ani.

Vârstnicii care se ofereau să aibă grijă de cei mici au avut un risc de mortalitate cu 37% mai mic decât cei care nu-și ofereau serviciile de ajutor în niciun fel. Studiul nu a urmărit cu precădere bunicii care își asumau întreaga responsabilitate a îngrijirii copiilor (alte studii au înregistrat un efect negativ asupra sănătăţii bunicilor care aveau nepoţii în custodia lor), ci doar pe aceia care se implicau ocazional în îngrijire.

De asemeni, studiul a arătat că beneficiile se menţin și în cazul în care persoana în vârstă nici nu are nepoţi biologici, dar care se oferă să ajute un adult în creșterea copiilor.

Mecanismele care intervin în prelungirea vieţii în aceste circumstanţe nu sunt încă elucidate pe deplin. Ar putea fi vorba de activitatea fizică pe care persoana o depune atunci când supraveghează un copil. Sau ar putea avea legătură cu reducerea stresului prin aceste interacţiuni, sugerează gerontologul Ronan Factora, subliniind că un nivel mare de stres este asociat unei mortalităţi mai ridicate.

Faptul că longevitatea este asociată chiar și cu îngrijirea ocazională a celor cu care nu suntem rude de sânge are implicaţii importante în societatea modernă. Scăderea fertilităţii în Europa (rata medie totală a fertilităţii a scăzut de la 2,3 copii, în 1970, la 1,6, în 2013, sub rata de înlocuire), creșterea speranţei de viaţă și mobilitatea sporită a populaţiei duc la creșterea segmentului de adulţi vârsnici care nu au nepoţi (sau nu îi au aproape), dar care ar putea fi dispuși să-și aloce timp pentru îngrijirea altora.

Bunicii materni sunt privilegiaţi

Când e vorba de bunici și de nepoţii lor biologici, o serie de variabile determină o interacţiune de calitate, de la starea de sănătate la proximitatea fizică, dar relaţia bunicilor cu părinţii copilului pare a fi un factor-cheie în ecuaţie.

De regulă există un „avantaj matriliniar”, spun cercetătorii, care se referă la faptul că fiicele întreţin legături mai strânse cu părinţii decât cu socrii, ceea ce duce la construirea unor relaţii mai apropiate între copiii lor și bunicii materni.

„Diada mamă-fiică e angajată într-un contact telefonic mai frecvent, în mai mult sprijin emoţional și sfaturi mai numeroase”, afirmă Karen Fingerman, care predă știinţele familiei la Universitatea din Texas.

Nu doar că femeile se implică mai mult în organizarea vizitelor sau a apelurilor telefonice, precum și în planificarea vacanţelor, intervenind astfel în proporţie mai mare în trierea relaţiilor familiei, dar când e vorba de binomul mamă-fiică, sunt deja două femei care lucrează la aceeași relaţie, punctează sociologul și gerontologul Jan Mutchler.

Susan, care e asistentă medicală și are doi nepoţi, de la fiul și fiica ei, confirmă faptul că poate vedea mai rar copilul băiatului ei, în timp ce vizitele la nepotul de la fiică sunt frecvente, relaţia cu acesta este foarte caldă, iar sfaturile ei pentru părinţi sunt acceptate sau nu fără ca relaţiile să aibă de suferit.

Arthur Kornhaber, un psihiatru californian, crede că aceste diferenţe ţin, până la urmă, de modul în care e alcătuită natura umană. „Legătura dintre o femeie și mama ei este unică. Acesta e modul în care funcţionează oamenii”, punctează specialistul. În același timp, psihiatrul vede familia ca o piramidă, cu mai multe niveluri de dragoste, pe care se poate înălţa următoarea generaţie, bunicii având un rol major în stabilitatea piramidei.

Un motiv suficient de bun pentru ca adulţii să își modeleze relaţiile cât mai armonios cu putinţă, pentru a așeza un teren solid sub pașii generaţiei de mâine.

Pentru că, așa cum spune o vorbă înţeleaptă, „bunicii ne cuprind mâinile doar o vreme, dar inima pentru veșnicie”.