Mai este timp pentru fericire

960

În ochii românului ale cărui cheltuieli se ridică la doar un sfert din nivelul mediu de cheltuieli ale unui cetăţean european, a avea „de toate" (condiţie asociată de mulţi cu fericirea) pare, mai degrabă, un ideal îndepărtat. Deloc surprinzător, românii sunt unul dintre cele mai nefericite popoare ale Europei.

În sondajele recente legate de satisfacţia privind calitatea vieţii, România s-a clasat adesea pe ultimele locuri în topul fericiţilor Europei.[2] Poziţia aceasta este întărită constant prin creşterea numărului de români care suferă de depresie majoră. Numai în ultimii zece ani, conform unor date ale Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, numărul persoanelor care s-au internat din cauza depresiei a crescut de la 31% la 40% din numărul total al celor internaţi la Psihiatrie.

Fericirea la comun

Imaginea reflectată de statistici relevă o realitate care, mai întâi, se cere asumată, pentru a-i putea schimba cursul: naşterea nu garantează dreptul la fericire. Cei care vor să fie fericiţi trebuie să acţioneze. Aceasta este opinia lui Richard Layard, un nume recunoscut în domeniul studiilor despre fericire[3], care spunea că în spatele fiecărei persoane fericite se află un proiect. Pentru a fi fericiţi, oamenii au nevoie de ţinte pe care să dorească să le atingă şi trebuie să întreprindă acţiuni pentru realizarea lor.

În acelaşi timp, Layard este de părere că „o societate nu poate prospera, dacă nu împărtăşeşte un scop comun. Urmărirea realizării de sine, aşa cum se întâmplă azi, nu va funcţiona. Dacă singura ta datorie este să obţii maximum de succes pentru tine, viaţa devine prea stresantă şi prea însingurată. Eşti pornit către eşec. În schimb, trebuie să simţi că trăieşti pentru ceva mai mare şi chiar şi numai acest gând va avea capacitatea de a te elibera de o parte din presiune.”[4]

Teoria lui Layard nu este nouă. Biblia sugerează că proiectul principal al fiecărui om este cunoaşterea lui Dumnezeu, o prioritate care structurează în mod eficient toate celelalte obiective. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33, trad. Cornilescu). Reţeta fericirii prin căutarea binelui comun este descrisă de mii de ani în Biblie, care îndeamnă la dragoste faţă de Dumnezeu şi dragoste pentru semeni (Matei 22:36-42). Biblia învaţă, în numeroase forme, că realitatea cotidiană trebuie calibrată după coordonatele veşniciei.

Banii şi fericirea

Când vine vorba de lucruri care să se „dea pe deasupra”, mulţi şi-ar dori ca banii să intre în această categorie. Deşi s-a împământenit vorba că „banii nu aduc fericirea”, statistic este dovedit că cei mai mulţi oameni nu disociază fericirea de prosperitatea materială.[5] Layard atrăgea totuşi atenţia asupra unor studii care demonstrează că, de cele mai multe ori, la scurt timp după ce obţin mai mulţi bani, oamenii se obişnuiesc cu ei şi revin la acelaşi nivel de (ne)fericire la care se aflau înainte.

„Banii sunt ca sănătatea”, explică scriitoarea americană Gretchen Rubin, pe unul dintre cele mai populare bloguri de dezvoltare personală.[6] „Dacă nu îi ai, lipsa lor îţi va spori nefericirea. Dacă îi ai, nu ţi se va părea că eşti mai fericit datorită lor.” Explicaţia pentru acest tip de reacţie, spune Rubin, este că „nu lucrurile ne fac fericiţi, ci experienţele. Un om va fi mult mai fericit dacă investeşte bani mai degrabă într-o excursie decât într-o masă nouă de bucătărie.” De asemenea, scrie Rubin, „oamenii sunt mai fericiţi atunci când cheltuiesc pentru a-i face pe alţii fericiţi”, ceea ce înseamnă, de fapt, întreţinerea unor relaţii sănătoase.

Apostolul Pavel pleda în acest sens prin celebra axiomă a lui Iisus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele apostolilor 20:35). De asemenea, economisirea resurselor financiare contribuie sensibil la conturarea sentimentului de fericire. Rubin este de părere că a depune bani într-un cont de economii poate spori fericirea, datorită sentimentului de siguranţă care este hrănit de acţiunea responsabilă. Totuşi, o lege spirituală enunţată de Iisus avertizează: „Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6:21). Dacă inima este legată de lucruri efemere, fericirea asociată deţinerii lor nu poate fi permanentă.

Rezoluţii pentru fericire

Responsabilitatea este un element-cheie în dobândirea fericirii. Deşi i-ar putea surprinde pe cei care văd în reguli o închisoare cu propoziţii pe post de gratii, Gretchen Rubin militează pentru un mod atipic de obţinere a fericirii: respectarea unor principii. Pentru a dovedi eficienţa acestei propuneri, Rubin povesteşte cum a pus ea în practică rezoluţiile pentru fericire, timp de un an de zile. A cercetat numeroase studii despre fericire, a alcătuit o listă cu sfaturile pe care le-a găsit şi s-a hotărât să le testeze. Experimentul a dat rezultate, iar concluziile au fost publicate în cartea The Happiness Project[7] (Proiectul fericirea), care a devenit bestseller în topul New York Times, la scurt timp de la lansare.

În urma experimentului pe care l-a făcut cu propria viaţă, Gretchen Rubin a concluzionat că fericirea este determinată de decizii. „A pluti în derivă este cel mai mare duşman al fericirii”, este de părere autoarea. Motivul este acela că, prin definiţie, „deriva este decizia de a nu lua nicio decizie, ci a te lăsa condus de evenimente.” Deşi, uneori, poate părea că evitarea unei decizii oferă mai multă libertate de mişcare, realitatea este contrară. Odată intrat în derivă este foarte greu să te opreşti. „Oamenii cred că a te lăsa dus de val este o experienţă comodă, rudă cu lenea”, spune Rubin, „dar, de fapt, valul este o forţă în care trebuie să-ţi antrenezi toată puterea.” Aceasta pentru că, asemenea oricărei decizii, şi plutirea în derivă aduce cu sine consecinţe care cer reacţii, răspuns. Uneori, răspunsul trebuie dat sub presiunea timpului, creând premisele pentru apariţia alegerilor greşite. Alteori, este nevoie de perseverenţă şi efort doar pentru a continua pe direcţia unei decizii luate circumstanţial. În concluzia autoarei, fericirea este o sumă de mici decizii corecte.

Între reguli şi alegeri

Psihologul american Barry Schwartz explică în cartea sa, The Choice Paradox[8] (Paradoxul alegerii), că multitudinea de opţiuni pe care le are omul din societatea industrializată, chiar şi pentru cele mai nesemnificative decizii – cum ar fi alegerea unui sos pentru salată -, poate duce la un soi de paralizie decizională. Schwartz contrazice astfel unul dintre cele mai răspândite principii privind fericirea: eşti cu atât mai fericit cu cât eşti mai liber şi eşti cu atât mai liber cu cât ai la dispoziţie mai multe opţiuni şi mai puţine reguli.

„În societatea industrializată”, explica Schwartz într-o conferinţă organizată de grupul internaţional TED (Technology, Entertainment, Design), „oamenii au aşteptări atât de înalte încât nu mai pot fi plăcut surprinşi. În cel mai bun caz, ei pot obţine ceva care să fie atât de bun pe cât se aşteaptă ei să fie.” Paradoxul alegerii este acela că, deşi se presupune că o paletă de opţiuni cât mai variată sporeşte şansele unei alegeri potrivite, în realitate aceasta nu face decât să complice procesul de alegere şi să mărească sentimentul de vinovăţie al celui care a ales.

Restricţiile care eliberează

Paradoxul alegerii ajută la înţelegerea unei lecţii spirituale de o importanţă majoră pentru împlinirea sufletească a omului. Ca fiinţă creată de Dumnezeu, omul a primit o serie de porunci care, dacă sunt respectate, au menirea să aducă fericirea atât a lui, cât şi a celor din jurul lui. Biblia pretinde că ascultarea de poruncile divine conduce la fericire. „Să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fii fericit” (Deuteronomul 10:13, trad. D. Cornilescu). „Să păzeşti şi să asculţi toate aceste cuvinte, pe care eu ţi le poruncesc, ca să fii fericit pentru totdeauna atât tu, cât şi urmaşii tăi, înfăptuind ceea ce este bine şi drept în ochii Domnului, Dumnezeul tău” (Deuteronomul 12:28).

Iacov, autorul unei epistole din canonul Noului Testament, spunea că poruncile divine sunt „legea libertăţii” (1:25). Acestea nu sunt cuvintele vreunui ascet a cărui religie se rezuma la prescripţii de autocontrol, nici ale vreunui subjugat de o congregaţie care le serveşte naivilor opiu, din dorinţa de câştig financiar. Iacov ştia că o lege dată de un Dumnezeu care Îşi iubeşte copiii nu poate fi altfel decât benefică pentru aceştia.

Respectarea poruncilor divine este, aşadar, o eliberare completă din nesiguranţa căutării unor surse neviabile de fericire. Odată deveniţi conştienţi de limite, avem libertatea totală de a ne dezvolta deplin în direcţia care ne asigură o fericire durabilă, care trece dincolo de montagne-rousse-ul emoţiilor şi de capriciile circumstanţelor. Doar în acest mod îndemnul apostolului Pavel, care spunea „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4), nu rămâne o utopie tragică, ci devine un obiectiv care poate fi atins. Biblia îndeamnă la perseverenţă şi inspiră speranţa că „Acela ce ţine seama de Cuvânt găseşte fericirea şi cel ce se încrede în Domnul este binecuvântat” (Proverbele 16:20).


[1] Conform unei analize a ziarului Capital, cea mai săracă zonă a României este cea de nord-est, unde PIB-ul pe cap de locuitor este de 3.700 de euro, iar puterea de cumpărare este de doar 26% din media europeană.
[2] Dintr-un studiu realizat de Centrul de Analiză Strategică al guvernului Franţei, reiese că numai 9% din români se consideră foarte fericiţi.
[3] Domeniu interdisciplinar de studiu în ştiinţele sociale
[4] Richard Layard, Happiness: Lessons from a New Science, London, The Penguin Press, 2006, p. 234
[5] Richard Layard, Op. cit., p. 46
[6] www.happiness-project.com
[7] Gretchen Rubin, The Happiness Project: Or, Why I Spent a Year Trying to Sing in the Morning, Clean My Closets, Fight Right, Read Aristotle, and Generally Have More Fun, New York , Harper, 2009
[8] Barry Schwartz, Paradox of Choice - Why More is Less, New York, Harper Perennial, 2004