Într-o lume plină de lucruri prestabilite, prietenii sunt familia pe care ne-o alegem singuri. De multe ori, prezenţa lor este ceea ce ne ţine la suprafaţă. În „Prieteni esenţiali”, Tom Rath spune că, dintre cei ajunși pe stradă, divorţaţi sau căzuţi în patima mâncatului excesiv, mulţi se luptă cu demoni interiori tocmai pentru că sunt singuri. Se simt excluși, abandonaţi, neiubiţi.
Oricât de mult ne-am strădui să fim înconjuraţi doar de oameni compatibili, adesea circumstanţele decid pentru noi. Factorii obiectivi ca localizarea geografică, proximitatea, activităţile și evenimentele în jurul cărora gravităm ne modelează cercul de prieteni. La fel de importanţi sunt însă și factorii subiectivi – abilităţile sociale, deschiderea faţă de ceilalţi, asemănările și deosebirile dintre noi –, precum și preferinţele individuale.
Spre exemplu, asemănările scad riscul apariţiei conflictelor interpersonale, de aceea preferăm să intrăm în contact cu cei apropiaţi ca stil de viaţă.
Surprinzător sau nu, și aspectul fizic contează atunci când ne alegem amicii. Studiile arată că ne împrietenim mai ușor cu persoanele atrăgătoare sau cu cele similare ca nivel de atractivitate, dacă dau dovadă de aptitudini sociale deosebite. Feţele frumoase ne inspiră încredere, ne trezesc sentimente de familiaritate și creează impresia că posesorii lor ne împărtășesc atitudinile și valorile.
Prietenia transcende totuși superficialitatea ambalajului. Respectul reciproc, suportul emoţional, angajamentul, bucuria de a fi în compania celuilalt, indiferent de culoarea ochilor, de slujba avută sau de banii din cont, sunt pilonii unei legături autentice.
Menţinerea relaţiilor de prietenie
După cum finalul „și au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” indică o simplificare extremă a vieţii de cuplu, tot astfel ar fi exagerat să declarăm că între prieteni succesele vin de la sine. Prietenia presupune atenţie și efort, implicare, altruism, poate chiar sacrificiu. Nu orice amiciţie trece inevitabila probă a timpului sau testul primordial al tuturor relaţiilor interumane: disponibilitatea.
Prima lecţie din manualul camaraderiilor de durată ar trebui să fie: Fă-ţi timp! Ochii care nu se văd, se uită. Și pe bună dreptate! În absenţa timpului petrecut împreună, înstrăinarea câștigă teren.
Empatia face și ea minuni între oamenii conectaţi la nivel afectiv. Nu degeaba se spune că Prietenul la nevoie se cunoaște. În faţa provocărilor vieţii, fiecare dintre noi caută puncte de sprijin, persoane capabile să ne înţeleagă. A fi pe aceeași lungime de undă cu celălalt, la bine și mai ales la greu, fortifică temelia relaţiei noastre.
Știinţa demonstrează că putem manifesta grade înalte de empatie în raport cu persoanele apropiate. Un grup de cercetători de la Universitatea din Virginia, SUA, au analizat activitatea cerebrală a 22 de persoane aflate sub ameninţarea unor șocuri electrice de intensitate scăzută, administrate fie lor, fie prietenilor. Rezultatele nu au relevat nicio diferenţă între cum reacţionează creierul la propriul pericol versus cum reacţionează creierul când cineva drag se află în primejdie.
Prietenia înseamnă, mai presus de toate, intimitate. În faţa prietenilor, măștile zilnice își pierd consistenţa, iar zidurile dintre noi și lume se subţiază treptat. Deschiderea vine natural și există în limitele încrederii stabilite; cu timpul, ea ne îngăduie acea transparenţă imposibil de abordat cu străinii. Ne face vulnerabili, dar și fericiţi (prin libertatea de a fi noi înșine).
Intimitatea pornește de la disponibilitatea de a cunoaște și a ne lăsa cunoscuţi, de la capacitatea noastră de a asculta activ. Ascultarea activă este o artă posibil de stăpânit prin repetiţie. Înseamnă să fim 100% implicaţi în conversaţie, să vedem realitatea prin ochii celuilalt.
Acest tip de comunicare pune accentul pe contactul vizual, pe mesajele transmise nonverbal, pe lipsa judecăţilor de valoare și pe o atitudine generală ce exprimă lucrul după care tânjește oricine, indiferent de vârstă, experienţă, statut: acceptarea.
Prietenii și starea de bine
Deși este benefic, nu-i întotdeauna ușor să rămânem lângă oamenii faţă de care dezvoltăm atașamente puternice. Viaţa de familie, programul de lucru, priorităţile zilnice ne pot ţine departe de oaza de liniște și confort resimţită în preajma prietenilor. Psihologii afirmă că succesul amiciţiilor trainice stă în calitatea, nu în cantitatea interacţiunilor sau în multitudinea de prieteni din mediul virtual, care nu aparţin automat și reţelei sociale reale.
Chiar dacă tehnologia permite extinderea cercului de cunoștinţe la un număr imens de indivizi, un om obișnuit își poate număra pe degetele de la o mână adevăraţii prieteni. Ei sunt cei de care trebuie să avem grijă ca de niște plante fragile. Motivul? Prietenia se traduce într-o serie de beneficii extraordinare pentru cine o practică:
Primul și cel mai important avantaj se leagă de un aspect esenţial al existenţei umane: sănătatea. Faptul de a avea sau nu parte de suport social ne influenţează semnificativ starea de sănătate fizică și mintală. Cercetările în domeniu susţin faptul că sprijinul emoţional, moral sau material al apropiaţilor scade riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, accelerează procesul de recuperare după afecţiuni severe precum cancerul și asigură longevitatea beneficiarilor direcţi.
Conform datelor culese de la un număr de 6.418 vârstnici, legăturile de camaraderie ocupă locul al doilea, după atașamentulul conjugal, în ceea ce privește menţinerea sănătăţii mintale.
Nu de puţine ori, prietenii surclasează rolul membrilor familiei și formează un pachet complet: companie, sprijin psihologic și instrumental, activităţi și interese comune, creșterea independenţei. Fără aportul lor, nevoile sociale ale seniorilor rămân neîmplinite, grăbind declinul general al persoanei.
Singurătatea și izolarea nu ţin cont de vârstă, astfel că prietenii contează în orice situaţie. Ei contribuie la reducerea stresului, la creșterea încrederii în forţele proprii, la consolidarea sentimentului de apartenenţă, chiar și la adoptarea unor obiceiuri sănătoase.
Spune-mi cu cine te însoţești, ca să-ţi spun cine ești – este o vorbă din popor, dar și concluzia unui studiu condus de Tom Rath, director al Organizaţiei Gallup. Încercând să identifice cum se transferă obiceiurile bune de la un prieten la altul, studiul a scos la iveală următoarea statistică: dacă cel mai bun prieten al tău mănâncă sănătos, șansele ca și tu să adopţi o alimentaţie echilibrată cresc de 5 ori.
Aceeași cercetare corelează implicarea în activităţi profesionale cu atmosfera de la locul de muncă. Angajaţii ce se simt apropiaţi de colegi tind să se implice de 9 ori mai mult în sarcinile trasate, fiind mai productivi decât ceilalţi.
Conexiunile umane constituie un adevărat scut împotriva anxietăţii și a depresiei, după cum subliniază Asociaţia Medicală Naţională, pe baza cercetării efectuate la o clinică din Buffalo, New York. Mai mult, acestea ne ajută să traversăm cu bine situaţii de dificultate, indiferent de natura lor (pierderea locului de muncă, probleme familiale, crize de identitate, lipsa unui partener), și să gestionăm traume copleșitoare, prin faptul că oferă încredere, afecţiune și sens – resurse atât de preţioase în procesul de vindecare.
Prieteniile toxice
Cele mai convingătoare beneficii ale raporturilor de atașament sunt cele resimţite pe propria piele. Din păcate însă există și un revers al medaliei, o posibilitate de efecte adverse, transpuse în plan real atunci când „prietenii” fac mai mult rău decât bine.
Potrivit psihologului Erin Graham, stima de sine scăzută, precum și un istoric personal marcat de relaţii disfuncţionale ne pot face toleranţi faţă de prieteniile toxice, definite de o serie de rele tratamente ca: neglijarea, manipularea emoţională, trădarea încrederii, lipsa afectiunii, critica, abuzul verbal ș.a.
Totodată, nevoia fundamentală de apartenenţă la grup creează premisele acceptării unor situaţii-limită, a unor investiţii sentimentale care ne consumă enorm, fără vreun avantaj pertinent.
Nereguli apar și în relaţiile echilibrate, afirmă psihologul clinician Gillian Needleman, cu deosebirea că, în aceste cazuri, comportamentele egoiste nu știrbesc aspectele pozitive ale prieteniei, ci sunt depășite prin eforturi comune. În cazurile toxice, colaborarea și scopurile comune sunt înlocuite de un dezechilibru flagrant al nevoilor – dezechilibru vizibil prin faptul că o parte vrea să primească totul fără a oferi nimic, iar cealaltă achită oricât pentru a beneficia de un prieten cu numele.
Needleman concluzionează că asemenea compromisuri nasc grave sechele emoţionale. Pentru a le evita, psihologul ne înseamnă la autocunoaștere, la autopreţuire, la respectarea unor principii călăuzitoare în materie de prieteni și prietenii. Nu ne putem expune înaintea oamenilor fără a ne rămâne fideli nouă înșine. Doar în felul acesta avem șansa de a fi, pentru ceilalţi, cea mai bună variantă a noastră, primind înapoi ceea ce oferim: iubire, devotament și respect.
Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.
