Fiecare poveste are două părţi și ambele trebuie spuse. Așa ar trebui să se întâmple și cu povestea imigranţilor. Până acum, deja foarte multe persoane și-au format o opinie despre documentarul britanic „The Romanians are Coming” („Vin românii”), ceea ce este foarte bine, având în vedere că în Marea Britanie se apropie alegerile generale, iar imigraţia este o temă de campanie de top.

Pe de o parte, sunt peste 1.000 de like-uri și peste 1.000 de share-uri la postarea de pe pagina oficială de Facebook a celor de la Wild Carpathia, care, având și ei la activ trei documentare despre România, critică extrem de dur seria în trei părţi a documentarului realizat de Channel 4. „Sunt extrem de jenat de ignoranţa și prejudecăţile colegilor mei britanici, cu opiniile lor despre România. (…) Romanians are Coming este o rușine pentru cineaștii cinstiţi”, se arată în postarea lor. În același registru a reacţionat și ambasadorul român la Londra, dar și românii din diasporă, care au organizat la Londra și în Scoţia proteste pașnice și au semnat tot felul de petiţii. Pe de altă parte, sunt poate tot la fel de multe like-uri și share-uri cumulate de la diverse articole care susţin filmul documentar și care îi ridiculizează pe românii din diasporă care au protestat împotriva lui. Este normal să fie așa, dar pentru a înţelege asta trebuie să vă uitaţi mai întâi la cele două părţi ale documentarului, care au apărut pe internet.

Pentru englezi, mai mult rău decât bine

Documentarul este foarte bine făcut, bine imaginat, foarte elaborat și muncit. Dar după ce ai văzut deja primele două părţi și trailerul pentru ultima parte, tocmai acest lucru îţi ridică semne de întrebare. În Marea Britanie sunt peste 100.000 de români, iar Channel 4 alege să dedice aproape trei ore prezentării a câtorva cazuri eșuate. Da, este inedit prin faptul că spune povestea unor imigranţi români și din perspectiva lor, care arată tragedia vieţii în toată realitatea josnică a ceea ce poate însemna traiul în România. Asta însă nu conferă echilibru unui material intitulat „Vin românii”, nu „Vin niște români”.

Unde sunt gulerele albe atât de criticate de români? Era doar normal ca un documentar care pornește de la „românii de cea mai joasă speţă”, urcă la o clasă muncitoare inferioară spre mijloc, să termine în top, să termine cu un interviu la Microsoft, unde trebuie să știi română, pentru că este a doua limbă vorbită după engleză. Dar din trailer nu se vede nicio poveste precum cea a lui Emil Gal, român de 28 de ani, mutat la Londra de patru ani, de unde își conduce propriul imperiu online, ce oferă o platformă pe care cele mai mari televiziuni din 12 ţări o folosesc ca să își pună publicitatea pe tablete și telefoane. Financial Times scrie despre el că „Este vârful de lance al unui trend în creștere, de antreprenori tineri și ambiţioși din Estul Europei care-și stabilesc firmele la început de drum în Marea Britanie.” The Guardian i-a luat interviu, Forbes l-a pus pe copertă. Channel 4 este una dintre televiziunile care lucrează cu el, dar poate nici nu se bănuiește că e român.

Nu pare că vom vedea în a treia parte nici povestea unor români necunoscuţi, dar care, precum prietenul meu Alex, au ales să facă facultatea în Anglia. Nu vom auzi nimic despre părinţii lor, care se sacrifică pentru a putea plăti zeci de mii de lire sterline în doar câţiva ani. Dar am auzit, în schimb, de la Alex ceea ce scrie și Sabina Alexandra pe blog, și anume că englezii se ţin departe, că cineva cu toate actele în regulă, cu cele mai bune intenţii și o personalitate pe măsură, se duce în Anglia și, după câţiva ani, este tot singur printre străini.

Poate că într-adevăr unii dintre britanici vor fi sensibilizaţi de povestea romilor care se sacrifică pe străzile din Marea Britanie ca niște câini pentru sănătatea și viitorul copiilor lor, dar aceștia sunt printre cei care oricum nu ar fi vrut să închidă graniţele ţării. Pentru ceilalţi, „O să ne ducem în Anglia să găsim de lucru și să ne ducem și familia” și alte replici despre femeile din Anglia și despre evaziune fiscală le vor produce coșmaruri. Cifrele pe care naratorul le mai presară pe ici, pe colo, ca să explice că imigranţii mai mult îmbogăţesc statul britanic decât îl sărăcesc se lovesc deja de urechi surde. Sociologul Paul Lazarsfeld a explicat încă din 1968, în cartea Mecanismul votului, cum funcţionează asta, iar rezultatele pe care le-a obţinut pe studii de propagandă efectuate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu și-au găsit nici până astăzi concurenţă. Concluziile lui sunt simple: atenţia umană este selectivă, iar propaganda sporește atenţia și cristalizează voturile printr-un efect de întărire și confirmare a opiniilor partizanilor și de „activare a oamenilor prin scoaterea la suprafaţă a atitudinilor lor politice latente, determinându-i să și le recunoască și să le exprime”. Și în situaţia în care există libertate de exprimare și de alegere și există doi poli între care se face alegerea, propaganda nu are un efect de convertire, decât în foarte mică măsură.

Să ne închipuim deci că, uitându-se la acest documentar, britanicii vor avea o schimbare de atitudine, produsă de o revelaţie civică, este pueril. Să ne uităm la acest documentar făcând abstracţie de contextul politic și social este de-a dreptul eronat. Partidul Independent al Regatului Unit (UKIP), condus de Nigel Farage, a ajuns al doilea cel mai popular partid, după cel conservator, condus de premierul David Cameron. Ambii lideri au o poziţie antiimigranţi, însă Farage, dintr-o poziţie de extremă, „vrea ţara înapoi”. Prin urmare, nu ar trebui să ne mirăm că trei din patru britanici vor să fie redusă imigraţia. Acest documentar nu poate decât să le confirme un punct de vedere asupra căruia vor vota peste doar două luni.

Pentru români, mai mult bine decât rău

Dacă acest documentar este bun pentru cineva, atunci este bun pentru românii din România, care nu știu nici ei poveștile tragice care stau în spatele deciziei unora de a pleca. Problema principală nu este la britanici, la politicile lor care nu îi integrează pe imigranţi sau la sistemul lor de beneficii, problema principală este la români, care nu iau măsuri pentru ca acești oameni să nu fie forţaţi să plece. Documentarul acesta este, în primul rând, un film de văzut în România.

Cel care narează documentarul este Petru Alex Fechete, un tânăr de doar 29 de ani, care a fost condamnat de autorităţile clujene să trăiască împreună cu soţia și copilul lor la groapa de gunoi de la Pata Rât. „În 2010, mai multe familii de romi care locuiau în locuinţe din zona Coastei, în Cluj-Napoca, au fost mutate forţat în această zonă, în module de 18 mp pentru fiecare familie, să vieţuiască printre haite de câini, fum de gunoaie, praf şi mirosuri îngrozitoare”, scrie Adevărul. Petru este unul dintre liderii unei asociaţii comunitare a romilor evacuaţi, care au dat în judecată Primăria Cluj și, în 2014, au câștigat. Asta după ce, cu un an înainte, Centrul European pentru Drepturile Romilor a publicat un material de presă în care li se cerea autorităţilor clujene să evacueze groapa de gunoi și să le ofere romilor condiţii normale de trai.

Ba chiar în 2014, a încercat și presa britanică să îi ajute, dar nu în stilul Channel 4. Publicaţia The Telegraph a filmat cu o dronă Pata Rât şi a publicat o scrisoare deschisă a 23 de prelaţi britanici, printre care Arhiepiscopul de Wales, Episcopul de Manchester şi Salisbury şi Rabinul din Westminster, care, la iniţiativa organizaţiei Amnesty International, i s-au adresat primarului Emil Boc în felul următor: „Ca un om credincios ce sunteţi, vă îndemnăm să conştientizaţi lipsa de umanitate a acestor acţiuni şi să faceţi demersuri pentru a reconstrui relaţiile cu comunitatea romă din oraşul dumneavoastră”, citează Adevărul.

Care este concluzia? Suntem în 2015 și Petru este filmat de Channel 4 locuind tot în Pata Rât, într-o cameră unde încape o canapea, un aragaz, un dulap, o masă și un lighean pus la gura unui furtun, pentru că baie nu există. Între timp, se judecă recursul. Este cumva de vină televiziunea britanică pentru că a arătat situaţia lui Petru? Sau este vina autorităţilor care tot oferă astfel de subiecte? Este vina episcopilor britanici? Sau este vina autorităţilor care au demolat locuinţele improvizate din Coastei, de unde a fost evacuat și Petru, pentru a face loc proiectului Arhiepiscopiei Clujului pentru Campusul Teologic „Nicolae Ivan”? Se repetă aceleași situaţii și în Baia Mare și în Eforie Sud, unde în septembrie 2013, 101 romi, din care 55 de copii, au fost lăsaţi fără adăpost în condiţii meteorologice severe, după ce casele lor au fost demolate din cauza lipsei autorizaţiilor de construcţie. Dacă, în România, românii îi trimit pe romi la groapa de gunoi, ce așteptări avem de la britanici? Iar în aceste situaţii, ne așteptăm ca acești oameni să nu facă nimic? Să își lase copiii acolo? Singurul lucru bun la acest documentar este că, dincolo de comentarii pe Facebook, ar putea lansa o dezbatere adevărată despre categoriile sociale lăsate să moară în România, despre indiferenţa autorităţilor și ineficienţa justiţiei faţă de români și romi deopotrivă.