8 factori-cheie pentru starea de bine

4830

Pentru a fi fericiţi, oamenii trebuie să se concentreze pe sănătate, plăcerile simple şi să deţină controlul asupra propriei strări de bine, conform unui studiu realizat de AARP, pe un eşantion de 4.000 de adulţi. Studiul a depistat cum se schimbă în timp starea de fericire şi cum vârsta influenţează factorii cei mai importanţi pentru fericire.

Studiul confirmă teoria conform căreia ciclul fericirii de-a lungul vieţii are forma literei „U”. În jurul vârstei de 20 de ani este primul vârf, care scade vertiginos între 40 şi 50 de ani, când oamenii ajung să accepte cu adevărat toate eşecurile şi ambiţiile neîmplinite, şi creşte iar la bătrâneţe.

Oamenii cu vârste mai înaintate sunt mai fericiţi, pentru că îşi apreciază situaţia în ultimii ani de viaţă şi au timp pentru a se bucura de prieteni şi de plăcerile simple ale vieţii, doi factori-cheie pentru a obţine o stare de bine, relatează Huffington Post.

Conform studiul AARP, 68% dintre respondenţi au spus că relaţiile sunt extrem de importante pentru a putea fi fericiţi, iar 72% dintre cei care erau căsătoriţi au declarat că sunt „foarte fericiţi”, comparativ cu 60% dintre cei singuri. Cele mai enumerate plăceri simple, „extrem de importante” pentru a avea o stare de bine, au fost: plimbarea în natură, suprize din partea celor dragi, practicarea unei credinţe, hobby-uri şi ambiţii.

Sănătatea este pe primul loc în topul elementelor necesare pentru a fi fericit, dar importante sunt şi realizările personale şi chiar animalele de casă, în special pentru femeile între 66 şi 80 de ani şi pentru două treimi dintre cei singuri.

Oamenii care simt că au un control asupra propriei stări de fericire sunt chiar de 3 ori mai fericiţi decât cei care consideră că fericirea este în afara controlului lor, spune studiul. Mai mult de o treime dintre respondenţi au declarat că angajarea în activităţi spirituale este „extrem de importantă”, iar numai pentru un sfert dintre ei banii sunt şi ei „extrem de importanţi” pentru a putea fi fericiţi.