Cupa Mondială de Fotbal nu este cel mai potrivit eveniment din care să iasă la suprafaţă modele de viaţă. Fotbaliștii sunt notorii pentru orgolii nemăsurate, temperamente pe măsură și nu de puţine ori lipsă de educaţie. Însă din ghidul jucătorilor realizat de publicaţia The Guardian pentru acest eveniment, o lumină aparte strălucește în echipa Iranului.

Alireza Beiranvand nu este la fel de aranjat ca Ronaldo și încă are inocenţa unui Messi tânăr. Și, deși mult mai mic de vârstă decât cei doi, înfăţișarea îi trădează greutăţile care l-au îmbătrânit prematur.

Portarul s-a născut în provincia Lorestan, din Iran, într-o familie de nomazi, căutând pășuni unde să își pască oile. Alireza a fost primul născut al familiei, deci era normal să muncească de mic pentru a-și ajuta părinţii. Ca oier, Alireza profita de orice moment liber pentru a juca fotbal și Dal Paran cu prietenii. Dal Paran este un joc local în care copiii se întrec în aruncatul pietrei, cam cum e oina românească.

La 12 ani, familia Beiranvand s-a stabilit într-un orășel din Lorestan, iar Alireza a început să se antreze la fotbal cu echipa locală. Întâmplarea a făcut ca o dată să trebuiască să ţină locul portarului, care era rănit, iar o salvare spectaculoasă a unui potenţial gol a fost îndeajuns pentru ca antrenorul să îl ţină acolo. În acele momente, Alireza a hotărât că vrea o carieră în fotbal, că vrea să fie portar. Familia însă nu l-a sprijinit. Tatăl său a obiectat vehement, i-a rupt hainele de antrenament și mănușile de fotbal și l-a trimis la muncă. Așa că Alireza a continuat să joace cu mâinile goale, până când a decis să fugă de acasă în Teheran, în căutarea unei șanse de a intra într-unul din cluburile de fotbal din capitală.

A împrumutat bani de la o rudă și a luat autobuzul spre Teheran. În acel autobuz l-a întâlnit și pe Hossein Feiz, antrenor la o echipă micuţă din capitală. Feiz a acceptat să îl lase pe Alireza să se antreneze cu echipa pentru o sumă de 40 de dolari. Însă tânărul visător nu avea niciun ban și multe nopţi și le-a petrecut dormind la ușa clubului. Într-o dimineaţa s-a trezit că oamenii îi aruncaseră bani peste noapte. „Credeau că cerșesc. Ei bine, cu banii ăia am mâncat un mic dejun cum nu mai mâncasem de multă vreme”, povestește el acum.

Până la urmă, Feiz a acceptat să îi dea o șansă fără să îi mai ceară bani, cerându-i și căpitanului echipei să îl ajute. Așa că Alireza a ajuns să locuiască pentru două săptămâni în casa noului său coechipier, după care tatăl unui alt coleg l-a luat să lucreze la fabrica sa de textile, unde îi permitea să și doarmă noaptea.

Dar nici acolo nu a rămas mult și s-a angajat la o spălătorie de mașini. Datorită înălţimii sale, angajaţii l-au pus să spele SUV-uri, ceea ce într-o zi l-a adus faţă în faţă cu Ali Daei, o legendă a fotbalului iranian, care a jucat și pentru Bayern München. Deși colegii l-au împins de la spate să vorbească cu Daei, să vadă dacă nu ar putea să îl ajute cumva să avanseze în cariera de portar, Alireza a refuzat. Era sigur că Daei l-ar fi ajutat, dar a preferat să își găsească singur drumul.

Nu a trecut mult timp și Alireza s-a întâlnit cu un antrenor al Naft-e-Tehran și s-a mutat la ei. Clubul i-a dat permisiune pentru o vreme să doarmă în camera de rugăciune, dar după aceea a trebuit să își găsească alt loc, așa că s-a angajat la o pizzerie, unde avea voie să stea peste noapte. Acolo a trecut prin altă peripeţie. Într-o zi, antrenorul său, care nu știa nimic despre jobul lui Alireza, a venit să cumpere pizza. Portarul a vrut să se ferească de el, dar proprietarul l-a obligat să își servească antrenorul, astfel că, după câteva zile de la incident, Alireza și-a dat demisia. În același timp, a fost dat afară și de la club, pentru că se antrenase cu altă echipă și se rănise. Alireza era pe drumuri, muncind la salubritate și simţind că visul său stă să moară.

Însă managerul de la Naft-e-Teheran pentru jucătorii de sub 23 de ani l-a contactat, anunţându-l că poate să revină dacă între timp nu semnase cu alt club. În scurt timp, Alireza a devenit portarul principal al echipei, iar în 2014 a devenit faimos la nivel internaţional pentru abilitatea de a arunca mingea mult mai departe decât cei mai mulţi portari, ceea ce au putut vedea și spectatorii sau telespectatorii care au urmărit meciurile Iranului la Cupa Mondială din Rusia. Faptul că ani de zile a jucat Dal Paran l-a ajutat în acest sens, crede el.

În 2015, Alireza a devenit portarul principal al echipei naţionale, pe care a ajutat-o să se califice la Cupa Mondială de anul acesta. În prezent, Alireza își trăiește visul, acela de a juca pe scena internaţională și speră ca în viitor să meargă la un club european. „A trebuit să trec prin multe dificultăţi ca să îmi îndeplinesc visul și nu am nicio intenţie să le uit, pentru că ele m-au făcut cine sunt azi”, conchide Alireza. Din păcate pentru Alireza, Iranul a părăsit Cupa Mondială, dar a lăsat în urma sa, după cele trei meciuri disputate în grupe, imaginea unei echipe frumoase, care a meritat participarea la această faimoasă competiţie.