Emigrarea în Regatul Unit a fost o mutare îndrăzneaţă. Vin dintr-o ţară latină, așa că a fost nevoie să mă adaptez la multe schimbări, de la condusul pe „partea greșită a drumului” la climă și la textura pufoasă a budincii de Yorkshire. Dar unul dintre cele mai șocante elemente culturale a fost reticenţa oamenilor la atingere. În primul an petrecut în Marea Britanie, am vizitat o prietenă în fiecare săptămână pentru „îmbrăţișări de urgenţă”, până am reușit să mă adaptez penuriei de atingere.
De fapt, mi-e teamă că m-am adaptat chiar mai bine decât mi-aș fi dorit. Îmi amintesc de un control de rutină la dentist, într-una din primele ocazii în care m-am întors acasă, în Argentina. Atunci când medicul dentist m-a invitat în cabinet, am întins mâna pentru deja familiarul salut britanic. În loc să-mi strângă mâna, dentistul m-a sărutat pe obraz, provocându-mi un veritabil șoc. Doar pentru câteva secunde, pentru că mintea mi s-a relaxat apoi, amintindu-mi că sunt acasă și că acest gest nu are nimic de-a face cu hărţuirea sexuală.
Sărutul pe obraz este un semn de respect și de afecţiune în Argentina, iar eschiva poate fi considerată aroganţă și lipsă de politeţe. Este adevărat că natura și frecvenţa atingerii diferă de la o cultură la alta, dar îmbrăţișarea și atingerea rămân vitale pentru bunăstarea noastră, potrivit dovezilor pe care le aduce știinţa.
Cel mai important dintre simţuri
Un copil se poate naște surd sau orb și să se dezvolte totuși normal și să se bucure de o viaţă împlinită ca adult. Pe de altă parte, dezvoltarea bebelușilor privaţi de atingere – așa cum s-a întâmplat în orfelinatele cu personal insuficient din România în timpul regimului Ceaușescu – este afectată dramatic, pentru că atingerea are un rol indispensabil în dezvoltarea timpurie a copilului.
În cazul copiilor care nu sunt mângâiaţi, îmbrăţișaţi, ţinuţi în braţe, „creșterea este încetinită, apar comportamente de autoliniștire, precum legănarea compulsivă, iar, în absenţa intervenţiei din exterior, tulburările cognitive, de dispoziţie și de autocontrol pot persista până la vârsta adultă”, susţine profesorul de neuroștiinţe David Linden.
Jucătorii de baschet care se ating reciproc în mod frecvent – celebrând scorurile bune cu strângeri de mână, mișcări de tipul „bate-palma” sau o bătaie pe spate – obţin performanţe mai bune.
Trebuie subliniat că atingerea nu este bună doar pentru copiii sau persoanele „sensibile”, ea aducând beneficii substanţiale chiar și jucătorilor înalţi și musculoși din NBA. Un studiu al Universităţii Berkeley a arătat că jucătorii de baschet care se ating reciproc în mod frecvent – celebrând scorurile bune cu strângeri de mână, mișcări de tipul „bate-palma” sau o bătaie pe spate – au performanţe mai bune, pentru că atingerea favorizează încrederea și cooperarea.
Atingerea ne schimbă modul de a percepe oamenii și de a interacţiona cu ei – sau cel puţin asta spun studiile care arată că, atunci când degetele noastre se ating de ale chelnerului, suntem predispuși să îi lăsăm un bacșiș mai mare. Chiar și un gest aparent neutru, precum ţinerea în mână a unui recipient cu băutură fierbinte, ne poate determina să ne placă mai mult de cei cu care suntem. Creierul nostru pare să asocieze căldura ceștii fierbinţi cu personalitatea caldă a celorlalţi.
„Atingerea interpersonală este o formă de adeziune socială”, spune profesorul Linden, explicând că atingerile gentile activează cortexul orbitofrontal, implicat în stimularea compasiunii.
Tehnologia de ultimă generaţie și atingerea virtuală
Locuiesc la mii de kilometri de ţara mea natală, prin urmare preţuiesc oportunitatea de a comunica online cu familia mea. Tehnologia a făcut lumea mai mică, dar și mai bine conectată. Paradoxal însă, pare să fi evacuat din viaţa cotidiană atingerea umană. Preferăm cumpărăturile online sau achităm cumpărăturile la supermarket la case de marcat unde plătim singuri. Avem sute de prieteni pe reţelele sociale, dar putem încheia ziua fără să fi primit o singură îmbrăţișare.
Totuși este tehnologia de vină pentru lipsa de conectare fizică sau am putea să o transformăm în aliatul nostru? În viitor, tehnologia Haptic va teleporta senzaţia tactilă în lumea virtuală, revoluţionând shopingul online – cum ar fi să poţi atinge materialul unei rochii pe care dorești s-o comanzi? – și ajutând chirurgii să efectueze proceduri dificile.
Deja există „tehnologia îmbrăţișării”. Huggy Pijama este o jachetă haptică ce le permite părinţilor să își îmbrăţișeze virtual copiii. Jacheta are buzunare de aer și plasturi termici și a fost creată de Mixed Reality Lab pentru a ajuta părinţii să-și îmbrăţișeze copiii în timp ce sunt plecaţi într-o călătorie de afaceri, dar poate fi utilă și în cazul copiilor cu autism, cunoscuţi pentru sensibilitatea lor la atingere. Nu există însă, cel puţin deocamdată, date care să arate dacă atingerea virtuală poate crea intimitate și conexiune reală.
Doza zilnică de îmbrăţișări
Mama obișnuia să spună că avem nevoie de șapte îmbrăţișări pe zi pentru a ne menţine sănătoși. Nu cred că există (încă) o doză zilnică de îmbrăţișări care să fie stabilită și recomandată de oamenii de știinţă, dar sper că nu suntem departe de ziua în care medicii vor prescrie un număr exact de îmbrăţișări, așa cum ne sunt recomandate, de exemplu, cele două porţii de fructe și cinci de legume.
Pielea este cel mai mare organ al corpului și este acoperită de aproximativ cinci milioane de receptori senzoriali. Există un motiv bun pentru care acest organ fabulos ocupă atât de mult spaţiu și este proiectat atât de complex: atingerea are o putere remarcabilă. Deși ar trebui să respectăm întotdeauna graniţele oamenilor, ca societate pierdem mult atunci când neglijăm atingerea afectuoasă (nesexuală).
Scrierea acestui articol m-a determinat să analizez cât de prezentă mai este atingerea în viaţa mea și cum aș putea să exersez mai mult această formă vitală de contact.
Dacă vrei să amplifici beneficiile atingerii în viaţa ta, iată câteva sugestii ușor de urmat: îmbrăţișează-ţi prietenii și familia, mergi la masaj în mod regulat, bate palma cu colegii de serviciu, mângâie-ţi câinele. Pentru a-ţi crește nivelul de oxitocină, încearcă să îmbrăţișezi 20 de secunde pe cineva drag – potrivit studiilor, acest gen de atingere dezvoltă sentimentul de încredere reciprocă.
În definitiv, este provocator să ne gândim că, în timp ce a creat lumea fizică prin cuvântul Său, Dumnezeu i-a modelat pe Adam și pe Eva cu mâinile Sale. În mod similar, atunci când a venit pe pământ, Iisus Și-a folosit adesea mâinile pentru a vindeca oamenii, atât fizic, cât și emoţional. Isus i-a atins pe leproși (Luca 5:12,13), oameni de neatins în timpul Său. El a permis unei prostituate să-I spele picioarele (Luca 7:36–50) și a făcut noroi din pământ și salivă – replicând astfel actul creaţiei – și l-a întins peste ochii unui orb, redându-i vederea (Ioan 9:6).
Dumnezeu, Creatorul simţului tactil, ne-a transmis un mesaj limpede prin aceste atingeri iubitoare despre dorinţa Lui de a Se conecta cu noi.
Atingerea și nevoia de spaţiu personal
Oricine a mers vreodată într-un autobuz aglomerat știe că atingerea nu este întotdeauna plăcută. Atunci când graniţele personale sunt încălcate, atingerea poate fi neplăcută și chiar dăunătoare. Recunoașterea valenţelor pozitive ale atingerii nu reprezintă o scuză pentru a invada spaţiul personal al celor din jurul nostru. Limitele diferă, în funcţie de context, de cultură și de preferinţe personale, iar atingerile sigure implică învăţarea unor strategii de stabilire și de respectare a graniţelor personale.
În practică, respectarea graniţelor ar putea însemna să îi permiţi copilului tău să refuze politicos o persoană care dorește să îl îmbrăţișeze strâns, învăţând astfel că are dreptul să accepte sau să refuze o atingere. În egală măsură, ar putea însemna să le permiţi colegilor de birou să se salute printr-o îmbrăţișare, dacă își doresc acest lucru.
Recent, o prietenă mi-a spus că la locul ei de muncă au fost interzise îmbrăţișările, aceasta fiind o „măsură preventivă” împotriva hărţuirii sexuale. Dar evitarea oricărei atingeri din teama de a nu fi greșit înţeles sau de a evita acuzaţiile de hărţuire sexuală nu rezolvă problema, ci, în realitate, creează una nouă.
Atunci când refuzăm să ne conectăm fizic, pierdem lucruri esenţiale pentru starea de bine și pentru sănătatea noastră și a celor din jur. Prin urmare, în loc să permitem fricii să ne gestioneze conexiunea fizică, putem promova o cultură a respectului, în care foamea noastră de atingere să fie împlinită într-o manieră sigură, vindecătoare.
Vanesa Pizzuto, jurnalistă independentă și prezentatoare radio, scrie din Londra, Marea Britanie. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
