O foamete „de proporţii biblice” se profilează deja la orizont, afirmă David Beasley, directorul  Programului Alimentar Mondial. Peste 30 de ţări din cele în curs de dezvoltare ar putea fi atinse de acest flagel – 1 milion de oameni deja sunt afectaţi. „Nu este vorba de oameni care se culcă flămânzi doar”, insistă Beasley, explicând că este vorba de o stare de urgenţă în care ajutorul din exterior este singura speranţă.

Cei mai săraci locuitori ai planetei au început deja să resimtă suflul crizei alimentare. Măsurile luate pentru a încetini răspândirea COVID-19 au dus la închiderea școlilor în 197 de ţări, motiv pentru care aproximativ 369 de milioane de copii și-au pierdut mesele pe care le primeau la școală.

„Coronavirusul a fost orice altceva, numai un mare egalizator, nu”, spune Asha Jaffar, unul dintre voluntarii care le duc alimente familiilor dintr-un cartier sărac din Nairobi, dezavuând astfel ideea larg răspândită că suntem cu toţii egali în faţa ameninţării acestui nou inamic.

Deși penuria de alimente nu este un fenomen nou, iar lumea a cunoscut deja crize alimentare severe, acestea au fost regionale, generate de fenomene meteo extreme, de conflicte sau de probleme economice. În vremea pandemiei se poate vorbi de un fenomen global al penuriei alimentare, spun specialiștii, subliniind că acesta se conturează la intersecţia mai multor factori generaţi de criza sanitară și de perturbarea ordinii economice anterioare, care se suprapun peste problemele mai vechi, precum schimbările climatice, migraţia sau conflictele armate.

Ceea ce locuitorii ţărilor sărace trăiesc acum este o pandemie a foametei, „o catastrofă umanitară și alimentară”, spune Beasley.

COVID-19 a creat cadrul perfect pentru o criză economică de proporţii. Iar, dacă săracii vor fi cel mai puternic loviţi de aceasta, prognozele pentru economiile puternice ale lumii nu sunt nici ele foarte optimiste.

De la creștere economică la recesiune

„Este foarte probabil ca în acest an economia globală să treacă prin cea mai grea recesiune de la Marea Depresiune”2, a declarat Gita Gopinath, economista-șefă a FMI, în raportul Global World Economic Outlook 2020. Gopinath a subliniat că actuala criză nu le seamănă celorlalte și că, la fel ca „în cazul unui război sau al unei crize politice, există o incertitudine pronunţată în ceea ce privește durata și intensitatea șocului”3.

Ultimele prognoze ale FMI vorbesc de o contractare a economiei globale cu 3%, revizuirea negativă fiind de 6,3 procente faţă de estimarea făcută în ianuarie 2020. O scădere a economiei cu 3% reprezintă însă un scenariu „fericit”, condiţionat de retragerea pandemiei în cea de-a doua jumătate a anului.

De asemenea, dacă vor fi întrunite mai multe condiţii, precum lipsa falimentelor la scară largă, un nivel nu foarte ridicat al șomajului și absenţa stresului sistemic în pieţele financiare, economia globală ar putea înregistra o creștere de 5,8% în 2021. Creșterea ar depăși media anilor precedenţi pandemiei, dar în acest scenariu intervin totuși „incertitudini considerabile” legate de pandemie, de comportamentul pieţelor financiare și de consecinţele economice ale crizei de sănătate.

Cu excepţia Chinei, care ar putea să înregistreze o creștere economică de 1,2% în acest an, economiile dezvoltate vor suferi o contracţie de 6%, iar ţările emergente și în curs de dezvoltare, o contracţie între 1 și 2,2%.

Pierderea cumulată a PIB-ului în perioada 2021-2022 ar putea atinge suma de 9 mii de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă ceva mai mult decât economiile Germaniei și Japoniei luate împreună. Criza globală nu va ierta pe nimeni, avertizează Gopinath, subliniind provocările suplimentare pe care le vor avea de gestionat economiile emergente și cele în curs de dezvoltare.

Pandemia reliefează chipul sărăciei din ţările bogate

Criza COVID-19 amplifică dimensiunile sărăciei în Marea Britanie, unde, potrivit datelor oficiale, 14 milioane de persoane se confruntă cu sărăcia după deceniul de austeritate ce a urmat crizei financiare din 2008.

The Economic Times scria, la începutul lunii aprilie, că în ultimele două săptămâni aproape 1 milion de persoane apelaseră la Universal Credit, forma guvernamentală principală de ajutor de stat, de 10 ori mai multe decât numărul obișnuit. Situaţia este catalogată drept „o provocare fără precedent”, de către organizaţie caritabilă The Trussel Trust, care gestionează o reţea de 1.200 de bănci de alimente.

„Dacă familiile care câștigau decent înainte de pandemie se îndreaptă spre Universal Credit, ele se vor trezi dintr-odată la limita sărăciei”, declară Louisa McGeehan, directorul Child Poverty Action Group UK.

În Spania, experţii au avertizat că săracii, vârstnicii, categoriile marginalizate și persoanele cu slujbe prost plătite sunt afectate disproporţionat de criza generată de noul coronavirus, scrie The Guardian. Astfel, o hartă a guvernului regional catalan, care a urmărit evoluţia răspândirii virusului, a arătat că locuitorii cartierelor sărace din Barcelona aveau un risc de 6-7 ori mai mare de a fi infectaţi, comparativ cu cei din cartierele bogate.

Criza economică „fără precedent” declanșată de pandemie, așa cum a anunţat-o Banca Spaniei, îi lovește tot pe cei mai săraci. Cartierul Puente de Vallecas, unul dintre cele mai sărace și mai lovite de epidemie din Madrid, este o ilustraţie a modului în care această dublă criză afectează persoanele vulnerabile. În Puente de Vallecas trăiesc 230.000 de oameni, mulţi dintre aceștia fiind imigranţi din America Latină, din Maroc și din Europa de Est. Sunt, în general, persoane care lucrează în sectoare unde se câștigă puţin, iar locul de muncă nu este deloc sigur.

Patricia Dominguez are 55 de ani, este originară din Columbia și e văduvă. A fost concediată și ea, la fel ca și colega ei de cameră, imediat ce COVID-19 a început să facă ravagii în oraș. Primește vouchere pentru cumpărături de la Crucea Roșie, dar se descurcă greu.

„Mâncăm puţin. Trăim cu o dublă teamă, de virus și de criza economică”, povestește femeia.

Spania nu s-a așteptat la o criză sanitară de o asemenea amplitudine, declară profesorul Manuel Franco, de la Universitatea Alcalá, din Madrid, subliniind că este nevoie ca deciziile care se vor lua să se construiască pornind de la inegalităţile sociale existente. Inegalităţi deja accentuate înainte de pandemie – decalajul veniturilor a creat și o diferenţă de viaţă de 7, respectiv 11 ani, între locuitorii celor mai bogate, respectiv celor mai sărace cartiere din Madrid și din Barcelona, potrivit unui studiu publicat în 2019 de organizaţia Oxfam Intermon.

Și, dacă astfel arată chipul sărăciei în ţările dezvoltate ale Europei, cum arată el în regiunile deja vulnerabile? Un raport recent avertizează că pandemia este o lovitură de ciocan pentru milioane de oameni care fac de multă vreme exerciţii de echilibristică pe marginea prăpastiei financiare.

Când foamea este un dușman mai de temut decât noul coronavirus

Aproximativ 265 de milioane de persoane din ţările cu venituri mici și medii s-ar putea confrunta cu lipsa alimentelor în 2020, un număr aproape dublu faţă de anul precedent, potrivit raportului Programului Alimentar Mondial, o agenţie specializată a ONU.

De altfel, majoritatea persoanelor care s-au luptat cu criza de alimente în 2019 provin din ţări afectate de conflicte (77 de milioane), schimbări climatice (34 de milioane) și crize economice (24 de milioane).

În anul precedent, Yemenul, Congo, Afganistanul, Venezuela, Etiopia, Sudanul de Sud, Siria, Sudanul, Nigeria și Haiti au fost ţările afectate de cele mai grave crize alimentare, găzduind aproximativ 66% din persoanele care se luptă cu insecuritatea alimentară la nivel mondial. În timp ce 61% din populaţia din Sudanul de Sud a suferit din lipsă de alimente în 2019, cel puţin 35% din populaţia unor state precum Zimbabwe, Sudan, Yemen, Republica Centrafricană, Siria și Haiti s-a confruntat cu aceeași problemă anul trecut.

Companiile multinaţionale din industria alimentară avertizează, la rândul lor, că numărul persoanelor care suferă de foame cronică ar putea ajunge la 1,6 miliarde (dublu faţă de numărul actual).

Noul coronavirus amplifică problemele existente și creează altele noi, spun specialiștii, care se tem că, în cazul multora, nu COVID-19 va fi prima problemă, ci efectele economice grave pe care acestă boală le antrenează. Modul nostru de a trăi și de a lucra s-a schimbat peste noapte, iar măsurile luate pentru a ţine în frâu răspândirea virusului au afectat inclusiv producţia alimentară.

Experţii spun că motivele cele mai importante de îngrijorare sunt legate de refugiaţi și de persoanele din zonele de conflict (inclusiv de cele din nord-estul Nigeriei, din Sudanul de Sud, Siria și Yemen).

Pandemia „este o lovitură de ciocan pentru multe milioane de persoane”, a declarat Arif Husain, economistul-șef al Programului Alimentar Mondial, subliniind că acestea „nu aveau nevoie de COVID-19. Chiar și fără această boală, viaţa lor atârna de un fir de aţă”.

Dincolo de cifre sunt oamenii și dramele lor

Chiar dacă nu există un deficit de alimente la nivel mondial din cauza pandemiei, problemele logistice legate de plantarea, recoltarea și transportul alimentelor vor lăsa în stare de vulnerabilitate ţările sărace, mai ales pe cele care se bazează pe importuri, a declarat Johan Swinnen, directorul general al Institutului Internaţional de Cercetare al Politicii Alimentare (International Food Policy Research Institute), din Washington.

Carantina și lipsa alimentelor a provocat proteste și jafuri din Honduras până în Africa de Sud și India, scrie The New York Times.

În Kibera, cea mai mare mahala din capitala Kenyei, epidemia a îngroșat rândurile celor care sufereau deja de foame. Disperarea oamenilor e atât de mare încât, atunci când au primit donaţii în ulei și făină, aceștia s-au îmbulzit, deciși să nu rămână fără preţioasele ingrediente, iar, în învălmășeală, două persoane au fost omorâte și mai multe, rănite.

„Nu avem bani și trebuie să supravieţuim. Asta înseamnă să nu mănânci mult”, spune Pauline Karushi, care și-a pierdut locul de muncă și locuiește împreună cu copilul ei și alte patru rude într-o locuinţă cu două camere.

Lipsa alimentelor se profilează tot mai ameninţător și în India, unde mulţi depindeau de venitul pe care reușeau să-l strângă zilnic. Lipsa banilor a forţat locuitorii orașelor să se întoarcă în zonele rurale de origine, declașându-se astfel „cea mai mare migraţie în masă din naţiune de la declararea independenţei”, potrivit declaraţiei lui Amitabh Behar, directorul executiv al organizaţiei Oxfam India.

„Dacă nici măcar nu ai o casă, cum poţi lucra de acasă?” se întreabă cu amărăciune Ramchandran Ravidas. Are 42 de ani și este șofer de ricșă. De când s-a instituit carantina, nu mai are clienţi. În mod normal, în zilele bune, când avea multă energie, putea câștiga până la 6 dolari pe zi. Este prima oară în viaţă când nu-și mai poate câștiga existenţa și prima dată când primește mâncare de la o organizaţie caritabilă. Bărbatul locuiește în garajul proprietarului care îi închiriază ricșa și acum se teme că va fi dat afară, câtă vreme clienţii nu mai apelează la serviciile lor. „Nu mă îngrijorează coronavirusul; dacă vine să mă ia, măcar această viaţă mizerabilă va lua sfârșit”, concluzionează Ravidas, după ce și-a cumpănit alternativele.

„Nimeni nu moare de febră”, spune una dintre zicalele care circulă în mahalaua San Roque din Manila, conturând astfel, prin excludere, imaginea adevăratului dușman de care se tem. Oamenii sunt obișnuiţi cu febra și tusea în cartierul în care infracţiunile mărunte, lipsa alimentelor, aglomerarea și lipsa igienei sunt probleme curente. Restricţiile de circulaţie îi sperie însă mai mult decât infectarea.

Izolarea „este un coșmar pentru oameni ca noi”, spune Susan Baldoza, subliniind că, în San Roque, oamenii preferă să moară din cauza infectării decât să se stingă de foame.

Pe lângă pandemie, mai multe ţări din Africa se confruntă cu o invazie istorică de lăcuste. Încă din luna ianuarie, ONU a avertizat asupra faptului că lăcustele prezintă „o ameninţare extrem de alarmantă și fără precedent” la adresa securităţii alimentare și a mijloacelor de trai. Pandemia îngreunează eforturile de combatere a acestei invazii, iar, în urmă cu două săptămâni, un al doilea val de lăcuste, cu dimensiuni și de 20 de ori mai mari decât cel anterior, a lovit din nou continentul.

„Ne așteptăm ca guvernul, partenerii și Programul Alimentar Mondial să ne salveze, venind în ajutorul nostru cu alimente. Altfel, oamenii noștri vor sfârși în înfometare”, spune Christine Apolot, primarul districtului Kumi din Uganda.

Cei care nu au pe nimeni

Directorul Programului Alimentar Mondial a anunţat deja Consiliul de Securitate ONU că este nevoie de un ajutor de 2 miliarde de dolari în cel mai scurt timp posibil, pentru că situaţia persoanelor sărace din ţările în curs de dezvoltare se deteriorează rapid. De asemenea, alţi 350 de milioane de dolari vor fi necesari pentru transportul alimentelor în zonele de criză. Acest apel vine în contextul în care, la sfârșitul lui 2019, experţii prognozau că „2020 va fi cel mai rău an de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, înainte chiar ca invazia lăcustelor să fi devenit o realitate dramatică în Africa.

În viitorul apropiat, cele mai sărace state s-ar putea confrunta cu o dilemă greu de tranșat: să salveze oamenii de coronavirus sau să-i salveze de la moartea prin înfometare, punctează raportul Programului Alimentar Mondial.

Moartea prin înfometare este evitabilă, susţine David Beasley. „Dacă primim banii și menţinem lanţurile de aprovizionare deschise, putem evita foametea”, spune Beasley, reamintind că „suntem în această problemă împreună”. 

În cazul în care ţările sărace nu vor reuși să controleze epidemia, virusul ar putea deveni endemic, așa încât să genereze focare noi în întreaga lume, susţin 20 de experţi (printre care patru laureaţi ai Premiului Nobel) care le-au scris liderilor G20, pentru a-i avertiza asupra „impactului sanitar și social inimaginabil” al crizei COVID-19 în aceste regiuni. 

Chiar dacă indiferenţa faţă de suferinţa celor de pe alte meridiane ne-ar costa prea scump ca să ne-o permitem, totuși avem un motiv chiar mai puternic să intervenim, spune Arif Husain: „Trebuie să fim lângă acești oameni, pentru că, dacă noi nu vom fi, nimeni altcineva nu va fi.”