După ce autorităţile au anunţat o relaxare a restricţiilor, așteptăm ziua de 15 mai cu sufletul la gură, poate chiar cu planuri de a recupera ultimele crâmpeie ale unei primăveri confiscate.

Totuși, pandemia nu se încheie la 15 mai și avem nevoie, fiecare dintre noi, să știm care sunt beneficiile și riscurile care vin la pachet cu relaxarea.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Dincolo de dorinţa firească de reîntoarcere la muncă a celor pe care izolarea i-a strâmtorat financiar, este limpede că mulţi au obosit să se răsucească în năvodul restricţiilor, așa că se pregătesc deja, cel puţin declarativ, să-și reia viaţa de dinainte: vizite, plimbări în parcuri, ieșiri în mall și la terase, incursiuni în frizerii și saloane de frumuseţe, planificarea vacanţelor și ieșiri în weekend, dacă noile reguli o vor permite.

Argumentele pentru reîntoarcerea în pas vioi la normalitate vin din registre diferite, de la nevoia relansării urgente a economiei și suspectarea autorităţilor că exagerează pericolul reprezentat de COVID-19 la credinţa că oricum trăim înconjuraţi de virusuri și de multe alte pericole și că trebuie să învăţăm cum să ne strecurăm printre ele.

Alţii susţin că ar trebui să respectăm, în mare, aceleași reguli care ne sunt impuse acum, pentru că pandemia nu-și modifică evoluţia doar pentru că anulăm starea de urgenţă.

Mai e puţin până la 15 mai, dar cei din a doua categorie se plâng că oamenii deja s-au relaxat de la primele știri despre îndulcirea restricţiilor: șoselele sunt din nou aglomerate, spaţiile pieţelor și magazinelor sunt înţesate de oameni, mulţi nu poartă mască, iar distanţa dintre persoane nu mai este respectată.

Organzaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat, în prima parte a lunii aprilie, că ridicarea prematură a restricţiilor ar putea duce la reizbucnirea pandemiei. Când este însă prea devreme pentru toată lumea și pentru fiecare ţară în parte?

Navigând în ape nesigure

Ceea ce putem spune cu certitudine despre COVID-19 și efectele sale este că acest subiect e învăluit încă în prea multă incertitudine – aceasta este concluzia unei analize stufoase semnate de jurnalistul Ed Yong pentru The Atlantic. Identitatea agentului patogen este una dintre puţinele certitudini ale oamenilor de știinţă, scrie Yong, trecând în revistă întrebările la care nu există răspunsuri clare sau definitive: „De ce unii oameni se îmbolnăvesc, dar alţii, nu? Modelele experţilor sunt prea optimiste sau prea pesimiste? Cât de contagios și de letal este, într-adevăr, virusul? Câte persoane au fost infectate de fapt? De ce nu avem răspuns la atât de multe întrebări?” Cu atât de multe necunoscute, durata cât este sigur să se menţină restricţiile este, la rândul ei, o necunoscută.

De fapt, un întreg hăţiș de factori sociali, epidemiologici și epistemologici fac din această pandemie o problemă copleșitoare, scrie Yong, analizând în detaliu fiecare dintre acești factori.

De la începutul pandemiei, au fost publicate peste 7.500 de studii despre COVID-19, dar, în ciuda acestui număr impresionant, „nu am asistat la răsturnări complete de situaţie”, afirmă Carl Bergstrom, epidemiolog de la Universitatea din Washington.

O excepţie a constituit-o informaţia că persoanele infectate sunt contagioase și înainte de a prezenta simptome, care, de altfel, a fost verificată prin alte studii după ce a fost anunţată de un studiu german publicat la începutul lunii februarie.

Presa preia însă studii care n-au fost încă validate și de alţi cercetători și face din concluziile lor titluri de primă pagină care iluzionează și entuziasmează populaţia. Un astfel de studiu a fost cel al cercetătorilor de la Universitatea Stanford, care a concluzionat că 2,5-4,2% din populaţie a fost deja infectată, ceea ce ar însemna că virusul este mai puţin letal decât se crede, iar izolarea este o reacţie excesivă. Metodele și concluziile studiului au fost însă criticate de alţi oameni de știinţă, inclusiv de statisticieni și virusologi.

De altfel, asemenea dezbateri și contestări ale studiilor sunt tipice mediului academic, scrie Yong, dar diferenţa este că acum au loc la câteva zile, în loc de câteva luni, și sunt aduse în vizorul publicului (și) pentru că studiile precum cel al Universităţii Stanford ajung acum să fie publicate înainte de procedura evaluării inter pares (engl. „peer review”) – procesul evaluării studiului de alţi specialiști înainte de publicarea lui într-o revistă de specialitate. Rezultatul este că publicul e bulversat de toate aceste date contradictorii și are impresia că i se ascund informaţii pe care deja le-a preluat ca sigure.

Nu în ultimul rând, pandemia le-a dat prilej diferiţilor specialiști să ofere opinii și soluţii în probleme în care nu au competenţă. Desigur, în ochii publicului larg, reputaţia specialistului șterge orice alt neajuns, iar faptul că specializarea modernă a devenit mai profundă, dar și mai îngustă, rămâne un amănunt pe care nu-l mai amintește nimeni.

Analizând toţi factorii care intervin în desfășurarea pandemiei, Yong conchide că știm încă destul de puţin pentru a ne avânta în decizii cu miză (individuală și colectivă) mare.

Cum să privim modelele de succes ale combaterii pandemiei

Politica laxistă a Suediei este foarte apreciată de susţinătorii decarantinării urgente, ca și de aceia care cred că nu există beneficii reale ale politicilor severe de sănătate publică.

Recent, OMS a oferit strategia Suediei drept „model”. Aici, cursurile au fost suspendate în licee și universităţi, au fost interzise adunările publice cu mai mult de 50 de participanţi, muzeele au fost închise, iar vizitele la centrele de bătrâni, interzise, dar școlile pentru copii sub 16 ani au rămas deschise, iar barurile, restaurantele și cafenelele pot funcţiona dacă au mesele așezate la distanţa recomandată.

„Suedia reprezintă un model, dacă vrem să ne întoarcem înapoi la o societate în care să nu avem izolare”, a subliniat dr. Mike Ryan, un expert în urgenţe la ONU. Ryan a precizat însă că nu a fost vorba de o atitudine pasivă a autorităţilor suedeze, care ar fi lăsat boala să se răspândească, ci de implementarea unei politici publice „în parteneriat cu populaţia”. Expertul a subliniat și faptul că ţara scandinavă a intensificat testarea și că sistemul medical suedez are capacitatea de a gestiona cu succes focarele.

Modelul suedez a ajuns să fie ridicat în slăvi și folosit pentru a înnoda teorii conspiraţioniste despre totalitarismul celorlalte state, care au impus măsuri severe de sănătate publică, dar prea puţini au realizat că el nu poate fi exportat oriunde, scrie medicul Vlad Mixich, expert independent în board-ul Agenţiei Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă.

În primul rând, majoritatea suedezilor respectă măsurile de distanţare socială, chiar dacă acestea sunt recomandate și nu impuse, pentru că au încredere în guvern. În al doilea rând, autorităţile au luat diverse măsuri care limitează circulaţia (de exemplu, suedezii au posibilitatea de a lua 4 săptămâni de concediu plătit, s-a redus numărul trenurilor care circulă, zborurile interne sunt aproape închise). În al treilea rând trebuie spus că, în ciuda faptului că suedezii respectă în general recomandările, numărul deceselor înregistrate, raportat la mărimea populaţiei, este de 3-6 ori mai mare decât în celelalte ţări din Scandinavia, unde măsurile de distanţare sunt obligatorii.

De altfel, însuși Anders Tegnell, epidemiologul-șef al Suediei, nu recomandă acest model și celorlalte ţări, insistând asupra nevoii de adaptare a măsurilor la specificul naţional.

În același timp însă, Tegnell a subliniat nevoia de a identifica măsuri care pot fi continuate pe termen lung, nu doar pentru câteva săptămâni sau luni.

Relaxarea: Un pas înainte, unul înapoi?

Relaxarea restricţiilor nu are loc pentru că am găsit soluţii la criza sanitară care a bulversat globul, ci pentru că n-avem încotro.

După ce omenirea a văzut că nu are resurse pentru a sta acasă mai mult de o lună, poate  două, și după ce miracolul la care spera nu s-a produs, dimpotrivă, pierderile economice au devenit drastice, ieșirea din izolare este soluţia spre care ne îndreptăm cu toţii – notează autorul unui articol publicat în Republica. Nu avem argumente solide pentru carantină sau pentru relaxare, iar variantele intermediare nu sunt încă bine calculate, crede autorul, dar, cu toate acestea, suntem forţaţi să apăsăm pe pedala relaxării din luna mai. Va fi un examen dur, dar de neocolit, pentru că „probabil, la finalul pandemiei, volumul total al pierderilor economice va avea atât de multe zerouri, încât nimeni nu-l va mai putea înţelege”. Despre recesiunea economică globală și despre estimările specialiștilor cu privire la anvergura și durata ei am scris și în articolul „«În loc să ne ucidă coronavirusul, ne va ucide foamea.» Impactul COVID-19 asupra săracilor lumii.

Repornirea economică nu este o chestiune așa de simplă cum ni se pare, de altfel, argumentează jurnalistul Jonathan Last. Este nerealist să crezi că poţi „redeschide” America, atâta vreme cât sursa șocului economic este pandemia, nu restricţiile guvernamentale, care „doar au ratificat comportamentele pe care marea majoritate a persoanelor și instituţiilor le adoptau deja ca răspuns la COVID-19”.

Cunoașterea ratei de infectare reprezintă un element-cheie pentru modelarea politicilor de sănătate publică, scrie epidemiologul Gabriel Leung, de la Universitatea din Hong Kong. Cel puţin pentru o perioadă de un an de acum înainte trebuie să fim pregătiţi pentru cicluri de relaxare și de reintroducere a restricţiilor, aplicate „în moduri care pot menţine pandemia sub control, dar cu un cost economic și social acceptabil”, susţine Leung.

Iar, dacă dăm credit estimărilor făcute de specialiști precum Leung, data de 15 mai nu ni se mai pare, dintr-odată, ziua în care ieșim fără nicio grijă din colivie.

Sub semnul prudenţei

Când majoritatea ţărilor europene au ridicat parţial o serie de restricţii sau se pregătesc să o facă, statul român pare hiperprudent, pe măsură ce nerăbdarea cetăţenilor sporește, scrie jurnalistul Cătălin Striblea.

Danemarca a fost prima ţară din vestul Europei care a redeschis, la 15 aprilie, școlile și grădiniţele, după o lună de restricţii. Decizia a fost contestată de unii părinţi, care s-au plâns că guvernul le folosește copiii drept „cobai”, dar premierul Mette Frederiksen a susţinut că decizia a fost necesară pentru a le permite părinţilor să revină la serviciu și pentru relansarea economiei.

Grecia redeschide magazinele mici. În Franţa, circulaţia va fi permisă fără declaraţie în localităţi, precum și în afara lor pe o rază de 100 de kilometri, din 11 mai, iar parcurile, cimitirele și bibliotecile se redeschid.

În Italia, din 4 mai, 4,5 milioane de persoane vor merge la serviciu, iar activitatea sportivă individuală va fi permisă la orice distanţă de casă.

Germania și-a deschis școlile pe 4 mai, iar exemplul ei va fi urmat și de Belgia (11 mai, cu maximum 10 copii în clasă) și de Austria (18 mai).

Așteptările românilor vor fi greu de gestionat în următoarele zile, tocmai pentru că populaţia privește la măsurile de relaxare pe care le iau alte state, iar numărul de infectaţi și de morţi din ţara noastră pare foarte mic în comparaţie cu bilanţul altor state.

În plus, presiunile economice sunt mari, iar capacitatea noastră de a rezista restricţiilor de până acum pare să se fi subţiat considerabil, scrie Cătălin Striblea.

Totuși avem motive să ne luăm măsuri de precauţie acum, dar mai ales după relaxare, scrie jurnalistul, pentru că, „deși suntem guvernaţi de așteptări și de informaţii globale, salvarea vieţii și a felului nostru de viaţă stă în ograda proprie”. Și cum stau lucrurile în bătătura noastră? Nu am trecut de vârful epidemiei (suntem într-o curbă numită fierăstrău, cu scăderi și creșteri ale numărului de îmbolnăviri), capacitatea de testare e mai mică decât la alte state, media de vârstă a bolnavilor este de 46 de ani, iar sistemul nostru medical nu poate concura cu al ţărilor europene care relaxează deja restricţiile.

Relaxarea restricţiilor este o veste bună pentru toată lumea, dar cu o condiţie: să înţelegem că pandemia nu s-a încheiat. Ne îndreptăm spre „o nouă stare de normalitate, centrată pe responsabilitatea individuală”, declară Răzvan Cherecheș, directorul Departamentul de sănătate publică al Facultăţii de Știinţe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai.

„Soluţia ar putea fi să ne raportăm la infecţia cu COVID-19 precum ne raportăm la viteza excesivă ca factor de risc pentru accidentele de circulaţie sau la consumul cronic de alcool ca factor de risc pentru ciroza hepatică”, susţine Cherecheș.

Pentru a pregăti ieșirea românilor din izolare, este nevoie de parcurgerea a patru pași, explică profesorul.

În primul rând, avem nevoie de o campanie de informare continuă, destinată persoanelor din categoriile de risc, care au nevoie să știe cum anume să se protejeze.

În al doilea rând, spitalele trebuie să-și extindă capacitatea de tratare a cazurilor severe.

În al treilea rând, este nevoie ca persoanele care merg la muncă să poarte mască în locurile publice.

Și, în al patrulea rând, bolnavii cu simptome ușoare sau moderate trebuie să fie trataţi de medicii de familie prin telemedicină, internarea în spital fiind rezervată pentru pacienţii cu simptome severe.

Acești pași urmăresc, în esenţă, trecerea de la abordarea paternalistă la cea bazată pe responsabilitatea individuală, o tranziţie bine-venită și realizabilă, întrucât mediatizarea subiectului a sensibilizat populaţia cu privire la protecţie și riscurile COVID-19 la un nivel incomparabil faţă de alţi factori de risc, susţine Cherecheș.

Așadar știm ce avem de făcut, iar testul pe care urmează să-l dăm va fi legat de conștiinciozitatea cu care aplicăm ceea ce știm. Este, până la urmă, un test de responsabilitate și de empatie în egală măsură, care va arăta nu doar cât de bine știm să gestionăm o pandemie fără precedent, ci și cât de mult preţ punem pe viaţa celor mai vulnerabili dintre noi.