Luându-ne umanitatea înapoi

780

În lume există foarte mulţi oameni care fac foarte mult bine. Când ne gândim la ei, ne vin în cap exemple ca Bill Gates și Warren Buffet, care ne-au obișnuit cu ideea că trebuie să fii bogat ca să ajuţi. Însă o persoană din Arabia Suadită a arătat cât de șocant de simplu este de fapt.

Bărbatul, care a decis să rămână anonim, a venit cu o idee genială pentru ca el și alţii ca el să-i poată ajuta pe nevoiașii din orașul Hail, Arabia Saudită, scutindu-i de rușinea de a cerși. Bărbatul a instalat un frigider pe stradă, în faţa casei sale, și și-a invitat vecinii să doneze mâncarea care le rămâne de la masă, pentru ca apoi oamenii săraci să se servească singuri din frigider.

Ideea a atras atenţia presei internaţionale după ce o figură religioasă locală a lăudat gestul pe Twitter. Utilizatori din toată lumea au fost de acord că este exact ce lipsea, „o idee simplă, dar genială, care este cu adevărat de folos oamenilor în nevoie”, scrie Huffington Post.

foto

Cu toate astea, alte frigidere nu au mai apărut după ce gestul a fost făcut public. Nu putem decât să ne întrebăm de ce nu. Dacă este atât de simplu să ajuţi, de ce nu se implică mai multe persoane? De ce a devenit caritatea apanajul celor bogaţi și cu influenţă?

Disiparea responsabilităţii

Era la începutul lui septembrie 2013 când, în toiul unei zile, la ora 4 după-amiaza, pe un bulevard aglomerat din centrul Bucureștiului, o tânără a fost luată cu forţa, sub ameninţarea cuţitului, și violată. Deși tânăra a încercat să semnaleze situaţia și a plâns încontinuu, „trecătorii au asistat impasibili la agresarea unei femei”, a relatat Europa FM.

Pentru București a fost un caz șocant, nu pentru că orașul ar fi centrul oamenilor de treabă, ci pentru că acest caz a ajuns în presă, deși la fiecare 4 ore în România are loc un viol de care nu auzim. Cu siguranţă, cazurile în care martorii nu se implică pentru salvarea victimei sunt mai comune decât ne închipuim, iar acest caz nu a fost o excepţie, oricât ne-ar plăcea să credem că suntem mai buni de atât.

Sociologii și psihologii au descoperit ce stă în spatele acestei impasibilităţi și este un fenomen ce oferă un răspuns la întrebarea mai generală: „De ce nu ajutăm oamenii în nevoie?” Deși pare contra-intuitiv, cercetătorii au descoperit că responsabilitatea pe care fiecare persoană o resimte atunci când un străin cere ajutor se disipează cu cât crește numărul celor care l-ar putea ajuta.

Această apatie a martorului se explică, în mod ironic, prin punerea încrederii în bunătatea altuia. 20 de martori au trecut pe lângă o fată ce era violată pe stradă la un bal de absolvire a unui liceu din Richmond, SUA, pe 24 octombrie 2009. Unii au râs, alţii au făcut poze, și toţi au presupus că la un moment dat unul dintre ei va suna la poliţie, așa că până la urmă niciunul nu a făcut-o. Mecanismul nu mai stă în picioare când sunt doar doi, trei martori, explică Psychology Today.

Același principiu se aplică și în cazul persoanelor sărace. Dacă ne gândim câtă lume trece pe lângă o persoană care cerșește, logica ne asigură că nu mai este nevoie să ajutăm și noi. Un experiment recent cu două fetiţe care umblau singure prin centrul Londrei, arată altceva. O singură persoană din 616 le-a abordat să le întrebe dacă s-au pierdut sau au nevoie de ajutor.

Problema cu eficienţa

O altă problemă care ne oprește să luăm exemplul bărbatului din Arabia Saudită, sau cel puţin să ne încercăm să gândim la fel, este faptul că nu suntem obișnuiţi cu gândul de a face ceva degeaba, fără niciun fel de recompense.

Încă există printre mulţi dintre noi reminescenţe ale unui timp în care societate omul prosper era sinonim cu omul drept, iar sărăcia era sinonimă cu viciul și lenea. Caritatea se făcea ca un act administrativ impus aspru, agentul caritabil fiind sigur de superioritatea sa morală și blamând victima pentru propria sărăcie.

În prezent, poate și datorită crizei financiare, capacitatea de a face bani nu mai este măsura tuturor lucrurilor, iar posesiunile materiale nu mai presupun și posesiunea unor calităţi morale înalte. Am învăţat mai degrabă să judecăm oamenii după virtuţile lor sociale, după spiritul civic și devotamentul pentru ţinte intelectuale sau dezinteresate. Cu toate astea, chiar și acum ne găsim atrași înapoi în gândirea cu standarde duble: eu și ei.

În consecinţă, avem o problemă cu acţiunile de caritate care nu rezolvă decât problema, nu și cauzele ei, care nu sunt în stare să niveleze platoul pe care noi înșiși nu suntem capabili să îl vizualizăm ca realitate.

Nu ne pasă că pentru acei oameni chiar și o acţiune ce are doar rol de pansament este mai bună decât nimic, pentru că nouă nu ne aduce nimic. Nu primim nicio recunoștinţă publică pentru 50 de bani pe care i-am dat unui om la colţul străzii și nici nu am ajutat cu nimic societatea să crească la nivelul pe care ni l-am dori.

Persoanele care gândesc așa spun că nu este nimic mai rău decât să hrănești iluziile unui om sărac că va primi mereu ceva de mâncare, în timp ce ignoră faptul că are responsabilităţi, că ar trebui să muncească și să fie independent financiar. Însă cât rău să fi produs un măr pe care un sărac l-a luat din frigiderul din Hail? Și am ajuta mai mult societatea dacă am face acest „rău” sau răul de a fi spectatori apatici la sălbăticirea omenirii?

Foto: Twitter@MohamadAlarefe

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.