Victimele războiului dintre creștinism și cultura contemporană

218

Atunci când se discută despre interconectarea valorilor religioase și a culturii contemporane, mulţi găsesc dificilă armonizarea lor. Inclusiv clericii. Unii cedează în faţa presiunii culturale, pierzându-și astfel identitatea creștină. Alţii încearcă să reziste chiar cu riscul izolării în propria credinţă. În timpul acesta, numărul neafiliaţilor religioși crește, iar creștinismul pare să fi devenit victima unei lupte inegale.

Statisticile ultimilor ani prezintă o situaţie îngrijorătoare. Neafiliaţii religios au devenit a treilea cel mai numeros grup „religios” din lume, după creştini şi musulmani. Multe întrebări se pot ridica cu privire la cauzele care au generat plecările masive din biserici. De asemenea, se pot identifica vinovaţi și vinovăţii.

Însă, oricât de mult ar fi acuzaţi nereligioșii pentru orientarea lor excesiv mundană, o evidenţă tristă rămâne: creștinismul pare să fie tot mai puţin atractiv. În spaţiul capitalist supravieţuirea sa a devenit o problemă. Drept urmare, migraţia creștinismului spre Extremul Orient vine ca o reacţie firească.

Și totuși există zone, chiar în Occidentul materialist, unde creștinismul este trăit la cote înalte și are relevanţă în faţa nereligioșilor. Chiar dacă acest gen de oaze religioase nu sunt surprinse în statistici, ele există și constituie un model pentru un creștinism împietrit în neputinţa lui.

Un asemenea spaţiu este Biserica Mecklenburg, al cărui fondator este James Emery White, pastor și fost președinte al Seminarului Teologic Gordon-Conwell. Biserica de care se ocupă susţine că 70% din credincioșii actuali provin din rândul persoanelor nereligioase. Motivat de această creștere remarcabilă, White a scris o carte numită „Creșterea non-religioșilor: Înţelegând și ajungând la persoanele neafiliate religios”. Prin conţinutul ei, autorul încearcă să exploreze motivul pentru care atât de mulţi americani demonstrează un fel de alergie la religia organizată. În plus, intenţia lui este să identifice modalităţi de captare a atenţiei și a interesului persoanelor nereligioase pentru valorile creștine.

Dinamici care nu pot fi ignorate

După lansarea cărţii, pastorul și teologul american a fost intervievat de către Religion News Service. În cadrul dialogului cu jurnalistul Jonathan Merritt, Emery White a menţionat că există două dinamici care pot explica creșterea exponenţială a persoanelor neafiliate religios. Prima explicaţie este în conexiune cu un anumit context în care trăiește actuala generaţie de tineri, de fapt prima generaţie cu o existenţă desfășurată într-un mediu postcreștin.

Secularizarea și pluralismul au lăsat urme. În consecinţă, era de așteptat ca spiritualitatea să fie transferată mai mult spre spaţiul privat. La această tendinţă s-a adăugat și ideea postmodernă că toate religiile sunt la fel de valabile și adevărate. În opinia teologului american, era imposibil ca aceste aspecte să nu pătrundă în arhitectura mentală contemporană, modelând așteptările și dorinţele.

A doua explicaţie este în strânsă legătură cu percepţia non-religioșilor faţă de ceea ce se întâmplă în interiorul bisericilor creștine. În această privinţă, neafiliaţii religioși consideră adesea că bisericile creștine sunt mult prea implicate în viaţa politică, iar creștinii dau dovadă de intoleranţă și sunt excesiv de angrenaţi într-o existenţă materialistă.

Luând în considerare aspectele menţionate de către White, se poate concluziona că există și o vinovăţie a celor care emit pretenţia de exprimare a unor valori creștine autentice. Vinovăţia este cauzată de existenţa unui decalaj vizibil între pretenţii și practicarea unei religii de facto.

Migraţia interconfesională

Provocat de diagnosticul oferit de către pastorul american, Merritt a dorit să afle dacă tendinţele actuale pe care le manifestă unele biserici și care constau într-o creștere numerică a acestora printr-un transfer de membrii din alte confesiuni creștine poate fi considerată o creștere sănătoasă. Cu alte cuvinte, deplasarea de la o confesiune la alta poate fi considerată evanghelizare?

White susţine că această manieră de a proceda constituie o mare problemă. Prea multe biserici consideră creșterea prin transfer ca o „victorie a Împărăţiei lui Dumnezeu”. Cei care acţionează în acest mod își imaginează biserica implicată într-un concurs. În opinia lui White, prea multe biserici acţionează ca și cum s-ar adresa evreilor „temători de Dumnezeu din Ierusalim” (ca în situaţia relatată în Faptele Apostolilor, cap. 2), ignorându-i pe agnosticii de pe Câmpul lui Marte (menţionaţi în aceeași carte, la cap. 17).

Și care ar fi problema? În aceste istorii biblice poate fi identificat răspunsul lipsei de relevanţă a creștinismului în spaţiul occidental. O abordare după modelul din Fapte 2 într-o lume structurată după modelul Fapte 17 este sortită eșecului, susţine White.

Un creștinism izolat în propria mentalitate

Mulţi creștini și lideri creștini au foarte puţini prieteni necreștini. Fiindcă și-au construit o existenţă desfășurată preponderent în compania celor de-o credinţă cu ei. Iar această atitudine este rezultatul unei mentalităţi de tipul „noi contra ei”. Necreștinii sunt percepuţi ca inamici. Drept urmare, atitudinile de condamnare la adresa nereligioșilor nu lipsesc din practica creștină. Iar dacă adăugăm și tendinţele actuale de mcdonaldizare a creștinismului, se conturează un tablou sumbru al unei religii care nu mai sensibilizează conștiinţe și nu mai transformă vieţi.

Jon Paulien, profesor de teologie şi decanul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Loma Linda, insistă asupra convertirii văzută ca un proces și nu ca un salt care se produce instantaneu. Imaginându-ne o axă valorică, abordarea tradiţională se concentra pe aducerea persoanelor neconvertite de la valori negative la valori cu plus. Însă, în opinia lui Paulien, dacă o persoană trece de la o valoare negativă (-8) la una negativă mai mică (-6), atunci se află în plin proces de transformare. Convertirea nu poate fi asociată doar cu axa pozitivă.

Pe lângă nevoia unei comunităţi autentice sau a unei cauze profunde pentru care merită să își schimbe viaţa, nereligioșii vor să știe cum se vor intersecta valorile religioase cu cele mai profunde nevoi ale existenţei lor. Din păcate, percepţia bisericilor este că nevoia de adevăr ale oamenilor este prioritară.

De fapt, există o dinamică în care adevărul și iubirea se întrepătrund și pe care creștinii o eludează adeseori prin indiferenţă sau nerăbdare. Această percepţie ar trebui să constituie un suficient motiv de îngrijorare pentru cei care sunt interesaţi de viitorul creștinismului.