Jason Padgett era exact așa cum te aștepţi să fie cineva care n-are niciun interes pentru școală, ci doar pentru petreceri și baruri. Un magnet pentru distracţie și pentru necazuri. Așa a ajuns să fie exmatriculat, ceea ce nu l-a afectat prea tare, sau să fie bătut cu sălbăticie, ceea ce i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. În cel mai inimaginabil mod cu putinţă.

Pe 13 septembrie 2002, pe când pleca dintr-un bar cu vesta sa de piele îmbracată peste pieptul gol, Jason a fost bătut de doi indivizi, sub privirile prietenilor, până când a rămas inconștient. Motivul altercaţiei era chiar vesta, pe care bătăușii voiau să și-o însușească.

Când și-a revenit în simţuri, Jason devenise realmente alt om. Nu din pricina sindromului de stres posttraumatic cu care a rămas în urma episodului sau a tendinţei de izolare socială pe care a început s-o dezvolte. Altceva mult mai rar întâlnit s-a întâmplat cu el.

A doua zi, după incident, geometria inundase efectiv viaţa lui Jason. Nimic din ceea ce era în jurul său nu mai arăta la fel. Totul se descompunea în mii și mii de elemente pe care nu le mai observase vreodată. Apa curgând, lumina reflectându-se pe capota mașinii, formele obiectelor cele mai banale deveneau compoziţii complexe. Chiar și numerele deveneau modele grafice în creierul său. Jason vedea „cărămizile” geometrice din care erau construite toate lucrurile din jurul său.

Astăzi, când își învârte linguriţa cu frișcă în cafea, Jason nu mai vede cafeaua sau frișca, ci spirala perfectă, fractalul. „Brusc, nu mai este vorba de ceașca mea de cafea de dimineaţă, e geometria care îmi vorbește”, declara Jason pentru NY Times.

Padgett este unul dintre cele mai puţin de 50 de cazuri documentate la nivel global, de dobândire a sindromului savantului în urma unei lovituri la cap. Lumea sa a fost invadată de incredibile modele matematice, pe care le desenează, spre uimirea tuturor celor care le văd. Jason este unul dintre puţinii oameni din lume care poate desena aproximări ale fractalilor – modele geometrice repetitive care reprezintă „atomii” geometrici a tot ceea ce atingem. Pagina sa de Facebook este fascinantă pentru cei care vor să descopere mai mult despre noua lume în care trăiește Jason Padgett.

Chiar și visele sale sunt geometrie. „Cu greu îmi mai amintesc de timpul în care vedeam lumea așa cum o văd toţi ceilalţi oameni”, comentează reflexiv bărbatul de 43 de ani. Fostul inadaptat la cele mai simple cerinţe ale matematicii, declara într-o altă ocazie: „Văd tipare și unghiuri în absolut orice este în jur. Este pur și simplu minunat”.

Fractal desenat de Jason Padgett

Implicaţiile schimbării

Jason este preocupat acum de cea mai pură ramură a matematicii – teoria numerelor. Conceptul de infinit îl tulbură pe Jason, acum când mintea lui este capabilă să descompună tot ce vede în unităţi din ce în ce mai mici, care se apropie de pragul lungimii lui Planck, considerată a fi cea mai mică unitate de măsură din univers. Cu alte cuvinte, dacă este cineva care poate să vadă cu mintea cele mai mici lucruri din universul existent, mult mai mici decât atomii, Padgett este acela.

Creierul lui Jason a devenit între timp obiect de studiu pentru comunitatea știinţifică. Scanarea cu computerul tomograf a relevat o activitate intensă în emisfera stângă a creierului său, unde știm că se află centrul abilităţilor matematice. Cea mai activă parte a creierului său este însă cortexul parietal stâng, o parte responsabilă pentru integrarea și omogenizarea informaţiilor receptate de individ prin mai multe simţuri. Și lobul temporal, care coordonează memoria vizuală și procesarea percepţiilor și a emoţiilor, a prezentat o activitate mai intensă decât restul creierului lui Padgett.

Cercetătorii nu știu dacă schimbările din creierul lui Jason sunt sau nu permanente, dar cel mai probabil este scenariul pozitiv, crede Berit Brogaard, profesor de filozofie la Universitatea din Miami.

Geniul care doarme la ușă

„Cred că sunt o dovadă vie că aceste abilităţi se află latente în fiecare dintre noi”. Aceasta este convingerea pe care o notează Padgett în memoriile sale, publicate anul acesta (Struck by Genius: How a Brain Injury Made Me a Mathematical Marvel). Și Brogaard crede la fel.

Darold Treffert, care l-a tratat pe Kim Peek, cel care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru filmul „The Rain Man”, l-a examinat de asemenea pe Jason și a concluzionat că nimic nu a fost adăugat sau creat în creierul lui în urma traumatismului. Mai degrabă, „software-ul instalat din fabrică”, „memoria genetică” au fost activate, crede Treffert.

Am putea oare într-o zi, deci, să sperăm la găsirea unei soluţii care să ne descătușeze toate aceste abilităţi latente? Iniţiativa BRAIN a președintelui Barack Obama, cu un buget de 300 de milioane de dolari în primii doi ani, ţintește tocmai să răspundă la această întrebare.

Co-președintele proiectului, Dr. William Newsome, de la Universitatea Standford, a explicat pentru Huffington Post, că există precedente în istoria medicală, când cazuri provocate de accidente au ajutat la descoperiri importante în aria neurologiei. Datorită cazului lui Phineas Gage s-a descoperit rolul cortexului frontal în controlul cognitiv, iar mai târziu, modul de funcţionare al memoriei s-a schimbat radical după ce un pacient a fost operat experimental pentru a scăpa de epilepsie. De aceea, dr. Newsome crede că e posibil să descoperim noi informaţii despre modul în care funcţionează creierul nostru, prin intermediul unor cazuri precum cel al lui Padgett.

Cât de mult am aflat, cât de puţin știm

În ciuda progreselor uimitoare ale știinţei din ultimele decenii, performanţele de care este capabil creierul, și în general, organismul uman, sunt încă mistere uriașe pentru noi. Scrijelim la suprafaţa lucrurilor și reușim să descoperim din ce în ce mai mult, cu entuziasmul copiilor care simt potenţialul distractiv al săpăturilor în nisip, pentru a găsi scoici de diferite mărimi și culori. Dar chiar și când formulăm teorii universale, trebuie să fi realizat deja fiecare dintre noi că nu avem nicio garanţie că lucrurile pe care le vedem și le percepem acum nu se vor vedea cu totul altfel, în lumina unor descoperiri viitoare, accidentale sau nu.

Cazul lui Padget nu ne arată doar cât de puţin știm despre unele lucruri, ci cât de multe lucruri nu știm că nu știm. Ceea ce este vital de reţinut.

Trăim într-o complexitate atât de greu de cuprins cu mintea, chiar și a unuia precum Jason Padgett, încât reverenţa în faţa acestei complexităţi este o necesitate și un nou îndemn de a nu-L exila pe Dumnezeu în afara sferei vieţii și căutărilor noastre. Știinţa trebuie să continue să investigheze, să identifice tipare, să explice fenomene, să aplice practic teoriile pentru a continua să ne dezvoltăm tehnologic și să facem mai ușoară viaţa celor care trăiesc pe planetă. Dar în tot acest timp, avem toate motivele să ne minunăm de o complexitate care vorbește nu despre întâmplare, ci despre un Dumnezeu al infinitului, care creează o lume fascinantă, cu legi constante incredibile, care nu pot decât să ne umple de admiraţie.

O avertizare necesară

Frenologia a reprezentat la un moment dat o ramură a știinţei, care analiza legătura dintre aspectul fizic concret al creierului și abilităţile sale. Dar riscurile unei asemenea abordări sunt evidente. O poveste precum cea a lui Jason Padgett poate conduce la concluzia că alterări ale formei craniului, de orice natură ar fi ele, ar putea produce îmbunătăţiri ale activităţii cerebrale și i-ar putea îndemna pe unii să încerce lucrul acesta acasă.

Trebuie subliniat apăsat însă că șansele dobândirii sindromulului savantului în urma unei contuzii la cap sunt practic nule (și teoretic aproape nule). În timp ce zeci de milioane de oameni sunt diagnosticaţi în fiecare an cu contuzii la cap, în toată istoria înregistrată a rapoartelor medicale se cunosc doar ceva mai bine de 40 de cazuri de dobândire a sindromului în urma unui traumatism. În mod clar, aceste cazuri reprezintă excepţii complet inexplicabile pentru moment și imposibil de reprodus printr-un experiment controlat.

În schimb, traumatismele craniene duc frecvent la tulburări mentale permanente și deficite neurologice, amnezia sau crizele epileptice fiind cele mai cunoscute. Așadar, e complet eronat să gândești, chiar și în glumă, că o soluţie pentru „deșteptarea” cuiva e un traumatism cranian.

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.