„Cu toţii ne simţim mai puternici dacă facem parte dintr-o tapiserie. Un fir singur este slab, dar, ţesut într-un model mai mare, devine greu de destrămat”, afirmă terapeutul de familie Stefan Walters, rezumând astfel beneficiile care decurg din cunoașterea istoriei familiei din care provenim.
Suntem mai mult decât suma eforturilor, izbânzilor și eșecurilor noastre. Fiecare familie are tipare, valori, comportamente pe care le transmite de la o generaţie la alta, iar atunci când înţelegem poveștile unei generaţii și modul în care ele au influenţat generaţia următoare, începem să ne înţelegem pe noi înșine, susţine psihoterapeuta Julia Samuel.
Chiar și atunci când poveștile de familie sunt dureroase, gravitând în jurul unor traume sau provocări care vulnerabilizează povestitorul, împărtășirea lor este benefică, susţine Robyn Fivush, care predă psihologie la Universitatea Emory. Studii mai vechi sau mai recente arată motivele pentru care ar trebui să devenim mai interesaţi de istoria familiei din care venim, subliniind efectele pozitive pe care le are cunoașterea acestei istorii asupra dezvoltării copiilor.
Poveștile de familie și bunăstarea emoţională
Copiii aud povești despre părinţii și bunicii lor (dar și despre alte rude) foarte devreme, chiar mai înainte să poată înţelege sau spune mai departe aceste naraţiuni. De fapt, peste 90% dintre părinţi le povestesc ocazional copiilor întâmplări din copilăria lor, taţii preferând să vorbească despre lucruri pe care le-au realizat, iar mamele fiind predispuse la naraţiuni expresive din punct de vedere emoţional, în care relaţiile joacă un rol central.
Cât de important este însă pentru copil să știe aceste povești despre părinţi și alte rude apropiate? Cunoașterea istoriei familiei joacă un rol activ în formarea identităţii adolescenţilor, a arătat unul dintre studiile efectuate de profesorul Robyn Fivush și psihologul Marshall Duke. Naraţiunile despre provocările înfruntate de părinţi și bunici pot ajuta un adolescent să înveţe să se adapteze solicitărilor specifice vârstei sale, spun autorii studiului, subliniind că cercetările preliminare sugerează că o bună cunoaștere a istoriei familiei ar putea avea efecte pozitive pe tot parcursul vieţii.
Cunoașterea istoriei familiei joacă un rol activ în formarea identităţii adolescenţilor.
În cartea sa despre familii fericite (din care The New York Times a publicat un fragment), scriitorul Bruce Feiler scrie despre încercările sale frenetice de a descoperi factorii care contribuie la unitatea, rezistenţa și fericirea unei familii. Prima ocazie în care a auzit că ingredientul îndelung căutat ar putea fi chiar cunoașterea poveștilor din propria familie a fost într-o întâlnire cu psihologul Marshall Duke, care studiază acest subiect de la mijlocul anilor ’90.
Punctul de pornire în cercetările psihologului a fost observaţia soţiei sale, Sara, psiholog și ea, care lucra cu copii cu dificultăţi de învăţare. Cei care știau mai multe despre familia din care făceau parte se descurcau mai bine atunci când erau nevoiţi să facă faţă provocărilor, a remarcat Sara Duke. Intrigat de această descoperire, Marshall Duke a hotărât să testeze această ipoteză, împreună cu Robyn Fivush, colega sa, creând o scală cu 20 de întrebări, care chestiona cunoștinţele copiilor despre familia lor. De pildă, copiii erau întrebaţi dacă știu locul în care au crescut bunicii lor, locul unde au învăţat părinţii, povestea întâlnirii lor sau detalii despre povestea nașterii lor. Cu cât copiii știau mai multe despre istoria familiei lor, cu atât aveau o stimă de sine mai mare și un sentiment mai puternic de control asupra vieţii, dar și convingerea că familia lor funcţionează bine. Cu alte cuvinte, simpla cunoaștere a poveștilor de familie s-a dovedit un bun predictor al sănătăţii emoţionale și al fericirii copiilor.
Duke povestește că a fost surprins de aceste rezultate, dar ce nu știa era faptul că lanţul surprizelor nu se încheiase odată cu studiul. La două luni după finalizarea studiului, au urmat atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Cercetătorii au decis să reevalueze copiii, doar ca să constate că aceia care știau mai multe despre familia lor s-au dovedit mai rezilienţi, reușind să gestioneze mai bine stresul trăit în acele zile de copiii (și deopotrivă de părinţii) din toată ţara.
Istoria familiei contribuie la crearea unui „sine intergeneraţional”, care oferă un context mai larg pentru înţelegerea experienţelor vieţii.
Un alt studiu care a explorat importanţa poveștilor de familie a fost realizat de cercetătoarea Martha Dreissneck, de la Universitatea din Oregon. Studiul a arătat că istoria familiei contribuie la crearea unui „sine intergeneraţional”, care oferă un context mai larg pentru înţelegerea experienţelor vieţii și duce la o conexiune între generaţii care sporește rezilienţa pe tot parcursul vieţii. Aceste rezultate ar trebui să convingă specialiștii să folosească poveștile de familie ca instrument valoros pentru promovarea sănătăţii membrilor familiei din diferite generaţii, susţine Dreissneck.
Dezvoltarea identităţii familiale, facilitată de cunoașterea istoriei familiei, poate contribui la dezvoltarea identităţii individuale, a fost concluzia unui studiu publicat în 2023. În urma unui sondaj efectuat pe 239 de studenţi cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, din șapte universităţi americane, cercetătorii au constatat că tinerii care își dezvoltaseră un sentiment sănătos al identităţii aveau și multe cunoștinţe despre istoria familiei lor.
„Cunoașterea istoriei familiei căreia îi aparţinem este foarte eficientă pentru a ne ţine cu picioarele pe pământ”, spune Brian Hill, unul din autorii studiului, care subliniază că avem nevoie să știm de unde venim, înainte de a descoperi unde vrem să ajungem. Părinţii joacă un rol-cheie în dezvoltarea identităţii noastre, dar, dacă putem să ne întoarcem în trecut cu o generaţie sau două, baza valorilor importante din viaţa noastră se va lărgi, explică Hill.
Cum transmitem istoria familiei de la o generaţie la alta?
Dată fiind importanţa poveștilor de familie, avem nevoie să găsim metode simple de a le descoperi, de a le explora și de a le transmite mai departe. Una dintre cele mai eficiente forme de a încuraja spunerea lor este împletirea lor cu conversaţiile de zi cu zi, punctează Robyn Fivush: atunci când se discută despre vacanţă, de exemplu, un părinte poate insera în discuţie o întâmplare din vacanţele copilăriei lui.
După cum remarcă Fivush, poveștile de familie comunică mai mult decât fapte – ele descriu oameni, surprind valorile, idealurile și visurile lor și reflectă modul în care diferite caracteristici se transmit de-a lungul generaţiilor. Tocmai de aceea, pentru a-și atinge scopul, poveștile de familie nu trebuie să fie memorabile și nici spuse doar într-un anumit cadru – ele sunt felii de trecut care pot fi împărţite și degustate în timpul activităţilor obișnuite și care aduc oamenii mai aproape unii de alţii.
„Când cineva pleacă, poveștile lui dispar și ele, nu-i așa? Și atunci, de ce nu am pus un milion de întrebări când era încă aici?”
Înregistrarea discuţiilor cu membrii în vârstă ai familiei reprezintă o metodă excelentă de a conserva informaţii preţioase, sortite dispariţiei odată cu moartea ultimilor oameni care le mai cunosc. Un interviu înregistrat cu un străbunic a ajutat-o pe jurnalista Dina Gachman să creeze o punte între acest membru al familiei și fiul ei. Acesta este un dar care se va transmite din generaţie în generaţie, spune Gachman, dând glas unui regret care nu este, nici pe departe, singular: „Când cineva pleacă, poveștile lui dispar și ele, nu-i așa? Și atunci, de ce nu am pus un milion de întrebări când era încă aici?”
Să asculţi pe cineva care-și deapănă povestea, să te implici în ceea ce spune și să încerci să-i înţelegi perspectiva este o experienţă care nu poate fi comparată cu nimic, susţine istoricul Megan Harris. Chiar dacă avem sentimentul că ne cunoaștem bine părinţii, de exemplu, ei sunt persoane care au trăit o multitudine de experienţe de care nu știm nimic. Prin urmare, să le înregistrăm povestirile în timp ce sunt în viaţă este esenţial, atât pentru noi, cât și pentru cei care vor veni după noi.
Aceste discuţii pot pleca de la subiecte pe care le considerăm de interes (de exemplu, faptul că o persoană a fost martoră a unor evenimente istorice), de la albume de fotografii sau de la liste cu locuri și persoane despre care vrem să aflăm mai multe. Discuţiile profunde nu trebuie însă pregătite neapărat cu minuţiozitate, spune Gachman, care subliniază că nu e nevoie decât de curiozitate și de exprimarea afecţiunii noastre pentru interlocutor, dar și a interesului pentru experienţele prin care a trecut, pentru deschiderea unei conversaţii de care ne vom bucura peste timp.
Poveștile de familie sunt oglinzi în care ne privim, forţe care ne modelează, hărţi pe care le consultăm pentru a afla cum au trecut prin provocări similare oameni de care suntem legaţi prin fire (ne)văzute.
Iubim poveștile și suntem înconjuraţi de ele în viaţa de zi cu zi, dar, oricât de multe am auzi și oricât de impresionaţi am fi de ele, foarte puţine vor lăsa o amprentă în viaţa noastră. Poveștile de familie aparţin acestei categorii rare – ele sunt oglinzi în care ne privim, forţe care ne modelează, hărţi pe care le consultăm pentru a afla cum au trecut prin provocări similare oameni de care suntem legaţi prin fire (ne)văzute.
În cele din urmă, poveștile sunt vehiculele cu care călătorim acolo unde altfel n-am fi ajuns niciodată. Pentru că „oamenii au lumi întregi cuprinse în vieţile lor”, povestea familiei extinde copleșitor graniţele unei singure vieţi, colorând-o și îndestulând-o. Și făcându-ne conștienţi de faptul că suntem cu toţii „povești pe două picioare, unele aflate la început, altele la jumătate și destule pe terminate”.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
