Simona Condrachi

Douăzeci de ani a fost vârsta când am început să fiu curioasă despre Dumnezeu.

Perspectivele asupra noastră ca indivizi, asupra lumii și chiar asupra lui Dumnezeu pe care le-am căpătat în copilărie devin credinţe care filtrează și direcţionează alegerile pe care le facem ca adulţi. Unele dintre aceste credinţe ne ajută. Altele nu. De fapt, de multe ori, blocajele de care ne lovim în viaţa de adult sunt pricinuite...

Sunt câteva săptămâni de când ne-am mutat. După doar doi ani în care reușiserăm să ne adaptăm, acum totul s-a schimbat: mediul natural, temperatura, locuinţa, așezarea lucrurilor în casă, programul zilei, școala copiilor, tipul de oameni cu care venim în contact, tipul activităţii, meniul, bugetul. Până și hainele trebuie înlocuite.

Ca părinţi creștini, cea mai importantă moștenire pe care ne dorim să o lăsăm copiilor noștri este credinţa în Dumnezeu.

Tocmai m-am întors de la o înmormântare. O mamă de 54 de ani și-a lăsat copilul îndurerat în urmă, la vârsta adolescenţei. Tatăl povestea cum fiul a dorit să își ceară iertare mamei, pe patul de moarte, pentru toate îndărătniciile tipice unui copil de până în 17 ani. Era deja iertat. Deși părinţii mei sunt mult...

Adesea suntem afectaţi mai intens și mai rapid de evenimentele neplăcute. Cum ne putem proteja bucuria de a trăi în ciuda problemelor care ne dau peste cap?

Să vorbești despre război cu copilul tău implică multe aspecte: dreptate, egoism, politică, umanitate, curaj, limite, eroism, teamă, neputinţă, încredere, viziune, viaţă și moarte.

Știu că exiști pentru că Te întâlnești cu mine în fiecare zi. Și, să știu că ești, îmi este de ajuns. Ba, chiar mai mult, aș vrea să urlu: „Este!“

Când sunt obosită nu pot iubi! De multe ori am trăit această realitate și chiar am calificat-o ca justă, ca fiind capătul iubirii.

Pentru părinţii creștini, nu există o preocupare mai intensă decât educarea copiilor lor în spirit creștin. 

Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă atât părinţii, cât și profesorii este aceea de a-i ajuta pe copii să rămână motivaţi, astfel încât să-și menţină atenţia concentrată, să continue când dau de greu, să meargă înainte și să finalizeze ce au început.

Plecăm. Chiar dacă nu trebuia, am ales și se întâmplă. Ne mutăm iarăși. E a opta oară în unsprezece ani de căsătorie.

Cum să fii eficient în lucrurile pe care le ai de făcut, când nu mai ai un birou al tău? Cum să te împarţi între copii, treburile casei și termenele-limită? Cum să faci bine ceea ce ai de făcut fără să îţi pierzi minţile sau cel puţin răbdarea? Sunt întrebări cu care m-am confruntat și...

Toate statisticile referitoare la COVID-19 sugerează aceeași concluzie: cei mici, copiii noștri, prezintă cel mai mic risc de îmbolnăvire și de eventual deces. E liniștitor. Însă pandemia prezintă un altfel de pericol pentru ei.

Cu greu putem exagera rolul relaţiei părinte-copil, care devine matricea relaţiilor interpersonale sănătoase sau disfuncţionale ulterioare ale copilului. Calitatea relaţiei părinte-copil este esenţială pentru că are impact direct asupra dezvoltării sociale și emoţionale a copilului, iar această calitate depinde de multe ori de capacitatea de a gestiona conflictele.